Bryozoa (Briozoare; cunoscute și sub numele de Polizoare/Polyzoa, Ectoprocta sau în mod obișnuit ca animale de mușchi) sunt o încrengătură de animale nevertebrate simple, , aproape toate trăind în sedentare. Având de obicei o lungime de aproximativ 0,5 milimetri, ele au o structură specială de hrănire numită , o „coroană” de tentacule folosite pentru . Majoritatea briozoarelor marine trăiesc în apele tropicale, dar câteva se găsesc în fosele oceanice și în ape polare. Briozoarele sunt clasificate ca (Stenolaemata), (Phylactolaemata) și (Gymnolaemata), dintre care câțiva membri preferă apa salmastră. Se cunosc 5.869 de specii vii. Inițial, toate briozoarele din grupul coroanei erau coloniale, dar, ca o adaptare la o viață mezopsamală (spații interstițiale în nisipul marin) sau la habitatele de adâncime, au evoluat de atunci forme secundar solitare. Speciile solitare au fost descrise în patru genuri; Aethozooides, Aethozoon, Franzenella și ). Acesta din urmă are un organ asemănător unui statocist cu o presupusă funcție excretoare.
Termenii de Polyzoa și Bryozoa au fost introduși în 1830, respectiv 1831. La scurt timp după ce a fost numit, a fost descoperit un alt grup de animale al cărui mecanism de filtrare arăta similar, astfel că a fost inclus în Bryozoa până în 1869, când s-a observat că cele două grupuri sunt foarte diferite din punct de vedere intern. Noul grup a primit numele de „Entoprocta”, în timp ce briozoarele originale au fost numite Ectoprocta. Dezacordurile privind terminologia au persistat până în secolul XX, dar „Bryozoa” este acum termenul general acceptat.
Coloniile iau o varietate de forme, inclusiv evantaie, tufe și foi. Animalele individuale, numite zooizi, trăiesc în colonie și nu sunt complet independente. Acești indivizi pot avea funcții unice și diverse. Toate coloniile au „autozooizi”, care sunt responsabili cu hrănirea, excreția și furnizarea de nutrienți coloniei prin diverse canale. Unele clase au zooizi specializați, cum ar fi incubatoarele pentru ouăle fertilizate, structurile de apărare ale coloniilor și structurile de fixare asemănătoare rădăcinilor. Cheilostomata este cel mai divers ordin de briozoare, probabil pentru că membrii săi au cea mai largă gamă de zooizi specializați. Acestea au exoschelete mineralizate și formează foițe cu un singur strat care se incrustează pe suprafețe, iar unele colonii se pot târî foarte încet folosind zooizi defensivi țepoși ca picioare.
Fiecare zooid este format dintr-o „chistică”, care formează peretele corpului și produce exoscheletul și un „polipid”, care conține organele. Zooizii nu au organe excretoare speciale, iar polipidele autozooizilor sunt eliminate atunci când sunt supraîncărcate cu deșeuri; de obicei, peretele corpului crește o polipidă de înlocuire. Intestinul lor este în formă de U, cu gura în interiorul coroanei de tentacule și cu anusul în afara acesteia. Zooizii tuturor speciilor de apă dulce sunt hermafrodiți simultani. Deși cei ai multor specii marine funcționează mai întâi ca masculi și apoi ca femele, coloniile lor conțin întotdeauna o combinație de zooizi care se află în stadiul de mascul și femelă. Toate speciile emit spermă în apă. Unii eliberează, de asemenea, ovule în apă, în timp ce alții captează sperma prin tentacule pentru a-și fertiliza ovulele în interior. La unele specii, larvele au gălbenușuri mari, se hrănesc și se depun rapid pe o suprafață. Altele produc larve cu gălbenuș mic, dar care înoată și se hrănesc timp de câteva zile înainte de a se depune. După sedimentare, toate larvele suferă o metamorfoză radicală care distruge și reconstruiește aproape toate țesuturile interne. Speciile de apă dulce produc, de asemenea, statoblaste care rămân în stare latentă până când condițiile sunt favorabile, ceea ce permite descendenței unei colonii să supraviețuiască chiar dacă condițiile severe ucid colonia mamă.
