Alergia (greacă: αλλεργία, reacție diferită) este o reacție anormală, disproporționată, exagerată și excesivă a sistemului imunitar al unui organism, față de antigene exogene care sunt bine tolerate de subiecții normali. Specialitatea medicală care se ocupă cu studiul bolilor în care sunt implicate procese alergice se numește Alergologie și Imunologie Clinică.
Istoric Antichitatea Diverse aspecte ale bolilor alergice au fost remarcate și menționate încă din antichitate. În secolul al IV-lea î.e.n., Hippocrate menționează faptul că anumite alimente, deși sănătoase și hrănitoare în principiu pentru majoritatea oamenilor, pot provoca îmbolnăviri la un număr mic de persoane. În secolul I î.e.n., filozoful și poetul roman Lucretius scrie în Despre natura lucrurilor că ceea ce este bun pentru unii poate fi otrăvitor pentru alții. În secolul al II-lea e.n., Galen menționează reacții anormale provocate de anumite plante, fără a încerca să găsească explicația acestui fenomen.
Evul Mediu La jumătatea secolului al XVI-lea, reacțiile la agenți externi încep să atragă atenția, fiind semnalate câteva cazuri de febră de trandafir (de fapt febra de fân). În 1565, chirurgul italian Leonardo Botallo descrie pentru prima oară simptomele febrei de fân, pornind de la observațiile efectuate asupra unui pacient căruia trandafirii îi provocau strănut, mâncărimi nazale și dureri de cap. Tot în secolul al XVI-lea, alt medic italian, Pietro Andrea Mattioli, descrie cazul unui pacient care se îmbolnăvea ori de câte ori venea în contact cu pisici.
thumb|Clemens von Pirquet (1906)
Epoca modernă În secolul al XIX-lea, medicul britanic John Bostock descrie (în 1819) manifestările clinice ale febrei de fân (rinita alergică), care va fi numită o vreme catarul lui Bostock, fiind considerată apanajul claselor mijlocii și superioare.
Termenul actual de alergie a fost introdus în medicină de pediatrul vienez Clemens von Pirquet, în 1906. El a observat că pacienții tratați cu ser anti-difteric obținut de la cai prezentau simptome ale unei boli care nu avea nici o legătură cu difteria. Corpul pacientului reacționa diferit - prezenta o reacție alergică.
Inițial, termenul de alergie era echivalent cu termenul de hipersensibilitate. Ulterior, pe măsura progresului cunoștințelor științifice din domeniul imunologiei, termenul de alergie a suferit modificări în sens restrictiv. S-au diferențiat hipersensibilitatea imunologică și hipersensibilitatea non-imunologică. În cadrul hipersensibilității imunologice s-au diferențiat hipersensibilitatea imunologică de tip alergic (față de antigenele exogene, numite alergeni) și hipersensibilitatea imunologică de tip auto-imun (față de antigenele endogene, numite auto-antigene, care sunt structuri proprii ale organismului, percepute în mod patologic ca antigene de către sistemul imunitar).
Astăzi, termenul de alergie este restrâns la hipersensibilitatea imunologică de tip alergic.
