Breaza

Breaza este un oraș în județul Prahova, Muntenia, România, format din localitățile componente Breaza de Jos (reședința), Breaza de Sus, Frăsinet, Gura Beliei, Irimești, Nistorești, Podu Corbului, Podu Vadului, Surdești și Valea Târsei. Conform legendei, numele provine de la „o ciobăniță brează”, adică ce avea o șuviță albă în părul negru.Breaza a sărbătorit în patru zile o istorie de 500 de ani . Curierul Național. Accesat la 19 mai 2009. Toponimicul este de origine slavă, însemnând „mesteacăn” sau „pădure de mesteceni”.Iorgu Iordan, Nume de locuri românești. Editura Academiei RPR, 1952. A fost declarată stațiune balneo-climaterică în anul 1928, calitatea aerului fiind comparată cu cea din Davos. Localitatea a fost menționată în anul 1667 ca o parte a averii Elenei Cantacuzino. Totuși, prima atestare documentară se consideră a fi cea din 1503 din Registrele Brașovului în care este amintit Neagoe din Breaza, un negustor. Breaza a funcționat ca vamă din 1834 până în anul 1852, când a fost mutată la Predeal.

Localitatea se află în zona subcarpatică, la o altitudine de 380–450 m, pe o terasă situată la o înălțime de 50–60 m deasupra albiei râului Prahova. Clima este specifică dealurilor Subcarpatice, înregistrându-se o temperatură medie de 19,6 °C și 129 de zile senine pe an. Flora și fauna sunt diverse, hidrografia compunându-se din râul Prahova și afluenții săi.Apa. apmph.ro. Accesat la 19 mai 2009. Aici se află Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”.

Legendă și origini O legendă despre proveniența numelui de Breaza este consemnată în Marele Dicționar Geografic al României de George Ioan Lahovari. Conform acesteia, primul locuitor din zonă a fost un cioban care și-a construit o mică colibă pe o pășune. Soția lui a adormit într-o zi în timp ce laptele era pe foc, iar când laptele fierbinte s-a umflat, i-a căzut păstoriței pe obraz și i-a lăsat semn. Din cauza semnului, ceilalți păstori au poreclit-o Breaza și de la ea își trage numele localitatea.

Originea transilvăneană a populației din Breaza reiese din anumite nume întâlnite la unii localnici. Astfel, numele Focșeneanu, deținut de un număr semnificativ de familii, indică originea străbunilor lor din satul Focșa de lângă Făgăraș, iar numele Bran provine de la localitatea omonimă situată în apropierea Brașovului.Matei Stăncioiu, Emanoil Copăcianu, Breaza. Editura Sport-Turism, București, 1985. pg. 48 Familia preotului Samson D. Popescu, născut în 1862 în Breaza de Sus, are ca strămoși pe sătenii din Dârstea Brașovului.Ștefan Meteș, Emigrări romănești din Transilvania în secolele XIII-XV, ediția a II-a. Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977. Breaza este considerată una dintre cele mai importante așezări întemeiate de „...acești neobosiți oieri ungureni găsiți pretutindeni la muncă spornică și rodnică”. Un descendent al familiei Mănoiu din Fundata, județul Brașov, care și-a schimbat ulterior numele în Manolescu, afirmă că „Niță, unul din fiii lui Moș Mănoiu, care avea doisprezece ani când a sărit gardul (...) luându-și drumul spre ținuturile libere românești, ajungând la Breaza, unde se căsătorește cu Ana, fiica lui Oprea Vârtej.”Ion Manolescu, general. Omul de nădejde, ediția a III-a.

Portul popular este asemănător cu cel din Țara Făgărașului sau din Țara Bârsei, fiind utilizată aceeași cromatică: negrul și roșul.Stăncioiu, pg. 49 Portul femeiesc vechi sau costumul mocănesc se compune din patru piese principale: hondrocul (rochia) din dimie de culoare închisă, cu patru-șase clini și două-opt cerculețe pe poale; ia din pânză de in și cânepă împodobită cu râuri sau cu motive geometrice ori florale; leibărica, o haină scurtă din stofă de lână, fără mâneci pentru a se putea vedea broderiile iei; scurteica, de fapt o haină lungă până aproape de pământ. Dacă în broderia iei predomină roșul și negru, leibărica și scurteica au culori închise, vădind originea transilvăneană a costumului.

