Experiențele anormale, cum ar fi așa-numitele halucinații benigne, pot apărea la persoane care se află într-o stare bună de sănătate mintală și fizică, chiar și în absența unui factor declanșator temporar, cum ar fi oboseala, intoxicația sau privarea senzorială. Dovezile pentru această afirmație s-au acumulat de mai bine de un secol. Studiile despre experiențele halucinatorii benigne datează din 1886 și includ primele lucrări ale Societății pentru Cercetare Psihică,Gurney, E., Myers, F.W.H. and Podmore, F. (1886). Phantasms of the Living, Vols. I and II. London: Trubner and Co.Sidgwick, Eleanor; Johnson, Alice; and others (1894). Report on the Census of Hallucinations, London: Proceedings of the Society for Psychical Research, Vol. X. care sugerează că aproximativ 10% din populație a experimentat cel puțin un episod halucinatoriu pe parcursul vieții lor. Studiile mai recente au validat aceste descoperiri; incidența exactă variază în funcție de natura episodului și de criteriile adoptate pentru „halucinație”, dar constatarea de bază este acum bine susținută.See Slade, P.D. and Bentall, R.P. (1988). Sensory Deception: a scientific analysis of hallucination. London: Croom Helm, for a review.
Tipuri de experiențe anormale Un aspect deosebit de interesant, din motive ce vor fi discutate mai jos, este reprezentat de acele experiențe anormale caracterizate printr-un realism perceptual extrem.
Experiențe fantomatice (de apariție) Un tip comun de experiență anormală este experiența de apariție, definită ca percepția de către subiect a unei persoane sau unui obiect care nu este prezent fizic. Probele autoselectate tind să raporteze o predominanță a figurilor umane, dar sunt, de asemenea, raportate apariții de animaleSee, for example, Green, C., and McCreery, C. (1975). Apparitions. London: Hamish Hamilton, pp. 192-196. și chiar de obiecte.Apparitions, pp. 197-199. Notabil este faptul că majoritatea figurilor umane raportate în astfel de probe nu sunt recunoscute de subiect, iar dintre cele care sunt, nu toate aparțin persoanelor decedate; au fost raportate și apariții ale persoanelor vii.Apparitions, pp. 178-183.
Experiențe extracorporale (EAC) Experiențele extracorporale (EAC) au devenit, într-o oarecare măsură, confundate în mintea publicului cu conceptul de experiență aproape de moarte. Dovezile sugerează că majoritatea experiențelor în afara corpului nu au loc în apropierea morții, ci în condiții de excitare foarte ridicată sau foarte scăzută.Irwin, H.J. (1985). Flight of Mind: a psychological study of the out-of-body experience. Metuchen, New Jersey: The Scarecrow Press. McCreery, C. (2008). Dreams and psychosis: a new look at an old hypothesis. Psychological Paper No. 2008-1. Oxford: Oxford Forum. Online PDF a sugerat că acest paradox ar putea fi explicat prin faptul că somnul poate fi abordat nu doar prin calea convențională a excitării scăzute și diferențierii, ci și prin calea mai puțin familiară a stresului extrem și a hiper-stimulării.Oswald, I. (1962). Sleeping and Waking: Physiology and Psychology. Amsterdam: Elsevier. Pe acest model, EAC reprezintă o intruziune a proceselor de somn din Stadiul 1 în conștiința de veghe.
EAC pot fi considerate halucinatorii în sensul că sunt experiențe perceptuale sau cvasi-perceptuale în care, prin definiție, punctul de vedere aparent nu coincide cu corpul fizic al subiectului. Prin urmare, inputul senzorial normal, dacă există, pe care subiectul îl primește în timpul experienței nu poate corespunde exact reprezentării perceptuale a lumii în conștiința subiectului. Ca în cazul experiențelor halucinatorii în general, încercările de a studia probe din populația generală sugerează că astfel de experiențe sunt relativ comune, cifrele incidenței fiind raportate între 15 și 25 la sută.See Irwin, op.cit., for a review. Variația este, probabil, explicată prin tipurile diferite de populații studiate și prin diferitele criterii utilizate pentru „experiența extracorporală”.
Vise și vise lucide
Un vis a fost definit de unii (de exemplu, Encyclopædia Britannica) ca o experiență halucinatorie care apare în timpul somnului.
Un vis lucid este un vis în care visătorul este conștient că doarme și visează. Termenul „vis lucid” a fost folosit pentru prima dată de medicul olandez Frederik van Eeden,van Eeden, F. (1913). A study of dreams. Proceedings of the Society for Psychical Research, 26, Part 47, pp. 431-461. care a studiat visele sale de acest tip. Cuvântul „lucid” se referă la faptul că subiectul a atins o înțelegere a stării sale, mai degrabă decât la calitatea perceptuală a experienței. Totuși, una dintre trăsăturile viselor lucide este că acestea pot avea o calitate extrem de ridicată a realismului perceptual, astfel încât visătorul poate petrece timp examinând și admirând mediul perceptual și modul în care acesta pare să imite viața de veghe.See Green, C. (1968). Lucid Dreams. London: Hamish Hamilton, for examples.
Prin definiție, visele lucide au loc în timpul somnului, dar pot fi considerate experiențe halucinatorii în același mod în care visele non-lucide de natură perceptuală vie pot fi considerate halucinatorii, adică sunt exemple de „o experiență având caracterul percepției senzoriale, dar fără stimulare senzorială relevantă sau adecvată”.Drever, (1952). A Dictionary of Psychology. London: Penguin.
