Expediția Malaspina (1789-1794) a fost o explorare științifică maritimă de cinci ani comandată de Alessandro Malaspina și José de Bustamante y Guerra. Deși expediția își primește numele de la Malaspina, acesta a insistat întotdeauna să îi acorde lui Bustamante o parte egală de comandă. Cu toate acestea, Bustamante l-a recunoscut încă de la început pe Malaspina drept „șeful expediției”.
Expediția a fost finanțată de guvernul spaniol și a urmărit inițial scopuri strict științifice, în același mod ca și călătoriile lui James Cook și Jean-François de Galaup, comte de La Pérouse. Unii dintre cei mai importanți oameni de știință de la acea vreme au colectat o cantitate impresionantă de date științifice care au depășit chiar și ceea ce a fost colectat în timpul expediției lui Cook, dar din cauza implicării lui Malaspina într-o conspirație pentru răsturnarea guvernului, acesta a fost încarcerat la scurt timp după întoarcere. Cele mai multe dintre rapoartele și colecțiile expediției au fost puse deoparte nepublicate și nu au văzut lumina tiparului până la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Context și pregătire
Din septembrie 1786 până în mai 1788, Malaspina a făcut o călătorie comercială în jurul lumii în numele Royal Philippines Company. În timpul acestei călătorii a fost la comanda fregatei Astrea.Dario Manfredi, Il Viaggio Attorno al Mondo di Malaspina con la Fregata di S.M.C.«Astrea», 1786-1788, Memorie della Accademia Lunigianese di Scienze, La Spezia, 1988. Ruta sa a trecut prin Capul Bunei Speranțe și, la întoarcere, prin Capul Horn. Astrea a făcut escală la Concepcion, în Chile, în februarie 1787, al cărui guvernator militar, Ambrose O'Higgins, de origine irlandeză, recomandase cu șase luni înainte ca Spania să organizeze o expediție în Pacific similară celor conduse de Lapérouse și Cook.Archivo Histórico Nacional (Madrid), Estado, legajo 4289. Also at Archivo Nacional de Chile, Fondo Vicuña Mackenna, vol.304, D, ff.5-26. Published in Revista chilena de historia y geografía, no.107, 1946, pp.387-401. O'Higgins a făcut această recomandare în urma vizitei expediției lui Lapérouse la Concepcion în martie 1786 și probabil că a discutat-o cu Malaspina în timp ce Astrea se afla la Concepcion. După întoarcerea Astreei în Spania, Malaspina a elaborat, în parteneriat cu José de Bustamante, o propunere de expediție în conformitate cu liniile stabilite în memorandumul lui O'Higgins. La scurt timp după aceea, la 14 octombrie 1788, Malaspina a fost informat de acceptarea planului său de către guvern. José de Espinoza y Tello, unul dintre ofițerii expediției Malaspina, a confirmat ulterior importanța informațiilor trimise de O'Higgins în stimularea guvernului de a iniția un program amplu de explorare în Pacific."Noticia de las principales expediciones hechas por nuestras pilotos del Departamiento de San Blas al reconocimiento de la costa noroeste de America, desde el año de 1774 hasta el 1791, extractada de los diarios originales de aquellos navegantes", Novo y Colson, Viaje, p.428; cited in Warren L. Cook, Flood Tide of Empire, New Haven and London, Yale University Press, 1973, p.115, and in Robert J. King, "Ambrose O'Higgins and the Malaspina Expedition", presented at the International Conference of the Association of Iberian and Latin American Studies of Australasia (AILASA 99), La Trobe University, Melbourne, July 1999. At: http://web.viu.ca/black/amrc/index.htm Acceptarea promptă a propunerii lui Malaspina a fost stimulată și de veștile primite de la St. Petersburg despre pregătirile pentru o expediție rusă (expediția Mulovsky) în Pacificul de Nord sub comanda lui Grigori I. Mulovsky, care avea ca unul dintre obiective revendicarea unui teritoriu de pe coasta de nord-vest a Americii în jurul insulei Nootka, teritoriu care era revendicat la acea vreme și de Spania.Pedro Normande to Floridablanca, St. Petersburg, 16 February 1787, Archivo Histórico Nacional (Madrid), Estado, legajo 4289; copy held at Library of Congress Manuscripts Division, Foreign Copying Project Reproductions; quoted in Anthony H. Hull, Spanish and Russian Rivalry in the North Pacific Regions of the New World, University of Alabama PhD thesis, UMI microfilm, pp.113-7; and in Warren L. Cook, Flood Tide of Empire: Spain and the Pacific Northwest, 1543 1819, New Haven, Yale University Press, 1973, p.116.
