Roberta Alma Anastase () este o politiciană română, un parlamentar român, Președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Fost președinte al Camerei Deputaților în legislatura 2008-2012, și fost europarlamentar între noiembrie 2006 – noiembrie 2008.
Roberta Anastase a participat în 1994 la concursul "Miss România", împreună cu Andreea Marin, Iulia Frățilă, Simona Pătruleasa și a câștigat concursul. Apoi a reprezentat România la "Miss Univers".
În 2013 s-a căsătorit cu Victor Farca, afacerist român, la Ploiești.
Pregătire A urmat cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității din București la mijlocul anilor 90', iar între 1998 și 2000 a aprofundat problematica europeană studiind la Facultatea de Științe Politice din cadrul acestei universități. Este preocupată de sistemele politice european și românesc cât și chestiuni legate de participarea cetățenilor la viața democratică, prezența acestora la vot și modul în care sunt influențați de campaniile electorale.
A intrat în politică în 1994, în fostul FSN, ea activând la organizația de tineret a partidului. Odată cu dezmembrarea FSN-ului, s-a înscris în Partidul Democrat, pe atunci condus de Petre Roman. În 2004 a fost aleasă deputat PD de Prahova, funcție din care demisionează în 2007 întrucât câștigă un mandat de europarlamentar.
Roberta Anastase este prima femeie care a deținut funcția de Președinte al Camerei Deputaților (a III-a poziție în stat după Președintele statului și Președintele Senatului), fiind totodată și cea mai înaltă funcție deținută vreodată de o femeie în România.
Între noiembrie 2006 – noiembrie 2008 a fost deputat în Parlamentul European, membră a Comisiei pentru Afaceri Externe și vicepreședinte al subcomisiei pentru Securitate și Apărare. În noiembrie 2008 a fost realeasă deputat de Prahova.
Tatăl ei, Cornel Anastase, a fost înainte de 1989 director la uzinele "1 Mai" din Ploiești, iar mai apoi subprefect de Prahova.România Liberă, Spălați de păcate!?
Activitate profesională 1994-1995 – cercetător asistent la Centrul de Studii Politice și Analiză Comparativă 1998-2000 – director de relații publice - societate comercială 17.VII - 27.XII.2000 – consilier al Ministrului Transporturilor 2001 – expert parlamentar 2001-2004 – director de societate comercială
Activitate politică Funcții, activități într-o organizație din administrația publică centrală sau locală 17.VII.2000 - 27.XII.2000 - consilier al Ministrului Transporturilor
Activitate civică 2001-2003 – vicepreședinte al Consiliului Tineretului din România (C.T.R.) 2002-2003 – membră a Grupului Mixt de Monitorizare a Politicii de Tineret din România Ministerul Tineretului și Sportului - Consiliul Tineretului din România
Președinte al Camerei Deputaților Pe 20 decembrie 2008 devine președinte al forului legislativ, fiind aleasă cu 218 de voturi. A avut drept contracandidați pe Ludovic Orban (69 de voturi) și László Borbély (26 de voturi).
A fost prima femeie președinte a Camerei Deputaților și cea mai tânără persoană care a deținut acest mandat (32 de ani).
Distincții, decorații Cetățean de onoare al statului Nebraska, S.U.A. Cetățean de onoare al orașului District Heights, statul Maryland, S.U.A.
Alte activități 1994 - a cucerit prima poziție la concursul "Miss România" Evenimentul zilei, Confesiunile Robertei Anastase, fosta regină a frumuseții 2001 - participarea la lansarea Cartei Albe de Tineret Europene, din Belgia 2002 - participarea la "Comitetul Interministerial responsabil de politicile europene de tineret", din Grecia 2004 - participarea la programul "România în Statele Unite ale Americii" organizat de Consiliul American pentru Tineri lideri Politici și Fundația pentru Pluralism
Controverse În noaptea de 15 septembrie 2010 a condus ședința în care Camera Deputaților a votat legea pensiilor. Roberta Anastase, în calitate de președinte de ședință, a supus proiectul la vot și a constatat îndeplinirea cvorumului și adoptarea legii, deși în sală se aflau doar 80 de deputați. După părerea doamnei Anastase ar fi votat peste 160 de deputați, chiar 270. Grupurile PNL și PSD se retrăseseră de la vot.Cotidianul, Frauda parlamentară e devenit lege în RomâniaAdevărul, Legea pensiilor, fraudată de 66 de ori În data de 6 octombrie 2010, Curtea Constituțională a analizat contestațiile depuse de PNL și PSD și a declarat legea ca fiind constituționalăAdevărul, Curtea Constituțională reia discuțiile pe Legea pensiilor Președintele României, Traian Băsescu, a retrimis legea pentru o nouă dezbatere în Parlament, însă pentru alte motive decât cele reclamate de opoziție.Jurnalul.ro, Băsescu nu promulgă Legea pensiilor
În vara anului 2012, în contextul modificării culorii politice predominante din Parlament, când mai mulți membri ai partidului de la guvernare PDL au migrat în alte partide (în special în partidele din componența USL-ului), la 3 iulie 2012 Roberta Anastase este revocată din funcția de președinte al Camerei Deputaților, fiind înlocuită prin vot parlamentar de către Valeriu Zgonea (PSD).Discard.ro "Roberta Anastase a fost revocata din functia de presedinte al Camerei Deputatilor/ Valeriu Zgonea, ales noul sef al Camerei"
Referințe
Legături externe Ziare.ro: Biografie "Roberta Anastase, o fiară în devenire", 5 iunie 2010, Cotidianul
Categorie:Nașteri în 1976 Categorie:Nașteri pe 27 martie Categorie:Deputați români 2004-2008 Categorie:Deputați români 2008-2012 Categorie:Deputați români 2012-2016 Categorie:Deputați români 2016-2020 Categorie:Membri ai Uniunii Social-Liberale Categorie:Membri ai Partidului Democrat-Liberal Categorie:Membri ai Partidului Național Liberal Categorie:Președinți ai Camerei Deputaților din România Categorie:Europarlamentari pentru România 2007 Categorie:Europarlamentari pentru România 2007-2009 Categorie:Politicieni români în viață Categorie:Politicieni români din secolul al XXI-lea Categorie:Ploieșteni Categorie:Senatori români 2020-2024 Categorie:Miss România