thumb|right|400px|Prima atestare documentară a numelui "Lituania" (o cronică scrisă în latină în 1009) Istoria Lituaniei se întinde pe mai multe mii de ani, însă prima dovadă istorică scrisă despre numele țării datează din 1009 î. Hr.Gudavičius, Edvardas (1999) Lietuvos Istorija: Nuo Seniausių Laikų iki 1569 Metų (Lithuanian History: From Ancient Times to the Year 1569) Vilnius, page 28, ISBN 5-420-00723-1 În antichitate teritoriul Lituaniei a fost locuit de triburi proto-baltice. Aceștia le-au ținut piept vikingilor într-o serie de invazii începând din sec. V. Lituania a intrat în istoria europeană când pentru prima dată a fost menționată într-un manuscris medieval german, cronica Quedlinburg din 14 februarie 1009.
Pământurile Lituaniei au fost unite de Mindaugas în 1236, încoronarea oficială a acestuia ca rege al Lituaniei având loc în 6 iulie 1253, marcând formarea primului stat lituanian unificat, Regatul Lituaniei. În perioada timpurie a lui Gediminas au fost ocupate teritorii care astăzi fac parte din Belarus, Ucraina, precum și părți din Polonia și Rusia. Astfel, istoria Lituaniei cunoaște o perioadă de apogeu în Evul Mediu, când Marele Ducat al Lituaniei se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, fiind cel mai mare stat din Europa. În 1386, prin căsătoria regelui lituanian Jogaila cu prințesa Poloniei, Jadwiga, se formează imperiul Polonezo-Lituanian (Uniunea de la Krewo). În 1410, în bătălia de la Grunwald, lituanienii, aliați cu polonezii, îi înving pe cavalerii teutoni.
În urma Uniunii de la Lublin din 1569 se formează Uniunea statală polono-lituaniană. La sfârșitul secolului al XVI-lea Uniunea Polono-Lituaniană era unul din cele mai mari state din Europa. Din acea perioadă datează strânsele relații politice și culturale cu Transilvania, datorate faptului că șef al statului a fost regele Ștefan Báthory, anterior principe al Transilvaniei. Diploma de înființare a Universității din Cluj a fost emisă la Vilnius în data de 12 mai 1581. Primul rector al Universității din Cluj a fost Jakub Wujek, anterior rector al Universității din Vilnius. Uniunea a dăinuit până în 1765.
Prin împărțirile Poloniei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, când Uniunea Polono-Lituaniană este împărțită între Rusia, Prusia și Austria, Lituania dispare ca stat. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, peste 90% din teritoriul lituanian este ocupat de Imperiul Țarist.
În timpul Primului Război Mondial, țara este ocupată de Germania, dar după război devine liberă. Odată cu sfârșitul Primului Război Mondial, Lituania și-a recâștigat independența prin semnarea Declarației de Independență la 16 februarie 1918.
Începând cu 1940, Lituania a fost ocupată în primul rând de către Uniunea Sovietică și apoi de Germania nazistă, care invadează Lituania în 1941, perioadă în care majoritatea cetățenilor evrei sunt uciși în ghetouri sau dispar în lagăre de concentrare. În 1944, când al doilea război mondial se apropia de sfârșit și germanii se retrăgeau, Uniunea Sovietică a reocupat Lituania, prin intermediul Armatei Roșii, care devine Republica Sovietică Socialistă Lituaniană. Pe data de 11 martie 1990, cu un an înainte de dizolvarea oficială a Uniunii Sovietice, Lituania devine prima republică sovietică independentă.
Pe 11 martie 1990, Lituania devine prima republică sovietică independentă. Rusia îi recunoaște independența abia pe 6 septembrie 1991. Pe 17 septembrie același an, țara intră în ONU, iar în 2004 devine membru UE și NATO.
Perioada prestatală thumb|right|250px|Triburile baltice în secolul al XIII-lea Primele populații, vânători nomazi și pescari, au ajuns în aceste locuri începând cu mileniul 15 î.Hr. fiind descoperite indicii din această perioadă în bazinul râului Pregel.[Istoria Lituaniei, autori Silviu Miloiu, Florin Anghel, Veniamin Ciobanu, Zigmantas Kiaupa, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2011, pag. 20)] Începând cu mileniul 9 î.Hr. populația cunoscută sub numele europenii vechi a locuit permanent aici, iar între anii 7000 și 2500 î.Hr. au apărut culturile locale Nemunas și Narva (Kunda). Indo-europenii au ajuns pe aceste meleaguri între 3000 și 2500 î.Hr. aducând cu ei așa-numita cultură a ceramicii cordate. În acest timp au început să apară balticii.
