Sașii, sașii ardeleni, sașii transilvani, sașii transilvăneni sau oaspeții teutoni (în , colocvial Sachsen, în dialectul săsesc Siweberjer Såksen sau Soxen, , ), sunt un grup etnic de origini mixte din Europa de Vest și Europa Centrală, predominant germani (cel mai notabil luxemburghezi, franconi și lotharingi dar și bavarezi sau alsacieni din Franța contemporană, flamanzi respectiv valoni din Flandra respectiv Valonia, Belgia de astăzi precum chiar și italieni), stabilit în sudul, sud-estul și nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea (mai precis de la începutul anilor 1140/1150), vorbitori nativi ai dialectului săsesc (Siweberjesch Såksesch sau doar Såksesch) și ai germanei standard (i.e., Hochdeutsch). De asemenea, dialectul săsesc este înrudit semnificativ cu limba ripuară precum și cu limba luxemburgheză, mai ales din punct de vedere lexical, fonetic și morfologic, dată fiind izolarea geografică relativă ale amândurora față de alte dialecte germane. Totodată, anumite dialecte țipțerești din Spiš (în , în ), nord-estul Slovaciei de astăzi sunt înrudite cu dialectul săsesc având în vedere originea acestora comună vest-central germană, mai precis renană (i.e., din Renania sau din zona Rinului de nord, incluzând Ducatul Luxemburgului, atunci un stat constitutiv al Sfântului Imperiu Roman, cunoscut de asemenea și ca Sfântul Imperiu Romano-German). Pe lângă limba germană medievală sau germana veche (i.e., Althochdeutsch respectiv Mittelhochdeutsch, dialectul săsesc fiind la un nivel parțial de similaritate cu cea din urmă încă), unii coloniștii medievali vest europeni cunoscuți colectiv drept sași mai vorbeau și limba franceză veche, valona respectiv flamanda, toate aceste limbi influențând dezvoltarea dialectului săsesc, împreună cu limba română și limba maghiară ulterior de asemenea (cele două limbi din urmă contribuind la îmbogățirea lexicului dialectului săsesc).
Împreună cu țipțerii (în ) din Spiš (în , ), Slovacia de astăzi (precum și din Maramureș și Bucovina) și cu germanii baltici (în ), sașii transilvăneni reprezintă unul dintre trei cele mai vechi grupuri etnice germane care trăiește neîntrerupt din Evul Mediu (mai precis Evul Mediu Mijlociu) până în prezent în Europa Centrală și de Est, ca parte a procesului de colonizare germană în aceste părți ale Europei, proces cunoscut în istoriografia germană drept „Ostsiedlung/Ostdeutsche Kolonisation” (i.e., „Așezare/colonizare estică”, cunoscută alternativ și ca „Drang nach Osten”, i.e., expansiune estică, formulă apărută în secolul al XIX-lea, parțial cu conotații geopolitice atunci, reluate ulterior în secolul al XX-lea în context național socialist). Sașii transilvăneni sunt de asemenea cel mai vechi grup de coloniști germani încă existent în Europa de Est. Poetul german din perioada barocă Martin Opitz i-a descris pe sașii transilvăneni drept „germanissimi Germani”, adică drept germani foarte germani.
În Evul Mediu, o parte din sașii transilvăneni (cel mai probabil din zona Bistriței) au trecut Munții Carpați și s-au așezat și în nord-vestul Principatul Moldovei, formând o comunitatea compactă cel mai important pe teritoriul actual al județelor Suceava (în sudul Bucovinei/Bucovina de Sud) și Neamț respectiv în orașele Baia (în ) și Târgu Neamț (în ). De asemenea, sașii au fost prezenți și în procesul de colonizare al Țării Românesti (Valahia) urmându-l pe Negru Vodă sau Radu Negru la fondarea statului medieval românesc la sud de Carpați, mai precis în orașele Târgoviște (în ) si Câmpulung Muscel (în ). Totodată, sașii au mai contribuit la fondarea altor orașe românești medievale, cel mai notabil Suceava (în ).
