miniatura|coroana dentara În medicina dentară, o coroană se referă la un tip de restaurare dentară care acoperă complet/înconjoară un dinte sau un implant. De o coroană este nevoie atunci când o carie profundă și extinsă amenință sănătatea dentară.

Coroana este fixată la nivelul dintelui cu ajutorul unui ciment dentar. Coroanele pot fi confecționate din mai multe tipuri de materiale, și sunt fabricate, adesea, prin metode indirecte.

Coroanele sunt utilizate pentru a îmbunătăți duritatea și estetica dintelui și pentru a nu-l expune deteriorării. Deși este benefic pentru sănătatea dentară, procedura și materialele pot fi costisitoare.

Cea mai comună metodă de aplicare a unei coroane pe un dinte implică realizarea unei amprente a dintelui preparat de către medicul stomatolog, iar apoi fabricarea coroanei într-un laborator.

Coroana poate fi ulterior cimentată, la o ședință viitoare. Această metodă indirectă de restaurare dentară permite utilizarea unor materiale restaurative dure care necesită un timp sub căldură intensă, cum ar fi turnarea metalului sau arderea porțelanului, care nu ar fi posibil de realizat în interiorul cavității bucale.

Datorită expansiunii termice compatibile, la costuri similare și datorită beneficiilor estetice, unii pacienți aleg coroana să fie confecționată din aur.

Tehnologia asistată de computer este din ce în ce mai folosită pentru fabricarea coroanelor în stomatologia care utilizează CAD/CAM.

Indicații pentru coroanele dentare

Coroanele sunt indicate pentru:

Înlocuirea unor coroane deja existente care au eșuat

Restaurarea formei, funcției și esteticii unui dinte fracturat sau abrazat, unde alte forme de restaurare nu sunt indicate sau au eșuat clinic în trecut.

Îmbunătățește estetica dinților care nu poate fi realizată printr-o procedură cosmetică și restaurativă simplă.

Menține stabilitatea structurală și reduce riscul de fracturare a dinților restaurați extensiv, incluzându-i și pe cei care au fost tratați endodontic.

Se aplică la nivelul implanturile dentare pentru restaurarea protetică.

Restaurarea dinților tratați endodontic

În mod tradițional, s-a afirmat că dinții care au fost supuși unui tratament de canal au mai multe șanse de a se fractura și, prin urmare, necesită o protecție a cuspizilor prin asigurarea acoperirii ocluzale cu o restaurare indirectă precum coroanele. Acest lucru a condus la folosirea de rutină a coroanelor pentru dinții tratați endodontic.

Cu toate acestea, o revizuire recentă a literaturii dezvăluie că nu există dovezi solide care să arate cum coroanele sunt mai bune decât alte restaurări de rutină pentru a reface dinții tratați pe canal.

Sfatul general este că medicii stomatologi ar trebui să-și folosească experiența clinică, având în vedere preferințele pacientului atunci când iau decizia de a utiliza o coroană. De regulă, utilizarea coroanelor și a altor restaurări indirecte pentru dinții tratați endodontic este justificată atunci când suprafața cavității de acces depășește o treime din suprafața ocluzală a dintelui, când pereții linguali sau vestibulari sunt subminați sau când lipsesc crestele marginale meziale și distale. miniatura|coroana dentara

Stadiile clinice ale aplicării unei coroane dentare

Evaluarea pacientului Alegerea restaurării Pregătirea dinților Fabricarea și cimentarea restaurării temporare Amprentele dentare Adaptarea restaurării definitive Revizuire

Evaluarea pacientului

Pentru a asigura condițiile optime și longevitate coroanelor, o serie de factori trebuie examinați printr-o anamneză amănunțită a pacientului, precum și o examinarea clinică. Acești factori includ:

