Intoxicația cu apă, numită și otrăvire cu apă, hiperhidratare, suprahidratare sau toxemie cu apă, este o afecțiune potențial gravă care apare atunci când aportul de apă depășește capacitatea organismului de a menține echilibrul dintre apă și electroliți, în special sodiul. Excesul relativ de apă diluează sodiul din sânge și poate produce hiponatremie, cu trecerea apei în celule și umflarea acestora. Când procesul afectează creierul, poate apărea edem cerebral, cu manifestări neurologice care merg de la cefalee și confuzie până la convulsii, comă și deces.

La persoanele sănătoase, intoxicația cu apă este rară, deoarece rinichii pot elimina cantități mari de apă, dar riscul crește atunci când se consumă volume foarte mari într-un interval scurt sau când excreția apei este afectată. Cazurile apar mai ales în contexte precum sporturile de anduranță, polidipsia psihogenă, consumul de MDMA, unele boli renale, hepatice sau cardiace și anumite tratamente medicamentoase.

Printre simptomele timpurii se numără greața, vărsăturile, balonarea, cefaleea și somnolența, iar formele severe pot provoca alterarea stării de conștiență, convulsii și comă. Tratamentul depinde de gravitate și de cauză, dar poate include restricția de lichide, corectarea atentă a sodiului și tratamentul afecțiunii de bază.

Factori de risc

Printre principalii factori de risc pentru intoxicația cu apă se numără consumul de lichide peste capacitatea rinichilor de a elimina surplusul de apă, mai ales atunci când acest lucru se asociază cu secreție persistentă de vasopresină (ADH) sau cu boli care reduc excreția apei.

Sugari și masă corporală mică Sugarii și copiii foarte mici prezintă un risc mai mare, deoarece masa lor corporală redusă și rezervele mai mici de sodiu fac ca volume relativ mici de apă să poată produce hiponatremie. Sursele pediatrice recomandă evitarea administrării de cantități mari de apă simplă sugarilor, care își iau în mod normal necesarul hidric din lapte matern sau formulă.

Sporturi de anduranță În sporturile de anduranță, intoxicația cu apă apare de obicei ca hiponatremie asociată exercițiului, definită prin scăderea sodiului seric sub 135 mmol/L în timpul sau în primele 24 de ore după efort prelungit. Principalul factor de risc este consumul excesiv de lichide, mai ales când se asociază cu secreție persistentă de ADH, iar creșterea în greutate în timpul cursei este un indicator util de suprahidratare. Băuturile sportive nu elimină riscul dacă sunt consumate în exces.

Instruire militară și stres termic Cazuri de hiponatremie prin suprahidratare au fost descrise și în timpul instruirii militare, unde combinația dintre efort, căldură și recomandări excesive de hidratare a contribuit la internări și decese. Riscul crește și în condiții de caniculă sau umiditate ridicată, mai ales atunci când pierderile prin transpirație sunt compensate prin ingestie repetată de volume mari de lichide hipotone.

MDMA și alte substanțe Consumul de MDMA crește riscul de intoxicație cu apă prin mai multe mecanisme: poate intensifica setea, favorizează efortul fizic prelungit și poate crește secreția de ADH, reducând eliminarea apei. Unele medicamente, inclusiv antiinflamatoarele nesteroidiene și anumite medicamente psihotrope, pot de asemenea favoriza retenția de apă sau hiponatremia.

Tulburări psihiatrice și cauze iatrogene Polidipsia psihogenă, întâlnită mai ales la unele persoane cu tulburări psihotice, este un factor de risc important pentru intoxicația cu apă. Cauze iatrogene pot apărea atunci când administrarea de lichide, orală sau intravenoasă, nu este corelată adecvat cu monitorizarea sodiului și a stării clinice, în special la pacienți vulnerabili sau cu boli care afectează echilibrul apei.

Fiziopatologie În intoxicația cu apă, aportul excesiv de lichide diluează sodiul și ceilalți electroliți din lichidul extracelular, ceea ce duce la apariția unei hiponatremii hipotone. Scăderea osmolalității extracelulare determină deplasarea apei în interiorul celulelor prin osmoză, iar acestea se umflă.