Guvernul spaniol avea cel mai mare buget pentru știință dintre toate statele europene la acea vreme. În ultimele patru decenii ale secolului al XVIII-lea, o serie de expediții științifice au traversat Imperiul Spaniol, inclusiv expediții botanice în Noua Granadă, Mexic, Peru și Chile, realizând o colecție uriașă de floră americană. Aceștia vedeau Lumea Nouă ca pe un vast laborator de studiu și o sursă nesfârșită de mostre.
Regele spaniol, Carol al III-lea, era cunoscut pentru fascinația sa pentru știință, și procurase deja fonduri pentru a dezvolta în continuare știința și tehnologia în mai multe domenii. El a aprobat cu promptitudine expediția, deși nu avea să vadă niciodată rezultatele acesteia, deoarece a murit exact două luni mai târziu.
În plus, guvernul spaniol era interesat de toate aspectele legate de Oceanul Pacific, deoarece un număr mare dintre coloniile sale se aflau în acea zonă, inclusiv cea mai mare parte a coastei americane a Pacificului, Filipine și mai multe insule, cum ar fi Guam.
Două fregate au fost proiectate și construite special pentru expediție de către constructorul de nave Tómas Muñoz la șantierul naval La Carraca, sub conducerea lui Malaspina. Ambele aveau o greutate de 306 tone și o lungime de 36 de metri, cu un deplasament normal de încărcare de 4,2 metri. Au fost lansate la apă împreună pe 8 aprilie 1789 și au fost botezate în onoarea fostelor nave Resolution și Discovery ale lui James Cook ca Descubierta și Atrevida. Malaspina a comandat Descubierta și Bustamante Atrevida.
Expediția a avut la bord elita astronomilor și topografilor din marina spaniolă, condusă de Juan Gutiérrez de la Concha, cu tânărul Felipe Bauza drept cartograf. De asemenea, la bord se aflau numeroși oameni de știință și artiști, cum ar fi maestrul în pictură José del Pozo, artiștii José Guío, Fernando Brambila și Giovanni Ravenet, caricaturistul și editorialistul Tomás de Suria, botaniștii Luis Née, Antonio Pineda și Thaddäus Haenke și mulți alții.
Expediția Atrevida și Descubierta au plecat din Cádiz la 30 iulie 1789 și, după ce au ancorat câteva zile în largul Insulelor Canare, au traversat Oceanul Atlantic până pe coastele Americii de Sud. Odată ajunși acolo, au navigat până la Río de la Plata și s-au oprit la Montevideo și Buenos Aires, pentru a pregăti un raport despre situația politică a Viceregatului Río de la Plata. Apoi au navigat spre Insulele Falkland, iar de acolo s-au îndreptat spre Capul Horn, trecând în Oceanul Pacific la 13 noiembrie și oprindu-se la Talcahuano, portul Concepción din actualul Chile, și din nou la Valparaíso, portul Santiago.
Continuând spre nord, Bustamante a cartografiat coasta, în timp ce Malaspina a navigat până la Insulele Juan Fernández pentru a rezolva datele contradictorii cu privire la localizarea acestora. Cele două nave s-au reunit la Callao, portul Lima, în Peru, unde au efectuat investigații despre situația politică a Viceregatului Peru. Expediția a continuat apoi spre nord, cartografiind coasta, până la Acapulco, Mexic. O echipă de ofițeri a fost apoi trimisă în Ciudad de México pentru a investiga arhivele și situația politică a Viceregatului Noii Spanii.
Aflându-se în Mexic, expediția a primit un ordin de la noul rege al Spaniei, Carol al IV-lea, de a căuta un pasaj de nord-vest despre care se zvonea recent că ar fi fost descoperit, ceea ce l-a forțat pe Malaspina să renunțe la planurile sale de a naviga spre Hawaii, Kamceatka și Pacificul de Nord-Vest; online at Google Books. În schimb, a navigat din Acapulco direct spre Golful Yakutat, Alaska (cunoscut pe atunci sub numele de Port Mulgrave), unde se spunea că ar exista pasajul. Găsind doar un golfuleț, a cercetat cu atenție coasta Alaskăi spre vest până la Insula Prince William.
