Bulgaria este o țară din Europa de Sud-Est. Se învecinează cu România la nord, Serbia și Macedonia de Nord la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est are ieșire la Marea Neagră. Cu un teritoriu de , Bulgaria este a 14-a țară ca mărime din Europa după Grecia. Poziția sa a făcut din ea o răscruce istoric a diverselor civilizații, devenind locul unde s-au găsit cele mai vechi artefacte și dovezi ale prelucrării metalelor din lume.
Culturile preistorice au început să se dezvolte în Bulgaria de astăzi în neolitic. Istoria sa antică a fost marcată de prezența tracilor, și ulterior de a grecilor și romanilor. Apariția poporului și statului bulgar unificat datează de la Primul Imperiu Bulgar, care a dominat mare parte din Balcani și a funcționat ca centru cultural al popoarelor slave în Evul Mediu. După căderea celui de al Doilea Imperiu Bulgar în 1396, teritoriul său a căzut sub dominație otomană timp de aproape 500 de ani. Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 a avut ca rezultat apariția celui de al treilea stat bulgăresc, devenit independent în 1908. Anii ce au urmat au fost marcați de conflicte cu vecinii, în contextul cărora Bulgaria s-a aliat cu Germania în ambele războaie mondiale. În 1946, a devenit stat comunist cu partid unic până în 1989, când Partidul Comunist Bulgar a permis alegeri libere. După 1990, Bulgaria a devenit o democrație și o economie de piață.
Populația de aproximativ 6,44 de milioane este predominant urbană, fiind concentrată în reședințele celor 28 de regiuni. Majoritatea activităților comerciale se concentrează în capitala Sofia. Cele mai bine dezvoltate sectoare ale economiei sunt industria grea, ingineria energetică, agricultura și turismul, toate bazându-se pe resurse disponibile local.
Structura politică actuală datează de la adoptarea unei constituții democratice în 1991. Devenită țară liberă, Bulgaria este o republică parlamentară unitară, cu un grad înalt de centralizare politică, administrativă și economică. Este membră a Uniunii Europene, a Grupului de la Craiova, a NATO și a Consiliului Europei, membru fondator al OSCE, și a făcut parte de trei ori din Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.
Istorie
Preistoria și antichitatea miniatura|left|225px|Tezaurul descoperit la Panaghiuriște Rămășițe de neanderthalieni datând de acum circa 150.000 de ani, din paleoliticul mijlociu, sunt printre cele mai vechi urme de activitate umană pe teritoriul actualei Bulgarii. a apărut pe la 6500 î.e.n. și a fost una din mai multele societăți neolitice din regiune, care practicau agricultura. din Epoca Aramei (mileniul al V-lea î.en.) este creditată cu inventarea metalurgiei aurului. , asociat acesteia, conține cele mai vechi bijuterii de aur din lume, datate la acum circa 6000 de ani. Tezaurul a furnizat informații despre ierarhia și stratificarea socială din cele mai vechi societăți europene.
Tracii, unul dintre cele trei grupuri revendicate de bulgarii actuali drept strămoși, au sosit în Peninsula Balcanică cândva înainte de secolul al XII-lea î.e.n. Tracii excelau la metalurgie și le-au dat grecilor cultele lui Orfeu și Dionis, dar au rămas un popor barbar, organizat tribal, nestatal. Imperiul Ahemenid persan a cucerit mare parte din Bulgaria actuală prin secolul al VI-lea î.e.n. și a păstrat controlul asupra regiunii până în anii 470 î.e.n. Invazia a devenit un catalizator al unității tracilor, majoritatea triburilor lor unindu-se apoi sub regele Teres pentru a forma regatul Odris în acel deceniu. Statul a slăbit apoi a fost supus de Filip al II-lea Macedon în 341 î.e.n., în secolul al III-lea î.e.n., și în cele din urmă a devenit provincie a Imperiului Roman în 45 e.n.
Până la sfârșitul secolului I e.n., guvernarea romană s-a instaurat asupra întregii Peninsule Balcanice și creștinismul a început să se răspândească în regiune prin secolul al IV-lea. —prima carte într-o limbă germanică—a fost creată de episcopul got Ulfilas în nordul Bulgariei actuale pe la 381. Regiunea a intrat sub dominație bizantină după căderea Romei în 476. Bizantinii au fost însă preocupați de războaiele prelungite împotriva Persiei și nu își puteau apăra teritoriile balcanice de incursiuni barbare. Aceasta le-a permis să pătrundă în Peninsula Balcanică mai întâi ca invadatori, în special prin zona dintre Dunăre și Munții Balcani, denumită Moesia. Treptat, interiorul peninsulei a devenit o formațiune statală a , care se guvernau democratic. Slavii i-au asimilat pe tracii parțial elenizați, romanizați și din zonele rurale.
