Scrambling (având ca termen echivalent în limba limba ) reprezintă o activitate montană alpină aflată ca grad de dificultate și de tehnică între drumeție și cățărare pe stâncă și care, folosește tehnici specifice ambelor discipline. În Statele Unite ale Americii și Marea Britanie acest gen de activitate este bine standardizat.Societatea Ghizilor și Liderilor Montani din România; CPD carpatism – scrambling în Bucegi și Piatra Craiului; ghizimontani.org; accesat la 29 februarie 2024
Deși termenul în cauză este acceptat pe plan internațional pentru a denumi activitatea respectivă, există de circa un secol pe plan local (în România) tentative de a consacra în ce privește termenul respectiv, în limba română, ca denumire echivalentă pe aceea de carpatism. Nu există pe plan național, în România, consens referitor la folosirea termenului, existând opinia că activitatea în cauză rămâne în fapt o ramură a alpinismului.Andron, Cosmin (IFMGA Mountain Guide); Alpinism. Abilități de vară (UIAA & Fundația Petzl) ediția în limba română 2020; cosmin-andron.com, 31 mai 2021
Clasificarea traseelor
Scramblingul se află la mijloc între mers și escaladă, reprezentând în esență o activitate ușoară de cățărare pe terenuri stâncoase. Garside, Jonathan; Hill skills: Scrambling ; The British Mountaineering Council, March 05, 2006; accesat la 9 martie 2024 Toate traseele de acest fel necesită într-o măsură oarecare, folosirea unor tehnici de . Conform (acronim: BMC), acesta se clasifică din punct de vedere al dificultății în 3 grade, care, au în comun necesitatea folosirii în timpul ascensiunii atât a membrelor superioare, cât și a celor inferioare: primul grad implică un traseu de mers al doilea grad implică un traseu pe care scramblerii mai nesiguri pot simți nevoia unor de asigurare, iar liderii, aflați în față, este necesar să se simtă încrezători în capacitatea lor de a se deplasa pe teren expus, pe care cățărarea se poate face însă cu ușurință. Începând cu gradul 2, limita dintre scrambling și escalada pe stâncă devine neclară și folosirea unor mijloace de de protecție este recomandabilă. al treilea grad caracterizează trasee de escaladă clasificate drept „moderate”, în speță acestea fiind cotate ca fiind de primul grad în raport cu escalada. De principiu, ar trebui abordate numai de scramblerii experimentați. Este de așteptat pe unele secțiuni ale traseelor să fie necesară utilizarea corzii, respectivele secțiuni putând fi cotate până la „dificile”.
Vezi articolul
Echipamente necesare Este de considerat un kit care să includă: îmbrăcăminte adecvată, bocanci de munte potriviți, o hartă, o busolă, un ghid tipărit pentru a urmări atât traseul de scrambling cât și pe cel de coborâre, o lanternă pentru cazul unei întârzieri, o cască, un , un rack ușor și o de asigurare pentru porțiuni mai dificile Lindon Hanna; Scrambling skills: protecting a scramble; The British Mountaineering Council, June 16, 2015
Încălțămintea este, de principiu, necesar să fie rigidă și cu margini solide, pentru a oferi sprijinul necesar pe terenurile abrupte și a putea fi folosite puncte de sprijin de dimensiuni reduse. O pereche de bocanci mai robustă poate oferi protecție suplimentară împotriva rocilor instabile, sau, atunci când picioarele sunt blocate în fisuri ale stâncilor (încălțămintea mai ușoară și cu tălpi mai flexibile poate fi mai confortabilă în zilele însorite cu temperaturi crescute, dar nepotrivită pentru scrambling pe trasee mai abrupte).
De principiu, purtarea unei căști de protecție este o idee foarte bună și merită să fie luată în considerare și de asemenea, purtarea unei perechi de mănuși potrivite pentru manipularea corzii și care, să ofere o bună aderență.
Pentru traseele clasificate în primul grad (conform BMC) nu sunt de regulă necesare echipamente suplimentare, dar este necesar ca cel care le parcurge să nu sufere de acrofobie. Cu toate acestea, de principiu poate fi folosit orice echipament care poate face scramblerul să se simtă confortabil (de exemplu un scrambler vârstnic este posibil să aibă nevoie de o coardă, în timp ce un cățărător experimentat, nu).
