+Geografia Spaniei330pxHarta SpanieiSuprafațăTotal504.782 km²Pământ499.532 km² (98,96%)Apă5.250 km² (1,04%)Latitudine40°0' NLongitudine4°0' WGranițe1.978 km 623 km63,7 km (Melilla)9,6 km (Ceuta)6,3 km 1,2 kmLinie de coastă4.964 kmRevendicări maritime:Zonă contiguă24 Mile MarinePlatformă continentalăpână la 200 m sub nivelul măriiZonă economică exclusivă200 Mile MarineApe teritoriale12 nmExtreme geografice:Cel mai înalt punct 3.718m, Vf. Teide (Insulele Canare)Cel mai jos punct Oceanul Atlantic, Marea mediterană (0m)Cel mai lung râu TagoCel mai mare lac Lago de Sanabria Spania este poziționată în Europa Occidentală și ocupă cea mai mare parte a Peninsulei Iberice, precum și două arhipelaguri (Insulele Canare în Oceanul Atlantic, respectiv Insulele Baleare în Marea Mediterană) și două orașe (Ceuta și Melilla) în nordul Africii, precum și alte insule de dimensiuni reduse situate în vecinătatea țării. Este situată între restul continentului european și Africa și între două zone de influență, Mediteraneeană în est și atlantică în vest, lucru care determină și gradul ridicat de varietate este: Relieful: se întâlnesc toate ciclurile orogenetice și de sedimentare care s-au manifestat de-a lungul istoriei, determinând forme specifice. Clima: derivă din poziția peninsulară, fiind expusă maselor de aer reci și calde, proporția dintre acestea rezultând într-un tip climat sau altul. Astfel, în nord se întâlnește un climat de tip oceanic (mai rece și mai umed), în est și sud unul de tip mediteraneean (cu precipitații mai reduse și cu ierni mai calde), iar în centru se întâlnește un climat continental (cu precipitații reduse și temperaturi ridicate vara și scăzute iarna). Vegetația: este influențată de particularitățile climatice, întălnindu-se astfel specii adaptate condițiilor de ariditate (xerofile), caracteristice centrului Spaniei și specii adaptate condițiilor de umiditate (hidrofile), caracteristice nordului țării. Populația: multitudinea incursiunilor diverselor popoare (romani, celți, musulmani), precum și întrepătunderea dintre acestea au determinat cultura și valorile umane.
Repere geografice Suprafața sa totală este de 504.782 km², din care 499.543 km² reprezintă uscat și 5.240 km² apă.
Din granița sa totală de 6.882 km, 4.964 km (88%) reprezintă apă și restul de 1.918 km este uscat (12%). Golful Biscaya (numit și „Marea Cantabrică”) se găsește la nord, mările Mediterană și Balearică la est-sud-est, sud-est și sud, Portugalia și Oceanul Atlantic la vest, iar Franța și Andorra la nord-est, de-a lungul lanțului Munților Pirinei. Coasta Mării Mediterane este lungă de 1.660 km, în timp ce coasta Atlanticului este lungă de 710 km. Lanțul Pirineilor se extinde pe întreaga distanță de 435 km dintre Mediterana și Golful Biscaya. În extremitatea sudică a Spaniei se găsește Strâmtoarea Gibraltar, care separă Spania și restul Europei de Maroc, care se găsește în extremitatea nord-vestică a Africii. Cea mai scurtă distanță dintre Spania și Maroc este de doar 13 km.
În afara Peninsulei Iberice există câteva alte zone unde se exercită suveranitatea Spaniei, Insulele Baleare în Marea Mediterană, Insulele Canare în Oceanul Atlantic, situate la sud-vest de Spania continentală, 108 km din partea de nord a Africii și cinci zone de suveranitate (plazas de soberanía, în original, în spaniolă), situate pe coasta sau în afara coastei Marocului: Ceuta, Melilla, Islas Chafarinas, Peñón de Alhucemas și Peñón de Vélez de la Gomera.
Punctul cel mai nordic: localitatea Estaca de Bares, Mañón, La Coruña. Punctul cel mai sudic: localitatea La Restiga, El Pinar de El Hierro, Santa Cruz de Tenerife. Punctul cel mai estic: localitatea Punta de La Mola, Mahón, Baleares. Punctul cel mai vestic: localitatea Punta de la Orchilla, Frontera y El Pinar, Santa Cruz de Tenerife.
