Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 14

Obiectivul de dezvoltare durabilă 14 (ODD 14 sau Obiectivul Global 14) - „Viața marină” este unul dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă adoptate de Națiunile Unite în 2015. Potrivit Organizației Națiunilor Unite, obiectivul este: „Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă”.

Obiectivul are 10 ținte care urmează să fie atinse până în 2030. Primele șapte sunt ținte de rezultat: reducerea poluării marine, protejarea și restaurarea ecosistemelor, reducerea acidificării oceanelor, pescuit durabil, conservarea zonelor de coastă și marine, eliminarea subvențiilor care contribuie la pescuitul excesiv, sporirea beneficiilor economice din utilizarea durabilă a resurselor marine. Celelalte trei ținte sunt mijloace de implementare: creșterea nivelului de cunoștințe științifice, intensificarea cercetării și transferul de tehnologii privind sănătatea oceanelor, sprijinirea pescuitului la scară mică, implementarea și aplicarea legislației maritime internaționale (Law of the sea). Un indicator (14.1.1b) din ODD 14 se referă în mod specific la reducerea impactului poluării marine cu plastic. Pentru fiecare țintă, este prevăzut câte un indicator care oferă o metodă de monitorizare a progresului general.

Potrivit raportului din 2020 privind progresul în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, „eforturile actuale de a proteja mediile marine cheie și pescuitul la scară mică și de a investi în știința oceanelor nu răspund încă nevoii urgente de a proteja această resursă vastă și fragilă”.

Context

Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 14 - Viața marină are rolul de a urmări conservarea și utilizarea în mod durabil a oceanelor, mărilor și resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă. În prezent, starea oceanelor este în declin din cauza factorilor schimbărilor climatice și a comportamentului uman.

Deteriorarea apelor de coastă este în creștere atât din cauza poluării, cât și a eutrofizării costiere. Factori similari contribuie la schimbările climatice, afectând negativ atât mările și oceanele cât și biodiversitatea marină, care scade lent. Amenințarea înmulțirii algelor și a creșterii zonelor moarte din oceane este alarmantă, în 2018 s-a afirmat că „fără eforturi concertate, eutrofizarea coastelor este de așteptat să crească în 20% din marile ecosisteme marine până în 2050”.

Un raport recent afirmă că numărul stațiilor care raportează acidificarea oceanelor s-a triplat la nivel mondial începând cu 2021, în plus unul din cinci pești capturați provine din pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat. Monitorizarea plajelor de coastă evidențiază creșterea poluării oceanelor cu plastic, care sufocă mările.

Conservarea mediului marin, a mijloacelor de trai locale și măsurile de durabilitate a resurselor sunt compromise de deciziile greșite în managementul resurselor. Se depun eforturi constante pentru îmbunătățirea acestui management. „Gestionarea durabilă a oceanelor se bazează pe capacitatea de a influența și dirija utilizarea de către oameni a mediului marin”. Pentru a contracara regresul în atingerea ODD 14, „o acțiune globală rapidă și coordonată este imperativă”.

În mod îngrijorător, poluarea marină atinge cote extreme, peste 17 milioane de tone de deșeuri fiind prezente în oceane în 2021, o cantitate care se va dubla sau se va tripla până în 2040. Poluarea cu plastic este cel mai dăunător tip de poluare marină.

pH-ul mediu al oceanului era în 2022 de 8,1, ceea ce reprezintă cu aproximativ 30% mai mult decât în perioada preindustrială. Acidificarea oceanelor amenință supraviețuirea vieții marine, perturbă rețeaua trofică și subminează serviciile vitale oferite de ocean și securitatea alimentară globală. Pescuitul marin asigură 57 de milioane de locuri de muncă la nivel global și oferă sursa principală de proteine pentru peste 50% din populația țărilor cel mai puțin dezvoltate.

Oceanul absoarbe aproximativ 23% din emisiile anuale de CO2 generate de activitatea umană și ajută la atenuarea impactului schimbărilor climatice. De asemenea, oceanul a absorbit mai mult de 90% din excesul de căldură din sistemul climatic. Căldura oceanului este la niveluri record, provocând valuri de căldură marine pe scară largă, amenințănd ecosistemele și ucigând recifele de corali din întreaga lume.

