Dan-Claudiu Tănăsescu () a fost un medic, publicist, romancier și scriitor român, fost senator român în legislatura 2004-2008 ales în județul Dâmbovița pe listele partidului PRM. Din iunie 2007, el a devenit senator independent. Dan Claudiu Tănăsescu a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Macedonia, Norvegia, Panama și Pakistan.

Biografie

Dan Claudiu începe lungul drum al învățăturii în comuna natală, la școala primară, apoi "trece" câte doi ani prin băncile liceelor "Sf. Sava" și "Aurel Vlaicu", ca să se oprească în timp la Școala Sanitară din Pitar Moș. În afară de dorința de a se instrui în ale medicinii, adolescentul, un neastâmpărat, se înscrie la Palatul Pionierilor la secția de muzica. Învață aici clarinetul și saxofonul, cu care mai apoi va colinda satele și orașele țării, interpretând melodii pe la concerte, baluri și nunți și tot soiul de agape. În anul 1964 absolvă Facultatea de Medicină din Cluj și alege post de medic în orașul Mărășești. Lucrează acolo timp de 7 ani, după care, în urma unui concurs, reușește să revină acasă. Profesează medicina la policlinicile "Colțea" și "Drumul Taberei" până în anul 1990, când este numit primar al comunei Mogoșoaia. Rămâne în fotoliul de primar 15 ani, până în anul 2004 când este ales senator de Dâmbovița.

Activitate

A debutat ca scriitor la 38 de ani, în Almanahul Literar cu nuvela Luna. În ianuarie 2010, Dan Claudiu Tănăsescu a publicat cartea Iluzia iubirii.„„O nouă apariție a scriitorului Dan Claudiu Tănăsescu”. Tricolorul. Accesat la 20 ianuarie 2010. A publicat până acum 12 volume de proză, patru dintre ele au fost premiate.

Opere publicate

1976 - Iarba pierdută (povestiri), București, Editura Albatros 1978 - Strigătul ierbii (nuvelă), Editura Albatros 1979 - Iarnă căzută-n genunchi (roman), București, Editura Cartea Românească 2008 - Iarnă căzută-n genunchi, re-editare Editura Semne 1980 - O zi fără anotimp (nuvele), Editura Cartea Românească 1981 - Cămpia singuratică (roman), Editura Cartea Românească 1982 - Taina stelelor (roman), Editura Cartea Românească 1983 - Ispita speranței (nuvelă), București, Editura Eminescu 1984 - Scrisori de pe front (roman), București, Editura Militară 2008 - Scrisori de pe front, re-editare Editura Semne 1985 - Unde sunt iluziile mele? (însemnări), Editura Sport-Turism 1986 - Livada viselor (roman), Editura Cartea Românească 1991 - Împotriva viscolului (nuvele), Editura Eminescu 1995 - Fumul depărtărilor (roman), Editura Clauet CriPedia 2010 - Iluzia iubirii (roman) Ed. Semne 2011 -Din cronicile unui microbist, Ed. Semne 2013 -Ultimul zâmbet (roman) Ed. Semne 2013 - Vânzătorul de iluzii. Ed Semne 2014 -Brazuca și ratangii. Ed.Semne. 2015 -Prin fumul petardelor. Ed.Semne. 2016. -Amurgul vedetelor .Ed. Semne 2016 -Soarta unui vânzător de gablonzuri. Ed.Semne 2017 -Cronici din oglindă. Ed Semne 2017 -Aburul fericirii. Ed. Semne 2018- Drumul ielelor. Ed. Semne 2018- Fotbal în lumea țarilor. Ed. Semne 2019 -La marginea Europei. Ed. Semne 2019 -Puterea geloziei. Ed. Semne

Referințe critice 1. Mircea Popa - Tribuna 2. Văleanu Bârgău - Suplimentul Literar Artistic 3. M.N. Russu - Viața Studențească, Săptămâna 4. Tudor Ionescu - Steaua 5. Hristu Cîndroveanu - Luceafarul, Suplimentul Literar 6. Pavel Dugneanu - Contemporanul 7. Emil Manu - Săptămâna, Suplimentul Literar 8. Lucian Chițu - Luceafărul 9. Nicolae Ciobanu - Viața Militară, Luceafărul 10. Ion Băieșu - Informația Bucureștiului 11. Mircea Constantinescu - România Literară, Suplimentul Literar Artistic 12. Iulian Constandache - Saptamana 13. Mircea Dan - Astra 14. Ioan Holban - Cronica, Cuvântări Literare 15. Dan Mutașcu - Săptămâna 16. Dan Crachir - Cuvânt Nou 17. Constantin Sorescu - Săptămâna 18. El. Tacciu - Contemporanul 19. Virgil Nistor - Steaua 20. Maria Popa - România Literară 21. Sorin Titel - România Literară 22. Gheorghe Pituț - Luceafărul 23. Dimisianu - Contemporanul 24. Artur Silvestri - Luceafărul 25. Ion Segărceanu - Săptămâna 26. Gheorghe Suciu - România Literară 27 -Dan Mucenic -Jurnal de Literatură 28 -Victor Atanasiu -Revista Climate literare 29 -Petre Isachi -Revista 13 Plus

Bibliografie

Tănăsescu, Dan Claudiu, Livada viselor, Editura Cartea Românească, 1986 Tănăsescu, Dan Claudiu, Scrisori de pe front, Editura Militară, 1984 Tănăsescu, Dan Claudiu, Taina stelelor, Editura Cartea Românească, 1982 Tănăsescu, Dan Claudiu, Câmpia viselor'', Cartea Românească, 1980

Note

Legături externe http://www.danclaudiutanasescu.ro

Categorie:Nașteri în 1938 Categorie:Nașteri pe 26 aprilie Categorie:Decese în 2026 Categorie:Decese pe 27 aprilie Categorie:Autori români Categorie:Nuveliști români Categorie:Membri ai Partidului România Mare Categorie:Politicieni români excluși din Partidul România Mare Categorie:Publiciști români Categorie:Oameni din județul Ilfov Categorie:Senatori români 2004-2008 Categorie:Politicieni români din secolul al XXI-lea