Campionatul Mondial de Handbal Feminin pentru Junioare din 2024 a fost cea de-a X-a ediție a Campionatului Mondial de Handbal Feminin pentru Junioare (U18) și s-a desfășurat între 14 și 25 august 2024, în China.

Ediția din 2024 a fost a doua la care au participat 32 de echipe, după mărirea numărului acestora de la 24 la 32.

Procesul de selecție Inițial au fost depuse două candidaturi, ale Sloveniei și Macedoniei de Nord. Dar congresul Federației Internaționale de Handbal, în cadrul întrunirii sale de la Cairo, Egipt, pe 28 februarie 2020, a decis să nu acorde drepturile de găzduire nici uneia din cele două țări, pentru că ambele urmau să organizeze deja alte competiții de handbal pentru categorii de vârstă juvenile. În perioada următoare, Federația Internațională de Handbal a primit alte trei candidaturi.

China Tunisia (retrasă) Turcia (retrasă)

Ulterior, Tunisia și Turcia și-au retras candidaturile, iar consiliul IHF, întrunit pe 12 august 2023 în orașul Prelog din Croația, a decis în unanimitate să acorde Chinei drepturile de găzduire a competiției, cu scopul încurajării dezvoltării handbalului într-o țară în care acest sport nu e unul tradițional. A fost prima dată când o țară din Asia a organizat acest eveniment sportiv și prima oară după 2010 când turneul final s-a desfășurat în afara Europei.

Turnee de calificare Competiția Data Locul Locuri disponibile Calificate Țara gazdă 12 august 2023 Prelog, Croația 1 Campionatul Asiatic pentru Junioare din 2023 15–23 iulie 2023 Noida, India 5 Campionatul European U-17 din 2023 3–13 august 2023 Podgorica, Muntenegru 13 Campionatele EHF U-17 din 2023 5–13 august 2023 Çankaya, Turcia 1 Baku, Azerbaidjan 1 Campionatul African pentru Junioare din 2023 16–23 septembrie 2023 Monastir, Tunisia 4 C. Central și Sud-American pentru Junioare din 2023 21–25 noiembrie 2023 Buenos Aires, Argentina 3 Trofeul IHF U17 – America de Nord și Caraibe 2–6 decembrie 2023 Salinas, Puerto Rico 2 Trofeul Intercontinental IHF din 2024 28 februarie – 3 martie 2024 Tașkent, Uzbekistan 1 Țări invitate 1

Echipe calificate Țara Calificate ca șiData obținerii calificării Apariții anterioare în competiție1 2 3 02Țară gazdă 0112 august 2023 30 (2014, 2016, 2018) 01Locurile 1,2, 4–6 la C Asiatic U17 din 2023 0020 iulie 2023 70 (2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 90 (2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 00 00 70 (2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 01Locurile 1–12 la CE U17 din 2023 009 august 2023 90 (2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 90 (2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 50 (2010, 2014, 2016, 2020, 2022) 60 (2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 80 (2010, 2012, 2014, 2016, 2016, 2018, 2020, 2022) 10 (2008) 50 (2012, 2014, 2018, 2020, 2022) 60 (2008, 2010, 2012, 2014, 2018, 2022) 70 (2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 70 (2010, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 70 (2006, 2012, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 30 (2012, 2020, 2022) 01Locul 1 la Camp. EHF U17 din 2023 0015 martie 2022 20 (2018, 2022) 01Locul 1 la Camp. EHF U17 din 2023 0015 martie 2022 50 (2008, 2010, 2016, 2018, 2022) 01Locurile 1–4 la C African U17 din 2023 0020 septembrie 2023 40 (2016, 2018, 2020, 2022) 10 (2022) 00 60 (2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2018) 01Locurile 1–3 la C. Central și Sud-American 2023 0024 noiembrie 2023 80 (2006, 2008, 2010, 2012, 2014, 2016, 2020, 2022) 80 (2006, 2008, 2010, 2014, 2016, 2018, 2020, 2022) 20 (2016, 2018) 01Calificate de la Trofeul IHF U17 – America de Nord și Caraibe 006 decembrie 2023 20 (2006, 2020) 00 01Locul 1 la Trofeul Intercontinental IHF din 2024 003 martie 2024 00 Echipă invitată 10 (2022)

1 Bold indică echipa campioană din acel an. 2 Italic indică echipa gazdă din acel an. 3 În statistică a fost luată în considerare și ediția anulată din 2020.

Tragerea la sorți Tragerea la sorți pentru distribuția echipelor în grupe a avut loc pe 13 aprilie 2024, de la ora locală 13:30, la Ulm, Germania, și a fost transmisă în direct pe canalele media ale Federației Internaționale de Handbal.

Distribuția în urnele valorice 32 de echipe calificate la turneul final al campionatului mondial au fost distribuite în patru urne valorice de câte opt echipe. După ce au fost extrase câte trei echipe în fiecare grupă, China, echipa gazdă, a avut dreptul să își aleagă grupa, și a ales grupa E.