Primul stat bulgar
thumb|left|Hanul Krum sărbătorește împreună cu nobilii săi după bătălia de la Pliska. Slujitorul său (dreapta) îi aduce vin în craniul lui Nicefor I. La scurt timp după incursiunea slavă, Moesia a fost din nou invadată, de această dată de protobulgarii conduși de hanul Asparuh. Asparuh, fiul hanului Vechii Bulgarii Mari, Kubrat, a migrat împreună cu mai multe triburi bulgare către cursul inferior al Dunării, Nistrului și Niprului. După 670, el și-a extins regatul către peninsula Balcanică, trecând Dunărea cu o hoardă de 50.000 de oameni și a cucerit Moesia și Scythia Minor (Dobrogea) de la Imperiul Bizantin. Până la sfârșitul secolului al IX-lea, limba oficială a bulgarilor era limba greacă. Alfabetul introdus de Chiril și Medodiu a ghidat slavii și bulgarii spre o cultură de expresie slavăDenis Zakythinos, ΒΥΖΑNCE ÉTAT NATIONAL OU MULTI - NATIONAL ? EKT, Αthenes 1981, p.35 Limba sud-slavă locală a fost adoptată treptat și de bulgarii turanici cuceritori, care și-au păstrat dominația asupra majorității slave. Un tratat de pace semnat cu Bizanțul în 681 și stabilirea unei capitale permanente la Pliska, la sud de Dunăre, a marcat începutul Primului Imperiu Bulgar.
Hanii care s-au succedat au întărit statul bulgar de-a lungul secolelor al VII-lea și al IX-lea—Tervel a făcut din Bulgaria o mare putere militară, învingând o armată arabă de 26.000 de oameni în al doilea asediu arab al Constantinopolelui. Krum a dublat teritoriul țării, l-a ucis pe împăratul bizantin Nicefor I la bătălia de la Pliska, și a introdus primul cod de legi scrise. Apoi, în 864, Boris I a abolit tengriismul, trecând la creștinism. și a introdus alfabetul chirilic. Simeon cel Mare a domnit 34 de ani, începând cu 893, și în timpul său Bulgaria a atins expansiunea maximă, într-o perioadă de maximă înflorire a culturii bulgare.
Războaiele cu croații, maghiarii, pecenegii și sârbii, precum și răspândirea bogomilismului au slăbit Bulgaria după moartea lui Simeon. Două invazii consecutive, una ruteană și alta bizantină au avut ca rezultat cucerirea capitalei Preslav de către armata bizantină în 971. Sub conducerea lui Samuil, Bulgaria și-a revenit întrucâtva după aceste atacuri și a reușit să cucerească Serbia și Albania, dar această revenire a luat sfârșit după ce împăratul bizantin Vasile al II-lea a învins armata bulgară la bătălia de la Kleidion în 1014. Samuil a murit la scurt timp după bătălie, iar în 1018 bizantinii au pus capăt Primului Imperiu Bulgar.
Al Doilea Imperiu Bulgar
thumb|Al Doilea Imperiu Bulgar, al țarului Ioan Asan al II-lea După cucerirea Bulgariei, a prevenit revoltele și nemulțumirea păstrând la conducere nobilimea locală și recunoscând autocefalia arhiepiscopiei Ohridului. După moartea sa, politica internă bizantină s-au schimbat, creșterea dărilor și taxelor provocând, după sursele epocii (Ana Comnena și Ioan Skylitzes), răscoalele bulgare împotriva Imperiului Bizantin (1040-1041). În 1185, nobilii vlahiPaul Stephenson, Byzantium's Balkan Frontier: A Political Study of the Northern Balkans, 900-1204, Cambridge University Press, 29 iun. 2000, p.288 din dinastia Asăneștilor, Ioan Asan I și Petru al IV-lea au organizat o a doua mare răscoală vlaho-bulgară care a avut ca rezultat înființarea celui de al Doilea Imperiu Bulgar, fondat de Ioan și Petru Asan, cu capitala la Tărnovo.