Triburile baltice Primii lituanieni făceau parte din triburile baltice, la care mai aparțineau și prusienii baltici și letonii. Aceste triburi nu erau supuse Imperiului Roman, dar întrețineau strânse legături comerciale cu acesta. Menționăm aici Drumul chihlimbarului, care unea nordul cu sudul Europei.
Dacă letonii au format stat abia în secolul al XX-lea, iar Prusia dispare ca națiune prin secolul al XVIII-lea, lituanienii formează o națiune care dăinuie de mai bine de un mileniu, prima atestare documentară a acestui stat fiind datată la 14 februarie 1009 în analele mănăstirii din Quedlinburg.
Astăzi, descendenții triburilor baltice sunt letonii și lituanienii, dar în trecut existau mai multe asemenea popoare ca: samogițienii, selonienii, curonienii, semigalienii, care au intrat în componența celor două, și altele ca: prusienii, sambienii, skalvienii și galindienii, care au dispărut.
Unirea într-un singur stat În secolul al XI-lea, lituanienii plăteau tribut Rusiei Kievene, dar în secolul următor, aceștia încep să atace și să jefuiască teritoriile învecinate. Lupta pentru supremație dintre liderii militari lituanieni creează premisele înființării unor formațiuni prestatale care ulterior se vor uni în Marele Ducat al Lituaniei.
Marele Ducat al Lituaniei
thumb|right|250px|Marele Ducat al Lituaniei în anul 1250, cuprins între teritoriul Ordinului teutonic (la vest) și al celui livonian (la est)
Lituania precreștină
La începutul secolului al XIII-lea, două ordine religioase germane, Cavalerii teutoni și Frăția Livoniană a Crucii aveau sunb stăpânire o mare parte din teritoriul celor trei state baltice de azi. Sub conducerea lui Mindaugas, un număr redus de triburi baltice îi înving pe livonieni în bătălia de la Šiauliai din 1236. În 1250, Mindaugas încheie o înțelegere cu Ordinul Teutonic, iar anul următor trece la creștinism, fiind botezat în prezența episcopului de Chełmno.
Pe 6 iulie 1253, Mindaugas este încoronat rege al Lituaniei și se proclamă "Regatul Lituaniei". Ulterior, acesta este asasinat de nepotul său, Treniota, și urmează o perioadă de revenire la religia inițială. În 1241, 1259 și 1275, regatul este jefuit prin mai multe atacuri ale Hoardei de Aur.
În 1316, Gediminas, cu sprijinul coloniștilor germani și al fratelui său, Vytenis, începe să-și consolideze puterea în teritoriu și apoi să extindă Lituania în pofida amenințărilor mongole. Menținând politica de alianțe și cuceriri, lituanienii preiau tot mai mult din Rusia Kieveană și astfel vor deține un teritoriu care se întinde de la Marea Baltică până la Marea Neagră.
După asasinarea sa, Gediminas este succedat de fiul său, Algirdas, care duce o politică de oprimare a ordinelor călugărești, dar succesorul său, Jogaila, intră în relații cu Ordinul teutonic, încheind înțelegeri secrete cu acesta. Unchiul său, Kęstutis, îl ia prionier și izbucnește un război civil, în urma căruia Kęstutis este capturat și condamnat la moarte, dar este salvat de fiul său, Vytautas cel Mare.
Lituania creștină În 1322 Vilnius devine capitala Marelui Ducat al Lituaniei.
În 1377, Regina Jadwiga a Poloniei este nevoită să se căsătorească cu Jogaila, care devenise mare duce al Lituaniei și care se botezase devenind Vladislav. Unită cu Polonia, Lituania avea asigurată apărarea împotriva Germaniei (mai ales a cavalerilor teutoni din Prusia) și a Cnezatului Moscovei.
Pe 2 februarie 1386, Parlamentul polonez îl alege pe Valdislav ca rege al țării. Astfel ia sfârșit a doua și ultima creștinare a Lituaniei.
