Nicolae Militaru (n. 10 noiembrie 1925, Bălești, județul Gorj, România – d. 27 decembrie 1996, București, România)Membrii CC al PCR a fost un general de armată român, primul ministru al apărării după Revoluția română din 1989.

A absolvit Liceul Frații Buzești din Craiova, apoi a absolvit Academia Militară Superioară a URSS, a avut parte de o rapidă ascensiune în Armata Română și în Partidul Comunist Român în prima jumătate a regimului comunist din România, dar în 1978 a fost trecut în rezervă și transferat pe un post de funcționar civil, după ce a fost deconspirată o legătură clandestină a sa cu sovieticii. În 1974 a obținut titlul de doctor în științe militare, specializarea strategie. După afirmațiile sale, se pare că acea legătură făcea parte dintr-un complot ce viza înlăturarea de la putere a dictatorului Ceaușescu, dar Securitatea l-a identificat drept spion GRU.

La Revoluția din 1989, el a fost reactivat de noua putere provizorie și numit ministru al apărării, dar unele ordine contradictorii date de el conduc la suspiciuni că ar fi acționat pentru a se răzbuna pe Gheorghe Trosca, cel care l-a deconspirat în 1978 sau chiar că ar fi creat haos în folosul venirii la putere a eșalonului secund al PCR, în frunte cu Ion Iliescu. După Revoluție, s-a pensionat la scurt timp și, deși bolnav, a candidat, fără a obține un număr semnificativ de voturi, pentru președinția României, cu doar o lună înainte de a muri la sfârșitul anului 1996.

Studiile și ascensiunea în ierarhia militară A absolvit studii la Academia Militară „Frunze” din Moscova. La Congresul al X-lea al PCR din noiembrie 1969 a fost ales ca membru supleant al CC al PCR, fiind reales în aceeași funcție la congresele din 1974 și 1979. La 17 iunie 1965 a fost numit comandant al Armatei a III-a, cantonată la Cluj.

Generalul-locotenent Nicolae Militaru a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a II-a, dislocată în garnizoana București (8 iulie 1969 5 iunie 1978). A fost înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele) la 19 august 1974.Decretul prezidențial nr. 150 din 19 august 1974 privind înaintarea în grad a unor generali și a unui contraamiral și acordarea gradului de general-maior și contraamiral unor colonei și căpitani de rangul I, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul X, nr. 113, Partea I, joi 22 august 1974, p. 2.

Căderea în dizgrație în 1978 În 1978, Militaru a căzut în dizgrația regimului comunist, fiind trecut în rezervă și numit în funcția de adjunct al ministrului construcțiilor industriale. După revoluția din 1989, el a explicat această decădere prin aderarea sa la un complot menit să-l înlăture de la putere pe Nicolae Ceaușescu. Într-un interviu apărut inițial în revista Baricada, el a afirmat că în contextul acelui complot, el a contactat Consulatul URSS de la Constanța pentru a afla dacă autoritățile sovietice vor acționa în sprijinul lui Ceaușescu sau nu. Interviu cu gen. Nicolae Militaru incognito republicat pe situl ziarului Gardianul. Istoricul Florin Constantiniu consemnează, în O istorie sinceră a poporului român că informațiile de care dispunea la momentul scrierii cărții (la câțiva ani după 1989) se limitau la memoriile lui Vadim Medvedev, un colaborator apropiat al lui Mihail Gorbaciov, care scria că Militaru a încercat să atragă sprijin sovietic pentru răsturnarea lui Ceaușescu în numele unor „forțe de orientare opoziționistă”, dar decizia autorităților URSS a fost să nu i se dea niciun răspuns. Aceste contacte clandestine ale lui Militaru cu URSS au fost identificate de Securitate, care au întocmit dosarul „Corbii”, în care Militaru a fost identificat ca spion al GRU (serviciul militar de informații sovietic).Mihai Mincan, Generalul Militaru, spionul ucigaș, Adevărul, 1 decembrie 2009.