În ce privește traseele clasificate la gradele 2 și 3 pot fi utile echipamente precum o coardă de cel puțin 30 m (o coardă plină cu un diametru de mai puțin de 10 mm de 50 până la 60 de m lungime fiind cea mai bună alternativă, deoarece permite un recuperabil de 25 sau 30 de m dacă este necesară retragerea), un , câteva de 240 cm, carabiniere HMS și poate un rack, alături de o jumătate de duzină de de cățărare și de , cel mult. De asemenea, dacă liderul de grup are în intenție să se protejeze în zonele cele mai expuse, este necesar un ham. Este posibil să fie utilă o bucată de coardă de 3-4 m și un cuțit pentru a o tăia la lungimile necesare, în cazurile în care sunt necesare asigurări suplimentare, la coborâre. Modul de utilizare al acestor echipamente trebuie cunoscut din timp.
Vezi articolul
Pericole Unul dintre cele mai mari pericole este reprezentat de rocile instabile (în ce privește traseele care abordează pereți de stâncă acestea se regăsesc, cu predilecție, în arealele cu fisuri).
În ce privește coborârile de urgență, acestea pot fi mai periculoase pe traseele de scrambling (datorită abundenței rocilor instabile), decât traseele mai abrupte de escaladă, fiind de preferat alegerea unei coborâri în aceste condiții, numai dacă alternative de evacuare (precum traversarea spre un teren mai ușor abordabil din punct de vedere tehnic) sunt nevalabile.
În România Areale de practicare În România activitatea de scrambling se desfășoară pe brâuri, văi de abrupt și creste montane aflate în mod preponderent în Munții Bucegi și în Munții Piatra Craiului, fără a fi excluse zone propice practicării acesteia din alte masive montane ale Carpaților Românești precum Munții Făgăraș, Masivul Ceahlău, Munții Buila-Vânturarița sau Munții Retezat.
Autohtonizare: carpatism Istoricul terminologiei
În perioada interbelică, a apărut în România termenul de „carpatism”, destinat inițial pentru a fi folosit în legătură cu traseele de abrupt specifice Munților Bucegi și Piatra Craiului. După Mihai Haret în 1923,Haret, Mihai; Turism, carpatism, parcuri naționale și monumente ale naturii; Natura – Revistă pentru răspândirea științei, 3-5/1923 Nestor Urechia l-a folosit în cartea sa din 1926, „Vraja Bucegilor”,Urechia, Nestor; Vraja Bucegilor; Touring-Clubul României – Asociație de turism pentru protecția naturei. Biblioteca literară No. 2. Cu ilustrații dupa desene de Ary Murnu si Aimee Urechia; Editura Cartea Românească; București; 1926 iar printre scopurile Asociației Drumeților din Munții Înalți ai României se afla, astfel cum a fost consemnat în primul act constitutiv din anul 1929 și carpatismul.Baticu, Niculae & Țițeica, Radu; Pe crestele Carpaților; Editura Sport-Turism; București; 1948; Asociația Drumeților din Munții Iubiți ai României în Cap. Societăți și asociații de turism-alpinism până în 1948 Activitatea respectivă se regăsea și la Touring-Clubul României (sau la societățile de turism Societatea Turiștilor din România și Hanul Drumeților),***; Cronica – Turism, sport, activitate fizică; Boabe de grâu – Revistă de cultură, Anul II, Nr. 2, februarie 1931; p. 115, 124; accesat la 2 martie 2024 ori la Frăția munteană și la de la Cluj, la Siebenbürgischer Karpatenverein de la Sibiu și la Societatea de gimnastică și turism de la Iași.Borza, Alexandru; Protecțiunea naturii în România; Buletinul de informații al Grădinii botanice și al Muzeului botanic dela Universitatea din Cluj, Vol. IV/1924, No. 1; p. 14; accesat la 2 martie 2024