Nivelurile tot mai mari de deșeuri în oceanele lumii au, de asemenea, un impact major asupra mediului și economiilor. În fiecare an, 5 până la 12 milioane de tone de plastic ajung în ocean, ceea ce înseamnă aproximativ 13 miliarde de dolari pe an, incluzând costurile de curățare și pierderile financiare în industria piscicolă și alte industrii. Aproximativ 89% din deșeurile de plastic găsite în oceane sunt articole de unică folosință, cum ar fi pungile de plastic.

Aproximativ 80% din turismul global are loc în zonele de coastă. Industria turismului legat de ocean crește cu aproximativ 134 miliarde USD pe an, iar în unele țări, industria susține deja peste o treime din forța de muncă.

Ținte, indicatori și progres

ONU a definit 10 ținte și 10 indicatori pentru ODD 14 care includ prevenirea și reducerea poluării marine și acidificării oceanelor, protejarea ecosistemelor marine și costiere și reglementarea pescuitului. Țintele prevăd, de asemenea, creșterea cunoștințelor științifice despre oceane. Unele ținte trebuie atinse până în 2020, altele până în 2025, iar unele nu prevăd un termen limită. cele 10 ținte sunt: reducerea poluării marine (14.1), protejarea și restaurarea ecosistemelor (14.2), reducerea acidificării oceanelor (14.3), pescuit durabil (14.4), conservarea zonelor de coastă și marine (14.5), eliminarea subvențiilor care contribuie la pescuitul excesiv (14.6), creșterea beneficiilor economice din utilizarea durabilă a resurselor marine (14.7), creșterea cunoștințelor științifice (14.a), sprijinirea pescuitului la scară mică (14.b) și implementarea și aplicarea legii internaționale a mării (14.c). Majoritatea țintelor ODD 14 nu sunt măsurabile în termeni cantitativi, deoarece datele nu sunt încă disponibile, doar Ținta 14.5 este cuantificabilă.

Ținta 14.1: Reducerea poluării marine

Textul integral al Țintei 14.1 este: „Până în 2025, prevenirea și reducerea semnificativă a poluării marine de toate tipurile, în special din activitățile terestre, inclusiv deșeurile marine și poluarea cu nutrienți”.

Această țintă are un singur indicator: indicatorul 14.1.1 reprezintă „(a) Indicele de eutrofizare a apelor de coastă și (b) densitatea resturilor de plastic plutitoare”.

„Indicele eutrofizării costiere” (Index of Coastal Eutrophication - ICEP) se referă la concentrația de nutrienți (azot, fosfor și silicat, în diferite forme) din râuri și sub-indicatorul corespunzător al concentrației de nutrienți.

„Densitatea resturilor de plastic plutitoare” se referă la distribuția modelată de macro și micro plastice în ocean. Dacă resturile din plastic plutitoare au dimensiuni între 2 și 5 mm, ele sunt etichetate ca „microplastice”, iar dacă au peste 2,5 cm, sunt etichetate ca „macro”. Cantitatea de materiale plastice din ecosistemele marine mari este măsurată pe baza „un model de circulație a apei de suprafață și utilizarea intrărilor proxy”.

În ciuda poluării globale cuprinzătoare din materiale plastice, există un singur indicator (14.1.1b) în cadrul ODD 14, legat în mod specific de reducerea impactului materialelor plastice. Pentru toate celelalte obiective de dezvoltare durabilă, nu există nicio țintă specifică referitoare la scăderea cantității de microplastic, din cauza datelor insuficiente În plus, nu există ținte referitoare la eliminarea microplasticelor, ceea ce reprezintă o mare provocare pentru guverne de a raporta și monitoriza microplasticele din mediu.

Se presupune că ținta 14.1 va fi atinsă în 2025, dar în 2020 acest lucru era considerat „incert”, conform Convenției privind diversitatea biologică.

