Cetatea Rákóczy (în sau Ojtoztelep Rákóczi-vár) este o fortificație medievală în stadiu de ruină aflată în satul Oituz, Covasna din Transilvania. Este aflată la intrarea dinspre Moldova în Pasul Oituz, pas cunoscut în timp ca loc de trecere a conducătorului mongol Batu Han (1241) și diverse armate otomane, tătare și moldovene ulterioare în scop de invazie a regiunii, dar și de acces al aparatului administrativ al Regatului Ungariei spre Principatul Moldovei, Regatul Poloniei sau Uniunea statală polono-lituaniană. Cetatea de mici dimensiuni a fost construită de către locuitorii din scaunele , și cel mai probabil în timpul domniei lui Matia Corvin, spre sfârșitul secolului al XV-lea, deși tradiția locală îl consemnează ca ctitor pe Gheorghe Rákóczi al II-lea.

Din punct de vedere al rolului avut, aceasta a fost punct de vamă și control al transportului comercial și loc de pază și protecție militară în fața invaziilor turco-tătare și moldovene. Astfel complexul a înlocuit probabil fostul castru roman Angustia aflat la ieșirea din pas, folosit la începutul Evului Mediu ca fortificație medievală, dar care devenise depășită la scurt timp din punct de vedere strategic.

Cu trecerea timpului, cetatea Rákóczi a suferit deteriorări, mai ales din cauza cutremurelor de la începutul secolului al XVII-lea, fiind supusă unor lucrări de restaurare și îmbunătățire. Pusă în sfârșit în fața unui conflict militar, războiul austro-turc din 1716–1718, aceasta nu a mai prezentat încredere în capacitatea de apărare a trecătorii, în 1717 recurgându-se la o stratagemă în alungarea unei armate tătare, pentru a nu implica direct cetatea. Nu a mai putut fi ferită în timpul războiului ruso-austro-turc din 1787–1792, când în vara și toamna anului 1788 au avut loc ciocniri violente între formații din cadrul Primului Regiment Secuiesc de Infanterie și un corp de oaste otoman, cetatea fiind cucerită și incendiată de către turci. Dintre clădirile arse, au fost reconstruite doar cele importante pentru blocaje rutiere și vamă, obiectivul pierzându-și definitiv utilitatea militară.

Pe teren cultural a fost menționată în câteva lucrări, cea mai cunoscută fiind A Székelyföld leírása (1869) a lui Balázs Orbán. La sfârșitul secolului al XIX-lea și la mijlocul secolului al XX-lea din zidurile cetății a fost exploatată piatră pentru reconstrucția drumului, reducând-o la starea de ruină în care se află în prezent.

În decembrie 2003 situl a fost vandalizat de Orange România și o altă companie contractată în scopul construirii unui turn de telecomunicații, ducând la distrugerea parțială a mai multor obiecte de patrimoniu. Lucrările au fost oprite după câteva zile de către Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Covasna, iar cu această ocazie un arheolog a putut cerceta la fața locului structura obiectivului, până atunci necercetat vreodată în amănunt.

Figurează ca monument istoric de importanță națională sub , făcând parte din ansamblul Situl „Cetatea Rákoczy” sub și la Repertoriul Arheologic Național sub codul 64121.02.

Amplasament miniatura|Cetatea, așa cum arăta în secolul al XVII-lea. Ruinele castelului Rákóczi se află în defileul râului Oituz, pe malul drept cu dealul numit Rakottyás, la aproximativ 25 m deasupra nivelului râului. Față de alte obiective din preajmă se aflăAz Ojtozi-szorosi ..., Bordi, 2007, p. 301 la 100 m de izvorul Várkútja (în traducere , redenumit de constructorii șoselei în Izvorul Sărutului) și refugiu pe DN11Karczag Ákos, Szabó Tibor; Erdély, Partium és a Bánság erődített helyei. Várak, várkosfalak, templomvárak, barlangvárak, sáncok és erődítmények a honfoglalástól a 19. század végéig, Semmelweis Kiadó, Budapest, 2010, pp. 273–274 care leagă Brașovul de Bacău, la aproximativ 2 kilometri nord-vest de satul Oituz, Covasna (în ). Se află la o înălțime de aproximativ 10–15 metri deasupra nivelului drumului, în apropierea limitei administrative dintre județele Covasna și Bacău.Az Ojtozi-szorosi ..., Bordi, 2007, p. 310

Pe partea opusă a cetății, peste râul Oituz, există un perete de stâncă care coboară de pe deal, astfel fortificația bara perfect valea.

