Istoria Poloniei din 1939 până în 1945 acoperă perioada care începe cu invadarea Poloniei de către forțele germane și se încheie cu sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Pe 1 septembrie 1939, fără o declarație de război oficială, Germania a declanșat invadarea Poloniei. Pretextul nazist a fost presupusele "provocări" ale trupelor poloneze de-a lungul granițelor comune și disputele polono-germane cu privire la statutul orașului Danzig și dreptul de liberă circulație între Prusia Răsăriteană și restul Germaniei, prin așa-numitul coridor polonez. În conformitate cu prevederile pactului Molotov-Ribbentrop, Germania Nazistă și Uniunea Sovietică (care s-a implicat în conflictul polono-german pe 17 septembrie) au trecut la împărțirea Poloniei.
Invaziile germană și sovietică
thumb|right|250px|Trupele germane demontând un punct polonez de trecere a frontierei pe 1 septembrie 1939
Forțele armate poloneze a rezistat atacului german, dar poziția lor strategică era disperată, de timp ce Polonia era înconjurată de Germania, de Cehoslovacia ocupată de germani și de statul marionetă] Slovacia. Germania a utilizat în Polonia tactica Vernichtungsgedanke, care mai târziu a evoluat în cea a Blitzkriegului ("a războiului fulger"): înaintarea rapidă a diviziilor de Panzer (blindate), bombardarea concentrărilor de trupe și a orașelor lipsite de apărare. Armata terestră și aviația militară poloneze aveau puțin echipament modern pentru a face față cu succes atacurilor foarte violente ale germanilor.
Forțele germane au fost superioare din punct de vedere numeric și tehnologic celor poloneze. Germanii au trimis pe frontul polonez aproximativ 85% din forțele lor armate. Pe front au fost deplasați între 1,6 și 1,8 milioane de soldați, 250.000 de camioane și alte vehicule, 67.000 de piese de artilerie, 4.000 de tancuri și o divizie de cavalerie. Avioanele Luftwaffe erau detașate din cadrul Legiunii Condor, formație de elită, ai cărui militari câștigaseră experiență în timpul războiului civil spaniol (1936 – 1939). Forțele aeriene germane erau reprezentate de 1.180 avioane de vânătoare (în special Messerschmitt Bf 109), 290 bombardiere în picaj Ju 87 Stuka, 290 bombardiere convenționale ( He 111) și 240 avioane ale marinei militare. Marina germană a folosit vechiul cuirasat Schleswig-Holstein pentru bombardarea Westerplatte, o secțiune a Danzigului, care era în stăpânirea Poloniei, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Versailles din 1919.
thumb|left|200px|Vedere din bombardiere germane în misiune deasupra Varşoviei. Forțele poloneze au fost reprezentate de aproximativ 800.000 de soldați, inclusiv 11 brigăzi de cavalerie, două brigăzi motorizate, 30.000 de piese de artilerie și 120 de tancuri. Forțele aeriene poloneze au avut aproximativ 400 de avionae, dintre care 160 avioane de vânătoare PZL P.11c, 31 PZL P.7a și 20 P.11a, 120 de avioane de bombardament-recunoaștere PZL P.23 și 45 bombardiere medii PZL P.37. Marina militară era formată din patru distrugătoare, un torpilor, un puitor de mine, șase dragoare de mine și cinci submarine.
Regatul Unit și Franța au declarat război Germaniei, dar nu au întreprins nicio operațiune importantă de ajutorare a polonezilor. În conformitate cu acordul militar franco-polonez din 19 mai 1939, Franța ar fi trebuit să atace Germania dacă Polonia era atacată. În vreme ce Wehrmachtul era implicat în luptele de pe frontul polonez, armata franceză se bucura de o superioritate zdrobitoare la granița cu Germania, dar aliații polonezilor nu s-au grăbit să atace. Nouă divizii franceze, (din cele 102 care erau deja gata de luptă), au atacat în teritoriul german în Saarland, au avansat cam 8 kilometri și au ocupat 20 de sate abandonate, fără să întâmpine o rezistență notabilă. Ofensiva Saar nu a obligat Marele Stat Major german să mute soldați de pe frontul polonez pe granița de vest. În același timp, Royal Air Force a parașutat fluturași de propagandă asupra orașelor germane. Pe 4 octombrie, forțele franceze s-au retras pe aliniamentele originale.
