Muzeul de Artă din Timișoara este un muzeu de artă aflat în Palatul Baroc din Timișoara. Muzeul a luat ființă după desprinderea secțiunii de artă a Muzeului Banatului, care a funcționat o perioadă într-o aripă din actuala clădire. Muzeul a devenit instituție de sine stătătoare pe 1 ianuarie 2006, director fiind profesorul universitar Marcel Tolcea. O dată cu finalizarea unei bune părți din lucrările de restaurare a palatului și a spațiului expozițional, muzeul extins a putut fi inaugurat la 21 decembrie.
Muzeul include o colecție unică de lucrări și obiecte personale ale pictorului Corneliu Baba, cu 90 de piese. Alte 3 secțiuni includ colecțiile de artă contemporană, decorativă și europeană. În patrimoniul muzeului se mai găsesc colecții de pictură românească, bănățeană și pictură religioasă, acestea momentan nu sunt expuse din lipsă de spațiu. Parterul este dedicat expozițiilor temporare.
Istoric Actualul muzeu este rezultatul unui proces care a durat peste 120 de ani. Începuturile colecției - care a dat naștere secțiunii de artă a Muzeului Banatului - sunt consemnate în 1879, când Ormós Zsigmond (1813-1893), fondatorul Societății Muzeale din Ungaria de Sud, colecționar și istoric de artă, își donează colecția substanțială de pictură europeană noii instituți.Gurzó K. Enikő: Ormós Zsigmond, a polihisztor (Művelődés, Cluj, ianuarie 2004); Gurzó K. Enikő: Ormós Zsigmond hagyatéka (Művelődés, Cluj, februarie 2004); Gurzó K. Enikő: Az Ormós-hagyaték (Erdélyi Napló, Oradea, 24 decembrie 2002) În 1940 muzeul este reorganizat de directorul Aurel Ciupe, care separă secțiunile pe categorii. Astfel ia ființă Secțiunea artistică sau Pinacoteca.Ilieșiu, Nicolae, Timișoara. Monografie istorică, p. 211.
În 1969 secția de artă a început să se desprindă de Muzeul Banatului, beneficiind de un spațiu propriu, în clădirea Centrului Cultural Francez. În 1986, aceasta a fost mutată într-o aripă din Palatul Baroc, în restaurare încă de la sfârșitul anilor '70. La 1 ianuarie 2006, secția de artă s-a desprins definitiv de Muzeul Banatului și a devenit "Muzeul de Artă Timișoara". Abia în 21 decembrie, o dată cu terminarea lucrărilor de renovare a palatului, s-au deschis porțile muzeului extins.
Colecția "Baba" thumb|right|Odihnă pe câmp (1954), una dintre picturile din colecția "Baba" Colecția cuprinde 90 de obiecte, în marea majoritate tablouri, dar și câteva obiecte personale ale pictorului Corneliu Baba. La baza colecției stă donația efectuată de soția artistului, o mică parte din tablouri provenind de la Muzeul Național de Artă și Muzeul de Artă al Municipiului București, cu titlu de împrumut.
Printre tablouri se regăsesc cele mai cunoscute lucrări precum Odihnă pe câmp (1954), Întoarcerea de la sapă (1943), autoportrete, o parte din ciclul "Regele nebun" sau seria "Arlechin", peisaje venețiene și spaniole. De asemenea din colecție ies în evidență și portretele lui Mihail Sadoveanu, Lucia Sturdza-Bulandra, George Enescu sau Tudor Arghezi în pictura Tudor Arghezi cu soția (1961).
Artă contemporană Secția de artă contemporană cuprinde 8 săli în care se regăsesc diferite concepte ale artei contemporane din Timișoara.