Clima În cadrul Peninsulei Iberice, datorită condițiilor orografice și a poziției și orientării țărmurilor se poate vorbi de microclimate locale. Cele mai importante dintre acestea sunt: Climatul temperat oceanic: se întâlnește în Galicia, Asturias, Cantabria, Țara Bascilor și Navarra. Se caracterizează prin precipitații abundente, repartizate uniform de-a lungul anului și prin temperaturi moderate, atat iarna cât și vara (10,4 °C media lunii Ianuarie și 19,2 °C media lunii August și 1.008mm/an pentru orașul La Coruña). Climatul temperat continental: se întâlnește în Castilla și Leon, Madrid, La Rioja, Castilla-La Mancha, Extramadura și Andalucia. Se caracterizează prin precipitații reduse, repartizate neuniform de-a lungul anului și prin amplitudini termice mari de la zi la noapte, precum și de la un anotimp la altul. Climatul mediteraneean: se întâlnește în Cataloni a, Valencia, Murcia, Andalucia, precum și în Insulele Baleare. Se caracterizează prin precipitații ce scad în cantitatea dinspre nordul spre sudul zonei (640mm/an la Barcelona, 524mm/an la Tortosa, 454mm/an la Valencia, 336mm/an la Alicante, 196mm/an la Almeria). Aceste precipitații cad preponderent toamna, sub formă de aversă. Temperaturiile sunt relativ ridicate atât vara (23-27 °C media lunii August) cât și iarna (8-12 °C media lunii ianuarie), amplitudinea termică dintre cele două anotimpuri fiind mai ridicată decât în cazul climatului temperat oceanic, dar mai scăzută decat în cazul climatului temperat continental. Climatul subtropical: se întâlnește în Insulele Canare și pe coasta estică a Andaluciei (supranumită și "Costa del Sol" - Coasta Soarelui). Se caracterizează prin temperaturi ridicate tot timpul anului (17,9 °C media lunii ianuarie și 25,1 °C media lunii august, pentru localitatea Tenerife), precipitații abundente (influențate de condițiile orografice locale) și amplitudini termice reduse între iarnă și vară. Microclimatul munților înalți: se întâlnește sporadic, în cazul masivelor muntoase ce depașesc 2000m înălțime (Munții Pirinei, Munții Cantabrici, Cordiliera Iberică și cea Centrală, Sierra Morena etc.) Acest climat se caracterizează prin precipitații ceva mai abundente și temperaturi mai reduse de-a lungul anului. Microclimatul temperat continental excesiv: se întâlnește sporadic în Madrid, Castilla-La Mancha și Castilia și Leon (suprapunându-se astfel Mesetei Centrale). Se caracterizează prin precipitații foarte scăzute (de obicei sub 250mm/an), repartizate neuniform de-a lungul anului, temperaturi scăzute iarna și ridicate vara (amplitudinii termice ridicate) precum și printr-o evapotranspirație excesivă, lucru care-și pune amprenta asupra vegetației, solului și inclusiv faunei.
Extreme climatice Temperatura maximă: 47,2 °C, s-a înregistrat în Murcia, la data de 4 iulie 1994. Aceasta este urmată de cele 46,6 °C înregistrate la aceeași dată, pe aeroporturile din Sevilia și Cordoba. Este de notat faptul ca valori superioare acestora au fost înregistrate și măsurate în secolul trecut (cum ar fi cele 51,0 °C înregistrate la Sevilia pe data de 30 iulie 1876), dar n-au fost omologate oficial. Temperatura minimă: -32 °C, înregistrată în apropierea lacului Estangento (Lerida) pe data de 2 februarie 1956. Aceasta valoare este urmată de cea înregistrată la Calamocha (Teruel) pe data de 17 decembrie 1963 (-30,0 °C) Precipitații maxime căzute în decursul unei zile: 817mm, pe data de 3 noiembrie 1987 în localitatea Oliva (Tenerife), valoare urmată de cea înregistrată pe data de 17 decembrie 1963 în localitatea Puebla del Duc, din Valencia (790mm). Precipitații maxime căzute în decurs de-o oră: 129,9mm, valoare înregistrată la data de 31 martie 2002 în localitatea Santa Cruz de Tenerife din Insulele Canare.