Jocul popular „Ca la Breaza” are note aproape identice cu jocul „Breaza” din Făgăraș, acestea având originea primară comună. Domnitorii munteni au stăpânit în secolele XIV-XVI Țara Făgărașului și Țara Amlașului, perioadă în care se trecea foarte des dintr-o parte în cealaltă a Carpaților.

Istorie Documente ce atestă existența localității Breaza

Despre Breaza s-a amintit prima dată în anul 1431, când domn al Țării Românești era Alexandru I Aldea, unul din fiii lui Mircea cel Bătrân. Amănuntul este relatat într-un document din anul 1667, semnat și pecetluit de Elena Cantacuzino. În „catastih” se arată averea boieroaicei din care „satul Comarnic cu vecinii 262 și satul Breaza și Secăriile cu vecinii.... se vederează că sunt 236 de ani de când merge stăpânirea din neam în neam....”Arhivele Statului, București, A N CC XCIII/156 Registrele vigesimale Brașov din anul 1503 cuprind și Breaza, pe lângă alte localități prahovene cu care orașul făcea comerț, acestea menționându-l pe Neagoe din Breaza aflat la Brașov pentru negoț. Același Neagoe este prezent și în Hrisovul Domnesc datat în 27 mai 1510, semnat de Vlad cel Tânăr, care menționa: „Am dăruit domnia mea, acest de față hrisov, prea cinstitului jupân Neagoe al lui Drăghici cu fiii lui, să le fie Breaza toată”.Ședința Camerei Deputaților din 7 octombrie 2003: Victor Bercăroiu - declarație intitulată „500 de ani de atestare documentară a orașului Breaza, județul Prahova” . cdep.ro. Accesat la 9 mai 2009.

În anul 1711, domnitorul Constantin Brâncoveanu a confiscat toată averea ce se afla în posesia lui Gheorghe și Toma Cantacuzino, ca urmare a trădării acestora în timpul războiului ruso-turc. Prin acest act, el deținea și jumătate din „moșia Breaza”. În 1717, Nicolae Mavrocordat dăruiește lui Iordache Crețulescu „acest sat Breaza”, iar după anul 1892 localitatea ajunge în proprietatea lui Grigore Basarab Brâncoveanu, supranumit de locatari „Prințul Brâncoveanu”, care a avut soție pe Colette Cozianu, nepoata haiducului Iancu Jianu. Începutul secolului al XX-lea este legat de activitatea așa-numitelor „Case Naționale”, lăcașe de cultură întemeiate de generalul Ion Manolescu, preotul Vasile Opriș, meșterul Ion Aldea, printre alții.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul orașului era împărțit între două comune rurale, Breaza de Jos și Breaza de Sus, aflate în plaiul Prahova al județului Prahova. Comuna Breaza de Jos era formată din cătunele Breaza de Jos, Podu Vadului, Valea Lungă, Valea Târsei și Fricoasa, avea 3143 de locuitori, două școli (una de băieți cu 124 de elevi și una de fete, cu 16 eleve) și două biserici ortodoxe (una fondată în 1830 la Breaza de Jos și una fondată în 1818 la Podu Vadului). Locuitorii se ocupau în mică măsură cu agricultura, și în principal cu șindrilăria, dogăria, și cu fabricarea varului și a rachiului de prune. Comuna Breaza de Sus se afla în aceeași unitate administrativă și până la 1834 a fost punct de vamă între Țara Românească și Austria. Ea era compusă din satele Breaza de Sus, Gura Beliei, Nistorești și Surdești, având în total 2814 locuitori; o școală deschisă în 1864 (după ce începând cu 1850 localnicii deja plăteau un învățător) în care învățau 110 copii (dintre care 16 fete); și două biserici în satul Breaza de Sus (una din 1777 și alta din 1884). Și în comuna Breaza de Sus, localnicii se ocupau tot cu șindrilăria, dogăria, rotăria și dulgheria, desfăcându-și produsele la Ploiești și (în târgurile sărbătorilor mari din an) la târgul Moșilor de la București. La Gura Beliei exista și o fabrică de var hidraulic, ce era folosit în construcții pe post de substitut pentru ciment. La Breaza de Sus se afla palatul de vară al lui Gheorghe Bibescu, cu parc și heleșteu, folosit de acesta în timpul domniei; domeniul aparținuse anterior (pe la 1808) familiei Sărdarului Nicolae Saegiu, trecând abia în următoarele decenii în posesia casei Brâncovenilor.