Colecția de artă contemporană a Muzeului de Artă din Timișoara a fost alcătuită în mod inegal, din diferite piese adunate de-a lungul timpului. O mare parte dintre aceste piese reprezintă diferitele direcții artistice ale artei din Timișoara. Prin 1960, Timișoara devenise unul dintre cele mai dinamice centre ale artei contemporane românești, fapt datorat în bună măsură și stabilirii în oraș a unui număr de tineri artiști, veniți de la studii și animați de dorința schimbării vieții artistice. Constantin Flondor și Ștefan Bertalan, colegi la Liceul de Artă din Timișoara, s-au întâlnit în interesul lor pentru noile probleme ale limbajului plastic, pentru noile tehnologii, pentru cibernetică și bionică; curând lor li se va alătura și Roman Cotoșman. Acesta tocmai abandonase pictura figurativă dedicându-se experimentelor cu forme abstracte. În urma șederii sale la Paris, în 1963, el se întorcea acasă cu dorința de a-și schimba mijloacele de expresie inițiind seria monotipurilor monocrome și realizând primele colaje constructiviste (Interferențe spațiale). După exemplul unor grupuri de avangardă și in special “Groupe de Recherche d’Art Visuel” (Paris, 1960), el dorea să apară și la Timișoara o astfel de echipă. Ca urmare a luat naștere Grupul 111, primul grup artistic experimental din România, avându-i ca membri pe Roman Cotoșman, Constantin Flondor și Ștefan Bertalan.
În 1968 Grupul 111 expunea prima dată la București la sala Kalinderu făcându-se astfel cunoscut pe plan național. Alături de cei trei artiști deja amintiți aveau sa participe atunci Zoltan Molnar și Diet Sayler. Dacă Molnar practica la acea data abstracția lirică, el a evoluat ulterior spre arta concretă, preocupat de corespondența dintre sunet și formă, atât de evidentă în studiile sale de muzicalism. Celălalt artist, asociat temporar grupului, a fost Diet Sayler, născut și el la Timișoara și care încă din 1963 introdusese elemente geometrice în pictură. Către 1967 arta lui devenise radical constructivă, artistul renunțând la culoare în favoarea integrării artei într-un spațiu arhitectonic.
Din această perioadă timpurie se păstrează în colecția muzeului o serie de lucrări, în special monotipurile și colajele constructiviste ale lui Cotoșman, dar și lucrările lui Flondor și Bertalan care au fost expuse la Nürnberg în 1969.
În 1970 la Liceul de artă din Timișoara au sosit mai mulți tineri profesori. În jurul lui Constantin Flondor și a lui Ștefan Bertalan s-a constituit un alt grup artistic, Sigma 1, avându-i ca noi membri pe Doru Tulcan, Elisei Rusu, Ion Gaita și matematicianul Florin Codreanu. O trăsătură definitorie a acestui nou grup era programul declarat de lucru, bazat pe principiul muncii în echipă și pe interdisciplinaritate (matematică, psihologie, cibernetică, bionică, structuri plastice).
Odată cu anul 1974 din grup se retrag o parte din membri, acesta rămânând format doar din Constantin Flondor, Ștefan Bertalan și Doru Tulcan. Cei trei artiști continuau să se întâlnească și să discute probleme de mare actualitate artistică, să se consulte chiar în adoptarea unor a soluții plastice, dar participările lor la expoziții vor fi de acum individuale.
Constant atras de volum și de geometria elementară a formelor, Petru Jecza este adeptul unui constructivism cu o constantă trimitere aluziv-simbolică la figurativ. În scurta sa alăturare la grupul “obiectualilor” (1970- 74), el a fost preocupat de experimentarea unor expresii plastice rezultând din utilizarea “ready - made”-ului imaginând o structură spațială din - calapoade metalice (Structuri-calapoade, 1970). Sculpturile sale de bronz fac parte din colecția muzeului alături de altfel de sculpturile din lemn ale lui Victor Gaga.
Anii ‘80 au adus o atomizare a tuturor grupărilor artistice create anterior, o mai puternică individualizare a artiștilor, preocupați de elaborarea unor mitologii personale. În același timp au adus o presiune ideologică crescândă exercitată de putere. În acești ani fenomenul artistic este mai intens supravegheat și dirijat (prin sporirea “expozițiilor cu tematică) și prin exercitarea cenzurii (chiar și în cazul expozițiilor personale). Ca urmare a existat un moment de retragere spre interior a multora dintre artiștii acestei generații.
