Pisica pe acoperișul fierbinte (piesă de teatru)

Pisica pe acoperișul fierbinte (în engleză Cat on a Hot Tin Roof) este o piesă în trei acte scrisă de Tennessee Williams. Piesa, o adaptare a nuvelei sale din 1952 Trei jucători ai unui joc de vară, a fost scrisă între 1953 și 1955.Williams, Tennessee. Plays 1937–1955. Mel Gussow and Kenneth Holditch, eds. New York: Library of America, 2000, pp. 1017–1018, 1034. Una dintre cele mai faimoase lucrări ale lui Williams și preferata sa personală,Parker, Brian: "Swinging a Cat", publicat în cadrul Cat on a Hot Tin Roof, p. 175. New York: New Directions Publishing Corporation, 2004. piesa a câștigat Premiul Pulitzer pentru dramă în 1955. Amplasată în „casa de plantație din Delta Mississippi”Williams, Tennessee: "Notes for the Designer", Cat on a Hot Tin Roof, p. 15. New Directions Publishing Corporation, 2004 a lui Big Daddy Pollitt, un magnat bogat al bumbacului, piesa examinează relațiile dintre membrii familiei lui Big Daddy, în primul rând dintre fiul său Brick și Maggie „Pisica”, soția lui Brick.

Pisica pe acoperișul fierbinte prezintă motive precum moravurile sociale, lăcomia, superficialitatea, minciunea, decăderea, dorința sexuală, represiunea și moartea. Dialogul este adesea scris folosind ortografie non-standard, menită să evidențieze accentele din sudul Statelor Unite. În producția originală au jucat Barbara Bel Geddes, Burl Ives și Ben Gazzara. Piesa a fost adaptată în filmul omonim din 1958, cu Elizabeth Taylor și Paul Newman în rolurile Maggie și Brick, și cu Burl Ives și Madeleine Sherwood recreându-și rolurile de pe scenă. Williams a făcut excizii și modificări substanțiale piesei pentru reprezentația din 1974. Aceasta a fost versiunea folosită pentru majoritatea adaptărilor ulterioare, care au fost numeroase.

Rezumat

Piesa prezintă o familie din sudul SUA într-un moment de criză, în centrul acțiunii fiind soțul Brick și soția Margaret (denumită de obicei Maggie sau „Maggie Pisica”) și interacțiunea lor cu familia lui Brick pe parcursul întâlnirii dintr-o seară la proprietatea familiei din Mississippi. Petrecerea sărbătorește ziua de naștere a patriarhului Big Daddy Pollitt (Papa cel Mare), „cel mai mare plantator de bumbac din Deltă”, și întoarcerea sa de la Clinica Ochsner cu o stare de sănătate perfectă. Toți membrii familiei, cu excepția lui Big Daddy și a soției sale, Big Mama (Mama-Mare), sunt conștienți de adevăratul diagnostic al lui Big Daddy: va muri de cancer. Familia i-a mințit pe Big Daddy și Big Mama pentru a-i scuti de durere pe cei doi bătrâni tocmai de ziua patriarhului, dar pe parcursul piesei, devine clar că familia Pollitt e expertă în aparențe înșelătoare de mult timp.

Maggie, hotărâtă și frumoasă, a vrut să scape de sărăcia în care copiărise pentru a intra în bogata familie Pollitt, dar își dă repede seama că este nefericită. Familia este conștientă că Brick nu mai are relații intime cu Maggie de mult timp, ceea ce provoacă tensiuni în căsnicia lor. Brick, o fostă vedetă de fotbal, o înfurie pe Maggie pentru că ignoră deliberat încercările fratelui său Gooper de a controla averea familiei. Indiferența lui Brick și înclinația lui spre băutură au escaladat odată cu sinuciderea prietenului său, Skipper. Maggie se teme că starea deplorabilă a lui Brick va asigura moștenirea moșiei lui Gooper și soției sale, Mae.

În acea seară, Brick, Big Daddy, Maggie și întreaga familie trebuie să se confrunte separat cu problemele pe care le-au ținut în ei atâta timp. Big Daddy încearcă să se împace cu alcoolicul Brick. Atât Big Daddy, cât și Maggie îl confruntă separat pe Brick cu privire la adevărata natură a relației cu coechipierul său de fotbal, Skipper, cel care pare a fi sursa suferinței și alcoolismului său.