Factori care țin de pacient Așteptările pacientului Motivația pacientului de a adera la planul de tratament și de a menține rezultatele Costurile financiare și timpul pacientului Factori biologici Statusul sănătății parodonale și riscul îmbolnăvirii parodontale Sănătatea pulpei dentare și riscul unor complicații endodontice Cariile și riscul carios Ocluzia și riscul problemelor ocluzale Factori mecanici Cantitatea de structură dentară rămasă Înălțimea și diametrul dintelui care urmează a fi preparat Nivelul de atașare al gingiei la nivelul dintelui care urmează a fi preparat Forma și lungimea rădăcinii dintelui care urmează a fi preparat Factori estetici

miniatura|coroana dentara

Alegerea restaurării

Alegerea unei restaurări de tip coroană dentară poate fi descrisă de: Dimensiunile și procentajul de acoperire a coroanei naturale Coroane totale Coroane ¾ și 7/8 Materialul care va fi utilizat Metal Coroane metalo-ceramice Coroane ceramice Coroanele 3/4 și 7/8

Aceste restaurări sunt un hibrid între un onlay și o coroană totală. Sunt denumite pe baza acoperirii estimate a pereților dintelui; de exemplu, coroana 3/4 urmărește să acopere trei din cei patru pereți, peretele vestibular fiind de obicei neacoperit, reducând astfel țesutul dentar sănătos care trebuie preparat. Ele sunt în mod normal fabricate din aur. Anumite șanțuri sunt realizate la nivelul preparației cât mai aproape de peretele integru pentru a crește retenția coroanei. În ciuda avantajelor sale de a nu reduce țesuturile dentare sănătoase, aceste coroane nu sunt prescrise în mod obișnuit în practică, deoarece sunt dificile din punct de vedere tehnic și au o acceptabilitate slabă a pacientului din cauza metalului care este inestetic.

Coroanele totale din metal

După cum sugerează și numele, aceste coroane sunt turnate în întregime dintr-un aliaj metalic. Există o multitudine de aliaje disponibile și alegerea unui anumit aliaj în detrimentul altuia depinde de mai mulți factori, inclusiv cost, manipulare, proprietăți fizice, biocompatibilitate. Asociația Stomatologică Americană clasifică aliajele în trei grupe: aliaje metalice nobile de înaltă calitate, nobile și de bază.

Aliajele metalice nobile de înaltă calitate și nobile

Acest tip de aliaje utilizate în realizarea coroanelor dentare sunt în general bazate pe aliaje din aur. Aurul nu este utilizat în forma lui pură, deoarece ar fi prea moale și ar avea o putere mecanică slabă. Alte metale incluse în aliajele din aur sunt cuprul, platina, paladiul, zincul, indiumul și nichelul. Toate tipurile de aliaje din aur utilizate în protetică sunt împărțite în funcție de procentul de aur și duritate, tipul I fiind cel mai moale, iar tipul IV cel mai dur. În mod general, tipurile III și IV de aliaje (62 - 78% și respectiv 60 - 70% conținut de aur) sunt utilizate pentru coroanele totale, deoarece acestea au o duritate suficientă când să suporte forțele ocluzale. Coroanele din aur sunt în general indicate pentru dinții laterali din motive estetice. Sunt dure în timpul funcțiilor și puternice în secțiunile mai subțiri, astfel că necesită o preparație minimă. Acestea au, de asemenea, proprietăți de uzură asemănătoare smalțului, de aceea este puțin probabil să cauzeze o abraziune accentuată dinților opuși. Prezintă o acuratețe dimensională bună atunci când sunt turnate ceea ce minimizează timpul petrecut de pacient pe scaun și pot fi relativ ușor de lustruit dacă sunt necesare anumite schimbări. Aliajele pe bază de paladiu sunt, de asemenea, utilizate. Acestea au fost introduse ca o alternativă mai ieftină la aliajele din aur, în anii 1970. Paladiul are un efect puternic de albire, dând majorității aliajelor sale un aspect argintiu. miniatura|coroana dentara

Aliajele pe bază de metal

Aceste aliaje sunt rar utilizate pentru realizarea de coroane totale. Sunt mai frecvent utilizate ca parte a unui coroane metalo-ceramice, ca aliaje de lipire. Prin comparație cu aliajele nobile, acestea sunt mai dure și mai puternice, pot fi utilizate în secțiuni subțiri, totuși, sunt prea dure pentru a fi ajustate și este posibil mai frecvent să cauzeze abraziune excesivă pe dinții naturali opuși. În plus, pot există probleme la persoanele care prezintă alergii la nichel.

