Județul Gorj este unul dintre cele 41 de județe din România, situat în regiunea Oltenia. Reședința este în municipiul Târgu Jiu.

Izvoarele istorice atestă că încă din paleoliticul mijlociu purtătorii culturii și-au găsit adăpost în Gorj. Prima unitate administrativ-teritorială atestată documentar pe actualul teritoriu al județului a fost județul Jaleș. Teritoriul județului Gorj este parte a regiunii istorice Oltenia, fiind situat în partea de nord a ei. Acest județ a fost vreme îndelungată o unitate administrativă distinctă. Din secolul al X-lea până în secolul al XIII-lea, județul a fost o parte distinctă a formațiunii politice condusă de voievodul Litovoi. Doar la sfârșitul secolului al XV-lea se poate vorbi de Gorj ca județ.

Județul Gorj este situat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Este limitat de județele: Dolj (la sud-est), Mehedinți (la sud-vest), Caraș-Severin (la nord-vest), Hunedoara (la nord) și Vâlcea (la est). La nivelul județului Gorj, pe parcursul celor 12 zile de recensământ, au fost recenzate 155.695 de locuințe și 345.771 de persoane.

Din punctul de vedere al nivelului general de dezvoltare, județul Gorj se află într-o poziție mai puțin favorabilă, regiunea din care face parte fiind caracterizată de un nivel de dezvoltare mai scăzut. El dispune de aproximativ 250.000 de hectare de teren agricol arabil și este unul dintre județele bogate în resurse naturale, atât din punct de vedere cantitativ, cât și din punctul de vedere al diversității.

Cu un potențial turistic diversificat, județul Gorj are un cadru natural pitoresc, monumente de artă și arhitectură de mare valoare artistică.

Etimologie Denumirea este o prescurtare a vechii denumiri slave „Gornemu” (Gore), „Jiliu” (Jil sau Jii) adică „Jiul de Sus” sau „Jiul de Munte”, care treptat s-a transformat în „Gorjii”, apoi „Gorjiu” și, într-un final, în „Gorj”.

Istorie Izvoarele istorice atestă că încă din paleoliticul mijlociu purtătorii culturii și-au găsit adăpost în peșterile locului, osemintele lor fiind scoase la iveală de arheologi și speologi la Baia de Fier și Boroșteni. Așezările de la Bălești, Crasna, Vladimir, Runcu și Telești atestă că teritoriul județului a fost locuit în epoca neolitică și cea a bronzului.MONOGRAFIA SOCIO – ECONOMICĂ A JUDEȚULUI GORJ (consultingcompany.ro): pagina 8.

Cercetările arheologice sistematice efectuate de instituții specializate, între care și Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, au dus la descoperirea complexului de fortificații romane de la Bumbești-Jiu, a castrelor cu val de pământ de la Cătunele, Pinoasa-Vârt, precum și a așezărilor civile romane de la Săcelu, Ciocadia, Târgu Jiu, Slobozia - Bârsești, care atestă o viață romană intensă; aceasta a dus la o simbioză daco-romană, etapă importantă în formarea poporului și limbii române.

Acest județ a fost vreme îndelungată o unitate administrativă distinctă. Din secolul al X-lea până în secolul al XIII-lea județul a fost o parte distinctă a formațiunii politice condusă de Litovoi. Teritoriul pe care îl acoperă astăzi a fost numit județul Jaleș, în documente datând din 1385, când a fost sub conducerea lui Dan I, și din 1387, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân. Doar la sfârșitul secolului al XV-lea se poate vorbi de Gorj ca județ.

Prima unitate administrativ-teritorială atestată documentar pe actualul teritoriu al județului a fost județul Jaleș. Din aceeași dată sunt consemnate și localitățile Tismana și Dabaceni, ultima fiind fosta reședință a Gorjului. De Tismana este legat misionarul constantinopolitan isihast Nicodim de la Tismana, de la care se revendică o mare parte din monahismul și isihasmul ortodox românesc până în contemporaneitate, multe mânăstiri fiind construite de discipolii monahului medieval - o figură intrată adânc în conștiința religioasă românească din întreaga țară.

De pe aceste meleaguri se declanșează mișcarea de la 1821, care a reprezentat în istoria Principatelor Române sfârșitul vechiului regim feudal și începutul epocii moderne. Acest proces de renaștere națională în Principatele Române îl are în fruntea sa pe Tudor Vladimirescu, originar din Vladimir, care în ianuarie 1821, la Padeș, dă citire proclamației către popor, un adevărat program al revoluției.

