Bundestag-ul este, din 1949, camera inferioară a parlamentului federal al Republicii Federale Germania, ales de popor prin vot universal. Bundestag-ul alege cancelarul federal (prim-ministrul federal), al cărui mandat durează până la constituirea următorului Bundestag (de regulă, 4 ani).Aufgaben des Bundestages, Bundeszentrale für politische Bildung, 15 decembrie 2009
Organ legislativ Bundestag-ul este organul principal legiuitor german (legislativul), alături de alte patru organe federale implicate în procesul legislativ federal: Președintele Federal – Bundespräsident; Guvernul Federal – Bundesregierung; Consiliul Federal al landurilor – Bundesrat (camera superioară a parlamentului Germaniei); Curtea Constituțională Federală – Bundesverfassungsgericht. Legile de interes federal, propuse, bunăoară, de către guvern, trebuie să fie hotărâte de Bundestag. Există și legi la nivel de land. Acestea sunt adoptate de Landtag și nu trec prin Bundestag. Acelea ce ating nemijlocit și interesele landurilor sunt supuse în plus și aprobării în Bundesrat. În caz de diferențe, se apelează la Comisia de mediere (Vermittlungsausschuss). Într-un final, orice lege aprobată, pentru a intra în vigoare, necesită și promulgarea (semnarea) de către președintele federal.
Orice lege poate fi supusă verificării din partea Curții Constituționale Federale. În caz că aceasta decide că legea contravine constituției Germaniei (Grundgesetz), aceasta trebuie modificată corespunzător, de obicei până la o dată precizată, dar fără a ieși între timp din vigoare.
Sediul Bundestag-ului se află în incinta Reichstag-ului din Berlin. În zilele noastre, Reichstag-ul desemnează numai clădirea respectivă, și nu un organ politic actual.
Rezultatul alegerilor
Ultimele alegeri federale s-au ținut duminică, 26 septembrie 2021, pentru alegerea membrilor celui de al XX-lea Bundestag. Acestea au fost câștigate de SPD, cu 25,7% din voturi. Pe locul al doilea s-a situat CDU/CSU, cu 24,1% din voturi. Marea coaliție dintre CDU și SPD nu va fi reluată. După retragerea cancelarei Angela Merkel (CDU), partidul câștigător, SPD-ul, a decis constituirea unei coaliții cu Verzii și cu FDP, sub conducerea lui Olaf Scholz (SPD), vicecancelar federal până în 2021.
Repartizarea mandatelor în bundestag (la începutul perioadei parlamentare) Bundestag nr. Perioadă Mandate CDU/CSU SPD FDP Bündnis 90/Die Grünen (Verzii)1 Die Linke (Stânga)2AfD Altele 1 1949–1953 402 139 131 52 – – – 80 2 1953–1957 487 243 151 48 – – – 45 3 1957–1961 497 270 169 41 – – – 17 4 1961–1965 499 242 190 67 – – – - 5 1965–1969 496 245 202 49 – – – - 6 1969–1972 496 242 224 30 – – – - 7 1972–1976 496 225 230 41 – – – - 8 1976–1980 496 243 214 39 – – – - 9 1980–1983 497 226 218 53 – – – - 10 1983–1987 498 244 193 34 27 – – - 11 1987–1990 497 223 186 46 42 – – - 12 1990–1994 662 319 239 79 8 17 – - 13 1994–1998 672 294 252 47 49 30 – - 14 1998–2002' 669 245 298 43 47 36 – - 15 2002–2005 603 248 251 47 55 2 – - 16 2005-2009 614 226 222 61 51 54 – - 17 2009-2013 622 239 146 93 68 76 – - 18 2013-2017 631 311 193 - 63 64 – - 19 2017-2021 709 246 153 80 67 69 94 - 20 2021-2025 735 196 206 92 118 39 83 1 21 2025- 630 208 120 - 85 64 152 1 1 1983 până în 1990 Die Grünen, 1990 până în 1994 Bündnis 90, până în 1994 Bündnis 90/Die Grünen 2 1990 până în 2005 PDS, până în 2005 Die Linkspartei. 3 BP 17, KPD 15, WAV 12, Zentrum 10, DKP-DRP 5, SSW 1, Independenți 3 4 GB-BHE 27, Zentrum 3 5 Alternativă pentru Germania 92, Independenți 2
Note explicative
Note
Vezi și Bundesrat
Legături externe
Categorie:Cioturi Germania Categorie:Politica Germaniei Categorie:Parlamente după țară Categorie:Legislaturi naționale Categorie:Sistemul politic al Germaniei Categorie:Împrumuturi lingvistice din germană