Vasken I Balgian (sau Vazken I ori Vazghen I, în transliterație , în transliterație ; nume la naștere Carabet Abram Balgian; ) a fost un teolog și episcop armean, care a îndeplinit funcția de șef (Aracinort) al (1947–1955) și apoi catolicos de Ecimiadzin și patriarh suprem al tuturor armenilor (1955–1994).
Biografie Formarea profesională S-a născut la 20 septembrie/3 octombrie 1908 în orașul București (România), într-o familie de etnie armeană, tatăl său, Abraham Balgian, fiind de profesie pantofar, iar mama sa Siranuș învățătoare. Părinții săi au emigrat în România din Rodosto în anii 1898 în urma masacrelor asupra armenilor din Turcia. A primit la botez numele de Levon Garabed Balgian (în transliterație și în transliterație ) și a purtat în actele românești numele de Carabet Abram Balgian. În anii Primului Război Mondial a fost educat la Școala Armeană din Odesa, apoi a studiat patru ani la Școala Confesională de pe lângă Biserica luterană din București,Interview mit dem Oberhaupt der Armenischen Kirche Vasken I., 27 aprilie 1968 (minutul 19). Accesat la 20 ianuarie 2024. în 1924-1926 la Școala armeană Missakian-Kessimian din București, apoi la Școala Superioară de Comerț din București. În anul 1926, după absolvirea studiilor secundare, locuia pe Calea Moșilor nr. 242 și își căuta de lucru ca funcționar, publicând un anunț în acest sens în ziarul Dimineața.
A devenit institutor la Școala Confesională Armeană din București în anul 1929 și a predat acolo timp de câțiva ani (mai întâi ca institutor și apoi ca profesor) limba armeană, îndeplinind funcția de director al Școlii Armene din București în perioada 1938–1943. Potrivit revistei Ararat, el s-a numărat în anul 1930 printre cei care au donat cărți Bibliotecii Armene din București. Institutorul Garabet Balgian a absolvit cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București în 1936, obținând o licență în litere și filosofie, și a urmat apoi un stagiu de pregătire la Seminarul Pedagogic din București, pe care l-a absolvit în 1937.
În afara activității didactice, el a fost puternic implicat în viața culturală a comunității armene din România: a editat în anii 1930 o revistă literară, a scris studii și cărți cu caracter pedagogic și literar – precum Armenii de pe în lui Franz Werfel (1940), Catolicosul Hrimian ca pedagog (1944), Liturghia armeană (1945) și Despre Patria noastră (1945) –, care au fost bine primite de membrii comunității armene, și a îndeplinit, începând din 1936, funcția de președinte al comitetului local București al Asociației „Homenâtmen” de cultură fizică. A participat, împreună cu elevii școlii, la o serbare armeană organizată în 15 iulie 1931 la Universitatea populară din Vălenii de Munte, în fața prof. Nicolae Iorga (care era atunci prim-ministru), a 5000 de studenți și a câtorva mii de localnici, și a recitat acolo câteva poezii traduse din limba armeană. A recitat poezii, de asemenea, cu ocazia mai multor evenimente ale comunității armene: festivalul organizat în 30 februarie 1932 la Ateneul Român în cinstea poetului (poezii de Eminescu în traducere armeană), festivalul organizat în octombrie 1932 în Sala Femeii de Uniunea Studenților Armeni, cu ocazia Zilei Culturii Armene, festivalul artistico-cultural armean din 28 octombrie 1934, care s-a desfășurat în sala Fundației „Dalles” cu ocazia Zilei culturii armene etc. Cu prilejul parastasului oficiat în 21 ianuarie 1934 pentru prim-ministrul Ion Gh. Duca (care fusese asasinat), în prezența arhiepiscopului Husik Zohrabian, a membrilor consiliului eparhial și ai consiliului parohial, a profesorilor, elevilor și elevelor Școlii Armene, a senatorului Mihail Romniceanu și a unui număr mare de enoriași, institutorul Balgian a ținut o cuvântare în limba armeană în sala Școlii Armene, în care a prezentat meritele marelui om politic și a condamnat public asasinatul.
