miniatura|Nicolae Ceaușescu (stânga) participă la un eveniment cu Hafez al-Assad (dreapta), în timpul vizitei sale de stat în Siria Dictatura este o formă de guvernământ și este caracterizată de un lider sau un grup de lideri care dețin puteri guvernamentale cu puține limitări. Într-o dictatură, politica este controlată de un dictator și este exercitată de un cerc interior de elite care include consilieri, generali și alți oficiali de rang înalt. Dictatorul menține controlul influențând cercul interior și reprimând orice opoziție, care poate include partide politice rivale, sau membri neloiali din cercului interior al dictatorului. Dictaturile pot fi formate printr-o lovitură de stat militară care răstoarnă guvernul anterior prin forță. Dictaturile sunt autoritare sau totalitare și pot fi clasificate ca dictaturi militare, dictaturi personaliste sau monarhii absolute.
Folosirea termenului „dictatură” a apărut prima oară în Republica Romană, referindu-se la „acordarea temporară a puterii absolute unui lider pentru a face față unei situații de urgență”. Primele dictaturi militare s-au dezvoltat în epoca post-clasică, în special în Japonia din era Shogun și în Anglia sub Cromwell. Dictaturile moderne s-au dezvoltat pentru prima dată în secolul al XIX-lea. Secolul al XX-lea este cunoscut pentru ascensiunea dictaturilor fasciste și comuniste în Europa. Fascismul a fost eradicat după cel de-al Doilea Război Mondial în 1945, în timp ce comunismul s-a răspândit pe alte continente, acesta fiind relevant până la sfârșitul Războiului Rece în 1991. De asemenea, în secolul al XX-lea au crescut în popularitate dictaturile personaliste în Africa și a dictaturilor militare în America Latină, ambele au devenind proeminente în anii 1960 și 1970.
Perioada de după prăbușirea Uniunii Sovietice este cunoscută pentru o creștere a democrațiilor din întreaga lume, în ciuda mai multor dictaturi care au persistat în secolul al XXI-lea, în special în Africa și Asia. La începutul secolului XXI, guvernele democratice au ajuns să depășească numărul statelor autoritare cu 98 la 80. Al doilea deceniu a fost marcat de o „recesiune democratică”, în urma crizei financiare globale din 2008, care a redus drastic popularitatea modelului occidental în întreaga lume. Până în 2019, numărul guvernelor autoritare îl depășise din nou pe cel al democrațiilor cu 92 la 87.
Dictaturile încearcă adesea să creeze o impresie democratică, organizând frecvent alegeri pentru a-și stabili legitimitatea în rândul populației, chiar dacă aceste alegeri nu sunt competitive pentru opoziție. Stabilitatea într-o dictatură este menținută prin represiune politică, care implică restricția accesului la informații, urmărirea opoziției politice și numeroase acte de violență. Dictaturile care nu reușesc să se impună în fața opoziției sunt predispuse să fie înlăturate printr-o lovitură de stat sau o revoluție.
Originea puterii Dictatorii își pot dobândi puterea în mai multe feluri: Dictatură ereditară - moștenind puterea prin legături de familie; Dictatură militară - prin forță militară sau lovitură de stat. În America Latină, dictaturile militare au fost adesea conduse de comitete cunoscute drept Junte militare; Dictatură constituțională - puterile dictatoriale sunt asigurate prin prevederi constituționale (adesea pentru cazul de provizorat în situațiile de urgență); Dictatura regală - dictatură în monarhie (absolutistă) Stat comunist - caracterizată prin dictatura proletariatului Lovitură de stat personală - prin suspendarea mecanismelor democratice existente după obținerea funcției prin mijloace constituționale;
Structura Structurile de putere ale dictaturii pot varia, iar diferitele definiții ale dictaturii iau în considerare elemente diferite. Oamenii de știință politică precum Juan José Linz și Samuel Phillips Huntington identifică calitățile care definesc structura de putere a unei dictaturi, precum prezența unui singur lider sau un grup mic de lideri, exercitarea puterii cu puține limitări, pluralismul politic limitat și mobilizarea în masa a populației.
