miniatura|dreapta|Nicadorii. De la stânga la dreapta: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Belimace miniatura|dreapta|Nicolae Constantinescu miniatura|dreapta|Placa memorială a lui Ion Gheorghe Duca în gara Sinaia Nicadorii este denumirea dată celor trei legionari, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica care l-au asasinat, la 29 decembrie 1933, pe peronul gării din Sinaia, pe prim-ministrul României Ion Gheorghe Duca.

Cuvântul nicador(i) este un acronim format din primele litere din prenumele a doi dintre autorii asasinatului și din primele două litere din numele de familie al celui de-al treilea: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace.

Contextul politic

Internațional

Atitudinea ostilă față de legionari a forțelor politice principale din țară, liberali și țărăniști, era întărită din afară de guvernul francez, care privea cu îngrijorare, prin reprezentanța sa de la București, întărirea mișcării naționaliste și o oarece creștere a sentimentului antifrancez printre români. El era legat în principal de nefericitul acord economic, care presupunea controlul Societății Națiunilor asupra finanțelor românești, ca și acțiunea brutală a politicii economice franceze asupra economiei românești.Veiga, Francisco : Istoria Gărzii de Fier 1919-1941 Mistica ultranaționalismului, Ed. Humanitas, 1995, ISBN 973-28-0590-0. Toată această stare de lucruri era speculată de propaganda legionară.Ion, Moța : Spiritul Genevei, în AXA, 5 martie 1933, republicat în "Cranii de Lemn". La toate acestea a contribuit și scandalul legat de "Afacerea Škoda"Scurtu, Ioan : Politica și viața cotidiană în România în secolul al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea, Editura Mica Valahie, 2011, pagina 75., care a compromis guvernarea Partidului Național-Țărănesc, ca și pe liderii săi, în frunte cu Iuliu Maniu, împotriva căruia, în martie 1933 s-a declanșat o uriașă campanie mediatică.Chioveanu, Mihai : Corupția și Politica - Afacerea Škoda, în Sfera Politicii, revistă lunară de științe politice editată de Institutul de cercetări politice și economice și fundația “Societatea civilă”, nr. 84, Anul VIII, 2000.

Mișcarea Legionară provoca temeri la Paris, nu numai prin acuzele la adresa politicii economice aplicate în România, ci și prin faptul că era văzută ca principalul agent al politicii naziste în România. Ascensiunea politică, economică și militară a Germaniei periclita interesele Franței în această parte a Europei. În vara anului 1933, I.G. Duca a făcut o vizită la Paris, unde s-a angajat să termine cu "problema legionară" dacă va ajunge prim ministru, declarație complet neinspirată, care va fi exploatată de legionari, în sprijinul ideii că "politica și economia României sunt guvernate de marea finanță iudeo-masonică". Nicolae Titulescu, printr-o telegramă secretă, datând din 9 decembrie 1933, notifică ambasadorului d'Ormesson, iminenta desființare a Gărzii de FierMinistère des Affaires Etrangères, Paris, Série Europe 1930-1940, sous-série Roumanie, vol. no. 171, (Politique intérieure), avril 1933 - avril 1934, télégramme no. 408, 9 décembre 1933., subliniind că în caz contrar, își va da demisia. Vizita lui I.G. Duca în Franța avea drept scop, printre altele, și negocierea unui nou împrumut la Banque de Paris et des Pays Bas (PARISBAS), reprezentată de Horace Finaly, bancher francez de origine evreiască, care și el a insistat pentru desființarea Gărzii de Fier.Stoenescu, Alex-Mihai : Istoria loviturilor de stat în România, vol.3, Cele trei dictaturi, Ed. RAO Books, 2010, ISBN: 9786068255057. Chestiunea Mișcării Legionare finanțate "copios" de naziști, prezentă permanent în presa franceză interbelicăParis-Soir, Dimanche, 18 februarie 1939., a fost demontată abia în anii '80 de către istoricul german Armin Heinen, care a demonstrat că între 1933-1938, nu au existat legături economice sau politice semnificative între Mișcarea Legionară și naziști.Heinen, Armin : Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare socială și organizație politică. O contribuție la problema fascismului internațional. București, Editura Humanitas. 1999, ISBN 973-50-1158-1.