În acest context, tot mai amenințat și suferind imense presiuni ideologice, în același timp tot mai închis, o formă de evaziune și de liberă circulație a artei și a gândurilor a fost Mail - Arta. Realizată pe format mic, conținând adesea scurte mesaje, aceasta a circulat prin intermediul poștei înlesnind astfel contacte neașteptate cu artiști străini. Astfel, în 1984 Constantin Flondor lansase o tema pentru Mail-Art purtând titlul “Viață fără artă?”. Constant preocupați de experiment, artiștii timișoreni au dat dovadă întotdeauna de inițiativă și creativitate, fiind adesea angajați pe un drum dificil, fără să se bucure de o recunoaștere imediată, dificultăți pe care însă și le-au asumat.
Artă bănățeană veche Patrimoniul de artă veche a Muzeului de artă s-a alcătuit și s-a îmbogățit în timp. Primele icoane au intrat în patrimoniul pinacotecii timișorene, în anii 1909 și 1912. Istoricul de artă Ioachim Miloia, director al Muzeului Banatului a inițiat, începând din anul 1928, o campanie susținută de teren pentru depistarea și salvarea patrimoniului mobil, cu precădere a celui din biserici sătești. Politica sa de achiziții și mai ales de donații din partea parohiilor, s-a concretizat în crearea fondului „de artă bisericească”, al cărui conținut a fost publicat parțial în anuarul muzeului bănățean, Analele Banatului.
Acest fond, însumând aproximativ 150 de lucrări pe lemn și pe pânză, a fost îmbogățit substanțial, mai ales după anul 1966, prin achiziții, donații sau transferuri, depășind în prezent 1000 de piese. Completarea sa continuă direcția inițiată în perioada interbelică, orientându-se mai ales spre evidențierea specificului artei din Banat, a sublinierii evoluției și raporturilor sale cu zonele de cultură învecinate.
Sursele diferite care au contribuit la alcătuirea sa, i-au configurat o coloratură eterogenă. Marea majoritate a pieselor este reprezentată prin icoane pe lemn provenite din ateliere locale, respectiv din provinciile românești Țara Românească, Transilvania, izolat Maramureș, aparținând cronologic secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea; prin icoane pe lemn rusești din secolul al XIX-lea și printr-un număr mic de icoane pe lemn provenite din ateliere grecești din secolele XVIII și XIX. Fondul de pictură pe panou de lemn, este completat prin pictură pe pânză cu tematică religioasă, realizată de pictori bănățeni din secolele al XIX-lea și XX.
Colecția oferă posibilitatea de a se identifica preferințele ctitorilor localnici (români, sârbi și macedo- români) și facilitează lărgirea informațiilor relativ la creatori de referință în peisajul creației artistice din Banatul epocii premoderne din secolul al XVIII-lea ca și Nedelcu Popovici, Andrei Andreevici, Ștefan Tenețchi, Gheorghe Diaconovici sau evidențiază nume puțin cunoscute în arta din secolul al XIX-lea, cum au fost Gheorghe Murgu sau molerul Gheorghe Ungurian.Tranziția de la icoana tradițională la „icoana” realizată în tehnica picturii de șevalet, pe care au practicat-o mai ales pictorii din Banatul secolului al XIX-lea, parte dintre ei cu studii la Academia de Artă din Viena sau la Academia de Arte Frumoase din München, este ilustrată în cadrul colecției prin lucrări semnate sau atribuite pictorilor Mihail Velceleanu, Dimitrie Turcu, Nicolae Hașca, Nicolae Mărășescu.
Începând din deceniul șase al secolului XX, în paralel cu evidențierea celorlalte colecții ale muzeului din Timișoara și cea de artă veche a fost inclusă în circuit public și științific. A fost cercetată și valorificată prin publicații de Ion Frunzetti, Alexandru Efremov, Marius Porumb, Annemarie Podlipny, Adriana Buzilă, Vârtaciu Rodica, Pârvulescu Dorina S.
Materialul iconografic al colecției de artă veche exemplifică cele două direcții, tradițională și occidentalizantă, care au caracterizat comanda și creația artistică destinată comunităților ortodoxe din provincia plurietnică și pluriconfesională din Banat, cu începere din prima jumătate a secolului al XVIII-lea și completează în mod fericit patrimoniul de artă veche păstrat în colecțiile constituite aparținând cultelor.
Artă bănățeană din secolul al XIX-lea