Brick îi explică lui Big Daddy că Maggie e geloasă pe prietenia strânsă dintre el și Skipper și băuiește că această prietenie ar fi implicat și o latură romantică. Mai spune și că Skipper a vrut să întrețină relații intime cu Maggie pentru a-i dovedi că se înșeală. Brick crede că, atunci când Skipper nu a putut finaliza actul, gândurile despre sexualitatea lui și prietenia cu Brick l-au făcut să nu mai suporte. Brick mărturisește că Skipper, cu puțin timp înainte de a se sinucide, i-a vorbit despre sentimentele sale, dar el l-a respins.

Dezgustat de falsitatea și prefăcătoria familiei, Brick îi spune lui Big Daddy că raportul medical despre starea lui de sănătate a fost falsificat. Big Daddy iese intempestiv din cameră, aduându-i înăuntru pe toți. Maggie, Brick, Mae, Gooper și Doc Baugh (medicul familiei) decid să-i spună lui Big Mama adevărul despre boala soțului ei, iar ea este devastată de veștile primite. Gooper și Mae încep să discute deja despre împărțirea proprietății Pollitt. Big Mama își apără soțul de propunerile lui Gooper și Mae.

Big Daddy reapare și le spune că are de gând să moară în pace. Crezând că va asigura moștenirea lui Brick, Maggie îi spune că este însărcinată. Gooper și Mae știu că este o minciună, dar Big Mama și Big Daddy cred că Maggie „poartă viață”. Când rămân din nou singuri, Maggie ascunde toată băutura și îi promite lui Brick că „va face minciuna adevărată”.

Teme

Minciuna Minciuna este o temă recurentă de-a lungul piesei. Brick folosește cuvântul pentru a-și exprima dezgustul față de „minciunile și mincinoșii” pe care le vede în jurul său și cu toate regulile complicate de conduită în societatea și cultura Sudului american. Big Daddy afirmă că dezgustul lui Brick față de minciună este de fapt dezgust față de el însuși pentru că l-a respins pe Skipper înainte de sinuciderea acestuia. Cu excepția lui Brick, întreaga familie îi minte pe Big Daddy și Big Mama despre cancerul terminal. În plus, Big Daddy își minte soția, iar Gooper și Mae manifestă motive avare în încercarea lor de a moșteni averea lui Big Daddy.

În unele cazuri, personajele refuză să creadă anumite afirmații, convingându-se că sunt minciuni. O frază recurentă este replica, „Nu ar fi amuzant dacă ar fi adevărat?”, spusă atât de Big Daddy, cât și de Brick, după ce Big Mama și Maggie își proclamă dragostea. Declarațiile sentimentale ale personajelor nu mai fac diferența între adevăr și minciună; în schimb, sunt guvernate de certitudine sau incertitudine. Această frază este și ultima replică a piesei scrise inițial de Williams, precum și a versiunii din 1974.Williams, Tennessee: Cat on a Hot Tin Roof, p. 173. New Directions Publishing Corporation, 2004

Iminența morții În centrul piesei se află, de asemenea, atitudinile oamenilor față de moarte, precum și inutilitatea și nihilismul pe care unii le descoperă atunci când se confruntă cu iminența morții. Idei similare se regăsesc în Do Not Go Gentle into That Good Night de Dylan Thomas, din care Williams a extras ideea și a adăugat-o ca epigraf la versiunea piesei sale din 1974.Williams, Tennessee: Cat on a Hot Tin Roof, p. 14. New Directions Publishing Corporation, 2004 Aceste replici se potrivesc, deoarece Thomas i-a scris poemul propriului său tată aflat pe moarte.Parker, Brian: "Swinging a Cat", published within Cat on a Hot Tin Roof, p. 177. New Directions Publishing Corporation, 2004

În plus, într-una dintre numeroasele sale schițe, într-o notă de subsol despre atitudinea lui Big Daddy în actul al treilea, Williams consideră Pisica pe acoperișul fierbinte o „piesă care spune un singur lucru afirmativ despre „Soarta omului”: că este încă în puterea lui să nu țipe ca un porc, ci să-și țină gura.”Parker, Brian: "Swinging a Cat", în Cat on a Hot Tin Roof, p. 181. New Directions Publishing Corporation, 2004