Urna 1Urna a 2-aUrna a 3-aUrna a 4-a

Arbitrii Perechile de arbitri au fost anunțate pe 14 mai 2024.

Arbitri Santiago CorreaAgustin Conberse Denis BolicChristoph Hurich Henrique GodyDaniel Magalhães Cheng YufengZhou Yunlei Line HansenJosefine Jensen Mahmoud El-BeltagyHamdy Mahmoud Titouan PicardPierre Vauchez Kristóf AltmárMárton Horváth Maali Al-EneziDalal Al-Naseem Mohamed El GhassZakaria El-Malwane Ismailj MetalariNenad Nikolovski Arbitri Anđelina KažanegraJelena Vujačić Mads FremstadJørgen Jørstad Khamis Al-WahibiOmer Al-Shahi Michał FabrycznyJakub Rawicki Mihai PîrvuMihai Potîrniche Fadel DiopAbdoulaye Faye Alice WatsonLine Welin Roua HagguiSahar Haggui Marina DupliiOlena Pobedrina Germán AraújoNicolás Perdomo Hasan IsmoilovHusan Ismoilov

Grupele preliminare Grupa A

Grupa B

Grupa C

Grupa D

Grupa E

Grupa F

Grupa G

Grupa H

Cupa președintelui Echipele au avansat din faza grupelor păstrându-și punctele obținute în meciurile împotriva celorlalte echipe din aceeași grupă.

Grupa I

Grupa a II-a

Grupa a III-a

Grupa a IV-a

Grupele principale Echipele au avansat din faza grupelor păstrându-și punctele obținute în meciurile împotriva celorlalte echipe din aceeași grupă.

Grupa I

Grupa a II-a

Grupa a III-a

Grupa a IV-a

Meciurile de clasament Meciurile de clasament pentru locurile 17–32 Locurile 29–32

Semifinalele pentru locurile 29–32

Meciul pentru locul 31

Meciul pentru locul 29

Locurile 25–28

Semifinalele pentru locurile 25–28

Meciul pentru locul 27

Meciul pentru locul 25

Locurile 21–24

Semifinalele pentru locurile 21–24

Meciul pentru locul 23

Meciul pentru locul 21

Locurile 17–20

Semifinalele pentru locurile 17–20

Meciul pentru locul 19

Meciul pentru locul 17

Meciurile de clasament pentru locurile 9–16 Locurile 13–16

Semifinalele pentru locurile 13–16

Meciul pentru locul 15

Meciul pentru locul 13

Locurile 9–12

Semifinalele pentru locurile 9–12

Meciul pentru locul 11

Meciul pentru locul 9

Fazele eliminatorii Etapele fazelor eliminatorii

Sferturile de finală

Meciurile de clasament pentru locurile 5–8

Semifinalele pentru locurile 5–8

Meciul pentru locul 7

Meciul pentru locul 5

Semifinalele

Finala mică

Finala

Clasament și statistici

Clasamentul final LocEchipă4567891011121314151617181920212223242526272829303132

Premii Premiile și echipa ideală au fost anunțate pe 25 august 2024.

MVP : Belén Rodríguez

Echipa ideală Portari: Freja Fonseca Nielsen și Zenia Hald Madsen Extremă dreapta: Dawiya Abdou Inter dreapta: Virág Fazekas Centru: Marta Regordán Inter stânga: Anne Dolberg Plougstrup Extremă stânga: Era Baumann Pivot: Aylin Bornhardt Sursa: IHF.com

Clasamentul marcatoarelor Actualizat pe data de 25 august 2024 Poz.NumeGoluriȘuturi%Meciuri 1 Virág Fazekas 54 81 67% 8 2 Marlene Tucholke 47 70 67% 8 3 Yume Matsumoto 46 77 60% 8 4 Era Baumann 45 54% 83 85 Lin Ching43 85 51% 7 Mia Nedeljković 61 70%8 Ivana Fratnik 63 68%8 Katja Vuković42 60 70% 8 Diona Dresh 70 60%7 Helena Molina 75 56% Anne Dolberg Plougstrup 78 54% 8 Madeleine Bjørnestad 81 52% 7 Sursa: IHF.com

Clasamentul portarilor Actualizat pe data de 25 august 2024

Poz.Nume%ParadeȘuturiMeciuri 1 Leah Langaard 46 43 94 7 2 Hana Osakia 45 15 33 7 3 Cindy van Horssen 45 14 31 7 4 Zenia Hald Madsen 44 41 93 8 5 Lejla Hyseni 41 52 126 7 6 Ioana Niță 40 21 52 3 7 Anne de Boer 39 88 223 7 8 Sophia Ludwig Kieling 39 55 141 7 9 Gréta Majoros 39 50 129 8 10 Romane Gindro 38 10 26 4

Sursa: IHF.com

Vezi și Campionatul Mondial de Handbal Feminin pentru Tineret din 2024

Note

Referințe

Legături externe Competiția pe pagina oficială a IHF

Categorie:2024 în China Categorie:2024 în handbal Categorie:Campionatul Mondial de Handbal Feminin pentru Junioare Categorie:Handbal în China