Papa Ioan al XVIII-lea () a fost un papă al Romei.
Papa Ioan al XVIII-lea (în latină: Ioannes XVIII; n. ?, Roma – d. iunie sau iulie 1009, Roma) a fost papă al Romei și conducător nominal al Statelor Papale din 25 decembrie 1003 până la abdicarea sa, în iulie 1009. A fost ultimul papă care și-a păstrat numele de botez la alegere — o practică abandonată de toți urmașii săi, cu excepțiile lui Adrian al VI-lea și Marcellus al II-lea.
Biografie
Originea și cariera înainte de pontificat Ioan al XVIII-lea s-a născut cu numele Giovanni Fasanus (latinizat Phasianus) în Roma, fiu al unui preot. Sursele istorice nu cad de acord asupra numelui tatălui: Johann Peter Kirsch îl indică drept Leo, în timp ce Horace Kinder Mann îl menționează drept Ursus. Înainte de alegerea ca papă, a deținut funcția de cardinal-preot al San Pietro.
Contextul politic Alegerea lui Ioan al XVIII-lea a avut loc pe fondul dominației exercitate de familia aristocratică Crescenții asupra Romei și a papalității. Ioan Crescențiu al III-lea, patrician și conducător de facto al orașului, a orchestrat direct această alegere — la fel cum procedase și cu predecesorul Ioan al XVII-lea, care fusese practic o marionetă a familiei. Ioan al XVIII-lea s-a dovedit mai puțin maleabil decât înaintașul său, exercitând o relativă independență în chestiunile ecleziastice, deși întregul pontificat a fost marcat de tensiunile dintre Crescențieni și Împăratul Henric al II-lea pentru controlul Romei.
Pontificatul
Activitate ecleziastică În ciuda puterii temporale limitate, Ioan al XVIII-lea a desfășurat o activitate administrativă ecleziastică consistentă:
A restaurat episcopia de Merseburg (1004), desființată anterior din motive politice. La Sinodul Roman din iunie 1007, a confirmat întemeierea diecezei Bamberg, fondată și înzestrată de împăratul Henric al II-lea. A conferit palliumul arhiepiscopilor Meingaudus de Trier și Ælfheah de Canterbury. A apărat cu fermitate privilegiile Mănăstirii Fleury (Saint-Benoît-sur-Loire) împotriva pretențiilor arhiepiscopului Letericus de Sens și episcopului Fulco de Orléans, care refuzau abatelui Goslin dreptul de a se prevala de privilegiile papale și au încercat chiar să-l oblige să ardă cartele pontificale. Papa a sesizat cazul împăratului și i-a chemat pe ambii prelați la tribunalul său sub amenințarea cu censuri ecleziastice. A autorizat întemeierea de noi dieceze pentru activitatea misionară în rândul slavilor.
Relațiile cu Constantinopolul Ioan al XVIII-lea a fost recunoscut ca episcop al Romei la Constantinopol, fapt remarcabil pentru perioada tensionată a relațiilor dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Epitaful său consemnează că „i-a supus pe greci și a înlăturat schisma" — o formulare care reflectă, mai degrabă, ambițiile diplomatice ale epocii decât o reunificare reală.
Abdicarea și moartea În iulie 1009, Ioan al XVIII-lea a abdicat din motive care rămân necunoscute. Ipotezele istoricilor vizează fie o deteriorare a stării de sănătate, fie presiuni din partea familiei Crescenții, care ar fi preferat un succesor mai docil. Conform unor cataloage papale, s-a retras la Mănăstirea San Paolo fuori le Mura din Roma, unde a murit la scurt timp după abdicare. I-a urmat Papa Sergiu al IV-lea.
Moștenire Ioan al XVIII-lea rămâne în istoria papalității ca ultimul pontifice care și-a păstrat numele de botez la alegere. Practica schimbării numelui la consacrare, care devenise informală în secolele precedente, s-a impus definitiv după el ca normă nescrisă, menținută fără excepție până la Adrian al VI-lea (1522) și Marcellus al II-lea (1555).
Note
Bibliografie
Kelly, J.N.D. Oxford Dictionary of Popes. New York: Oxford University Press, 1986, pp. 138–139. Seppelt, F.X. Geschichte der Päpste, vol. 2. München, 1955, p. 401. Jaffé, P. Regesta pontificum romanorum, ed. Löwenfeld, pp. 501–503.
Legături externe
Note
Ioan al XVIII-lea