Evagrie Ponticul (în ; ) a fost un călugăr creștin și ascet din Heraclea Pontica, un oraș de pe coasta Bitiniei din Asia Mică. A fost unul dintre cei mai influenți teologi ai bisericii de la sfârșitul secolului al IV-lea, era bine cunoscut ca gânditor, vorbitor cultivat și scriitor talentat. A lăsat o carieră ecleziastică promițătoare la Constantinopol și a călătorit la Ierusalim, unde în 383 d.Hr. a devenit călugăr la mănăstirea întemeiată de Rufin din Aquileea și Melania cea Bătrână. Apoi a mers în Egipt și și-a petrecut ultimii ani ai vieții în Nitria (pustiul sau muntele Nitriei) și Kellia (Chiliile – unul din principalele centre monastice ortodoxe începând cu secolul al IV-lea), ani marcați de asceză și scris. A fost un discipol al mai multor lideri influenți ai bisericii contemporane lui, inclusiv Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz și Macarie Egipteanul. El a fost un profesor al multor altora, inclusiv al lui Ioan Cassian și Paladie din Galatia.
Prolog Evgarie Ponticul a fost o „vocație tardivă” ca mulți monahi ai epocii în care a trăit și nu a intrat în viața mănăstirească având un scop juvenil. A fost un grec cu o cultură rafinată și așa cum el singur a mărturisit a fost surghiunit în pustiu mai degrabă de împrejurările vieții. Destinul pe care l-a avut a lăsat consecințe pentru că viața sa în pustiu nu a fost ușor de urmat. A rezistat tuturor ispitelor de întoarcere la viața lumească, chiar și atunci când i s-a oferit, de către patriarhul Teofil al Alexandriei,Amélineau... pag. 115 -- Vita G oportunitatea de a prelua scaunul de episcop din Tmuis. Evagrie a fugit de această onoare și s-a refugiat pentru o vreme în Palestina, probabil la prietenii săi, Melania cea Bătrână și Rufin din Aquileea.Amélineau... pag. 118 -- Vita M
A avut un spirit speculativ care s-a dezvoltat în cei paisprezece ani pe care i-a petrecut, datorită unei necesități existențiale, în comunitatea monahală din Chiliile ( Kellia ). Aici a experimentat o sinteză a monahismului practic și a teologiei, care a devenit clasică cu trecerea timpului. Există nenumărate scrieri ascetice care stau mărturie luptei pe care a purtat-o în toată viața lui. Acestea sunt destinate cu precădere monahilor anahoreți sau chinoviților. El s-a dovedit a fi un gânditor înzestrat cu o mare sensibilitate psihologică, dar și extrem de rafinată și analitică. Mulțimea de texte pe care le-a lăsat stau mărturie, oferind o imagine exactă cu privire la această latură a personalității sale.Gabriel Bunge (2001)... pag. 30
Evagrie Ponticul este cu adevărat „părintele literaturii noastre duhovnicești”,O. Chadwick: Jhon Cassian, Cambridge, 1968, pag. 86 atât în Răsăritul Europei cât și în Apus datorită lui Ioan Casian. Unele din scrierile sale relevă un efort constant de a uni practica ascezei monastice tradiționale ( praktike ) cu viața contemplativă ( theoretike ). Meritul lui Evagrie Ponticul a fost să dea vieții contemplative un fundament evanghelic solid, ce lipsește „spiritualilor”, dar și practicii ascezei o orientare autentică mistică și teologică. În acest fel realizându-se o salvare de la tentația unui simplu fachirism.Gabriel Bunge: Evagrios Pontikos, Der Mönch, (Koinonia-Oriens 32) Köln, 1990
Încadrare în epocă – Monahismul timpuriu Monahismul timpuriu a produs o serie de figuri emblematice și originale numite Părinții deșertului, prima și cea mai cunoscută din ele fiind Antonie cel Mare, cel prin intermediul căruia a fost cunoscut pentru întâia oară monahismul egiptean. Așa au fost Ammun Nitriotul, Macarie cel Mare, Macarie Alexandrinul și mulți alții.