Evenimentele din anul 1848 vor cuprinde și județul Gorj, „Proclamația eliberatoare” fiind citită la Târgu Jiu, la 20 iunie 1848. În cadrul guvernului provizoriu, se remarcă generalii Gheorghe Magheru, originar din Gorj, și Christian Tell, născut în Brașov, dar devenit moșier în Gorj în urma căsătoriei; ei vor reprezenta județul în Adunarea Constituțională.

Treizeci de ani mai târziu, efective militare gorjene vor participa la războiul de independență. Se remarcă șarja escadronului III Gorj din regimentul 2 Călărași, în luptele de la Vidin din octombrie 1877. Sacrificiul ostașilor gorjeni în obținerea independenței s-a ridicat la peste 241 morți.

Din 1998, Județul Gorj face parte din Regiunea de Dezvoltare 4 Sud-Vest Oltenia.Ghidul Investitorului - Județul Gorj ( scribd.com): pagina 37.

Documente și monumente istorice

Serviciul Județean Gorj al Arhivelor Naționale ascunde comori nebănuite de mulți dintre gorjeni. Aici, pe lângă actele păstrate pentru că așa prevedea legea, există și altele foarte vechi, donate de familii care au conștientizat valoarea lor. Printre cele mai importante, se află documente scrise cu mâna pe hârtie sau pergament (făcut din piele de vițel prelucrată), scrierile fiind în română sau slavonă, cu caractere chirilice.

Deși, de-a lungul timpului, autoritățile au conștientizat importanța păstrării documentelor, au existat și momente în istorie când acestea au fost distruse.

Patrimoniul cultural imobil al județului Gorj are înscrise în Lista monumentelor istorice, aprobată de ministerul culturii și cultelor în 2004, peste 500 de obiective monument istoric, care reprezintă a șasea parte din totalul monumentelor din Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Geografie Județul Gorj este situat în partea sud-vestică a României, pe cursul râului Jiu. Este limitat de județele: Dolj (sud-est), Mehedinți (sud-vest), Caraș-Severin (nord-vest), (nord) și Vâlcea (est). Principalele orașe și municipii sunt Târgu Jiu (reședința de județ), Bumbești-Jiu, Motru, Novaci, Târgu Cărbunești, Țicleni și Rovinari.

Relieful județului Gorj este variat și poate fi împărțit în trei unități fizico-geografice. Acestea sunt: Carpații Meridionali, cu munții Godeanu, Vâlcan și Parâng; Subcarpații Getici, între râurile Motru și Olteț; și dealurile sudice, care se întind de-a lungul Platoului Getic. Altitudinile oscilează de la 2.518 m în Masivul Parângu Mare și până la 100 m în Valea Jiului din sudul județului. Teritoriul județului Gorj este bogat în ape subterane, cum ar fi apele de carst provenite din bara calcaroasă montană, unde s-a făcut și captarea celor două izvoare la Runcu și Izvarna, fiecare dintre ele având un debit de peste 100 litri/secundă. Ape freatice la adâncimi mici de circa 2–3 m se află în depresiunile subcarpatice și în luncile râurilor din zona de podiș; aceste ape sunt folosite de locuitori prin captări în puțuri. Apele minerale apar la Săcelu în izvoare, folosite pentru băi.PLAN DE ANALIZĂ ȘI ACOPERIRE A RISCURILOR (isugorj.ro): pagina 14.

Clima este temperat-continentală moderată, cu influențe mediteraneene. Clima varinază în funcție de treptele de relief. Temperaturile medii anuale cresc dinspre nord spre sud. Vânturile dominante sunt cele nordice.

Flora și fauna județului sunt variate. Flora se compune din peste 2000 de specii de plante de tip submediteranean, pontic, balcanic și balcano-dacic.MONOGRAFIA SOCIO – ECONOMICĂ A JUDEȚULUI GORJ (consultingcompany.ro): pagina 9.

Hidrografia județului constă în râurile: Jiu, Gilort și afluenții lor, Râurile Olteț și Cerna. Există câteva importante lacuri glaciare: Gâlcescu, Tăuri, Slăveiul, Mija, Pasărea și Godeanu. Lacurile sunt puține și sunt realizate artificial, pentru atenuarea viiturilor (Ceauru) sau pentru producerea de energie electrică (Motru, Cerna, Valea lui Ivan).