Printre prădătorii briozoarelor marine se numără melcii de mare (nudibranhii), peștii, echinoidele, pycnogonidele, crustaceele, acarienii și stelele de mare. Briozoarele de apă dulce sunt prădate de melci, insecte și pești. În Thailanda, numeroase populații ale unei specii de apă dulce au fost distruse de o specie de melc introdusă. Membranipora membranacea, un briozoar invaziv cu creștere rapidă, de pe coastele de nord-est și nord-vest ale SUA, a redus atât de mult ierburile marine încât a afectat populațiile locale de pești și nevertebrate. Briozoarele au răspândit boli la fermele piscicole și la pescari. Produse chimice extrase dintr-o specie de briozoare marine au fost studiate pentru tratarea cancerului și a bolii Alzheimer, dar analizele nu au fost încurajatoare.
Scheletele mineralizate ale briozoarelor apar pentru prima dată în roci din perioada Ordovicianului timpuriu, ceea ce le face ultima încrengătură majoră care apare în arhivele fosile. Aceasta a determinat cercetătorii să suspecteze că briozoarele au apărut mai devreme, dar erau inițial nemineralizate și ar fi putut să difere semnificativ de formele fosilizate și moderne. În 2021, unele cercetări au sugerat că Protomelission, un gen cunoscut din perioada Cambriană, ar putea fi un exemplu de briozoar timpuriu, dar cercetările ulterioare au sugerat că acest taxon poate reprezenta, în schimb, o algă dasyclad. Fosilele timpurii sunt în principal forme erecte, dar formele incrustante au devenit treptat dominante. Este incert dacă încrengătura este monofiletică. Relațiile evolutive ale briozoarelor cu alte încrengături sunt, de asemenea, neclare, parțial pentru că viziunea oamenilor de știință asupra arborelui genealogic al animalelor este influențată în principal de încrengăturile mai bine cunoscute. Atât analizele filogenetice morfologice, cât și cele moleculare nu sunt de acord cu privire la relațiile briozoarelor cu entoproctele, dacă briozoarele ar trebui grupate cu brahiopodele și foronidele în Lophophorata și dacă briozoarele ar trebui considerate protostomi sau deuterostomi.
Descriere
Caracteristici distinctive Briozoarele, foronidele și brahiopodele extrag hrana din apă cu ajutorul unui lofofor, o „coroană” de tentacule goale. Briozoarele formează colonii alcătuite din clone numite zooizi, care au, de obicei, o lungime de aproximativ 0,5 mm. Foronidele seamănă cu zooizii briozoarelor, dar au o lungime de 2-20 cm și, deși cresc adesea în grupuri, nu formează colonii alcătuite din clone. Brahiopodele, considerate în general ca fiind strâns înrudite cu briozoarele și foronidele, se disting prin faptul că au cochilii asemănătoare cu cele ale bivalvelor. Toate aceste trei încrengături au un celom, o cavitate internă căptușită cu mezoteliu. Unele colonii de briozoare incrustante cu exoschelete mineralizate seamănă foarte mult cu coralii mici. Cu toate acestea, coloniile de briozoare sunt fondate de o ancestrula, care este mai degrabă rotundă decât de forma unui zooid normal al speciei respective. Pe de altă parte, polipul fondator al unui coral are o formă asemănătoare cu cea a polipilor fiice, iar zooizii coralilor nu au celom sau lofofor.