Terminologie thumb|250 px| Procesul de degranulație în alergie -- 1 - antigen; 2 - anticorp IgE; 3 - receptor FcεRI ; 4 - mediatori preexistenți (histamine, proteaze, chemochine, heparina); 5 - granule; 6 - celule mast; 7 - mediatori nou formați (prostaglandine, leucotriene, tromboxane, PAF) Terminologia aferentă bolilor alergice este foarte variată. WAO (World Allergy Organization) recomandă adoptarea unei nomenclaturi globale adresată afecțiunilor alergice. Terminologia propusă de Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice, publicată de Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică (EAACI, după inițialele în limba engleză), a fost revizuită de World Allergy Organization în Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice pentru Utilizare Globală, publicată în anul 2004. Alergie: Alergia este o reacție de hipersensibilitate a unui organism, inițiată prin mecanisme imunologice. Alergia (reacția) poate fi mediată prin anticorpi sau prin celule ale sistemului imunitar. Hipersensibilitate: Hipersensibilitatea determină simptome sau semne obiective reproductibile, inițiate prin expunere la un stimul bine definit, care este tolerat de subiecții normali. Hipersensibilitate non-alergică: Hipersensibilitatea non-alergică este termenul preferat pentru a descrie hipersensibilitatea în care mecanismele imunologice nu pot fi dovedite. Alergene: Alergenele sunt antigene ce produc reacții alergice. Majoritatea alergenelor sunt proteine, frecvent cu lanțuri laterale glucidice, dar, în cazuri mai rare, sunt alergene glucidele pure, substanțele chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel). Atopie: Atopia reprezintă tendința personală și/sau familială, de obicei apărută în copilărie sau adolescență, de a deveni sensibilizat și de a sintetiza anticorpi de tip IgE, ca răspuns la o expunere la doze mici de alergene, de obicei proteine. Termenii atopie și atopic sunt rezervați pentru a descrie predispoziția genetică pentru sensibilizare mediată IgE la alergene prezente în mod obișnuit în mediul înconjurător, la care este expusă întreaga populație, dar care, la majoritatea indivizilor, nu determină răspuns prelungit de anticorpi tip IgE.
Clasificare Gell și Coombs definesc 4 tipuri de reacții de hipersensibilitate imunologică, în funcție de elementele sistemului imunitar implicate în producerea lor: Hipersensibilitate de tip I , anafilaxic (mediată prin anticorpi de tip IgE, numiți și reagine) Hipersensibilitate de tip II, citotoxic (mediată prin anticorpi de tip IgG sau IgM) Hipersensibilitate de tip III, prin complexe imune solubile (mediată prin complexe imune antigen-anticorp de tip IgG) Hipersensibilitate de tip IV, întârziată, mediată celular prin limfocitele T.
Cauze thumb|250px|right|Amestec de polen de diferite plante, vizualizat prin MEB. Polenul este un alergen comun. thumb|250px|right|Dermatophagoides pteronyssinusAcarian din praful de casă. Reziduurile și chitina sa sunt alergene obișnuite în mediul casnic
Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de antigene exogene (provenite din mediul extern) numite alergene. Majoritatea alergenelor sunt proteine, glico-proteine și, mai rar, glucide pure, substanțe chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).
Alergenele sunt conținute și/sau vehiculate de diverși factori din mediul extern: factori fizici: căldura, frigul (crioalergene) factori chimici: substanțe chimice, substanțe folosite în industria alimentară, medicamente, produse cosmetice, veninuri de animale și insecte, latex etc. factori biologici: bacterii, virusuri, paraziți, toxine microbiene, insecte, polen, fructe (căpșuni, zmeură, kiwi, ananas, etc.) praf, fulgi, păr și scuame de animale, seruri heterologe, vaccinuri etc.
Simptomatologie Contactul cu alergenul provoacă, la organismele sensibilizate anterior, reacții inflamatorii locale sau sistemice care determină simptomatologia clinică a alergiei. Cel mai frecvent sunt afectate organele de la nivelul căii de pătrundere în organism a alergenului (așa-numitele organe țintă: pielea și mucoasele, aparat respirator și aparatul digestiv). Simptomele pot fi locale sau sistemice, de intensitate și severitate variabilă, uneori chiar letale. Reacții sistemice apar și atunci când alergenele sunt introduse direct în curentul sanguin (prin injecții, perfuzii, transfuzii, mușcături sau înțepături de animale etc.).
Simptome locale Cutanate: prurit, erupții cutanate și eritem de diverse tipuri, angioedem. Oculare: prurit, tumefacție și eritem al pleoapelor, înroșirea conjunctivei și lăcrimare. Oto-rino-laringologice: strănut, obstrucție nazală, rinoree apoasă, răgușeală, tuse; senzație de urechi înfundate, otalgie și diminuarea auzului (prin drenaj insuficient al tubei lui Eustachio). Pulmonare: jenă respiratorie, tuse, wheezing, dispnee. Digestive: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale.