În Golful Yakutat, expediția a luat contact cu populația Tlingit. Savanții spanioli au făcut un studiu al tribului, înregistrând informații despre obiceiurile sociale, limbă, economie, metode de război și practici de înmormântare. Artiștii care au făcut parte din expediție, Tomas de Suria și José Cardero, au realizat portrete ale membrilor tribului și scene din viața de zi cu zi a acestora. Un ghețar situat între Golful Yakutat și Golful Icy a fost numit ulterior Ghețarul Malaspina. Botanistul Luis Née a colectat și descris numeroase plante noi în acea perioadă.
Știind că Cook cercetase anterior coasta de la vest de insula Prince William și nu găsise niciun pasaj, Malaspina și-a încetat căutările în acel punct și a navigat spre avanpostul spaniol din insula Nootka. Expediția lui Malaspina a petrecut o lună acolo. În timp ce se aflau la Nootka, oamenii de știință ai expediției au studiat populația Nuu-chah-nulth (popoarele Nootka). Relația dintre spanioli și popoarele Nootka era la cel mai scăzut nivel atunci când a sosit Malaspina. Malaspina și echipajul său au reușit să îmbunătățească considerabil relația, care era unul dintre obiectivele și motivele pentru care s-au oprit în primul rând. Datorită, în parte, capacității lui Malaspina de a lăsa moștenire cadouri generoase de pe navele sale bine aprovizionate care urmau să se întoarcă în Mexic, prietenia dintre spanioli și nootka s-a consolidat. Câștigarea încrederii șefului Nootka, Maquinna, a fost deosebit de semnificativă, deoarece acesta era unul dintre cei mai puternici șefi din regiune și se temea foarte mult de spanioli la sosirea lui Malaspina. Prietenia sa a întărit pretențiile spaniolilor asupra Nootka Sound, care a fost pusă sub semnul întrebării după criza Nootka și rezolvată în Acordurile Nootka ulterioare. Guvernul spaniol era nerăbdător ca Nootka să accepte în mod oficial faptul că terenul pe care se afla avanpostul spaniol fusese cedat în mod liber și legal. Această dorință avea legătură cu negocierile Spaniei cu Marea Britanie de atunci asupra insulei Nootka și a Pacificului de Nord-Vest. Malaspina a reușit să obțină exact ceea ce dorea guvernul. După săptămâni de negocieri, principala căpetenie Nootka, Maquinna, a fost de acord că spaniolii vor rămâne întotdeauna proprietarii terenului pe care îl ocupau atunci și că îl dobândiseră cu toată corectitudinea cuvenită. Rezultatul Convenției Nootka a depins în parte de acest pact.
Pe lângă munca expediției cu Nootka, au fost făcute observații astronomice pentru a stabili locația Nootka Sound și pentru a calibra cronometrele expediției. Nootka Sound a fost cercetat și cartografiat cu o precizie mult mai mare decât cea disponibilă anterior. Au fost cercetate canale neexplorate. Hărțile au fost, de asemenea, legate de linia de bază stabilită de căpitanul Cook, permițând calibrarea între hărțile spaniole și cele britanice. Au fost efectuate studii botanice, inclusiv o încercare de a produce un tip de bere din ace de conifere care se spera că va avea proprietăți antiscorbutice pentru combaterea scorbutului. Navele expediției au luat apă și lemn și au furnizat avanpostului spaniol multe bunuri utile, inclusiv medicamente, alimente, diverse unelte și ustensile și un termometru cu scara Réaumur.
După ce au părăsit insula Nootka, cele două nave au navigat spre sud, oprindu-se la așezarea și misiunea spaniolă de la Monterey, California, înainte de a se întoarce în Mexic.
În 1792, întors în Mexic, Malaspina a trimis două goelete (sau "goletas") pentru a efectua explorări mai amănunțite ale Strâmtorii Juan de Fuca și ale Strâmtorii Georgia. Acestea erau Sutíl, comandat de Dionisio Alcalá Galiano, și Mexicana, sub comanda lui Cayetano Valdés y Flores. Ambii erau ofițeri ai lui Malaspina. Navele ar fi trebuit să fie comandate de doi piloți din San Blas, Mexic, dar Malaspina a aranjat ca ofițerii săi să îi înlocuiască.