Cristóvão Lopes () a fost un pictor portughez .

Cristóvão Lopes a fost fiul și discipolul pictorului regal Gregório Lopes, care a murit în 1550. Cristóvão i-a succedat tatălui său ca pictor regal al regelui Ioan al III-lea în 1551. Deoarece nu se cunosc lucrări ale sale înainte de moartea tatălui său, se presupune că până în acest moment Cristóvão a lucrat în atelierul tatălui său.

Puține tablouri se cunosc a fi fost realziate cu siguranță de către el, deoarece nu și-a semnat lucrările. Stilul de pictură al lui Cristóvão Lopes sugerează că este posibil să fi lucrat cu portretist-ul olandez (cunoscut și sub numele de Antonio Moro), care venise în Portugalia în anii 1550 pentru a picta familia regală.

Cristóvão Lopes este pictorul unui altar pentru Mănăstirea Madre de Deus din Lisabona, în corul înalt al bisericii, care poartă portrete ale cuplului regal, Ioan al III-lea și ale soției sale, Ecaterina de Austria (sau Habsburg). Alte portrete regale care i-au fost atribuite sunt acum expuse la Muzeul Național de Artă Antică din Lisabona. De asemenea, este pictorul unei alegorii a Milei pentru Biserica Misericórdia din .

Antologie de lucrări importante Deoarece Lopes nu și-a semnat lucrările, multe dintre aceste picturi sunt doar atribuite lui (sau atelierului său). Multe au fost copii ale operelor altora, cum ar fi ale lui .

Portretul reginei Ecaterina a Austriei, soția regelui Ioan al III-lea al Portugaliei Annemarie Jordan, Retrato de Corte em Portugal. O Legado de António Moro (1552-1572) (Lisbon: Quetzal Editores, 1994), pp. 137, 158. (c. 1550-1560; atribuit) - Ulei pe lemn, 65,0 x 50,5 cm, Museu de S. Roque, Lisabona, inv. 50; vezi galeria de imagini de mai jos. Joaquim Oliveira Caetano, Pintura. Colecção de Pintura da Misericórdia de Lisboa, Século XVI ao Século XX (Lisbon: Museu de São Roque, 1998), vol. 1, pp. 24-25. Portretul regelui Ioan al III-lea al Portugaliei Jordan, pp. 138, 160. (c. 1550-1560; atribuit) - Ulei pe lemn, 65,0 x 50,5 cm, Museu de S. Roque, Lisabona, inv. 51; vezi galeria de imagini de mai jos. Caetano, Pintura, vol. 1, pp. 26-27. Portretul reginei Ecaterina a Austriei cu Sf. Ecaterina Jordan, pp. 139, 158. (c. 1552-1571; atribuit) - Ulei pe lemn, 198,2 x 150 cm, Mănăstirea Madre de Deus, Lisabona, inv. PINT 1; vezi galeria de imagini de mai jos. Portretul regelui Ioan al III-lea al Portugaliei cu Sf. Ioan Botezătorul Jordan, pp. 140, 160. (c. 1552-1571; atribuit) - Ulei pe lemn, 199 x 147,3 cm, Mănăstirea Madre de Deus, Lisabona, inv. PINT 2; vezi galeria de imagini de mai jos. Portretul reginei Ecaterina a Austriei cu Sf. Ecaterina Jordan, pp. 147, 158. (c. 1552-1571; atribuire atelier) - Ulei pe lemn, 177,5 x 84 cm, Museu Nacional de Arte Antiga, Lisabona, inv. 968; proveniență: Mănăstirea Nossa Senhora da Esperança, Lisabona; vezi galeria de imagini de mai jos. Portretul regelui Ioan al III-lea al Portugaliei cu Sf. Ioan Botezătorul Jordan, pp. 148, 160. (c. 1552-1571; atribuire atelier) - Ulei pe lemn, 177 x 91,5 cm, Museu Nacional de Arte Antiga, Lisabona, inv. 967; proveniență: Mănăstirea Nossa Senhora da Esperança, Lisabona; vezi galeria de imagini de mai jos. Alegoria milei, Igreja da Misericórdia, Sesimbra.

Galerie

Referințe

Legături externe Picturi de Cristóvão Lopes (site-ul web „Six Centuries of Portuguese Painting”).

Categorie:Nașteri în 1516 Categorie:Decese în 1594 Categorie:Portughezi din secolul al XVI-lea Categorie:Pictori portughezi