Profesorul Balgian a făcut în martie 1940 o cerere către Ministerul Justiției pentru a i se acorda cetățenia română, declarând acolo că este supus armean. Cererea lui de naturalizare a fost publicată la 30 martie 1940 în ziarul Timpul și la 1 aprilie 1940 în Monitorul Oficial, pentru a putea fi formulate obiecții, dacă ar fi fost cazul. În acea perioadă a locuit în Fundătura I, Vaporul-Asan nr. 11, din București. El a urmat pregătirea teologică cu arhiepiscopul Husik Zohrabian, al cărui colaborator apropiat a fost în ultima parte a vieții acestuia.
Episcop armean al României thumb|330 px|Arhimandritul Vasken Balgian și ministrul Ion Petrovici, după solemnitatea depunerii jurământului de credință După decesul arhiepiscopului Husik Zohrabian (23 octombrie 1942), Consiliul Eparhial al Eparhiei Armene l-a numit, în ședința din noiembrie 1942 pe preotul Mampré Biberian în funcția de locțiitor de prelat al . Alegerea unui nou conducător al cultului ortodox armean din România a fost amânată timp de aproape un an, deoarece conducătorii comunităților armene au vrut ca succesorul arhiepiscopului Zohrabian să fie un cleric autohton, care să cunoască și să se identifice cu aspirațiile și sentimentele armenilor localnici, și nu un cleric provenit din Armenia Sovietică (care era o republică componentă a URSS, cu care România se afla atunci în război). În septembrie 1943 Consiliul Eparhial a propus ca profesorul Levon Balgian de la Școala Armeană din București să fie pregătit pentru preluarea postului vacant de șef al Eparhiei Armene din România ca succesor al arhiepiscopului Zohrabian și, după hirotonirea sa, să fie numit vicar eparhial. Fiind în plin război, preotul Iknadios Kilimlian a propus ca profesorul Balgian să călătorească la Atena și să fie hirotonit acolo de arhiepiscopul Karapet Mazlemian (primatul ), pe care îl cunoștea din anii când acesta din urmă era arhimandrit misionar la bisericile armene din Nicomidia și Bursa. Ca urmare a acestei hotărâri, Balgian a plecat în septembrie 1943, împreună cu preotul Kilimlian și cu aprobarea forurilor competente, la Atena, unde a fost tuns în monahism sub numele religios de Vasken și, în zilele de 29 și 30 septembrie, a fost hirotonit ieromonah și ridicat la rangul arhieresc de arhimandrit (Vardapet) de către arhiepiscopul Mazlemian în din cartierul Durghut-Fiksi. Înaltul ierarh își exprimase inițial îndoiala cu privire la lipsa de pregătire teologică a lui Levon Balgian, dar preotul Kilimlian garantase pentru el, asigurându-l pe arhiepiscop că, după întoarcerea la București, Levon Balgian va urma Facultatea de Teologie. Balgian a urmat apoi timp de doi ani cursurile Facultății de Teologie din București, unde l-a avut ca profesor de patristică pe Ioan G. Coman, și la Universitatea din Leipzig (Germania), unde a obținut doctoratul în teologie.
Conform canoanelor cultului ortodox armean, noul arhiereu trebuia să efectueze un stagiu de pregătire canonică de 40 de zile la o mănăstire înainte de a începe păstorirea credincioșilor, astfel că Vasken Balgian a plecat în octombrie 1943 la Suceava (orașul unde fusese întemeiată în anul 1401 o primă eparhie armeană pe teritoriul actualei Românii) și a viețuit în perioada octombrie–noiembrie 1943 la Mănăstirea Hagigadar, fiind instruit acolo de preotul stavrofor Mampré Biberian, care l-a ajutat la învățarea și aprofundarea Liturghiei și a regulilor Bisericii Armene. Ca urmare a acestei pregătiri teologice, la 28 noiembrie 1943, arhimandritul Vasken Balgian a fost ales în funcția de vicar al Eparhiei Armene din București.Edvard Jeamgocian - "Portrete. Slujitori ai Bisericii Armene din România. Preotul Mampré Biberian (1894–1972)", în "Ararat", anul XIV, nr. 21 (282), 1-15 noiembrie 2003, p. 8. Prin decizia ministerială nr. 64.493 din 20 decembrie 1943, Ministerul Culturii Naționale și Cultelor a confirmat alegerea arhimandritului Balgian ca vicar al Eparhiei Armeano-Gregoriene din România începând cu data de 1 ianuarie 1944 și a hotărât plata sa din fondul alocat postului vacant de episcop, cu un salariu lunar de 17.600 lei, conform Codului funcționarilor publici. Vasken Balgian a depus jurământul de credință față de țară și rege în fața prof. Ion Petrovici (ministrul culturii naționale și al cultelor), în prezența prof. Aurel Popa (secretarul general al Departamentului Cultelor) și a unor fruntași ai comunității armene: avocații Calust Asvadurov și V. Ghemigian, după care a ținut o scurtă cuvântare de mulțumire și a rostit urări la adresa regelui Mihai I, mareșalului Ion Antonescu (Conducătorul statului), poporului român și României. Ministrul l-a felicitat pe noul vicar în numele guvernului, i-a urat o păstorire rodnică și l-a asigurat de sprijinul său.
