Aleksandr Aleksandrovici Cerven-Vodali sau Cervenvodali (în ); ) a fost un notar și om de stat rus, membru al Guvernului alb-gardist, condus de Aleksandr Kolceak.

Biografie S-a născut la 7 decembrie 1871, în familia lui Alexandru Hristoforovici, moșier basarabean, moldovean de naționalitate și al Emiliei Claridge, englezoaică.Токарев С. Министр Сибири. Политический портрет А. А. Червен-Водали // Общественная ассоциация «Русь» Русин : Международный исторический журнал. — Кишинёв: Издательский дом «Татьяна», 2008. — Т. 1—2 (11—12). — С. 251—257. — ISSN 1857-2685. Familia a avut opt ​​copii, fiul Aleksandr și șapte fiice. Familia a locuit la Chișinău, după care s-a mutat la Odesa.

A absolvit facultățile de drept, matematică și fizică de la Universitatea din Sankt Petersburg în 1900. Apoi a fost profesor la unul dintre gimnaziile din Sankt Petersburg timp de un an, iar în 1902 a deschis un cabinet notarial la Tver. În 1905, s-a alăturat Partidului Constituțional Democratic. Din mai 1906, a condus structurile de partid din Tver, a fost membru al dumei din același oraș, prezidând mai multe dintre comitetele acesteia. În timpul Primului Război Mondial, a fost președintele comitetului militar-industrial al orașului și al filialei din Tver a „Uniunii orașelor ruse”. După căderea regimului țarist și înființarea Guvernului provizoriu, a fost comisarul acestuia în gubernia Tver. După Revoluția din octombrie, el a făcut parte din consiliul de administrație al Asociației ruse de Comerț și Industrie.

În primăvara anului 1918, a început să activeze în mișcarea contrarevoluționară în curs de formare.Biografie la bsk.nios.ru În toamna anului 1918 pleacă la Kiev, iar de acolo la Ekaterinodar, punându-se la dispoziția comandanților Armatei Voluntarilor. În martie 1919, a fost repartizat în trupele amiralului Kolceak în Siberia, ca unul dintre candidații pentru o funcție ministerială în guvernul alb.

La 25 noiembrie 1919, a devenit ministru-adjunct al afacerilor interne în guvernul lui Kolceak. În decembrie 1919, în perioada de declin a stăpânirii lui Kolceak în Siberia, după pierderea Omskului, el a devenit unul dintre „triumvirații” care conduceau efectiv guvernul, alături de Alexei Larionov și Mihail Hanzin.

Pe 19 decembrie, Centrul Politic Revoluționar Menșevic-Socialist a inițiat o revoltă anti-Kolceak în bazinul carbonifer din regiunea orașului Ceremhovo, iar apoi răscoale împotriva forțelor albe, inclusiv pe 24 decembrie la Irkutsk. Între 26 și 27 decembrie, Cerven-Vodali s-a întâlnit în numele guvernului Kolceak cu o delegație a Centrului Politic pentru a negocia încetarea focului și a consimți plecarea unităților credincioase amiralului care mai erau în oraș. El a cerut permisiunea ca Kolceak să plece în ținutul Transbaikal împreună cu rezervele de aur pe care le capturase mai devreme, iar Centrul Politic să continuă lupta împotriva bolșevicilor. Socialiștii-revoluționari au respins aceste condiții, necrezându-l pe reprezentantul lui Kolceak, care în 1918 și-a dovedit ostilitatea față socialiști. În cele din urmă, după mai bine de o săptămână de lupte și negocieri cu reprezentanții guvernului Kolceak, în perioada 4-5 ianuarie, Centrul Politic a preluat puterea la Irkutsk. Iar la 4 ianuarie, amiralul Kolceak a semnat un act de renunțare la putere în Siberia în favoarea comandantului Forțelor Armate din Sudul Rusiei, generalul Anton Denikin și în Orientul Îndepărtat, în favoarea atamanului Grigori Semionov. În aceeași zi, Cerven-Vodali s-a predat Centrului Politic și a fost arestat.J. D. Smele, Civil war in Siberia. The anti-Bolshevik government of Admiral Kolchak 1918-1920, Cambridge University Press, Cambridge 1996, ISBN 9780521029074.

În aprilie 1920, a fost transferat la Omsk, unde a fost adus în fața tribunalului revoluționar siberian și condamnat la moarte.Процесс над колчаковскими министрами. Май 1920. — М., 2003. Alături de Cerven-Vodali, au fost judecați și alți lideri albi siberieni de frunte, care în ianuarie 1920 nu au reușit să fugă din Irkutsk (inclusiv al doilea dintre „triumviri”, Alexei Larionov, Hansin a plecat în străinătate). Aceștia au fost acuzați de incitarea la revoltă împotriva autorităților sovietice, săvârșirea de crime și jafuri ale populației civile, transferarea proprietăților Republicii Ruse în favoarea țărilor străine și incitarea acestora la război împotriva Rusiei. Șaptesprezece judecați au fost condamnați la închisoare, iar șapte, inclusiv Cerven-Vodali, au fost împușcați la 23 iunie 1920.Астров Н.И. А.А. Червен-Водали // Памяти погибших. Париж, 1929; Червякова М.М. Судьба семьи Червен-Водали // Женщины. История. Общество. Тверь, 1999.J. D. Smele, The "Russian" Civil Wars 1916-1926. Ten Years That Shook the World, Hurst&Company, London 2015, ISBN 978-1-84904-721-0, s. 119.

Note

Legături externe Lista victimelor bolșevismului Paris, 1929, p. 162–165.

Categorie:Nașteri în 1871 Categorie:Decese în 1920 Categorie:Basarabeni Categorie:Politicieni ai Imperiului Rus Categorie:Oameni ai Războiului Civil Rus Categorie:Persoane executate în Rusia Categorie:Oamenii contrarevoluției ruse Categorie:Miniștri ai afacerilor interne Categorie:Miniștri ruși