Dictatorul exercită cea mai mare parte sau o putere totală asupra guvernului și a societății, dar uneori sunt necesare elite pentru se îndeplinii domnia dictatorului. Ei formează un cerc interior restrâns, formând o clasă de elite care dețin un grad de putere în cadrul dictaturii și primesc beneficii în schimbul sprijinului lor. Ei pot fi ofițeri militari, membri de partid sau chiar prietenii și familia dictatorului. Elitele sunt, de asemenea, principalele amenințări politice ale unui dictator, deoarece își pot folosi puterea de a influența sau de a răsturna dictatura. Sprijinul cercului interior este necesar pentru ca ordinele unui dictator să fie îndeplinite, determinând elitele să servească drept controlul asupra puterii dictatorului. Pentru a pune în aplicare politica, un dictator trebuie fie să calmeze elitele regimului, fie să încerce să le înlocuiască. Elitele trebuie, de asemenea, să concureze între ele pentru a deține mai multă putere una decât alta. Grupurile sau diviziunile dintre elite le vor atenua posibilitatea de a negocia cu dictatorul, rezultând ca dictatorul să aibă o putere nerestricționată. Un grup interior unit are capacitatea de a răsturna un dictator, iar dictatorul trebuie să facă concesii mai mari cercului interior pentru a rămâne la putere. Acest lucru este valabil mai ales atunci când grupul de elite este format din ofițeri militari care au resursele necesare pentru a efectua o lovitură militară.
Opoziția unei dictaturi reprezintă toate grupurile care nu fac parte din dictatură și pe oricine nu susține activ regimul. Opoziția organizată este o amenințare la adresa stabilității unei dictaturi, deoarece încearcă să reducă sprijinul public pentru dictator și solicită schimbarea regimului. Un dictator se poate adresa opoziției reprimând-o prin forță sau modificând legile pentru a-i restrânge puterea. Opoziția poate fi un grup extern, sau poate include și actuali și foști membri ai grupului interior al dictatorului.
Totalitarismul este o variantă a dictaturii caracterizată prin prezența unui singur partid politic și a unui lider puternic care impune proeminență personală și politică. Puterea este întărită printr-o colaborare între guvern și o ideologie foarte dezvoltată.
Formare O dictatură se formează atunci când un anumit grup preia puterea, componența acestui grup afectând modul în care este preluată puterea și modul în care va guverna eventuala dictatură. Grupul poate fi militar sau politic, poate fi organizat sau dezorganizat și poate reprezenta o anumită demografie. După preluarea puterii, grupul trebuie să stabilească ce poziții vor ocupa membrii săi în noul guvern și cum va funcționa acest guvern, ducând uneori la dezacorduri care pot să despartă grupul. Membrii grupului vor alcătui, de obicei, elitele din cercul interior al unui dictator la începutul unei noi dictaturi, deși dictatorul le poate elimina ca mijloc de a câștiga putere suplimentară. Cu excepția cazului în care au întreprins o auto-lovitură de stat, cei care preiau puterea au de obicei puțină experiență guvernamentală și nu au un plan politic detaliat în avans.
Dacă dictatorul nu a preluat puterea printr-un partid politic, atunci un partid poate fi format ca un mecanism de recompensare a susținătorilor. Partidele formate după preluarea puterii au adesea o influență redusă și există doar pentru a-l servi pe dictator.
Majoritatea dictaturilor se formează prin mijloace militare sau printr-un partid politic.