În întreaga istorie a acesteia, comunitatea săsească a fost una predominantă pașnică, productivă, foarte muncitoare, solidară în interiorul acesteia pe principiul vecinităților (în ), pioasă, conservatoare, tolerantă cu celelalte comunități etnice conlocuitoare, comerciantă și burgheză, bucurându-se de privilegiile administrative, economice, sociale și politice emise prin „Diploma andreană” (în , în ) și confirmate ulterior prin autonomia „Universității Săsești” (în ) din Evul Mediu până în Epoca modernă. De asemenea, sașii au avut un puternic simț al comunităților, mai precis al vecinătăților de-a lungul timpului. După terminarea Primului Război Mondial, sașii transilvăneni au contribuit la unirea Transilvaniei cu România, votând o adeziune la unirea cu Regatul României, fiind o minoritate etnică foarte loială statului român. La fel precum sașii în Transilvania, șvabii din Banat precum și germanii bucovineni din Bucovina au votat pentru unirea regiunilor lor cu patria românească după Primul Război Mondial.
Astfel, sașii transilvăneni fac parte din grupul mai larg al germanilor din România după 1918 și sunt cel mai vechi sub-grup constitutiv al acestuia, având o istorie însemnată și bogată de peste 800 de ani pe teritoriul actual al României. În afara zonelor tradiționale, istorice sau etnografice cunoscute din sudul, sud-estul respectiv nord-estul Transilvaniei, comunități mai mici de sași s-au regăsit și se mai regăsesc în nord-vestul Transilvaniei (e.g., în zona Clujului precum și în împrejurimi). Precum alte grupuri constitutive ale germanilor din România, sașii transilvăneni au fost încadrați în trecut, din punct de vedere istoric, cultural și geopolitic, în conceptul german de „Mitteleuropa” (i.e., Europa Centrală). Ca toate grupurile constitutive ale minorității germane din România, sașii sunt reprezentați la nivel politic în România de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR/DFDR). În Statele Unite ale Americii, comunitatea săsească emigrată în această țară este reprezentată de asociația Alliance of Transylvania Saxons. În Canada există de asemenea o importantă comunitate săsească.
Istoria colonizării sașilor în Transilvania
thumb|right|150px|Regele maghiar Géza al II-lea, reprezentat pe o gravură de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, monarhul care i-a invitat pe sași în Transilvania.
Colonizarea sașilor în Transilvania a fost inițiată de regele Géza al II-lea (1141–1162) al Ungariei, fiind justificată, în esență, prin rațiuni de ordin economic (dezvoltare economică/comercială regională) și militar (mai precis defensiv în fața anumitor popoare invadatoare și migratoare asiatice de-a lungul Evului Mediu Clasic, i.e., cumani, pecenegi, mongoli, tătari, mai târziu turcii otomani de asemenea). Astfel, timp de câteva secole, sarcina principală a acestor coloniști vest europeni (inclusiv germani) cunoscuți ca sași a fost apărarea granițelor de sud, sud-est și nord-est ale fostului regat maghiar (care îngloba și Transilvania în Evul Mediu Clasic; aceeași sarcină având-o și secuii în regiunea montană de est) precum și dezvoltarea economică a regiunii (care s-a produs și prin comerț cu Țara Românească la sud respectiv cu Principatul Moldovei la est), fondând în această perioadă de timp numeroase și importante așezări fortificate atât la nivel rural cât și la nivel urban. O altă sarcină principală foarte importantă a coloniștilor sași la nivel economic a fost aceea a mineritului, care s-a desfășurat cel mai notabil în zona Bistriței sau Țării Năsăudului (în , a doua denumire fiind cea arhaică în limba germană pentru această regiune etnografică), aceasta fiind o regiune bogată în minereuri (mai precis metale prețioase, mai precis aur și argint, precum și sare respectiv cupru).