Reprezentații

Producția originală pe Broadway

Producția originală de pe Broadway, care a debutat la Morosco Theatre pe 24 martie 1955, a fost regizată de Elia Kazan, iar în rolurile principale au jucat Barbara Bel Geddes (Maggie), Ben Gazzara (Brick), Burl Ives (Big Daddy), Mildred Dunnock (Big Mama), Pat Hingle (Gooper) și Madeleine Sherwood (Mae). Bel Geddes a fost singurul membru al distribuției nominalizat pentru un premiu Tony, iar Kazan a fost nominalizat pentru cel mai bun regizor de piesă. Kazan avea o influență enormă în industrie la acea vreme, încât l-a convins pe Williams să rescrie actul al treilea după propriile lui indicații. Kazan a cerut ca Maggie să fie mai empatică cu cei din jur, Big Daddy care era pe moarte să-și facă reintrarea în scenă, iar Brick să sufere un fel de trezire morală. Williams a capitulat, dar când piesa a fost publicată mai târziu în acel an de New Directions Publishing, a inclus două versiuni ale actului trei, originalul lui Williams și revizuirea Broadway, cu „Notă de explicație” însoțitoare. Pentru reprezentația piesei din 1974, Williams a făcut revizuiri suplimentare tuturor celor trei acte, iar New Directions a publicat acea versiune a piesei în 1975. Williams, Tennessee. Plays 1937–1955, pp. 1034–1035.

Atât Ives, cât și Sherwood și-au reluat rolurile în versiunea de film din 1958. Distribuția a mai avut parte de duo-ul de blues din sud Brownie McGhee și Sonny Terry, iar o altă variantă luată în calcul pentru rolul lui Gazzara a fost tânărul Cliff Robertson. Când Gazzara a părăsit piesa, a fost înlocuit de Jack Lord. Alte roluri secundare din producția originală de la Broadway au fost interpretate de R.G. Armstrong (Doctor Baugh), Fred Stewart (Reverend Tooker), Janice Dunn (Trixie), Seth Edwards (Sonny), Maxwell Glanville (Lacey), Pauline Hahn (Dixie), Darryl Richard (Buster), Eva Vaughn Smith (Daisy) și Musa Williams (Sookey).

La Londra, piesa a fost regizată de Peter Hall și a avut premiera la Comedy Theatre pe 30 ianuarie 1958. Kim Stanley a jucat în rolul lui Maggie, Paul Massie în rolul lui Brick și Leo McKern în rolul lui Big Daddy.Theatre World Annual (London) number nine [editor: Frances Stephens], London 1958

Alte reprezentații În varianta din 1974 pusă în scenă de către Teatrul American Shakespeare din Stratford, Connecticut, au interpretat Elizabeth Ashley, Keir Dullea, Fred Gwynne, Kate Reid și Charles Siebert. Ashley a fost nominalizată la un premiu Tony. Pentru această producție, Williams a restaurat mare parte din textul la care renunțase inițial la insistențele lui Elia Kazan. Astfel, a inclus un al treilea act revizuit și a făcut revizuiri substanțiale în altă parte.Albee, Edward: "Introduction" for Cat on a Hot Tin Roof, p. 8. New Directions Publishing Corporation, 2004 Potrivit lui Ashley, Williams le-a permis actorilor să studieze notele originale și diverse schițe ale scenariului și să adauge replici dacă vor considera necesar. Când această producție s-a mutat din Connecticut pe Broadway, rolul lui Lacey a fost omis și numărul copiilor lui Mae și Gooper a fost redus la trei.Williams, Tennessee: Cat on a Hot Tin Roof, p. 13. New Directions Publishing Corporation, 2004 În același deceniu, John Carradine și Mercedes McCambridge au interpretat rolurile lui Big Daddy și Big Mama în turneu.

Varianta piesei de pe scena Teatrului Național din Londra din 1988, în regia lui Howard Davies, i-a avut ca protagoniști pe Ian Charleson, Lindsay Duncan, Barbara Leigh-Hunt și Eric Porter.

În reprezentația din 1990 a jucat Kathleen Turner, care a fost nominalizată la Tony pentru interpretarea rolului Maggie, deși revista New York a numit-o „pierdută fără speranță... în această producție slabă”. Charles Durning, în rolul lui Big Daddy, a primit un premiu Tony pentru cel mai bun actor dintr-o piesă. Daniel Hugh Kelly l-a jucat pe Brick, iar Polly Holliday pe Big Mama. Holliday a fost, de asemenea, nominalizat pentru un Tony.

O producție din 2001 la Lyric Shaftesbury, Londra, a fost primul revival din West End după reprezentația din 1958. Produsă de Anthony Page, producția i-a avut în rolurile principale pe Brendan Fraser (Brick), Frances O'Connor (Maggie), Ned Beatty (Big Daddy) și Gemma Jones (Big Mamma). Recenziile au fost în general pozitive.