Istoric

Context Relația politică între Regatul Ungariei și Principatul Moldovei în perioada secolelor al XIV-lea și al XV-lea era în general tensionată, când regii maghiari Ludovic cel Mare, Sigismund de Luxemburg și Matia Corvin au avut mai multe încercări de a transfera principatul de sub suzeranitatea Regatului Poloniei sub cea a Ungariei, totuși orașele săsești din Transilvania, în special Brașov, au continuat să desfășoare un comerț intensiv cu Moldova. Acesta cuprindea importul de materii prime și animale vii și exportul de produse finite. Una dintre primele mențiuni provine din 1419, când Sigismund de Luxemburg a ordonat locuitorilor din scaunele și să nu obstrucționeze comerțul brașovenilor cu Moldova.

O anumită apropriere între state a existat și în timpul luptelor împotriva turcilor, însă situația s-a deteriorat din nou în deceniul al șaselea al secolului al XV-lea, când Matia Corvin a urcat pe tron și imediat l-a susținut pe Petru Aron la tronul Moldovei. Aron ulterior a fugit din Polonia în Transilvania în 1460 în același scop, pentru a-l înlocui pe Ștefan cel Mare. Din această cauză, Ștefan a invadat Transilvania de mai multe ori la începutul anului 1461 și a devastat Ținutul Secuiesc. Se presupune că relațiile moldo-ungare au revenit la normal când Corvin s-a adresat celor din scaunele Sepsi, Kézdi, și Ciuc în 1464 pentru a nu împiedica comerțul dintre Brașov și Moldova. Trei ani mai târziu, în noiembrie 1467, relațiile au degenerat din nou, când Corvin a trecut prin pasul Oituz în campania sa nereușită pentru a-l pedepsi pe Ștefan care acceptase controlul polonez și sprijinise răscoala din Transilvania împotriva lui. În august 1475 relația a revenit la normal, când Ștefan a renunțat la aliatul polonez, care nu susținuse Moldova în războiul împotriva turcilor, și a revenit la alianțele cu regalitatea maghiară.

Este foarte probabil ca perioada de relații politice tensionate, care a durat aproximativ un deceniu și jumătate, și invaziile frecvente ale turcilor și tătarilor în Moldova, au determinat regatul maghiar să fortifice pasul Oituz și să construiască cetatea. De asemenea, pe lângă rolul principal de apărare militară a frontierei, a fost și cel de a controla transportul comercial, ultima funcție putând reprezenta un motiv important în construirea complexului.

Construcție Nu există documente scrise despre construcția cetății Rákóczi, prima mențiune documentară datând din prima jumătate a secolului al XVI-lea, când în 16 septembrie 1538 voievodul Transilvaniei, Ștefan Mailat, a ordonat consiliului orășenesc din Kronstadt/Brașov să trimită mâncare și vin celor care serveau în cetatea din pasul Oituz.Az Ojtozi-szorosi ..., Bordi, 2007, p. 307 Puținele descoperiri arheologice nu au permis o datare precisă, însă planul observabil la sol și arhitectura, ce constă în ambrazuri înguste pentru folosirea armelor de foc, plasează construcția la începutul secolului al XV-leaAz Ojtozi-szorosi ..., Bordi, 2007, p. 306 sau mai probabil în deceniul al șaptelea din a doua jumătate a acestui secol, în timpul conducerii lui Matia Corvin.Fortificații din ..., Bordi, 2013, p. 119 Potrivit tradiției păstrate de localnici, acesta a fost construit de Gheorghe Rákóczi al II-lea. Cert este că în timpul conducerii lui Gábor Bethlen și Gheorghe Rákóczi I a fost construit zidul de baraj al văii, precum și un contrafort al turnului estic și s-au făcut reparații și la celelalte turnuri, după cum se poate vedea din cărămizi încorporate în zidul de piatră. Această reconstrucție este comemorată de o inscripție găsită în 1880 și este păstrată și în folclorul local, unde cetatea a fost numită Castelul Rákóczi, după Rákóczi I.Az Ojtozi-szorosi ..., Bordi, 2007, p. 311 Inscripția a fost publicată de inginerul-șef al comitatului Trei Scaune , în 1892: „1637 … SABÓ JAKAB DALNOKY … [I]RTAM EZT EMLÉKEZETRE [MIND]SENT 3 NaPIan”.

