Limba maghiară Distribuție geografică și statut Istorie Dialecte Fonologie GramaticăMorfologieVerbulSubstantivul, adjectivul și numeralulAdverbulPronumeleCuvintele funcționaleCuvintele propozițiiSintaxăPropozițiaFraza LexicLista Swadesh a limbii maghiare
Maghiara (magyar nyelv ['mɒɟɒr 'ɲɛlv]) este o limbă fino-ugrică, făcând parte din ramura ugrică a acestei familii. Cele mai apropiate limbi de maghiară sunt hantî (numită tradițional ostiacă) și mansi (numită tradițional vogulă). Este vorbită de aproximativ 12,6 milioane de persoane, 9,8 milioane locuind în UngariaConform datelor din Ethnologue Languages of the World, din anul 2015 (accesat la 28 august 2018).. Există comunități maghiarofone în toate țările vecine cu Ungaria (România, Slovacia, Serbia, Ucraina, Austria, Croația și Slovenia), și de asemenea importante comunități apărute prin emigrare în Statele Unite, Canada, Israel etc.
Distribuție geografică și statut
Din cele aproximativ 12,6 milioane de vorbitori ai limbii maghiare, 9,8 milioane trăiesc în Ungaria, unde maghiara este limba oficială. Ca importanță numerică, a doua cea mai mare grupare de vorbitori se află în România (1.259.914)Recensământul din 2011 (Tab 6. Populația după limba maternă) (accesat la 28 august 2018).. Aici maghiara poate fi folosită și în administrația locală, în localitățile unde populația de naționalitate maghiară are o pondere de peste 20%Cf. Legea nr. 215 din 23 aprilie 2001 a administrației publice (accesat la 28 august 2018).. În Serbia (243.146 de vorbitori)Recensământul din 2011, p. 16 (accesat la 28 august 2018)., maghiara este limbă de folosință oficială în localitățile în care minimum 15% din populație este maghiarăCf. Legea privitoare la folosirea oficială a limbilor și grafiilor din 2005, Cap. III, art. 11 (accesat la 28 august 2018).. Și în localitățile din Slovenia (6.243 de maghiari)Recensământul din 2002 (accesat la 28 august 2018). în care există „comunități naționale” maghiare, limba maghiară este oficialăCf. Constituția Republicii Slovenia, articolul 11 (accesat la 28 august 2018).. În Slovacia (458.467 de maghiari)Recensământul din 2011 (accesat la 28 august 2018)., în regiunea Transcarpatia din Ucraina (161.618 de vorbitori)Recensământul din 2001 (accesat la 28 august 2018)., în Austria (25.884 de vorbitori)Recensământul din 2001 (accesat la 28 august 2018). și în Croația (10.231 de vorbitori)Popis 2011 (Recensământ 2011), Zagreb, 2013, p. 12 (accesat la 19 aianuarie 2023)., maghiara are statut de limbă regională sau minoritară.
În afară de țările vecine cu Ungaria, în care maghiarii au statut de minoritate națională, mai trăiesc mulți vorbitori de limba maghiară și în emigrație. Cele mai mari comunități sunt în S.U.A. (86.406)U.S. Census Bureau (tabelul Detailed Languages Spoken at Home and Ability to Speak English for the Population 5 Years and Over for United States: 2009-2013) (accesat la 28 august 2018)., Canada (51.500)Recensământul din 2021 (accesat la 19 ianuarie 2023). și Israel (70.000)Estimare a lui H. Mutzafi din 1998, citat de Ethnologue (accesat la 28 august 2018)..
Istorie externă
Istoria limbii maghiare începe acum aproximativ 3000 de ani, la est de munții Urali, în regiunea fluviului Obi. Încă din această perioadă și în continuare, în cursul migrației ungurilor spre sud-vest, limba lor este influențată de limbile turcice și iraniene. După stabilirea lor în bazinul Carpaților, adoptarea creștinismului și formarea regatului Ungariei, limba maghiară este influențată de limbile slave și de limba latină, în care începe cultura scrisă în Ungaria.
Prima atestare scrisă a limbii maghiare datează din secolul al XI-lea: câteva propoziții și cuvinte în scrisoarea de ctitorire a abației din Tihany.
În secolul al XII-lea apare primul text complet în limba maghiară, Halotti beszéd és könyörgés (Discurs funebru și rugăciune), iar în secolul al XIV-lea, prima operă literară, poemul Ómagyar Mária-siralom (Tânguirile Fecioarei Maria în maghiara veche).
În secolul al XVI-lea, limba se dezvoltă datorită literaturii laice, dar mai ales primelor tipărituri în maghiară, traduceri ale textelor biblice de către catolici și de către protestanți. În același secol apar și primele lucrări lingvistice referitoare la limba maghiară.
În perioada dintre secolul al XVI-lea și secolul al XVIII-lea, în Principatul Transilvaniei, limba maghiară devine pentru prima dată limbă de stat. Codurile de legi Compillatae Constitutiones Regni Transylvaniae (1671) și Approbatae Constitutiones Regni Transylvaniae (1677) sunt redactate în maghiarăTamásné Szabó 2004..
În secolul al XIX-lea se formează limba națională unitară și se fixează normele limbii standard, prin activitatea cărturarilor numită de „înnoire a limbii”, care tinde să elimine influențele latine și germane, și a Societății Științifice Maghiare, prin lucrările sale normative. Mai întâi în perioada 1844-1849, apoi definitiv în 1867, maghiara devine limbă oficială.
Dialecte
Dialectele limbii maghiare sunt grupate în zece regiuni dialectale, fiecare cuprinzând două sau mai multe grupuri de dialecteKiss 2006, pp. 520–525.:
Regiunea Transdanubia occidentală Regiunea Transdanubia centrală-Kisalföld Regiunea Transdanubia de sud Regiunea Sudul Marii Câmpii Regiunea paloților Regiunea Tisa-Criș Regiunea de nord-est Regiunea Câmpia Transilvaniei Regiunea secuiască Regiunea Moldova
Fonologie
Sistemul fonologic al limbii maghiare standard este format din șapte perechi de vocale, una scurtă și una lungă per pereche, și din 25 de consoane, fiecare din acestea având o variantă scurtă și una lungă. Opoziția scurtă – lungă are valoare funcțională, adică sensul cuvintelor poate fi diferențiat prin cantitatea unei vocale sau a unei consoane.
Limba maghiară se caracterizează și prin armonie vocalică, adică, de regulă, un cuvânt conține numai vocale caracterizate printr-o trăsătură comună: sunt fie anterioare, fie posterioare.
Scrierea limbii maghiare este fonemică, aproximativ în aceeași măsură în care este și cea a limbii române.
În limba maghiară, accentul este tonic (numit și de intensitate), ca în română. Cuvintele relativ lungi pot avea mai multe accente, dintre care unul principal. Accentul unic sau cel principal cade totdeauna pe prima silabă a cuvintelor cu sens lexical deplin.
Caracterul aglutinant al limbii maghiare
Maghiara este o limbă aglutinantă, ceea ce constituie principala trăsătură care o deosebește de majoritatea celorlalte limbile indo-europene, dar o apropie de limbile din familia ei și de limbi din alte familii, precum turca și japoneza. Caracterul aglutinant constă în faptul că se alipesc morfeme unul la altul astfel încât este preponderentă delimitarea lor netă și exprimarea de către afixe a câte unui singur sens gramatical sau/și lexical, fără ca forma morfemelor să fie afectată.
Lingviștii care se ocupă de limba maghiară deosebesc în terminologie tipurile de sufixe. Sufixul lexical se numește képző, iar sufixele gramaticale sunt de două feluri. Cel care se adaugă la radical sau după un sufix lexical, și mai admite alt sufix după el, se numește jel „marcă, semn”. Astfel de sufixe sunt cele care indică pluralul și cele posesive. Sufixele care exprimă cazurile și cele care indică persoana verbului, adică cele de tip desinență, se numesc ragok (singular rag). Se deosebesc de celelalte tipuri de sufixe prin faptul că nu mai admit alt sufix după ele.
Exemplu de cuvânt cu sufixe: házaimban „în casele mele”, format din rădăcina ház „casă”, vocala de legătură -a-, sufixul -i (care indică pluralul în cazul obiectelor posedate), sufixul -m (care indică persoana I singular a posesorului) și sufixul -ban (corespunzător prepoziției românești „în”).
Gramatică
Morfologie
Clasificarea cuvintelor din punct de vedere morfologic
După Keszler 2000Keszler 2000, apud P. Lakatos 2006, pp. 4–5. din punct de vedere morfologic, cuvintele se clasează în următoarele părți de vorbire:
I. Părți de vorbire fundamentale: 1. Părți de vorbire fundamentale propriu-zise: A. Verb B. Părți de vorbire nominale: a. Substantiv b. Adjectiv c. Numeral C. Adverb 2. Părți de vorbire substitute de părți de vorbire fundamentale (pronume): A. Pronume personal B. Pronume demonstrativ C. Pronume interogativ D. Pronume relativ E. Pronume general F. Pronume nehotărât 3. Părți de vorbire intermediare între verb și celelalte părți de vorbire fundamentale – forme nominale ale verbului: A. Infinitiv B. Participiu C. Gerunziu II. Cuvinte funcționale: 1. În structuri de natură morfologică: A. Verb auxiliar B. Forme nominale ale verbului auxiliar C. Postpoziție D. Adjectiv derivat din postpoziție E. mint formator de complement F. Prefix verbal 2. În structuri de natură nemorfologică: A. Conjuncție B. Particulă C. Articol D. Cuvânt de negație III. Cuvinte propoziții: 1. Interjecție 2. Cuvânt propoziție de interacțiune 3. Cuvânt modalizator 4. Onomatopee
Sufixele personale
În maghiară, persoana se exprimă prin pronumele personale și prin sufixe specifice, care au mai multe funcții, aplicându-se: formei de nominativ a pronumelor personale, pentru a forma acuzativul lor (cu neregularități); desinențelor cazuale, pentru a forma pronume personale la alte cazuri; postpozițiilor, pentru a forma diverse complemente circumstanțiale; substantivelor și diverselor pronume, pentru a exprima posesorul acestora; verbelor pentru a le servi de desinențe:Tabel din articolul Magyar nyelv.
Pronume personal Desinență cazuală / PostpozițieSubstantivVerb la indicativ prezentElement specificNominativAcuzativ+ sufix personal+ sufix personal+ sufix personal posesiv Conjugare nedefinităConjugare definităén „eu” engem „pe mine” nálam „la mine” alattam „sub mine” lakásom „locuința mea” látok „văd” látom „îl/o/îi/le văd” -m, cu vocalele de legătură -o/(-a)/-e/-ö sau -a/-ete „tu” tégednáladalattadlakásodlátszlátod-d, cu vocalele de legătură -o/(-a)/-e/-ö sau -a/-eő „el/ea” őtnálaalattalakásalátlátja-a/-emi „noi” minketnálunkalattunklakásunklátunklátjuk-nk, cu vocalele de legătură -u/-üti „voi” titeketnálatokalattatoklakásotokláttoklátjátok-tok/-tek/-tökők „ei/ele” őketnálukalattuklakásuklátnaklátják-k
Verbul
Gramaticile limbii maghiare iau în seamă următoarele categorii gramaticale ale verbului: diateza, modul, timpul, numărul (singular și plural) și persoana. Față de limba română, lipsește categoria genului, la fel ca la celelalte părți de vorbire.
În general sunt luate în seamă cinci categorii de verbe corespunzătoare mai mult sau mai puțin diatezelor din gramaticile altor limbi: active, factitive, reflexive, reciproce, pasive, medii și potențialeCf. Bokor 2007, pp. 213–220.. Moduri verbale sunt considerate în gramaticile limbii maghiare numai cele numite predicative sau personale în gramaticile limbii române. În maghiară, acestea sunt indicativul, condiționalul și imperativul. Modul indicativ are trei timpuri: prezentul, trecutul și viitorul. În secolul al XIX-lea existau încă mai multe timpuri trecute, dar a supraviețuit unul singur. Diferențele exprimate în română de imperfect, perfect compus și mai mult ca perfect sunt redate în maghiară prin prefixe verbale și prin context. Viitorul are de asemenea o singură formă. Modul condițional are timpurile prezent și trecut. Poate avea și valoare de optativ, ca în română. Modul imperativ are numai timpul prezent. În gramaticile limbii maghiare se consideră că are toate persoanele, având și valorile conjunctivului din română.
În gramaticile limbii maghiare, infinitivul, participiul și gerunziul nu sunt considerate moduri verbale, ci forme nominale ale verbului.
O caracteristică importantă a sistemului verbal maghiar este existența a două serii de conjugare în cazul verbelor tranzitive: conjugarea definită și conjugarea nedefinită.
Substantivul, adjectivul și numeralul
Substantivul. Genul gramatical nefiind exprimat în limba maghiară, substantivul poate exprima numai genul natural, nici acesta totdeauna.