Simptome sistemice Alterarea stării generale: cefalee, febră, vertij, stare de rău. Simptome cardio-vasculare: hipotensiune arterială, sincopă, stop cardio-respirator.
Epidemiologie Frecvența alergiilor a crescut în ultimii 30 de ani, iar uneori cifrele sunt de-a dreptul alarmante: în SUA, de exemplu, aproape jumătate dintre americani sunt sensibili la unul sau mai mulți alergeni.Mașina anti-alergică ajută persoanele sensibile să depășească mai ușor „sezonul polenului”, 18 aprilie 2013, Descoperă, accesat la 20 aprilie 2013
Teste alergologice Testele alergologice au ca scop depistarea alergenului implicat în declanșarea unei reacții alergice. Se folosesc în mod uzual trei tipuri de teste: cutanate, serologice și hematologice, ultimele două fiind executate în laboratoarele de specialitate.
Teste cutanate 250px|thumb|right|Test cutanat pe antebrațthumb|right|250 px|Test cutanat pe spate Se bazează pe folosirea unei doze mici de alergen, care se amplasează pe piele sau se injectează intradermic pentru a urmări dacă apare o reacție alergică locală. Sunt disponibile trei tipuri de teste cutanate: Testul prick: se plasează pe piele o picătură de soluție diluată de alergen și se efectuează scarificarea sau înțeparea tegumentului subiacent, pentru a permite pătrunderea soluției în piele. Testul este pozitiv pentru alergenul respectiv dacă apare o indurație sau înroșire pruriginoasă a pielii la locul de contact. Testul intradermic: Se injectează intradermic o cantitate mică de soluție diluată de alergen și se urmărește dacă apare sau nu o reacție inflamatorie locală, similară cu cea descrisă la testul prick. Este un test mai sensibil decât testul prick, dar cu un procent mai mare de reacții fals pozitive. Testul patch: se aplică pe piele un plasture pe care s-a plasat o doză mică de alergen și se menține pe piele timp de 24-72 de ore, urmărind apariția reacției cutanate locale.
Avantajele testelor cutanate sunt ușor de realizat la domiciliu, sau în cabinetul medical și nu necesită utilaj complicat și costisitor; au o sensibilitate mai mare față de anumite tipuri de alergene, cum sunt cele ale dermatitelor de contact; rezultatele sunt disponibile în 24-48 de ore după încheierea testării.
Dezavantajele testelor cutanate Sunt teste invazive și provoacă urticarii și jenă la locul reacțiilor pozitive; există pericol de infectare a plăgilor de testare; prezintă riscul de a declanșa o reacție alergică severă, numită anafilaxie, care poate merge pâna la șoc anafilactic și deces. Deși astfel de accidente sunt rare, acest tip de teste necesită disponibilitatea asistenței medicale de urgență, în eventualitatea apariției reacțiilor cu potențial fatal; sunt influențate de administrarea anumitor medicamente (antidepresive, antihistaminice ș.a.) și de aceea nu pot fi folosite la bolnavii la care nu este posibilă întreruperea medicației; nu pot depista alergiile la diverse alimente, pentru care poate fi necesară efectuarea unor investigații suplimentare; interpretarea lor este influențată de prezența unor afecțiuni dermatologice preexistente (eczeme, urticarie etc.)
Teste serologice left|thumb|Un aparat automat de testare serologică de IgE specific - Laboratorul de imunologie diagnostică a bazei Lackland U.S. Air Force Alergenele specifice IgE (imunoglobulina de tip E) (cod CPT: 86421 pentru <5 antigeni, CPT: 86422 pentru 6+ antigeni) sunt teste indirecte, bazate pe detectarea și titrarea în sânge a anticorpilor de tip IgE produși de organism ca răspuns față de un alergen specific.Hamilton, RG and Adkinson MF: „Clinical Laboratory Methods in Allergic Disease", Lab Management, 30-50, 1983 Spre deosebire de determinarea titrului de IgE totală Op. cit. 12:37-50, care nu este diagnostic pentru o alergie, titrul de IgE specifică poate folosi ca referent diagnostic calitativ și cantitativ al stării alergice a pacientului.