Oana Diana Jurchescu () este o fiziciană română, profesor universitar de fizică la din Winston-Salem, Carolina de Nord, SUA. Specialitatea sa este transportul sarcinilor în semiconductorii organici și hibrizi organici/anorganici. În 2022 a primit din partea National Science Foundation un premiu special pentru creativitate, pentru munca sa de a aplica materiale electronice organice în dispozitive practice.

Formare Oana Jurchescu a absolvit la Universitatea de Vest din Timișoara atât ciclul de licență, cât și cel de master în fizică. Studiile doctorale le-a urmat la Universitatea din Groningen, Țările de Jos, unde a studiat semiconductorii organici pentru aparatele optoelectronice. În 2006 și-a susținut teza de doctorat cu titlul Molecular Organic Semiconductors for Electronic Devices (în ), sub conducerea lui . Oana Diana Jurchescu, Molecular Organic Semiconductors for Electronic Devices, (teză de doctorat), Enschede: PrintPartners Ipskamp, 2006, accesat 2024-02-27

Carieră Între 2007–2009 a fost cercetător postdoctoral la NIST.

Din 2009 a venit la departamentul de fizică de la Wake Forest University. Aici se ocupă de aplicarea materialelor noi în dispozitive electronice. A explorat în special semiconductorii organici și hibrizi organic–anorganici și modul în care cu aceștia se pot realiza dispozitive electronice flexibile cu suprafață mare.

Oana Jurchescu a colaborat cu medici pentru a realiza detectoare de radiații bazate pe pentru pacienții care urmează un tratament pentru cancer. Aceste dispozitive, bazate pe 2,8-difluor-5,11-bis(trietilsililetinil)antraditiofen (diF-TES ADT), au acționat ca dozimetre in vivo pentru a monitoriza în timp real nivelurile de radiații de pe pielea unui pacient. Pe lângă faptul că urmărește mobilitatea mare a purtătorilor de sarcini, Jurchescu este interesată de degradările care pot reduce performanța și durabilitatea dispozitivelor electronice organice.

În 2021 Oana Jurchescu a primit din partea Universității titlul de Baker Family Professor of Physics.

Premii și onoruri 2012 Bursa Fondului de Dotare a Facultății de la Wake Forest University. 2013 Premiul Reid-Doyle pentru Excelență în Predare 2013 2013 Premiul de Inovare al Wake Forest University. 2014 Numărul despre cercetătorii în dezvoltare al Journal of Materials Chemistry C. 2015 Premiul de Excelență al Wake Forest University. 2017 Premiul Omicron Delta Kappa al Familiei Kulynych. 2018 Premiul URECA pentru Excelență în Îndrumarea în Cercetare și Creativitate. 2020 Premiul de Excelență al Asociației Studenților Absolvenți ai Facultății. 2022 Premiul Special de Creativitate al NSF pentru dezvoltarea OSCAR (Organic Semiconductors by Computation on the Accelerated Refinement). OSCAR urmărește crearea de noi materiale moleculare, care să poată fi valorificate rapid

Lucrări selectate

Note

Categorie:Nașteri în 1979 Categorie:Nașteri pe 1 martie Categorie:Fizicieni români în viață Categorie:Absolvenți ai Universității de Vest din Timișoara Categorie:Fizicieni din secolul al XXI-lea Categorie:Fiziciene române Categorie:Timișoreni Categorie:Absolvenți ai Universității din Groningen