Tipuri de dictaturi O clasificare a dictaturilor, care a început cu politologul Barbara Geddes în 1999, se concentrează pe locul unde se află puterea. În acest sistem, există trei tipuri de dictaturi. Dictaturile militare sunt controlate de ofițeri militari, dictaturile cu un singur partid sunt controlate de conducerea unui partid politic, iar dictaturile personaliste sunt controlate de un singur individ. În unele circumstanțe, monarhiile sunt, de asemenea, considerate dictaturi dacă monarhii dețin o cantitate semnificativă de putere politică. Dictaturile hibride sunt regimuri care au o combinație a acestor clasificări.
Militară
Dictaturile militare sunt regimuri în care ofițerii militari dețin toată puterea, determină cine va conduce țara și exercită influență asupra politicii. Această dictatură este frecventă în țările în curs de dezvoltare din Africa, Asia și America Latină. Ele sunt adesea instabile, iar durata medie a unei dictaturi militare este de numai cinci ani, dar sunt adeseori urmate de lovituri de stat și dictaturi militare suplimentare. Deși dictatura militară este comună în secolul al XX-lea, proeminența dictaturilor militare a scăzut în anii 1970 și 1980.
Dictaturile militare sunt de obicei formate printr-o lovitură de stat militară în care ofițerii superiori folosesc armata pentru a răsturna guvernul. În oligarhii, amenințarea cu o lovitură militară vine din forța armatei cântărită față de concesiile făcute armatei. Alți factori ce pot fi asociați cu loviturile militare includ resurse naturale extinse, utilizarea limitată a armatei la nivel internațional și utilizarea armatei ca forță opresivă pe plan intern. Totuși, loviturile militare nu au ca rezultat neapărat dictaturi militare, deoarece puterea poate fi apoi transmisă unui singur individ sau armata poate permite să aibă loc alegeri democratice.
Dictaturile militare au adesea trăsături comune datorită trecutului comun al dictatorilor militari. Acești dictatori se pot considera imparțiali în supravegherea unei țări și se pot considera „gardieniIi statului”. Dictatorii militari pot fi, de asemenea, mai puțin încrezători sau diplomatici și subestimează folosirea negocierilor în politică.
Un singur partid
Dictaturile cu un singur partid sunt guverne în care un singur partid politic domină toată politica. Dictaturile cu un singur partid sunt state în care numai partidul aflat la putere este legalizat și toate partidele de opoziție sunt interzise. Dictaturile cu partide dominante sunt dictaturi cu un singur partid în care partidele de opoziție sunt legale, dar acestea nu pot influența în mod semnificativ guvernul. Dictaturile cu un singur partid au fost frecvente în timpul Războiul Rece, iar dictaturile cu partide dominante au devenit foarte folosite după căderea Uniunii Sovietice.
Dictaturile cu un singur partid sunt mai stabile decât alte forme de guvernare autoritare, deoarece înregistrează o creștere economică mai mare. Partidele aflate la guvernare permit unei dictaturi să influențeze mai tare populația și să faciliteze acordul politic între elitele de partid. Între 1950 și 2016, dictaturile cu partid unic reprezentau 57% din regimurile autoritare din lume, iar acestea au continuat să se extindă mai rapid decât alte forme de dictatură în a doua jumătate a secolului XX. Datorită structurii conducerii lor, dictaturile cu partid unic au șanse mai mici să se confrunte cu conflicte civile sau cu terorism decat alte forme de dictatură.
Dictaturile cu un singur partid au devenit proeminente în Asia și Europa de Est în timpul Războiului Rece, deoarece guvernele comuniste au fost instalate în mai multe țări. Guvernarea cu un singur partid s-a dezvoltat și în mai multe țări din Africa în timpul decolonizării din anii 1960 și 1970, dintre care unele au produs regimuri autoritare. Un partid de guvernământ într-o dictatură cu un singur partid poate guverna sub orice ideologie politică. Statele marxiste cu partid unic se disting uneori de alte state, dar funcționează în mod similar.
Partidele care preiau puterea prin violență sunt adesea capabile să implementeze schimbări mai mari într-o perioadă mai scurtă de timp.
Personalistă