Văsălie Moiș (n. 8 februarie 1951) este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Satu Mare pe listele partidului FSN și deputat în legislatura 2000-2004 ales în județul Satu-Mare pe listele Partidului România Mare.

Inițiative legislative Este autorul proiectelor Legii Stemei și a Sigiliului de Stat și al Legii Sărbătorii Naționale a României. În calitate de președinte de ședință, a condus dezbaterile Senatului la adoptarea Legii fondului funciar, Legea societăților comerciale, Legea frontierei, Legea SRI și Legii Privatizării. Este autorul a două articole din Constituție: obligațiile Statului Român față de românii din străinătate și libertatea economică. În anul 1990 a condus Delegația Parlamentară Română la reuniunea de la Madrid a CSCE unde a semnat, în numele României, înființarea Adunării Parlamentare a OSCE.

Scrieri Este autorul lucrărilor de istorie "De la Aquile Heliaca la Stema României”, ” Părintele dr. Vasile Lucaciu, un apostol al Unirii Neamului Românesc”, ”Intoleranță și crimă”, 3 volume, ”Ținutul Secuiesc între himeră și trădarea României” și al romanului fluviu ”În spatele ușilor deschise”, din care au fost publicate, până în prezent, 6 volume, iar în final va cuprinde 20 de volume.

Bibliografie Văsălie MOIȘ - Sinteza activitatii parlamentare în legislatura 1990-1992

Categorie:Politicieni români în viață Categorie:Politicieni români din secolul al XX-lea Categorie:Senatori români 1990-1992 Categorie:Politicieni români din secolul al XXI-lea Categorie:Deputați români 2000-2004 Categorie:Membri ai Frontului Salvării Naționale Categorie:Membri ai Partidului România Mare