Intern

Pe plan intern, în toamna anului 1933, Carol al II-lea a decis că este mai bine să accepte un guvern liberal, după 4 ani de guvernare țărănistă, plină de scandaluri de corupție, declin economic și conflicte politice interne. Marți, 14 noiembrie 1933 guvernul I.G. Duca depune jurământul în fața regelui Carol al II-lea. Relațiile între rege și liberali sunt însă extrem de proaste, dat fiindcă la întoarcerea în țară a lui Carol Caraiman, ulterior devenit rege al României, prin detronarea regelui legitim al țării, Mihai I al României, în 1930, prin lovitura de stat denumită eufemistic "Restaurație", I.G. Duca și Vintilă Brătianu, făcuseră declarații dure contra acestuia. În aceste condiții, sunt programate noi alegeri pentru data de 20 decembrie 1933. În prealabil însă, trebuia îndeplinită principala cerință impusă guvernului liberal de către Franța, dizolvarea Gărzii de Fier. Aceasta se temea că ascensiunea politică a Mișcării Legionare, va conduce la o apropiere economică de Germania, în detrimentul Franței. Pe 7 decembrie, într-o ședință de guvern, marea majoritate a miniștrilor s-au opus acestei măsuri. Cu toate acestea, Nicolae Titulescu, revenit în țară în seara aceleiași zile, a insistat asupra dizolvării, făcând referire la un împrumut pentru care purta negocieri cu Liga Națiunilor, condiționat de dizolvarea Gărzii de Fier. În aceste condiții, Duca și Titulescu s-au adresat regelui, pentru a semna un decret regal de dizolvare a Gărzii de Fier, care să constituie baza juridică a dizolvării, ceea ce regele a refuzat categoric.Potra, George G. : Nicolae Titulescu, Opera politico - diplomatică, Fundația Europeană Titulescu, 2007, ISBN 978-973-87148-7-8. În consecință, în data de 9 decembrie, prin Jurnal al Consiliului de Miniștri (un fel de ordonanță de guvern), cu 8 voturi pentru (al optulea îi aparținea lui Titulescu) și 7 împotrivă(I.G. Duca a votat contra), "gruparea Arhanghelul Mihail astăzi Garda de Fier, este și rămâne dizolvată". Decizia guvernului era motivată în principal prin faptul că "prin programul și prin acțiunea sa din ultimul timp, această grupare urmarește, pe de o parte, schimbarea pe cale revolutionară a ordinei legale în stat și pe de altă parte întronarea unui regim social și politic contrar celui statornicit atât prin Constituție, cât și prin tratatele de pace!", adăugând că "mijloacele de acțiune ale acestei grupări sunt teroarea și violența". Argumentele guvernului erau false, dat fiindcă Legiunea Arhanghelului Mihail, ca și toate partidele sub care s-a prezentat la alegeri, nu au avut niciodată un veritabil program politic, iar sloganele electorale ale acesteia nu se deosebeau prea mult față de cele vehiculate în prezent de toate partidele de dreapta, respectiv, reintroducerea pedepsei cu moartea pentru marii corupți, răspunderea ministerială, eliminarea clienților politici din consiliile de administrație ale marilor întreprinderi de stat, etc... Cât despre violență și teroare, presa vremii arată că ea venea din partea guvernului, dat fiindcă numai în campania electorală, șapte legionari sau simpatizanți fuseseră împușcați din spate, de "jandarmi neidentificați", după cum vor stabili anchetele ulterioare. (Virgil Teodorescu, Constantin Niță, Nicolae Bălăianu, Toader Toma, Gheorghe Bujgoli, Vasile Nedelcu și Sev. Fârdea)Vălenaș, Liviu : Convorbiri cu Mircea Dimitriu - Mișcarea Legionară între adevăr și mistificare, Timișoara, Ed. Marineasa, 2000.

Guvernul era decis să stopeze participarea legionarilor la alegeri. În consecință, a anulat toate listele electorale ale legionarilor, puțin înainte de alegeri, pentru ca aceștia să nu încerce să participe pe alte liste.Universitatea din București : Culegere de documente și materiale privind Istoria României, vol. 1-6, București, 1973 - 1980. De asemenea, poliția a operat numeroase arestări printre legionari. Memorialiștii legionari vorbesc despre 18 - 20.000 de persoane, chiar și Corneliu Zelea Codreanu susține această cifră.Codreanu, Corneliu Z. : Circulări și manifeste, 1927 - 1938, Ed. BLASSCO, București, ISBN 978-973-723-285-4. Comunicatul guvernului vorbește despre 1700 de arestări.Monitorul Oficial, III, nr.12, 2 martie 1934, ședința din 26 februarie 1934, prezidată de Victor Iamandi.Adevărul, 17 decembrie 1933. În realitate, numărul a fost cel puțin dublu. Eliminând din competiție o importantă grupare de opoziție care conta pe locul trei ca forță electorală, liberalii au câștigat detașat alegerile cu 51% din sufragii, după anunțarea rezultatelor, începând eliberarea celor arestați. Arestarea unui număr atât de mare de persoane fără mandat, a fost însoțită de excese ale poliției, însoțite de bătăi și torturi, răzbunări personale, arestarea de persoane fără nici o legătură cu legionarii, ceea ce a creat mari nemulțumiri în rândul legionarilor, fără a mai vorbi de excluderea din Parlament și din viața politică.Iancu, Nicu : Sub steagul lui Codreanu, Madrid, 1973.

Poziția conducerii Mișcării Legionare

În urma acestei situații, gen. Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul a emis o circulară, în data de 10 decembrie 1933, ora 6.30, circulară emisă în numele Căpitanului, îndemnând la liniște :

Asasinii

Încă din închisoare, unii din legionarii închiși au început să se gândească la răzbunare. Unul dintre aceștia a fost Nicolae Constantinescu, originar din Galați, economist de profesie, licențiat al Academiei Comerciale, era candidat al "Grupării Corneliu Codreanu" pe listele din Făgăraș. Hotărârea avea să fie amplificată de zvonuri contradictorii, întreținute de oficialități, cu privire la soarta Căpitanului, care ar fi fost prins și executat. Inițial a conceput un plan împreună cu colegul de celulă, un anume Toader Ioraș, dar ulterior a renunțat, optând pentru doi studenți de origine aromână, Iancu (Ion) Caranica și Doru Belimace. Ion Caranica era student la Academia Comercială și gazetar. Fusese în capul listei electorale pentru județele Durostor și Caliacra. Doru Belimace era licențiat al Facultății de Litere a Universității din București și student la Facultatea de Drept în momentul producerii asasinatului. Tatăl său era portar la hotelul bucureștean "Excelsior".

"Adevărul" îl descrie în felul următor pe Nicolae Constantinescu:

Asasinatul