Greva tipografilor din București a fost o grevă muncitorească din București. Greva a început pe , când tipografii din oraș au inițiat o grevă pentru salarii mai mari, ziua de muncă de 8 ore, și recunoașterea sindicatelor. Muncitorii aflați în grevă au anunțat un al doilea protest în săptămâna următoare, și pe , li s-au alăturat numeroase grupări de stânga, care au cerut abolirea monarhiei. Se estimează că mai mult de 15.000 de oameni au participat la manifestații pe 13 decembrie. Greva a fost înăbușită violent de către autoritățile române, represiunea soldându-se cu moartea și rănirea a zeci de muncitori, bilanțul morților fiind disputat.

Context Ca urmare a sfârșitului Primului Război Mondial și al Revoluției Bolșevice din Rusia, mai multe țări din Europa s-au trezit cu revolte comuniste. În jur de 700.000 de români militari și civili fuseseră omorâți în timpul războiului.

În plus, condițiile de muncă în rândul populației urbane erau precare la acea vreme: lucrau și copii de până la șase ani, iar zilele de lucru se încadrau între 12 și 16 ore pe zi. Protestele anterioare din timpul Primului Război Mondial fuseseră suprimate violent deoarece guvernul acționa cu puteri sporite conferite de starea de urgență. Grupările de stânga au început să se facă din ce în ce mai vizibile, iar tipografii imprimau multe materiale de stânga.

Când Ferdinand I s-a întors din exil la , 6.000 de muncitori feroviari au intrat în grevă la București. Pe , 5.000 de funcționari publici au intrat în grevă.

Protestul Tipografii din București au intrat în grevă pe , și au cerut reglementarea programului de muncă de 8 ore, majorarea salariului în raport cu inflația, recunoașterea sindicatelor și organizațiilor muncitorești, desființarea cenzurii și ridicarea stării de asediu, ambele instituite în timpul războiului. În timpul grevei, protestatarii au anunțat un al doilea protest în vinerea următoare.Pe decembrie, protestatarii au defilat pe Calea Victoriei, lângă Palatul Regal.Au cerut permisiunea unui general al armatei pentru a protesta, lucru pe care militarii nu l-au aprobat. Numărul protestatarilor a crescut la peste 15.000 de oameni, iar riscul ca protestul să degenereze într-o revoltă era mare. Erau mobilizate trupe din cadrul Garnizoanei București, conduse de generalul Alexandru Mărgineanu, dar și cele din cadrul Regimentului 9 Vânători, condus de colonelul Rasoviceanu, Regimentul 4 Roșiori, al colonelului Moruzi, și Regimentul 1 Grăniceri, comandat de colonelul Stănescu. Generalul Alexandru Mărgineanu i-a cerut primul-ministrului Ion. I.C. Brătianu aprobarea de a deschide focul și de a împrăștia greviștii. Protestul s-a transformat într-o tragedie când armata a deschis focul asupra mulțimii, producând un măcel în rândul protestatarilor.

Un oficial militar a remarcat că, la acea vreme, astfel de trageri erau împotriva reglementărilor impuse armatei, care impuneau ca un procuror militar să fie prezent pentru a le aproba și că îndrumările indicau că mai întâi trebuia să fie trase focuri de avertizare.

Urmări și bilanțul morților Inițial, guvernul a raportat un număr scăzut de morți, cu cifre variind de la 6 la 16 greviști care au fost uciși, dar în timpul regimului comunist, presa oficială a afirmat că 87 sau 102 de greviști ar fi fost uciși.

Organizatorul socialist Ion Frimu s-a numărat printre cei răniți de ofițerii militari și a murit din cauza rănilor sale câteva săptămâni mai târziu. Alte personalități marcante care au fost arestate la marș au fost Alecu Constantinescu și Alexandru Bogdan. Constantin Titel Petrescu și N. D. Cocea au fost unii dintre avocații care i-au apărat pe cei arestați.

Memoria În timpul regimului comunist, ziua de 13 decembrie a devenit zi de sărbătoare, cunoscută ca „Ziua Tipografilor”.

Ion Frimu a fost reînhumat în Parcul Libertății (astăzi Parcul Carol), alături de alte personalități iar la locul protestului au fost construite o statuie comemorativă și o placă. După căderea regimului comunist, Frimu a fost reînhumat din nou în Cimitirul Sfânta Vineri, mormântul său fiind marcat cu un stâlp roșu.

Una dintre străzile pe care au defilat protestatarii, strada Ion Câmpineanu, a primit numele de Strada 13 Decembrie 1918, dar a revenit la denumirea de strada Ion Câmpineanu după căderea Republicii Socialiste România.

Note

Categorie:1918 în România Categorie:Greve Categorie:Masacre în România Categorie:Proteste în România Categorie:Revoluții din secolul al XX-lea Categorie:Socialism în România