Este de menționat că, în 1927 „Al doilea anuar al Bucegilor”, publicat de Touring-Clubul României, a abordat carpatismul ca fiind o formă de alpinism,Al doilea anuar al Bucegilor, Ionescu, 1927, p. 50 alpinismul propriu-zis fiind,Al doilea anuar al Bucegilor, Ionescu, 1927, p. 72 conform lui C. I. Ionescu (secretar al Secției alpine a Bucegilor),Al doilea anuar al Bucegilor, Ionescu, 1927, p. 2 carpatism de iarnă. De asemenea, în 1934 într-un articol din „Realitatea ilustrată”, semnatara B. Madeleine a abordat alpinismul propunând localizarea acestuia sub formă de carpatism.B., Madeleine; Salvați turismul!; Realitatea ilustrată [sau lucrurile așa cum le vedem cu ochii] - An. VIII (1934), nr. 399, 16 septembrie 1934; Cluj; p. 22; accesat la 2 martie 2024 AlpinistulOrdean, Mircea; Sus la munte la izvor. Contribuții la istoria alpinismului din România; Clubul Alpin Român; 2020; p. 332 Ovidiu Manițiu a folosit noțiunea în titlul cărții sale din 1946 „Padina Crucii. Carpatism alpin.”Manițiu, Ovidiu; Padina Crucii. Carpatism alpin.; Depozit Cartea Românească; București; 1946
Ulterior, începând cu anul 2013, pe plan național a debutat revirimentul tendinței interbelice de a folosi noțiunea autohtonă de carpatism. Aceasta s-a concretizat însă, în forma redenumirii activităților montane mai tehnice decât drumeția, practicate estival in Munții Carpați pe alte terenuri decât cele mixte cu gheață – activități considerate anterior ca fiind incluse domeniului alpinismului.
În motivația sa expusă în anul 2013Anghel, Marian (ghid montan și ghid internațional de drumeție montană, precum vicepreședinte ); Înapoi la noțiunile de bază…Ce este alpinismul?; anghelmarian.wordpress.com, 16 mai 2013; accesat la 2 martie 2024 (și consemnată de Societatea Ghizilor și Liderilor Montani din România), Marian Anghel, ghid montan și ghid internațional de drumeție montană, vicepreședinte al Societatea Ghizilor și Liderilor Montani din România; Marian ANGHEL, Ghid Montan, Lider Montan Internațional; ghizimontani.org; accesat la 2 martie 2024 a motivat rațiunea existenței termenului de carpatism și a conturat, din punctul său de vedere domeniul de aplicare al acestuia. Astfel, acesta a opinat că se poate vorbi în România de alpinism doar sezonier, pe timp de iarnă, atunci când sunt prezente gheața și zăpada pe terenul din Carpații românești (aceștia având maxime altitudinale sub cele ale zăpezii permanente). Ca și consecință, în perioadele calde nu se poate face în România decât drumeție montană, carpatism sau cățărare pe stâncă (sub varii forme). Nu există consens actual (în 2024) pe plan național în acest sens, fiind prezente atât opinia că, activitatea în cauză rămâne o ramură a alpinismului, cât și opinia opusă precum că, în ce privește carpatismul, acestea este adesea confundat cu alpinismul „de vară”Badea, Andrei (Ghid montan național, International Mountain Leader); Trasee de munte în Carpați: cățărare pe stâncă ; muntii-nostri.ro; accesat la 3 martie 2024 (în condițiile în care în România alpinismul ar fi o activitate strict sezonieră, legată de prezența zăpezii în munții stâncoși).Badea, Andrei (Ghid montan național, International Mountain Leader); Trasee de munte în Carpați: alpinism ; muntii-nostri.ro; accesat la 3 martie 2024 Astfel, traseele respective sunt asimilate în literatura de specialitate unora de alpinism, cu cotații de dificultatea în grade alpine românești aflate între 1A și 2A (existând însă opinia că această asimilare s-a făcut ca urmare a opticii existente în perioada comunistă). Există însă consens în ce privește clasificarea aceste trasee cu raportare la perioada lor hibernală, când fără dubiu ele sunt clasificate ca trasee de alpinismBadea, Andrei (Ghid montan național, International Mountain Leader); Trasee de munte în Carpați: drumeție și carpatism ; muntii-nostri.ro; accesat la 3 martie 2024 (Nota Bene: traseele de cățărare pe stâncă pleacă, de regulă, de la gradul 2 românesc). În prezent (2024) carpatismul, conform Societatății Ghizilor și Liderilor Montani din România, este echivalent scramblingului, având corespondent în drumețiile alpineSocietatea Ghizilor și Liderilor Montani din România; Ghid internațional de drumetie; ghizimontani.org; accesat la 2 martie 2024 (în ce privește majoritatea traseelor) conform conform clasificării .