În același timp, Uniunea Sovietică se pregătise la rândul ei să atace Polonia, în conformitate cu prevederile Pactului Moltov-Ribbentrop, semnat de reprezentanții sovietic și nazist în august 1939.
180px|thumb|right|Supraviețuitor al bombardamentelor din Varşovia În condițiile în care Franța și Anglia nu doreau, sau nu erau în stare să-și respecte angajamentele militare față de aliatul polonez, Uniunea Sovietică, având propriile motive să se teamă de expansionismul german, făcuse mai multe oferte de alianță antigermană Poloniei, așa cum făcuse și Cehoslovaciei mai înainte. În concepția liderilor sovietici, asemenea alianțe ar fi avut un efect de intimidare și de domolire a planurilor expansioniste ale lui Hitler, dată fiind puterea militară sovietică. Polonezii se temeau de comunismul lui Stalin cel puțin tot atât de mult cât se temeau de nazismul lui Hitler și, de-a lungul întregului an 1939, ei au refuzat să facă orice fel de aranjament care ar fi permis trupelor sovietice să staționeze în Polonia. Dilema, așa cum o percepeau polonezii, a fost cel mai bine ilustrată de spusele celebre ale mareșalului Edward Rydz-Śmigły, comandantul suprem al forțelor armate poloneze: "Cu germanii ne așteaptă pericolul să ne pierdem libertatea. Cu rușii ne putem pierde sufletul". Liderii de la Moscova au ales mai apoi să semneze un tratat de neagresiune cu germanii (Pactul Molotov-Ribbentrop), anulând astfel orice șansă de ajutor sovietic pentru Polonia.
Guvernul polonez a considerat că germanii se vor implica doar într-un război limitat, care să le permită cucerirea teritoriilor pe care le pretindeau, după care să ceară Franței și Angliei încetarea ostilităților. Pentru a apăra aceste teritorii, Marele Stat Major polonez a încercat să contrabalanseze slăbiciunea strategică a forțelor sale prin masarea efectivelor de-a lungul frontierelor apusene, pentru apărarea celor mai importante zone industriale și a celor mai bine populate regiuni ale țării, în special ariile înconjurătoare ale orașelor Poznań și Łódź. În momentul în care s-a hotărât efectuarea retragerii strategice pe linia râului Vistula, era deja prea târziu. Pe 14 septembrie, Varșovia era încercuită.
În conformitate cu protocolul secret anexat la pactul de neagresiune, Germania a cerut Uniunii Sovietice pe 3 septembrie să declanșeze atacul împotriva statului polonez. Uniunea Sovietică a asigurat Germania că Armata Roșie va intra în Polonia în scurtă vreme sub pretextul ajutorării ucrainenilor și bielorușilor amenințați de agresiunea germană.
Pe 17 septembrie, Armata Roșie a început să ocupe teritoriile poloneze pe care Molotov le negociase cu Ribbentrop. Invazia era justificată și de dorința sovieticilor de a-și asigura o zonă tampon, care să-i apere de o viitoare agresiune germană. Înaintarea Armatei Roșii era coordoanată atent cu mișcările forțelor germane și a avut parte de o rezistență nesemnificativă din partea forțelor poloneze, care primiseră ordine de la Sikorski să evite confruntările cu sovieticii.
Guvernul polonez și comandamentul militar suprem s-au retras spre sud-est, spre capul de pod românesc, și în cele din urmă au traversat granița în România neutră. Nu a existat nicio capitulare oficială, iar rezistența armată a continuat în mai multe locuri. Varșovia a fost bombardată sălbatic pe 27 septembrie, unele unități militare continuând lupta până în octombrie. În cele mai multe zone muntoase ale țării, subunități ale armatei au început lupta clandestină de rezistență aproape imediat. Armata polonez a pierdut cam 65.000 de infanteriști, 400 aviatori și 110 marinari. Pierderile germanilor au fost de aproximativ 16.000 de soldați, 365 aviatori și 126 marinari. Luftwaffe a fost dezorganizată. Piloții de vânătoare polonezi au pretins că au doborât 126 de avioane germane. 90 de avioane au fost doborâte de focul artileriei antiaeriene, și au mai rămân 70 de avioane despre care nu se știe cine le-a doborât. 300 de alte avioane germane au fost atât de grav avariate, încât nu au mai putut fi reparate. Forțele aeriene poloneze au pierdut 327 avioane, din care 67 au fost doborâte de artileria antiaeriană.