Antonie este uneori considerat primul călugăr și cel care a pus bazele pustniciei solitare în deșert, dar au mai fost și alții înaintea lui. Existau deja pustnici asceți (Therapeutae), iar comunitățile cenobitice slab organizate au fost descrise de filozoful evreu Philon din Alexandria în secolul I d.Hr. ca fiind stabilite de mult în mediul aspru al Lacului Mareotis și în alte regiuni mai puțin accesibile. Philon a considerat că „această clasă de persoane poate fi întâlnită în multe locuri, pentru că atât Grecia, cât și țările barbare vor să se bucure de tot ce este perfect bun”.. Asceții creștini precum Tecla de Ikonion s-au retras, de asemenea, în locuri izolate de la periferia orașelor. Antonie este remarcabil pentru că a decis să depășească această tradiție și a plecat la propriu în deșert. El a plecat în deșertul alcalin nitrian (mai târziu locația renumitelor mănăstiri Nitria, Kellia și Scetis (Wadi El Natrun) pe marginea Deșertului Libian, la aproximativ 95 km vest de Alexandria. A rămas acolo timp de 13 ani.
Antonie nu a fost primul ascet sau pustnic, dar el poate fi numit în mod corespunzător „Părintele monahismului” în creștinism, întrucât și-a organizat ucenicii într-o comunitate și mai târziu, în urma răspândirii hagiografiei lui Atanasie din Alexandria, a fost un model pentru comunitățile similare din Egipt și din alte părți. Macarie cel Mare a fost un discipol al lui Antonie și a fondat mai târziu o comunitate monahală în deșertul scetic.Healy Patrick Joseph: Macarius the Egyptian (sau "Macarius the Elder"), vol. 16
Când a fost botezat, Macarie Alexandrinul a plecat în deșert la vârsta de 40 de ani. După câțiva ani de viață ascetică, a fost hirotonit preot și numit prior al unei mănăstiri cunoscute sub numele de „Kellii” sau „chilii” din deșertul egiptean, între muntele Nitria și un schit în care locuiau în tăcere pustnici monahali, fiecare în propria sa chilie."St. Macarius of Alexandria", St. John's Orthodox Church În jurul anului 335, Macarie Alexandrinul s-a retras să trăiască singur ca pustnic în deșertul El Natrun.
Evagrie Ponticul face parte din acești „Părinți ai pustiei”, el aparținând cronologic celei de a treia generații a marilor pustnici ai creștinismului din care a făcut parte și Macarie cel Mare, care-l cunoscuse pe Antonie și care a fost cel care l-a introdus pe Evagrie în viața monahală. Din aceste motive, Evagrie a avut parte deja de o tradiție într-ale monahismului, una nefalsificată și extrem de pură. Pe lângă Macarie cel Mare, l-a cunoscut și pe Macarie Alexandrinul.Gabriel Bunge (2001)... pag. 25 În afară de toți acești monahi care i-au influențat viața și opera, Evagrie a fost o personalitate de prim rang, monah și teolog deopotrivă, dar și un scriitor neobișnuit de fecund.
Surse istorice de informare
Despre tinerețea și devenirea monahului au rămas destul de puține date biografice. Există cinci surse principale de informații despre viața lui Evagrie Ponticul. Principala sursă o constituie scrierea Istoria Lausiacă (Lavsaicon) (c. 420) a discipolului său Paladie din Galatia. Acesta a fost un bun prieten cu care și-a împărtășit viața din deșert timp de circa nouă ani. Fiind un intim al monahului, el pare a fi un martor credibil însă, opera sa nu a ajuns astăzi în forma ei originală.Gabriel Bunge – Adalbert de Vogüé: Quatre ermites égyptiens d'après les fragments coptes l'Histoire Lausiaque (Spiritualité Orientale 60), Bellefountaine, 1994, Introduction (G. Bunge) Există nenumărate variante grecești care arată cercetătorilor că textul a trecut prin mai multe interpretări, unele departe de a fi prietenoase față de Evagrie și prietenii săi.Gabriel Bunge (2001)... pag. 26Gabriel Bunge (2001)... pag. 27 Multe nume și detalii importante se regăsesc în variantele prevăzute cu note de subsol în textul de natură critică ce a fost editat de Edward Cuthbert Butler.Edward Cuthbert Butler: The Lausiac History of Palladius. Texts and Studies: Contributions to Biblical and Patristic Literature. Vol. 6. 1898.