Manifestările clinice sunt în principal neurologice, deoarece creierul este limitat de spațiul rigid al cutiei craniene, iar umflarea celulelor cerebrale duce la edem cerebral și creșterea presiunii intracraniene. Simptomele pot include cefalee, greață, vărsături, letargie, iritabilitate, confuzie, slăbiciune sau crampe musculare, iar în formele severe pot apărea convulsii, comă și deces.

Riscul este deosebit de mare în hiponatremiea acută, instalată în mai puțin de 48 de ore, deoarece celulele sistemului nervos central nu au avut încă timp să elimine osmoliții intracelulari care ar limita influxul de apă. În aceste cazuri, edemul cerebral poate progresa rapid până la hernie cerebrală, insuficiență respiratorie centrală și moarte.

Prevenire Intoxicația cu apă poate fi prevenită prin evitarea consumului de lichide într-un ritm care depășește capacitatea organismului de a elimina surplusul de apă și prin adaptarea aportului la sete, pierderile prin transpirație și contextul clinic individual.

La majoritatea adulților cu rinichi sănătoși, rinichii pot elimina aproximativ 0,8–1 litru de apă pe oră, dar această capacitate nu este constantă și poate scădea în timpul efortului prelungit, al durerii, al greței, al stresului termic sau în anumite boli și tratamente medicamentoase.

În sporturile de anduranță, recomandările actuale pun accent pe evitarea consumului excesiv de lichide și pe folosirea senzației de sete drept ghid practic pentru majoritatea participanților. În activități foarte lungi sau desfășurate în căldură, poate fi utilă și disponibilitatea băuturilor cu electroliți sau a alimentelor sărate, dar acestea nu previn singure intoxicația cu apă dacă lichidele sunt consumate în exces.

Tratament Tratamentul intoxicației cu apă depinde de severitatea simptomelor, de rapiditatea instalării hiponatremiei și de statusul volemic al pacientului. Cazurile ușoare sau asimptomatice pot necesita doar restricție de lichide și tratarea cauzei de bază.

În cazurile acute sau cu simptome neurologice importante, tratamentul de urgență constă în administrarea intravenoasă de ser salin hipertonic 3%, cu monitorizarea atentă a sodiului seric pentru a evita corectarea prea rapidă. Corectarea excesiv de rapidă poate produce complicații neurologice severe, inclusiv sindromul de demielinizare osmotică.

În funcție de cauză, tratamentul poate include și diuretice de ansă, mai ales în formele hipervolemice, oprirea medicamentelor implicate și corectarea afecțiunii de bază. Antagoniștii receptorilor de vasopresină pot fi utili în unele forme selectate de hiponatremie, precum unele cazuri de SIADH, insuficiență cardiacă sau ciroză, dar nu reprezintă tratamentul de primă linie pentru hiponatremia acută sever simptomatică.

Cazuri notabile Leah Betts, o adolescentă britanică, a murit în 1995 după ce a consumat MDMA și cantități foarte mari de apă; cazul ei a devenit unul dintre cele mai cunoscute exemple de hiponatremie asociată cu intoxicația cu apă. În ianuarie 2007, Jennifer Strange a murit după participarea la concursul radiofonic „Hold Your Wee for a Wii” organizat de postul KDND-FM din California; autoritățile au declarat că decesul a fost compatibil cu intoxicația cu apă. În 2003, actorul britanic Anthony Andrews a relatat că a supraviețuit unui episod sever de intoxicație cu apă după ce consuma până la aproximativ opt litri de apă pe zi în perioada în care juca în My Fair Lady. Un articol științific publicat în 2022 a propus ipoteza că moartea lui Bruce Lee din 1973 ar fi putut fi legată de hiponatremie, dar această explicație rămâne o ipoteză retrospectivă, nu un fapt stabilit definitiv. În iulie 2023, Ashley Summers, o femeie de 35 de ani din Indiana, a murit după ce a băut rapid o cantitate mare de apă, potrivit relatărilor familiei și medicilor citați în presă.

Note

Vezi și Deshidratare Înec Hiperkaliemie / Hipokaliemie Hipermagneziemie / Hipomagneziemie Hipernatremie / Hiponatremie Gastroenterită Terapia de rehidratare orală Polidipsie Urticarie aquagenică Păcăleală cu monoxid de dihidrogen Dezechilibru electrolitic Lista de decese neobișnuite

Doza face otrava

Categorie:Intoxicații medicamentoase Categorie:Fluide corporale