Entoproctele, o altă încrengătură de animale care se hrănesc prin filtrare, seamănă mai degrabă cu briozoarele, dar structura lor de hrănire asemănătoare lofoforului are tentacule solide, anusul lor se află mai degrabă în interiorul decât în afara bazei „coroanei” și nu au celom. +Rezumatul caracteristicilor distinctive Briozoare(Ectoprocta)Alte lofoforateAlte LophotrochozoaÎncrengături cu aspect similarPhoronidaBrachiopodaAnelide, MolluscaEntoproctaCoralii (clasa în încrengătura Cnidaria)CelomTrei părți, dacă este inclusă cavitatea epistomuluiTrei părțiUnul pe segment în formă de bază; fuzionat în unii taxoniniciunaFormarea celomuluiNesigur pentru că metamorfoza de larve în adulți face acest lucru imposibil de urmăritEnterocoeliSchizocoelnu se aplicăLofoforCu tentacule goaleniciunaStructură de hrănire cu aspect Similar, dar cu tentacule solideniciunaCurent de alimentareDe la vârfuri la baze de tentaculenu se aplicăDe la baze la vârfuri de tentaculenu se aplicăMulticiliate celule în epiteliuDanuDanu se aplicăPoziția analeBaza exterioară a lofoforuluiVariază, niciuna la unele speciiDin spate, dar nici unul în SiboglinidaeBaza interioară a lofoforului- ca organniciunaColonialColonii de clone în cele mai multe; un singur genulspeciile sesile formează adesea aglomerări, dar fără cooperare activăColonii de clone la unele specii; unele specii solitareColonii de cloneForma fondatorului zooidRotund, spre deosebire de zooizi normalinu se aplicăLa fel ca alți zooiziMineralizat exoscheleteUnii taxoninuBivalve- ca niște scoiciUnele anelide sesile construiesc tuburi mineralizate; majoritatea moluștelor au cochilii, dar majoritatea cefalopodelor moderne au cochilii interne sau nu au deloc.nuUnii taxoni
Tipuri de zooizi Toate briozoarele sunt coloniale, cu excepția unui gen, Monobryozoon. Membrii individuali ai unei colonii de briozoare au o lungime de aproximativ 0,5 mm și sunt cunoscuți ca zooizi, deoarece nu sunt animale complet independente. Toate coloniile conțin zooizi care se hrănesc, cunoscuți ca autozoizi. Cele ale unor grupuri conțin, de asemenea, heterozooizi care nu se hrănesc, cunoscuți și sub denumirea de zooizi polimorfi, care îndeplinesc o varietate de funcții, altele decât hrănirea; membrii coloniei sunt identici din punct de vedere genetic și cooperează, mai degrabă ca organele animalelor mai mari. Tipul de zooid care crește unde într-o colonie este determinat de semnalele chimice ale coloniei ca întreg sau, uneori, ca răspuns la mirosul prădătorilor sau al coloniilor rivale.
Corpurile tuturor tipurilor au două părți principale. Chistidul este format din peretele corpului și orice tip de exoschelet secretat de epidermă. Exoscheletul poate fi organic (chitină, polizaharide sau proteine) sau alcătuit din carbonat de calciu mineral. Acesta din urmă este întotdeauna absent la speciile de apă dulce. Peretele corpului este format din epidermă, lamina bazală (un strat de material necelular), țesut conjunctiv, mușchi și mezoteliul care căptușește celomul (cavitatea principală a corpului) - cu excepția cazului în care, la o clasă, mezoteliul este împărțit în două straturi separate, cel interior formând un sac membranos care plutește liber și conține celomul, iar cel exterior este atașat la peretele corpului și înconjoară sacul membranos într-un pseudocelom. Cealaltă parte principală a corpului briozoarelor, cunoscută sub numele de polipidă și situată aproape în întregime în interiorul chistidei, conține sistemul nervos, sistemul digestiv, unii mușchi specializați și aparatul de hrănire sau alte organe specializate care îi iau locul aparatului de hrănire.
Zooizi hrănitori Cel mai comun tip de zooid este autozooidul hrănitor, la care polipidul poartă o „coroană” de tentacule goale, numită lofofor, care captează particulele de hrană din apă. În toate coloniile, un procent mare de zooizi sunt autozooizi, iar unele colonii sunt alcătuite în întregime din autozooizi, dintre care unii participă și la reproducere.
Forma de bază a „coroanei” este un cerc complet. În cazul briozoarelor de apă dulce (Phylactolaemata), coroana pare să aibă forma unui U, dar această impresie este creată de o adâncitură în marginea coroanei, care nu prezintă nicio întrerupere în franjul tentaculelor. Pe părțile laterale ale tentaculelor există fire fine numite cili, a căror bătaie creează un curent de apă de la vârful tentaculelor către bază, unde apa iese. Particulele de hrană care se lovesc de tentacule sunt prinse în mucus, iar alți cili, localizați pe suprafețele interioare ale tentaculelor, transportă particulele către gura aflată în centru. Metoda utilizată de ectoprocte se numește „colectare în amonte”, deoarece particulele de hrană sunt capturate înainte de a trece prin câmpul de cili care generează curentul de hrănire. Această metodă este utilizată și de foronide, brahiopode și pterobranci.