Revoluția din 1989 La Revoluția din 1989, Militaru a fost rechemat în cadrele active ale armatei prin Decretul nr. 2 al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, din 26 decembrie 1989.Decretul nr. 2 al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale din 26 decembrie 1989 privind rechemarea unui general in cadrele active ale armatei și numit în funcția de ministru al apărării naționale după înlăturarea regimului Ceaușescu.Decretul nr. 3 al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale din 26 decembrie 1989 privind numirea ministrului apărării naționale Colonelul Gheorghe Trosca, cel care a condus în 1978 operațiunea de contra-spionaj care l-a expus pe Nicolae Militaru drept colaborator al GRU, a murit la Revoluția din 1989, în urma ordinelor date de Militaru. Articole de presă efectuate la 20 de ani după evenimente sugerează că lichidarea lui Gheorghe Trosca a fost pusă la cale de Militaru, ca o răzbunare pentru dosarul în care a fost expus ca agent al GRU, fără însă să fie prezentate dovezi pentru acest lucru Ordinele sale de atunci au creat situații contradictorii, în care diverse părți ale armatei și ministerului de interne s-au luptat în mod eronat între ele, soldându-se cu moartea multor nevinovați și s-au creat conflicte fictive și haos, care au susținut și au legitimizat astfel necesitatea venirii la putere a grupului din jurul lui Ion Iliescu. Există aserțiuni că aceste confuzii au fost intenționat generate de către Militaru,Mihai Mincan, Urmările crimelor lui Militaru, Adevărul, 8 decembrie 2009.Mihai Mincan, Militaru a ordonat măcelul!, Adevărul, 7 decembrie 2009. acesta spunând însă într-un interviu că nu-l cunoscuse pe Trosca anterior revoluției.

Nicolae Militaru a fost înaintat în gradul de general de armată (cu 4 stele) prin Decretul nr. 15 al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989.Adevărul, 29 decembrie 1989 - Decretul nr. 15 al președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale din 28 decembrie 1989 privind înaintarea în gradul de general de armată a unui general colonel

Discursul său din 22 decembrie 1989

La data de 22 decembrie 1989, în jurul orei 14, generalul Militaru a sosit la Televiziune îmbrăcat în uniformă militară și a rostit următorul discurs:

Viața de după Revoluție După Revoluție, colonelul de securitate Filip Teodorescu, implicat în evenimentele din 1989 de la Timișoara, a sugerat că Militaru ar fi încercat să obțină declarații false prin care să crească importanța pretinselor sale acțiuni conspirative din anii 1970, și a scris că a primit o propunere din partea lui Militaru „să accept că am fost exponentul Securității în «mișcare». Îmi oferea în schimb asigurări că nu voi mai fi implicat în procesul în care am fost trimis”.Filip Teodorescu - „Un risc asumat”, Editura Viitorul Românesc, București 1992, ISBN 973-95642-5-9, pag. 268

La doar câteva luni după Revoluție, la 22 martie 1990, Nicolae Militaru a fost trecut în rezervă cu drept la pensie.Decretul nr. 179 din 22 martie 1990 privind trecerea în rezervă a unui general A candidat la președinția României în anul 1996 obținând 0,22% din voturi, dar la acea dată era deja bolnav și a murit la doar o lună după alegeri.

Gheorghe Trosca, agentul de Securitate care l-a denunțat pe Militaru ca fiind spion GRU în 1978 și care a murit la Revoluție în urma ordinelor lui Militaru, a fost considerat erou-martir al Revoluției până în 2011, când în urma unei anchete a Comisiei de Studiere a Arhivelor Securității, confirmată de o instanță judecătorească, a concluzionat că înainte de 1989, acesta fusese agent al poliției politice comuniste.

Distincții Ordinul „23 August” clasa a V-a (12 august 1959) „pentru contribuție activă la întărirea regimului democrat-popular”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 308 din 12 august 1959 privind conferirea unor titluri, ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VIII, nr. 25, 17 septembrie 1959, p. 195. Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a IV-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 155.

Note

Legături externe Intervenția sa la TVR în 22 decembrie 1989

Categorie:Nașteri în 1925 Categorie:Nașteri pe 10 noiembrie Categorie:Decese în 1996 Categorie:Decese pe 27 decembrie Categorie:Absolvenți ai Academiei Militare Frunze Categorie:Candidați la funcția de Președinte al României - 1996 Categorie:Comuniști români Categorie:Decese cauzate de cancer Categorie:Decese în București Categorie:Deputați în Marea Adunare Națională Categorie:Generali români Categorie:Guvernele Petre Roman Categorie:Membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român Categorie:Miniștrii apărării naționale Categorie:Participanți la Revoluția Română din 1989 Categorie:Spioni sovietici Categorie:Membri ai Partidului Muncitoresc Român Categorie:Decorați cu Ordinul 23 August