Caloian, al treilea țar Asan, și-a extins teritoriul până la Belgrad și Ohrid. El a recunoscut supremația spirituală a Papei și a primit coroană regală de la un legat papal.. Imperiul a atins maximul în timpul lui Ioan Asan al II-lea (1218–1241), când comerțul și cultura au înflorit. Puternica influență politică și religioasă a orașului Tărnovo a făcut ca el să fie supranumit „A Treia Romă”, într-o vreme când Constantinopolul era în declin.
Forța militară și economică a țării a intrat în declin după sfârșitul dinastiei Asăneștilor în 1257, confruntându-se cu conflicte interne, atacuri bizantine și maghiare constante și cu dominația mongolă. Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, diviziunile între boieri și răspândirea bogomilismului determinase împărțirea imperiului în trei țarate—Vidin, Tărnovo și Țara Cărvunei—și mai multe voievodate semiindependente care se luptau între ele, sau cu bizantinii, maghiarii, sârbii, venețienii și genovezii. Până la sfârșitul secolului al XIV-lea, turcii otomani începuseră să cucerească Bulgaria și ocupaseră majoritatea orașelor și cetăților de la sud de munții Balcani.
Stăpânirea otomană
Tărnovo a căzut în mâinile otomanilor după un asediu de trei luni în 1393. După bătălia de la Nicopole și căderea Țaratului Vidinului după alți trei ani, otomanii au cucerit toate teritoriile bulgărești de la sud de Dunăre. Sub dominație otomană, bulgarii erau considerați clasă inferioară și erau supuși unor biruri grele; cultura bulgară a fost suprimată și clerul educat a fugit în alte țări. Boierimea a fost eliminată, țărănimea înrobită pe moșiile stăpânilor otomani, iar populația și-a pierdut conștiința națională.
thumb|Apărarea pasului Șipka a fost crucială pentru eliberarea Bulgariei. În etapa finală a bătăliei, forțele bulgărești, cu muniția epuizată, au aruncat cu pietre și cu trupurile camarazilor lor căzuți pentru a respinge atacurile otomane.
De-a lungul celor aproape cinci secole de dominație otomană, bulgarii au încercat să-și reînființeze statul organizând mai multe răscoale, cele mai cunoscute fiind Prima (1598) și a Doua Răscoală de la Tărnovo (1686), precum și răscoala lui Kărpoș (1689). În secolul al XVIII-lea, Epoca Iluminismului din Europa Occidentală a influențat apariția unei mișcări de renaștere națională a Bulgariei. Ea a restaurat conștiința națională și a devenit factor-cheie în lupta de eliberare antiotomană, având ca rezultat Revolta din Aprilie 1876. Până la 30.000 de bulgari au murit în luptele prilejuite de suprimarea revoltei de către otomani. Masacrele au determinat Marile Puteri să intre în acțiune. Ele s-au întrunit la Conferința de la Constantinopol din 1876, dar hotărârile lor au fost respinse sau ignorate de către Imperiul Otoman. Aceasta a permis Imperiului Rus să caute o rezolvare prin forță, fără să riște confruntarea cu celelalte Mari Puteri, așa cum se întâmplase în Războiul Crimeei. În 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman și l-a învins. La lupte au participat și voluntari bulgari. Tratatul de la San Stefano a fost impus otomanilor de către ruși la 3 martie 1878, și prin el se înființa un principat autonom bulgar pe teritorii întinse, ale celui de al Doilea Imperiu Bulgar.
Celelalte Mari Puteri au respins însă imediat tratatul de teama ca o țară atât de mare în Balcani să nu le amenințe interesele. Tratatul de la Berlin a adus înființarea unui stat autonom mult mai mic, cuprinzând Moesia și regiunea Sofiei, lăsând mari populații bulgărești în afara granițelor noului stat. Aceasta a jucat un rol semnificativ în formarea abordării militariste a politicii externe a Bulgariei în prima jumătate a secolului al XX-lea. Principatul Bulgariei a câștigat un război cu Serbia și a incorporat teritoriul otoman al Rumeliei Orientale în 1885, proclamându-se stat independent la 22 septembrie 1908.
Bulgaria independentă modernă thumb|left|Soldați bulgari tăind sârma ghimpată a Antantei și pregătindu-se de înaintare, în Primul Război Mondial