Fortificarea relativ târzie a pasului se poate datora existenței unei fortificații medievale ridicate pe locul fostului castru roman Angustia din Brețcu prin reutilizarea valurilor apărute în urma ruinării incintei.Fortificații din ..., Bordi, 2013, p. 114 În secolul al XIII-lea pasul avea o importanță relativ redusă.Fortificații din ..., Bordi, 2013, p. 115 În lipsa unor dovezi privind prezența unui material arheologic din Evul Mediu, totuși se remarcă cantitatea extrem de redusă de piatră din fostele ziduri din jurul castrului, cel mai probabil reutilizată în alte scopuri într-o fază târzie, dar și păstrarea intactă a ruinelor din incintă, care la alte vestigii romane au ajuns exploatate. De asemenea, faptul că Brețcu se află la gura pasului Oituz, direcția principală a invaziilor moldovenești și turco-tătare din secolul al XVI-lea, dar nu are o biserică fortificată în maniera altor localități mai puțin expuse, întărește ideea că ruinele castrului au reprezentat o fortificație de graniță până în secolul al XVI-lea înaintea construcției cetății Rákóczi, ulterior castrul devenind refugiu al comunității în fața invaziilor.Bordi Zsigmond Lóránd; Date privind reutilizarea castrelor romane din Transilvania în evul mediu, în Acta Terrae Fogarasiensis VI, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, Făgăraș, 2017, p. 99 Pe de altă parte, fortificația de la castru devenise la acea dată depășită, ceea ce aducea un motiv în plus pentru construcția alteia noi.

Cetatea constă dintr-o incintă pătrată neregulată de dimensiunile mici 30 pe 20 m, cu ziduri înconjurătoare groase de 1,6 m, întărită pe două dintre colțuri cu câte un turn și respectiv o cazemată cu două încăperi pe cel de-al treilea turn. De la început, zidurile și turnurile au fost dotate cu ambrazuri de tragere cu arme de foc, deschizăturile fiind de același tip la ambele tipuri de construcții. Zidurile și tunurile formau un corp comun. În prezent zidurile sunt vizibil demolate, putând fi urmărite pe un traseu rectiliniu cu o lungime de 15–16 m, pe latura din nord-vest a turnului estic.

Al patrulea turn, cu scop de flancare îndepărtată a drumului, a fost construit la est de incinta interioară și era legat de corpul principal al cetății printr-o curtină. miniatura|Exemplu de zid de baraj al văii la cetatea Rákóczi din Ghimeș, care trecea deasupra căii ferate, anterior a drumului. A existat un zid de baraj al drumului care pornea din colțul nordic al cetății și cobora până în albia râului Oituz, perpendicular pe axul văii.

Turnul sudic a fost de o construcție masivă, trapezoidală, cu dimensiunile de 8,25 pe 9 pe 8,5 pe 10 m, cu ziduri groase de 1,6–1,9 m, ridicate din piatră șistoasă locală, folosindu-se ca liant un mortar de calitate slabă, cu mult nisip. Acesta avea cel puțin 3 nivele și mai există integral în prezent parterul, cu dimensiunile interioare de 4 pe 4,1 pe 4,25 pe 4,5 m. Cu excepția laturii din sud-est, a fost dotat pe restul cu câte o ambrazură de tragere specifică armelor de foc, în formă de „X” culcat. În partea de est a laturii din nord-vest exista intrarea, cu ușă cu lățimea de 1,25 m. Din nivelul I s-a păstrat doar o ambrazură de tragere aflată într-o porțiune de zidărie. Nu s-au găsit urmele unei scări interioare din piatră, astfel accesul se făcea probabil pe una din lemn.

Turnul estic are o arhitectură romboidală, cu dimensiunile de 8,50 pe 8,00 pe 8,50 pe 8,00 m și o lățime a zidurilor între 1,6 și 1,90 m. Distanța față de următorul turn este de 50 m. În prezent mai există camera de la parter, cu dimensiunile 4,75 pe 4,75 m și o elevație a zidului de 1,60 m. Acest nivel era dotat cu un singur orificiu de tragere în formă trapezoidală, de mari dimensiuni. Ulterior construcției s-a adosat pe latura din sud-vest un zid suplimentar din material mixt piatră-cărămidă, care ar fi putut fi platforma unei scări de acces.