Rapoartele recente au înregistrat tendințe de eutrofizare a coastelor în creștere în 2022, depășind condițiile din perioada 2000-2004.

Dacă nu se intervine rapid, s-a estimat că poluarea marină cu plastic este pe cale să se dubleze până în 2030 și aproape că se va tripla până în 2040.

Poluarea marină cu plastic este un tip de poluare a mărilor și oceanelor cu materiale plastice, cu dimensiuni variabile de la mare, cum ar fi bidoane sau pungi, până la microplastice formate în urma fragmentării materialului plastic original. Reziduurile de plastic marine sunt în principal deșeuri umane deversate, care plutesc sau se găsesc în suspensie în ocean. 80% din reziduurile marine sunt din plastic. Microplasticele și nanoplasticele rezultă din descompunerea sau fotodegradarea deșeurilor de plastic din apele de suprafață, râuri, mări sau oceane. Oamenii de știință au descoperit nanoplastice în căderile abundente de zăpadă, mai precis aproximativ 3.000 de tone care acoperă Elveția anual.

Se estimează că în oceane exista un stoc de 86 de milioane de tone de reziduuri marine din plastic la sfârșitul anului 2013, presupunând că 1,4% din plasticul global produs între 1950 și 2013 a ajuns în ocean și s-a acumulat acolo. „Consumul” global de materiale plastice este estimat la 300 de milioane de tone pe an începând cu 2022, aproximativ 8 milioane de tone ajungând în oceane ca macroplastice. Aproximativ 1,5 milioane de tone de microplastice primare ajung în mări. Aproximativ 98% din această cantitate rezultă în urma activităților terestre, restul de 2% fiind generat de activitățile de pe mare. Se estimează că 19-23 de milioane de tone de plastic pătrund anual în ecosistemele acvatice. Conferința Națiunilor Unite privind Oceanul din 2017 a estimat că, în anul 2050, în oceane s-ar putea găsi o cantitate mai mare de plastic decât de pește.

Oceanele sunt poluate de particule de plastic de dimensiuni variate, de la materiale de dimensiuni mari, cum ar fi bidoane și pungi, până la microplasticele formate din fragmentarea materialului plastic orginal. Aceste reziduuri sunt foarte lent degradate sau îndepărtate din ocean, astfel încât particulele de plastic sunt răspândite pe toată suprafața oceanului iar efectele lor dăunătoare asupra vieții marine sunt bine cunoscute. Pungile de plastic, resturile de ambalaj, mucurile de țigară și alte forme de deșeuri de plastic care sunt deversate în ocean prezintă pericole pentru fauna marină și pentru pescuit. Fauna acvatică este amenințată de încurcare, sufocare sau ingerare. Plasele de pescuit, confecționate de obicei din material plastic, pot fi abandonate sau pierdute în ocean de către pescari, reprezentând o amenințare pentru pești, delfini, broaște țestoase, rechini, dugong, crocodili, păsări marine, crabi și alte vietăți, blocându-le mișcările, provocând înfometare, răni, infecții sau, în cazul celor care trebuie să revină la suprafață pentru a respira, sufocare. Există diferite tipuri de plastic oceanic care cauzează probleme vieții marine. S-au găsit capace de plastic în stomacul țestoaselor și păsărilor marine, care au murit din cauza blocajului căilor respiratorii sau digestive. Plasele fantomă sunt, de asemenea, un tip problematic de plastic oceanic, deoarece pot reține permanent și continuu vietățile marine, într-un proces cunoscut sub numele de „pescuit fantomă”.

Cei mai mari 10 poluatori cu plastic oceanic la nivel mondial sunt China, Indonezia, Filipine, Vietnam, Sri Lanka, Thailanda, Egipt, Malaezia, Nigeria și Bangladesh, în mare parte prin râurile Yangtze, Ind, Fluviul Galben, Hai (China), Nil, Gange, Pearl (China), Amur, Niger și Mekong, reprezentând „90% din tot plasticul care ajunge în oceanele lumii” . Asia a fost principala sursă de reziduuri de plastic gestionate greșit, doar China reprezentând 2,4 milioane de tone.