Renașterea lituaniană thumb|right|250px|Marele Ducat al Lituaniei în secolul al XV-lea În secolul al XVI-lea, tot mai mulți lituanieni studiază peste hotare în țări mai avansate. Întorși în țară, aduc aceste idei, astfel că asistăm la o înflorire culturală a țării. Astfel, în orașe sunt introduse elemente din arhitectura italiană, se dezvoltă literatura scrisă în limba latină. Cu timpul, apar și primele cărți în lituaniană, fie tipărite, fie sub formă de manuscris. Printre cărturarii care joacă un rol important în acea epocă, putem menționa: Abraomas Kulvietis, Stanislovas Rapalionis, Martynas Mažvydas and Mikalojus Daukša.
Uniunea statală polono-lituaniană
Prin Uniunea de la Lublin din 1569 se formează Uniunea statală polono-lituaniană (poloneză: Rzeczpospolita Obojga Narodow, lituaniană: Abiejų Tautų Respublika). În perioada care urmează (circa un secol și jumătate) se extinde influența limbii și culturii poloneze în între teritoriul. Clasele sociale superioare încep să utilizeze tot mai mult limba poloneză care, în 1696, devine limbă oficială înlocuind-o pe cea lituaniană și pe cea ruteană.
Totuși, pentru aceste două secole, Marele Ducat al Lituaniei continuă să existe, să aibă o oarecare autonomie în cadrul uniunii statale, având legi separate, armată și trezorerie proprie.
Constituția din 3 mai 1791 adoptată de Seimul Poloniei încearcă să integreze Lituania și Polonia într-o uniune statală indivizibilă și aceasta printr-un document adițional, intitulat Zaręczenie Wzajemne Obojga Narodów (Garanție reciprocă între cele două națiuni). Cu toate acestea, evenimentele care au avut loc la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe 17 februarie 1772, pe 2 ianuarie 1793 și pe 24 octombrie 1795, cunoscute sub numele de Împărțirile Poloniei, au împărțit de asemenea și Lituania între Rusia și Prusia astfel că timp de mai bine de un secol, aceasta încetează să mai existe ca entitate statală independentă.
Perioada dominației Rusiei țariste (1795–1914)
Dominația Rusiei În urma înfăptuirii împărțirilor Poloniei și implicit a uniunii statale acelor două țări, Imperiul Rus preia controlul asupra celei mai mari părți din fosta Lituanie, inclusiv Vilnius, care acum devine Guvernoratul Vilna. La începutul secolului al XIX-lea, apar semne că Lituania ar dori un tratament mai deosebit din partea conducerii imperiale, însă fără a reuși niciodată de a se bucura de vreun privilegiu.
Invazia lui Napoleon Invazia trupelor franceze din 1812 a fost considerat un act eliberator. Speranța lituanienilor a fost spulberată la scurt timp după retragerea armatelor lui Napoleon, deoarece țarul Nicolae I intensifică rusificarea regiunii. Partea de sud-vest a teritoriului lituanian care fusese anexată de Prusia în 1795 și apoi în efemerul Ducat de Varșovia în 1807, devine parte așa-numitului "Regat al Poloniei", administrat de ruși, iar restul Lituaniei rămânând în continuare provincie rusească.
Emanciparea În anii 1831 și 1863 au loc mișcări de insurgență în rândul populațiilor lituaniană și polonă. Acestea s-au soldat cu eșec, drept consecință, în 1864, limba lituaniană și alfabetul latin sunt eliminate din învățământ. Pentru a putea rezista rusificării, sunt tipărite cărți peste hotare în limba națională și aduse clandestin în țară.
Renașterea națională În contextul mișcării de renaștere națională, care începe să se resimtă, limba lituaniană devine în centrul atenției. Se fac cercetări lingvistice în domeniu și se editează prima enciclopedie științifică în limba națională. Guvernarea rusă este nevoită să accepte înființarea Academiei Lituaniene de Științe.
Cu toate acestea, clasele sociale superioare utilizau poloneza, lituaniana fiind utilizată mai pe larg, inclusiv în literatură, în Lituania Mică, o regiune aflată sub domiația Prusiei.
Redeșteptarea conștiinței naționale începe în rândul populației sărace ca apoi să se extindă în cadrul aristocrației. Apar primele ziare în lituaniană, Aušra și Varpas, care glorifică Marele Ducat al Lituaniei și eroii istoriei naționale. Apar primele organizații de opoziție față de guvernarea rusă. Acțiunea represivă din partea autorităților nu întârzie să apară. O primă consecință o constituie interzicerea presei lituaniene.