În perioada interbelică, comunele au rămas separate, fiind parte a plasei Sinaia din județul Prahova. În 1950, la reforma administrativă comunistă, comunele au trecut în raionul Sinaia din regiunea Prahova. În 1952, localitățile Podu Vadului, Breaza de Jos și Breaza de Sus au fost contopite în unitatea administrativă denumită Breaza și declarată oraș, și arondată raionului Câmpina din regiunea Ploiești. Componența actuală o are din 1968, când a fost arondat județului Prahova.

Conform documentelor de arhivă, Breaza a fost în stăpânirea mai multor familii de boieri și dregători ai țării, printre care spătarul Drăghici și vistierul Udriște (anul 1538); Elina Cantacuzino, una din fiicele lui Radu Șerban, domn al Țării Românești între anii 1602-1611; marele postelnic Constantin Cantacuzino (1635); familia Cantacuzino; Gheorghe Bibescu, domn al Țării Românești (1842) (care a renovat castelul din Breaza de Sus); Grigore Basarab Brâncoveanu (1918).

Importanța comercială

Breaza se situa pe unul din principalele patru drumuri ce lega centrele economice și politice din Transilvania și Țara Românească, atestate documentar, așa cum rezultă dintr-o scrisoare a voievodului muntean Vlad Țepeș adresată prietenilor săi din Brașov și din Țara Bârsei prin care îi anunța oficial că „a deschis pretutindeni drumurile pe la Rucăr și pe Prahova și pe Teleajen și pe Buzău”. Alături de drumuri existau și nouă poteci de trecere spre Țara Bârsei din care una era „...pe la satul Breaza, prin muntele Gurguiata”.Dionisie Fotino, Istoria generală a Daciei, tom III, Ed. Imprimeria națională, București, 1859 Începând din luna mai 1790, „drumul Prahovei” a obținut recunoașterea oficială ca drum comercial de mare importanță, Divanul Țării Românești luând o hotărâre în acest sens.Predeal. tourismguide.ro. Accesat la 9 mai 2009.

thumb|200px|right|Secțiune din interiorul Bisericii „Sf. Nicolae” din Breaza Din anul 1834, prin dispoziția domnului Alexandru Ghica, a funcționat vama în Breaza de Sus, fiind mutată de la Câmpina.Scurt istoric . primariabreaza.ro. Accesat la 9 mai 2009. Aceasta era amplasată pe locul actualei Case de Cultură, stația de poștă fiind în apropiere, pe lângă strada Morii. După anul 1852 a fost relocalizată la Predeal, pe locul fostului parc al orașului. În această perioadă, așezarea făcea legătura între Transilvania și Muntenia, înregistrând o dezvoltare considerabilă, marcată în special prin construirea de noi hanuri (13), vestigii ale acestora rămânând până în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Monumente istorice

Biserica Sfântul Nicolae, finalizată în 1777, în timpul domniei lui Ioan Alexandru Ipsilante Voievod. În interior se pot vedea unele cărți cu valoare istorică cum ar fi: Evanghelia greco-romană, Apostol tipărit în 1760, un Penticostar și un Liturghier din 1792. Biserica ctitorită în 1830 cu hramul sfântul Gheorghe, ce a fost zidită în timpul domniei lui Grigore Dimitrie Ghica Voievod. Castelul Brâncoveanu, care a fost conacul lui Toma Cantacuzino, unde au locuit o vreme Martha Bibescu și Anne de Noailles, născută Brâncoveanu. În vremurile recente, cu unele modificări de structură, vechiul conac a fost transformat în hotel.Trasee - Prahova. e-calauza.ro. Accesat la 10 mai 2009.. În data de 9 ianuarie 2022, Primăria Orașului Breaza a reușit achiziționarea acestui monument istoric, împreună cu întreaga suprafață de teren aferentă (23.395 metri pătrați). Această achiziție reprezintă un pas extrem de important pentru protejarea valorilor istorice.

Stema