Geografia politică Din punct de vedere administrativ Spania se divide în 17 comunități autonome, o comunitate cu statut special și doua orașe autonome: 360px|right|thumb|Comunitățile autonome din Spania Andaluzia (Andalucía) Aragon (Aragón) Asturias (Principado de Asturias) Cantabria Castilia și Leon (Castilla y León) Catalonia Castilia-La Mancha (Castilla-La Mancha) Ceuta Extramadura Galicia Insulele Baleare (Islas Baleares / Illes Balears) Insulele Canare (Islas Canarias) La Rioja Madrid (Comunidad de Madrid) Murcia (Región de Murcia) Navarra (Comunidad Foral de Navarra / Nafarroako Foru Komunitatea) Melila Țara Bascilor (País Vasco / Euskadi) Valencia (Comunidad Valenciana / Comunitat Valenciana) Un nivel administrativ inferior este provincia, baza comunității autonome. Din acest punct de vedere Spania este împărțită în 50 de provincii. Ceuta și Melila și zonele se suveranitate nu fac parte din aceste provincii. În timpul celei de-a doua Republici s-a introdus separarea Spaniei în "comarcas" (departamente).Primul astfel de departamen a fost Catalonia, dar în decursul anilor 80 și alte comunități au instaurat ca diviziune administrativă, de-o mai mică sau mai mare relevanță, departamentul. Departamentul este constituit din mai multe municipii vecine care împart același trecut istoric, sau aceleași particularități geografice sau care au interese economice comune. Pentru a se pune de acord cu nomenclatura actuala a UE, se folosește sistemul supranumit NUTS. Astfel, conform acestui sistem care stabilește rangul unei diviziuni administrative pe trei niveluri ierarhice, provinciile corespund nivelului III, iar comunitățile și orașele autonome corespund nivelului II.
Vegetația Vegetația Peninsulei Iberice și inclusiv a Spaniei, în funcție de condițiile climatice, de relief și a tipurilor de sol se poate împărții în patru mari arii de influență: Mediteraneană 180px|right|thumb|Stejarul de stâncă (Quercus ilex) Este regiunea de vegetație cu cea mai mare extensiune spațială din Spania și este influențată de regiunea climatică omonimă. Valoarea amplitudinii termice și a cantitatii de precipitații ce cade in decursul apariției, au determinat două zone principale: zona stejarului, în care reprezentantul principal este stejarul de stâncă (Quercus ilex), la care se mai adauga stejarul de plută (Quercus suber), stejarul lusitan (Quercus lusitanica) cu frunze căzătoare. Aceste plante apar în formațiuni reduse în suprafață și care au cel mai adesea forma unor insule sau a unor fâși înguste. zona de maquis, alcătuită din tufișuri sempervirescente, greu de străbătut de 1,5–3 m înălțime, în care apar: măslinul sălbatic (Cistus solvifolium), mirtul (Myrtus communis), leandrul (Nerium oleander), laurul nobil sau dafinul (Laurus nobilis), rodiul (Punica granatum), drobita (Genista), și pe alocuri palmierul pitic (Chamaerops humilis). Euroiberiană Această regiune de vegetație se întâlnește în partea de nord a Spaniei, unde predomină precipitațiile bogate și regulate și o climă ceva mai rece decât în restul teritoriului. Și această regiune poate fi împărțită în două zone principale: zona atlantică, se găsește în nordul și nord estul țării. Vegetația specifică acestei zone este formată din păduri de foioase dese cu numeroase pajiști verzi. Predomină specii de stejar și fag, adaptate condițiilor de umiditate la care se adaugă specii de brad (Abies) și pin (Pinus silvestris) pe măsura creșterii altitudinii. Covorul vegetal al acestei zone este foarte dezvoltat și variat. 180px|right|thumb|Pinul alb (Pinus alba) zona submediteraneană - se întâlnește în Cordiliera Cantabrică. Este specific: stejarul pufos (Quercus rubens), pinul silvestru (Pinus silvestris), la care se mai adaugă și pinul alb (Pinus alba) și stejarul alb (Quercus alba). Odată cu scăderea altitudinii și a precipitațiilor aceste specii încep să fie înlocuite de cele specifice zonei de maquis. Etajată pe altitudine În funcție de etajarea pe altitudine se pot întâlni următoarele trei etaje principale: