Bahu este un sat din cadrul comunei Săseni din raionul Călărași, Republica Moldova.
Geografie Localitatea este situată în valea râulețului Bahu, afluent stâng al râului Cula, la 40 km nord-est de Călărași și 69 km nord-vest de Chișinău. Se învecinează cu satele Bogzești, Văsieni, Ghermănești, Ghetlova, Noroceni, Săseni și Bravicea. Este așezată într-o regiune de coline și văi, cele mai mari înălțimi atingând 190 m, 240 m și 250 m deasupra nivelului mării.
Imaginea satului este reprezentată de două iazuri, amplasate central. Pe dealuri se întind vii și livezi.
Istorie Documentele evocă apariția localității în anul 1907, însă oamenii susțin că acest loc a existat și anterior sub forma unui cătun, populat de un număr mic de oameni. Prima atestare documentară, în care moșia apare cu numele, datează din 1437, sub denumirea de „Cornul Bagului”:Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul I (1384-1448). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1975, p. 245-247.
Într-un catalog al așezărilor umane din Basarabia anului 1913, acest sat este trecut în componența volostei Bravicea din județul Orhei, împreună cu Bogzești, Ghetlova, Săseni, Hoginești și Țibirica. Aceeași subordonare administrativă se atestă și în anii 1915-1918. Nomenclatorul poștal al localităților din 1918, ca și alte surse înregistrează satul și sub numele „Bagu”.
Începând cu anii 1920, documentele prezintă satul Bahu ca având următoarea situație economică și demografică: 31 locuitori împroprietăriți cu 55 ha și 4.400 m2 de teren arabil și de pășune, conform reformei agrare din anul 1918-1924; 72 de gospodării, 415 locuitori (218 bărbați și 197 femei), școală primară, poștă rurală, primărie.
Note
Categorie:Localități din raionul Călărași