thumb|400px|Județul Săcuieni (Saac) în cadrul Țării Românești (1601-1718) Județul Săcuieni, alternativ Secuieni<ref>Miron Costin: Iar ținuturile Țării Muntenești sînt acestea: Ținutul Rîbnic, Secuieni, Ialomița, Ilfeul, Muscelul, Oltul, Vîlcia, Jii-de-Jos, Ținutul Buzeu, Pravova [sic], Dîmbovița, Argiș, Vlașca, Romanați, Jii-de-Sus. În: Miron Costin, Opere, vol. I. [Cronica polonă] Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, p. 234. Ediție critică îngrijită de P. P. Panaitescu. Seria Scriitori romîni. Editura pentru literatură, București, 1965.</ref> sau SaacArhivele Statului București, Fond Episcopia Buzău, ms. 173, f. 9 versoNicolae Iorga, Documente de pe Valea Teleajenului, Tipografia Datina românească, Vălenii de Munte, 1925, p. 5., a fost unul din cele 17 județe istorice care au existat înainte de 1829 în Țara Românească.Constantin C. Giurescu, Județele Țării Românești după harta stolnicului Constantin Cantacuzino (1700), în: Revista Istorică Română XIII, București 1936. Conform istoricului Constantin C. Giurescu „numele i se trage de la populația venită din Ținutul Secuiesc, din Ardeal, populație amestecată, români și secui. Colonizarea a început, se pare, pe vremea cavalerilor teutoni (1211-1225). Pe aici trecea drumul pe Valea Teleajenului, care asigura legătura de comerț cu Brașovul.”Constantin C. Giurescu, Județele dispărute din Țara Românească, în seria: Arhiva pentru Știința și Reforma Socială, vol. II, București 1936, pag. 8. Județul avea ca stemă doi butuci de vie.

Descriere

Mihail Cantacuzino a descris în Genealogia Cantacuzinilor județul Săcuieni astfel:

Istoric thumb|right|400x400px|Județul Săcueni pe harta stolnicului Cantacuzino Una dintre primele atestări ale acestui județ este din 1577, un document în care se face referire la localitatea Salcia, menționată într-o listă a „megieșilor” care aleg partea banului Radu din moșia Poieni, județul Saac.

Printr-un hrisov din septembrie-decembrie 1636 mănăstirea Slobozia primea de la domnie o vie în dealul Năenilor, județul Saac, și 300 de bolovani de sare pe an de la ocna Ghitioara.Vidalie Buzu, Istoricul mănăstirii Slobozia, pag, 9 din TDI, pag. 67-68

La 29 mai 1677 Gheorghe Duca confirmă mănăstirii Slobozia lui Ianache drepturile sale asupra bunurilor schitului Apostolache, din județul Saac. Schitul, aflat în localitatea Măstănești, a fost ctitorit de comisul Apostolache, între anii 1645-1652.Vidalie Buzu, Istoricul mănăstirii Slobozia, pag, 10 din TDI, pag. 70-71

O condică din 1700 a lui Constantin Brâncoveanu spunea:

Într-un alt document, din 18 februarie 1756, care marchează „ieșirea din indiviziune a lui Marin sin Ilinchii ot Ștefești hotărâtă de megieșii orânduiți din poruncă domnească, se face referire la porunca dumnealui Petre vel Stolnic, ispravnic ot sud Saac”.

Prin hrisovul din august 1782 Nicolae Caradja acorda mănăstirii Căldărușani vinăriciul din sud. Saac, după popoarăle Valea Mieilor, Valea Largă i Valea Negovanilor.Constantin C. Giurescu, Istoria Românilor vol. III Partea a II-a, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1946, pag. 555

Reședința județului s-a aflat inițial la Urlați până cel târziu în 1645, an în care a fost mutată la Vălenii de Munte și apoi, în 1781, mutată la Bucov. Județul a fost desființat la 1 ianuarie 1845Buletinul Oficial din 22 decembrie 1844 și împărțit între județele Prahova (cea mai mare parte - bazinele râurilor Teleajen și Cricovul Sărat și zona de câmpie până la Mizil) și Buzău (partea de est).

Împărțire administrativă

În componența acestui județ erau menționate în 1700 pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino doar 11 sate (Apostolachi, Berceni, Bucov, Ceraș, Cricovul, Drajna, Gheorgachi, Măneciu, Podeni, Porani, Zeletin) din care unul boieresc (Bucov).Constantin C. Giurescu, Județele Țării Românești după harta stolnicului Constantin Cantacuzino (1700), în: Revista Istorică Română XIII, București, 1936, pp. 15, 18 În 1835 era împărțit în 3 plăși și 2 plaiuri:

Plasa Podgoria, cu reședința la Podenii Vechi Plasa Tohani, cu reședința în Plavia Plasa Câmpul, cu reședința în Mizil Plaiul Teleajănul cu reședința în Văleni Plaiul Despre-Buzău cu reședința în Sibiciu

La desființarea acestuia, în 1845, era împărțit în 7 plăși (Câmpul, Tohani, Cricovul, Podgoria, Scăieni, Teleajenul și Despre-Buzău) cu 170 de sate administrate de vătași. Avea o polcovnicie și 4 căpitănii: Scaunului, Starchiojd, Mărgineanul și Găgeni.

Populația La 1 iulie 1842, în județul Săcuieni trăiau 10.892 de familii.

Note

Bibliografie Constantin C. Giurescu, Județe dispărute din Țara Românească, București 1937. Lucrarea conține o descriere a județului Săcuieni; Ecaterina Hangan, Contribuție la monografia județului Saac, în „Hrisoave prahovene”, a doua sesiune de comunicări, 15-17 decembrie 1969, Ploiești; Ecaterina Zaharescu, Vechiul județ al Saacului, în „Cunoașterea Prahovei”, an I, nr. 1 (ianuarie 1939). Ecaterina Zaharescu, "Vechiul județ al Saacului in lumină istorică și anthropogeografică", în "Buletinul Sociatății Regale Române de Geografie 41(1923) pp. 147-173.

Vezi și Regionalizarea în Prahova, între fostul Saac și „canibalizarea vecinilor“. Cum a luat Prahova „partea leului“ în secolul XIX'' – articol în Adevărul | Ploiești, 27. mai 2013

Saac