thumb|left|320 px|Instalarea arhimandritului Vasken Balgian ca vicar al Eparhiei Armene din România în prezența ministrului Ion Petrovici și a fruntașilor comunității armene Ceremonia de instalare a arhimandritului Vasken Balgian ca vicar al Eparhiei Armeano-Gregoriene din România a avut loc în după-amiaza zilei de joi 27 ianuarie 1944, în prezența unor reprezentanți ai autorităților românești: prof. Ion Petrovici (ministrul culturii naționale și al cultelor), prof. Aurel Popa (secretarul general al Departamentului Cultelor) și Constantin Micu (director de cabinet) și a fruntașilor comunității armene: Krikor Zambaccian (președintele Uniunii Armenilor din România), Aram Papazian (președintele comunității armene din București), A. Kassargian (președintele Consiliului Eparhiei Armene din România), av. E. Melidon (vicepreședintele Uniunii Armenilor din România), Ferhat (președintele comunității armene din Focșani), Erețian (președintele comitetului școlar), prof. H. Dj. Siruni, avocații Calust Asvadurov și V. Ghemigian, dna Seferian (președinta Crucii Roșii Armene) ș.a. După oficierea unei slujbe religioase în Biserica armenească din București de către arhimandritul Vasken, împreună cu un sobor de preoți, a urmat ceremonia solemnă a instalării în noul local al Fundației Dudian, ocazie cu care au fost rostite discursuri frumoase. Noul vicar eparhial a ținut o cuvântare în care și-a exprimat „nețărmurita recunoștință” pentru cinstea ce i s-a făcut prin instalarea sa în înalta funcție, a mărturisit un angajament de credință în Mântuitorul Iisus Cristos, în Biserica Apostolică Armeană și în valorile culturale ale Europei creștine și a declarat, într-un spirit de „conciliațiune, armonie și bună învoire”, că-și începe misiunea „cu gândul la propășirea României și a creștinismului”, pe care îl avusese predecesorul său. Fruntașii comunității armene, A. Kassargian și K. Zambaccian, au evidențiat importanța momentului „când un tânăr prelat, plămădit sufletește în atmosfera spirituală a țării noastre primește cârja păstorească spre a călăuzi destinele bisericii noastre”, ceea ce marca începutul unei epoci noi pentru comunitatea armeană din România, și au susținut că etnicii armeni au aceleași aspirații cu poporul român, jertfindu-și viața pentru țara lor de adopție în perioada actuală de răscruce „cu aceeași dăruire ca și în trecut”. În discursul rostit atunci, ministrul Ion Petrovici a subliniat integrarea membrilor comunității armene în cadrul națiunii române, ceea ce făcea ca ei să fie atât etnici armeni, cât și etnici români, a amintit unele personalități românești de origine armeană (ca Grigore Trancu-Iași, Garabet Ibrăileanu sau Krikor Zambaccian) și și-a exprimat încrederea că Biserica Armeană va continua să desfășoare o activitate misionară pentru propovăduirea principiilor creștine în rândurile maselor populare. Cu prilejul acelei ceremonii, arhimandritul Iuliu Scriban, profesor de omiletică și pastorală la Facultatea de Teologie din București, a elogiat într-un articol poporul armean, considerându-l „un popor martir în răsărit”, un „popor tihnit și muncitor, care și-au văzut cu cinste de negoțul lor” și, în același timp, o „pildă bună în mjlocul nostru”, și i-a urat noului conducător religios „să secere între noi tot atâta dragoste” ca și predecesorul său, precum și o „păstorie spornică și rodnică”.