Ocuparea și dezmembrarea Poloniei
În conformitate cu prevedrile a două decrete date de Hitler pe 8 și 12 octombrie, o mare parte a vestului Poloniei a fost anexat de Germania. Printre acestea se aflau zonele pierdute de Germania la încheirea primului război mondial prin semnarea Tratatului de la Versailles (Coridorul polonez, Prusia de Vest și Silezia Superioară), dar și teritorii care nu au făcut niciodată parte din statul german, printre ele și zona orașului Łódź.
Germanii au împărțit Polonia ocupat în următoarele unități administrative:
Reichsgau Wartheland (inițial Reichsgau Posen), care includea întregul voievodat Poznań, cea mai mare parte a voievodatului Łódź, cinci districte ale voievodatului Pomerania și un district din voievodatul Varșovia; Restul voievodatului Pomerania a fost încorporat în Reichsgau Danzig-Westpreussen (inițial Reichsgau Westpreussen); Regiunea Ciechanow (Regierungsbezirk Zichenau), formată din cinci districte nordice ale voievodatului Vaarșovia (Płock, Płońsk, Sierpc, Ciechanow și Mława), a devenit parte a Prusiei Răsăritene; Regiunea Katowice (Regierungsbezirk Kattowitz) sau neoficial Ost-Oberschlesien (Silezia Superioară Răsăriteană), care includea districtele Sosnowiec, Będzin, Chrzanów și Zawiercie și părți ale districtelor Olkusz și Żywiec.
Suprafața acestor teritorii anexate era de 94.000 km<>sup>2</sup>, cu o populație de aproximativ 10 milioane de locuitori, marea majoritate etnici polonezi.
În conformitate cu termenii Pactului Ribbentrop-Molotov, renegociați prin înțelegera din 28 septembrie, Uniunea Sovietică a anexat teritoriile poloneze de la est de râurile Pisa, Narew, Bug și San, cu excepția zonei din jurul orașului Wilno (Vilnius), care a fost cedată Lituaniei și a regiunii Suwałki, care a fost anexată de Germania. Aceste teritorii erau populate de ucraineni și belaruși, (care reprezentau majoritatea în zonele rurale), și de polonezi, (majoritari în orașe), și de evrei. (Pentru compoziția etnică a regiunii, vedeți și: Linia Curzon).
Suprafața totală, (inclusiv zona cedată Lituaniei) era de 201.000 km², cu o populație de 13,5 milioane de locuitori. O fâșie îngustă, care a fost parte a Ungariei înainte de 1914, a fost dată Slovaciei.
După declanșarea Operațiunii Barbarossa din iunie 1941, teritoriile poloneze care fuseseră ocupate de URSS, au fost ocupate de Germania și au fost organizate după cum urmează:
Bezirk Bialystok (regiunea Białystok), care includea districtele Białystok, Bielsk Podlaski, Grajewo, Łomża, Sokółka, Volkovysk și Grodno) a fost "atașată", dar nu și încorporată în Prusia Răsăriteană; Bezirke Litauen und Weißrussland – Bielorusia poloneză (Belarusul occidental din zilele noastre), inclusiv provincia Vilna (zona orașului Vilnius) a fost încorporat în Reichskommissariat Ostland); Bezirk Wolhynien-Podolien – provincia poloneză Volhynia, a fost încorporată în Reichskommissariat Ukraine și Galiția răsăriteană a fost încorporată în Guvernământul General și a devenit al cincelea său district.
thumb|Hans Frank Viitorul Poloniei și al polonezilor a fost decis în Generalplan Ost. Restul teritoriului neîncorporat în Germania a fost plasat ca teritoriu sub administrația germană cu numele de Generalgouvernement für die besetzten polnischen Gebiete, cu capitala la Kraków. Guvernământul General a fost împărțit în patru districte: Varșovia, Lublin, Radom și Kraków (Cracovia). : (Pentru mai multe amănunte, vedeți și: Guvernământul General.)
Avocatul german Hans Frank, nazist de frunte, a fost numit guvernator general al teritoriilor ocupate, pe 26 octombrie 1939. Frank a supravegheat izolarea evreilor în ghetouri în marile orașe, în primul rând în Varșovia, și a controlat folosirea civililor polonezi pentru muncă forțată și obligatorie în zonele industriale germane.