A doua sursă este o relatare anonimă despre călugării din Egipt, sursă ce o precede cronologic pe cea a lui Paladie. În ea se vorbește despre o călătorie făcută de șapte călugări din Palestina în iarna anului 394-395 spre locurile monahale principale din Egipt.
Ultimele trei surse de informare sunt succinte și se observă în ele părtiniri biografice distincte. Evagrie Ponticul apare în unele texte din literatura Apophthegmata Patrum, dar și în istoriile bisericești ale lui Sozomenos și Socrate Scolasticul.
Exceptând un fragment de text de origine greacă și aluziile făcute de Socrate, versiunea cea mai consistentă a vieții lui Evagrie Ponticul se află doar într-un sinaxar în limba coptă.Vezi capitolul Vita Evragrii coptice din Gabriel Bunge: Evragrie Ponticul, O introducere, Editura Deisis, Sibiu, 1977, pag. 179-192 Acest text este mult mai lung și mai bogat în informații decât nota din Istoria Lausiacă 38. Această evidență l-a făcut pe cercetătorul Gabriel Bunge să se întrebe dacă nu cumva cunoscutul text grecesc ar fi o prescurtare biografică „epurată”. Ca urmare, el a opinat că biografia lui Evagrie se încadrează oarecum în destinul operelor sale. De-a lungul celor aproape două milenii care au trecut, unele s-au păstrat sub alte nume și altele pur și simplu s-au pierdut. Un exemplu este tratatul intitulat Despre rugăciune, care i-a fost atribuit lui Evagrie cu ceva vreme în urmă. Multe din textele evagriene sunt accesibile într-o traducere siriacă și armeană și adeseori conținutul lor a suferit unele remanieri tendențioase.
Biografie Evagrie Ponticul s-a născut în anul 345 d.Hr. în localitatea Ibora, în provincia romană târzie Helenopontus, actualul İverönü, Erbaa, provincia Tokat din Turcia de astăzi, în familia unui horepiscop „... de neam nobil, unul din cel dintâi al cetății”. Mulți dintre cercetătorii care i-au studiat tinerețea și devenirea sa ulterioară au presupus că Evagrie ar fi fost dat spre educare lui Grigore din Nazianz. Gabriel Bunge, studiind scrierile monahului unde apare menționat numele lui Grigore, a afirmat că monahul nu a sugerat nimic care să confirme o astfel de ipoteză, ba mai mult, chiar Grigore pare să contrazică o astfel de afirmație.
Nu se cunoaște astăzi mai nimic despre unde anume ar fi studiat Evagrie sau cine i-ar fi fost educatorii sau profesorii. Pe de altă parte, cine-i citește scrierile constată foarte ușor că acesta a primit o educație multilaterală și de calitate.Wolfgang Lackner: Zur profanen Bildung des Evagrios Pontikos, în Hans Gerstinger. Festgabe zum 80. Geburtstag. Arbeiten aus dem Grazer Schülerkreis, Graz 1966, pag. 17-29. Pot fi observate cunoștințe în filozofie, matematică, retorică și teologie. În acele vremuri trebuia ca familia lui să fi fost una cu stare pentru a susține costurile unei astfel de educații. Ca urmare, pare că Evagrie provenea dintr-un mediu similar dascălilor lui de mai târziu și a parcurs un ciclu formativ asemănător acestora.
Evagrie a fost hirotesit ca citeț de Vasile cel Mare la o dată ce nu a putut fi identificată științific până acum, fiind primit astfel în clerul metropolei Capadociei, Neocezareea. Există o neînțelegere a celor care în mod ocazional afirmă că Evagrie ar fi avut încă de pe atunci statutul de monah într-una din mănăstirile care au fost reorganizate de Vasile. Afirmația acestora se bazeaza pe Epistola 22 din colecția scrisorilor evagriene, ei interpretând că ea era adresată lui Vasile. În opinia lui Gabriel Bunge, scrisoarea era de fapt adresată lui Rufin din Aquileea și ea se referă la o epocă mult ulterioară.Gabriel Bunge (2001)... pag. 28