În ceea ce privește agricultura, sașii au introdus și implementat o tehnologie agricolă nouă în Transilvania, mai exact asolamentul bienal (uneori chiar trienal), care se mai practica încă în Europa de Vest în perioada carolingiană și care făcea parte anterior din sistemul roman. Asolamentul bienal se referă la o alternare de lucrare a recoltei pământului, în primul an al procesului de recoltare câmpul fiind însămânțat iar în cel de-al doilea fiind lăsat nerecoltat pentru a se putea odihni (fiind astfel lăsat pârloagă pentru a-și putea reface fertilitatea). Asolamentul trienal se referă la lucrarea a două terenuri și lăsarea celui de-al treilea necultivat pentru următorul an (urmând ca în anul următor terenurile să se alterneze, astfel încât niciunul dintre acestea să nu rămână nelucrat). Coloniști germani și valoni cunoscuți colectiv drept sași au contribuit de asemenea în ceea ce privește viticultura în Evul Mediu, ajutând la răspândirea cultivării viței de vie în Principatul Moldovei precum și în Țara Românească. De asemenea, încă din Evul Mediu sașii au prețuit educația, școala fiind obligatorie pentru copiii lor.
Procesul colonizării germane în Transilvania a continuat până spre sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul veacului următor (precum și ulterior de-a lungul celorlalte secole din Evul Mediu și continuând în Epoca modernă, încheiindu-se cu valuri mai mici și sporadice de coloniști germani în secolul al XIX-lea, provenind din centrul și sud-vestul Germaniei de astăzi). Conform istoricului sas Horst Klusch,Horst Klusch, Zur Ansiedlung der Siebenbürger Sachsen (i.e., Despre așezarea sașilor în Transilvania), 156 pagini, Editura Kriterion, 2001, București, ISBN 973260655X, 9789732606551 a fost lansată ipoteza conform căreia primii coloniști germani stabiliți în Transilvania sunt, de fapt, unii din germanii care, din aprilie până în octombrie 1096, participaseră la Cruciada țăranilor. Totodată, tipul de sesie principală sau cea mai răspândită în Transilvania pentru coloniștii sași a fost sesia flamandă (în contrapondere cu sesia franconă, folosită în regiunile împădurite; sesia flamandă, cu formele acesteia mai puțin rigide față de cea franconă, avea rolul de a umple „golurile de locuire”). În același timp, tipul arhitectural de casă pentru colonișiii germani timpurii în Transilvania a fost tipul francon.
În afară de Transilvania, sesia flamandă a mai avut o arie de răspândire în regiunea Meißen (landul Saxonia de astăzi), Luzacia (o regiune istorică situată între Germania și Polonia), Silezia (regiune istorică aflată în sud-vestul Poloniei, reprezentată de Voievodatul Silezia Inferioară dar și parțial în Germania și Republica Cehă), pe cursul de mijloc al râului Elba, Brandenburg, Mecklenburg, Pomerania, Prusia precum și parțial în Polonia și Lituania.
În comunitățile săsești, aceștia erau conduși de șoltuz (în , echivalentul titlului de primar contemporan, villicus în latină sau Hann în germană de asemenea) și, la nivel judiciar, de greav (în , Gräf, comes, judex, comes Saxonum mai precis de asemenea în latină; în ), greavii constituind nobilimea (unul dintre cei mai cunoscuți greavi fiind Joachim de Sibiu/Hermannstadt, printre ai căror sodați sunt consemnați și românii în anul 1210), sașii având astfel parte de o democrație în stil medieval sub egida autonomă a Universității Săsești (în , în ; impropriu spus universitate după înțelesul academic standard ci, mai degrabă, un corp guvernamental regional autonom pentru întreaga etnie săsească din Transilvania), fiind astfel scutiți de impozite în cadrul regatului maghiar prin Diploma andreană dar percepând anumite impozite în cadrul orașelor lor fortificate celor care nu erau nativi și doreau accesul în acestea (cel mai notabil pentru a-și desfășura activitatea comercială). Anumite orașe săsești (sau conduse parțial de sași în zonele geografice extra-carpatice, e.g., Moldova), mai precis Bistrița (în ) sau Sibiu (în ) precum și Câmpulung Moldovenesc (în ) sau Suceava (în ) în nordul Principatului Moldovei, ulterior Bucovina respectiv Bucovina de Sud sau Județul Suceava, operau în trecut sub dreptul german, mai precis sub legea germană de tip Magdeburg (cunoscută și ca „Drepturile Magdeburg”). Sașii mai aveau dreptul de a-și alege singuri preoții precum și judecătorii (singular jude; în , în germana veche Hann). Funcția de judecător medieval va evolua gradual în cea de primar (i.e., șoltuz).