Aliajele metalice comune utilizate în medicina dentară

Rezistența, rigiditatea și ductilitatea sa sunt similare cu cele ale altor aliaje de turnare utilizate în stomatologie. De asemenea, titanul formează cu ușurință un strat de oxid pe suprafața sa care îi conferă proprietăți anticorozive și îi permite să se lipească de ceramică, o proprietate utilă în fabricarea coroanelor metalo-ceramice.

Coroanele ceramice

Ceramica dentară sau porțelanurile sunt folosite pentru fabricarea coroanelor în primul rând pentru proprietățile lor estetice în comparație cu toate restaurările metalice. Aceste materiale sunt în general destul de fragile și predispuse la fracturi. Multe clasificări au fost folosite pentru a împărți ceramica dentară, cea mai simplă fiind în funcție de materialul din care sunt fabricate, adică silice, alumina sau zirconiu.

Silice

Ceramica pe bază de silice este foarte estetică datorită conținutului ridicat de sticlă și proprietăților optice excelente având incorporate particule de umplutură care sporesc opalescența, fluorescența și care pot imita culoarea smalțului natural și a dentinei. Aceste ceramice, totuși, au o rezistență mecanică slabă și, prin urmare, sunt adesea folosite pentru fațetarea substructurilor mai puternice.

Exemplele includ sticla aluminosilicat, de ex. ceramică feldspatică, porțelanul sintetic și armat cu leucit.

Proprietățile mecanice pot fi îmbunătățite prin adăugarea de particule de umplutură, de ex. disilicat de litiu și, prin urmare, este denumită ceramică de sticlă. Ceramica sticloasă poate fi folosită individual pentru a realiza restaurări integral-ceramice fie ca formă unică (uni-stratificat), fie poate acționa ca substructuri pentru fațetarea ulterioară (sau stratificarea) cu porțelan feldspatic mai slab (restaurările bi-stratificate). miniatura|coroana dentara pe implant dentar

Alumina

Alumina (oxid de aluminiu) a fost introdusă ca substructură dentară (nucleu) în 1989, când materialul a fost turnat, sinterizat și infiltrat cu sticlă. Mai recent, nucleurile de alumină infiltrată cu sticlă sunt produse prin depunere electroforetică, un proces rapid de nanofabricare. În timpul acestui proces, particulele de alunecare sunt aduse la suprafața unei matrițe dentare printr-un curent electric, formând astfel un corp cu nucleu care se potrivește cu precizie în câteva secunde. Marginile sunt apoi tăiate și corpul este sinterizat și infiltrat cu sticlă. Alumina infiltrată cu sticlă are o rezistență semnificativ mai mare la aderența porțelanului față de nucleele din zirconiu și alumină produse prin tehnologia CAD/CAM, fără sticlă.

Nucleele de alumină fără sticlă sunt produse prin frezarea blocurilor presinterizate din material utilizând o tehnica CAD/CAM. Acestea trebuie să fie supradimensionate pentru a compensa contracția care apare atunci când miezul este complet sinterizat. Nucleele frezate sunt apoi sinterizate și aduse la dimensiunea corectă.

Toate nucleele de alumină sunt stratificate cu porțelan feldspatic asemănător țesutului dentar pentru a realiza o culoare și o formă realiste. Tehnicianul dentar poate personaliza aspectul acestor coroane în funcție de cerințele individuale ale pacientului și medicului stomatolog. Nucleele de alumină au o transluciditate mai bună decât zirconiul, dar mai proastă față de disilicatul de litiu.

Zirconiul

Zirconiul stabilizat cu ytria, cunoscut simplu ca și zirconiu, este o ceramică foarte dură care este utilizat ca un material de bază puternic în anumite restaurări integral ceramice. Zirconiul este relativ nou în stomatologie, iar dovezile clinice publicate sunt limitate. Zirconiul folosit în stomatologie este oxidul de zirconiu (ZrO2) care a fost stabilizat prin adăugarea de oxid de ytriu.

Substructura din zirconiu (nucleul) este de obicei proiectată pe o reprezentare digitală a cavității bucale a pacientului, care este capturată cu o scanare digitală tridimensională a arcadeloe, amprentei sau modelului.