Gorjul este delimitat la nord de paralela de 45°58' latitudine nordică, ce trece în apropiere de localitatea Țânțăreni. Limita estică se află în apropierea localităților Alimpești și Polovragi, de lângă meridianul de 23°39' longitudine estică. Limita vestică este reprezentată de vârful Dobru din Munții Godeanu, situat pe meridianul de 22°6' longitudine estică. Paralela de 45° străbate teritoriul județului prin partea de sud a reședinței acestuia.

PopulațieEvoluția demografică poate fi văzută aici.

La nivelul județului Gorj, pe parcursul celor 12 zile de recensământ, au fost recenzate 155.695 de locuințe și 345.771 de persoane. Astfel, în municipiul Târgu Jiu au fost înregistrate 81.163 de persoane, în Motru – 18.001, Rovinari – 12.627, Bumbești-Jiu – 9.373, iar în Târgu-Cărbunești – 8.236. De asemenea, în Târgu Jiu a fost înregistrat cel mai mare număr de locuințe (33.803), iar cel mai mic număr a fost înregistrat în comuna Samarinești (doar 805 locuințe). Distribuția pe medii a populației totale în anul 2010 a pus în evidență preponderența populației rurale, cu un număr de 202.128 de persoane (53%), față de populația din mediul urban, ce însumează 179.515 de persoane (43%). La nivelul județului Gorj există între 25.000 și 30.000 de romi. Alin Bobu, consilier pe problemele romilor în cadrul Instituției Prefectului, a declarat (în 2011): thumb|386x386px Directorul Direcției Județene de Statistică Gorj spune însă că nu aceasta este populația Gorjului, deoarece nu cuprinde persoanele plecate pentru o perioadă îndelungată din județ, persoanele din unitățile speciale, care au fost recenzate separat, și persoanele care s-au autorecenzat.

Populația județului Gorj s-a redus la 41.000 de persoane față de anul 2002, când a avut loc ultimul recensământ al populației și locuințelor. Specialiștii spun că scăderea populației s-a înregistrat ca urmare a natalității scăzute, precum și a plecării gorjenilor în străinătate.

Conform prognozelor INS, populația județului va fi în 2013 de 379,9 mii de persoane față de anul 2010, când a fost de 380.000 de persoane. Conform previziunilor INS, populația regiunii va fi în anul 2015 de 372,4 mii persoane, iar în 2025 de 348,8 mii persoane, înregistrând o scădere în perioada 2005-2025 de 9,5% față de 15,4%, cât se preconizează pentru nivelul regiunii sud-vest Oltenia. De asemenea, la nivelul județului populația de vârsta școlară, menține tendința de scădere, pe toate grupele de vârstă; în anul 2015 populația totală de vârstă școlară (3-24 ani) va fi de 91.000 de persoane, iar în 2025 de 74,5 mii persoane, scăderea pe intervalul de timp 2003-2025 urmând a fi de 18,14%.

Organizare administrativ-teritorială miniatura|382x382px Teritoriul și forma actuală a județului sunt rezultatul unor evoluții istorice, în care județul Gorj a înglobat unele formațiuni vecine, precum Motru și Gilort. În secolul al XVII-lea poate fi întâlnit deja un județ de o formă apropiată a Gorjului actual, numit „Jiul de Sus”.Ghidul Investitorului - Județul Gorj (scribd.com): pagina 33.

Împreună cu județul Vâlcea, Gorjul formează o subregiune de similaritate, în cadrul Regiunii 4 Sud-Vest Oltenia.Ghidul Investitorului - Județul Gorj (scribd.com): pagina 34. Vicepreședintele PNL Gorj, Claudiu Săftoiu, a declarat:

Gorjul este probabil unul dintre cele mai stabile județe din punctul de vedere al organizării administrativ-teritoriale, modificările post-decembriste fiind puțin numeroase. În intervalul 1989–2007, nu au fost înființate noi comune prin separare sau regrupare (în condițiile în care în țară pot fi numărate peste 200 de astfel de situații, deci circa 5 noi comune în medie pe județ). Modificările au fost administrative, fiind realizate prin declararea de noi orașe.

Diviziuni administrative