Treziri false O trezire falsă este o experiență în care subiectul crede că s-a trezit, fie dintr-un vis lucid, fie dintr-un vis non-lucid, dar este, de fapt, încă adormit.Cf. Green C. and McCreery C. (1994). Lucid Dreaming: the Paradox of Consciousness During Sleep. London: Routledge. Chapter 7. Uneori, experiența este atât de realistă din punct de vedere perceptual (de exemplu, subiectul poate avea impresia că s-a trezit în propria cameră) încât realizarea că este încă în vis nu se face imediat, sau chiar până când visătorul se trezește cu adevărat și își dă seama că ceea ce a experimentat a fost halucinatoriu. Astfel de experiențe par să fie deosebit de susceptibile de a apărea la cei care cultivă în mod deliberat visele lucide, dar pot apărea și spontan, fiind asociate cu experiența paraliziei în somn.
Halucinații induse în laborator Simptomele asemănătoare psihotice, cum ar fi halucinațiile și experiențele perceptuale neobișnuite, implică alterări grave în experiența realității. Percepția normală este în mod substanțial constructivă, iar ceea ce percepem este puternic influențat de experiențele și așteptările noastre anterioare. Persoanele sănătoase care sunt predispuse la halucinații sau care obțin scoruri mari la măsurile psihometrice dee schizotipie pozitivă tind să arate un prejudiciu în a raporta stimuli care nu au avut loc în condiții experimentale percepțional ambigue.Bentall R.P, & Slade P.D. (1985). Reality testing and auditory hallucinations: a signal detection analysis. British Journal of Clinical Psychology, 24, 159 –169.Tsakanikos, E. & Reed, P. (2005). Seeing words that are not there: detection biases in psychometric schizotypy. British Journal of Clinical Psychology, 44, 295-299 În timpul detectării vizuale a cuvintelor în mișcare rapidă, studenții de licență cu scoruri mari la schizotipia pozitivă au avut rate semnificativ ridicate de percepții false ale cuvintelor (adică au raportat că au văzut cuvinte care nu erau incluse în încercările experimentale).Tsakanikos, E. & Reed, P. (2005). Do positive schizotypal symptoms predict false perceptual experiences in non-clinical population? Journal of Nervous and Mental Disease, 193, 809-812. Simptomele schizotipale pozitive la adulții sănătoși par să prezică percepții false în sarcinile de laborator, iar anumiți parametri de mediu, cum ar fi sarcina perceptualăTsakanikos, E. (2006). Perceptual biases and positive schizotypy: the role of perceptual load. Personality and Individual Differences, 41, 951-958. și frecvența țintelor vizuale,Reed, P., Wakefield, D., Harris, J., Parry, J., Cella, M. & Tsakanikos, E. (2008). Seeing non-existing events: effects of environmental conditions, schizotypal symptoms and sub-clinical characteristics. Journal of Behavior Therapy and Experimental Psychiatry, 39, 276-291. sunt critici în generarea percepțiilor false. Când detectarea evenimentelor devine fie fără efort, fie solicitantă din punct de vedere cognitiv, generarea acestor prejudicii poate fi prevenită.Tsakanikos, E. (2006). Perceptual biases and positive schizotypy: the role of perceptual load. Personality and Individual Differences, 41, 951-958.
Subtipuri
Halucinații auditive Halucinațiile auditive, în special auzirea unei voci, sunt considerate caracteristice pentru persoanele cu schizofrenie. Cu toate acestea, subiecții normali raportează, de asemenea, halucinații auditive într-o măsură surprinzătoare. De exemplu, Bentall și SladeBentall R. P. and Slade P. D. (1985). Reliability of a scale measuring disposition towards hallucination: a brief report. Personality and Individual Differences, 6, 527–529. au constatat că până la 15,4% dintr-o populație de 150 de studenți bărbați au fost dispuși să susțină afirmația „În trecut am avut experiența de a auzi vocea unei persoane și apoi am constatat că nimeni nu era acolo.” Ei adaugă că
Green și McCreeryGreen and McCreery, Apparitions, op.cit. p. 85. au constatat că 14% din cei 1800 de subiecți auto-selecționați au raportat o halucinație pur auditivă, iar dintre aceștia, aproape jumătate au implicat auzirea unor sunete articulate sau inarticulate ale vorbirii umane. Un exemplu al primei categorii ar fi cazul unui inginer confruntat cu o decizie profesională dificilă, care, în timp ce stătea într-un cinematograf, a auzit o voce spunând, „cu voce tare și clară”: 'Nu poți face asta, știi.' El adaugă:
Acest caz este un exemplu al a ceea ce Posey și LoschPosey, T. B. and Losch, M. E. (1983). Auditory hallucinations of hearing voices in 375 normal subjects. Imagination, Cognition and Personality, 3, 99–113. numesc „auzirea unei voci reconfortante sau de sfat care nu este percepută ca fiind gândurile proprii.” Ei estimează că aproximativ 10% din populația lor de 375 de studenți americani au avut acest tip de experiență.
S-a sugerat că halucinațiile auditive sunt influențate de cultură, în sensul că, atunci când subiecții americani au fost examinați, aceștia au raportat auzirea unor voci autoritare, severe, cu sugestii violente sau prohibitive, în timp ce vocile auzite în India și Africa aveau tendința de a fi jucăușe și colaborative.
Halucinațiile hipnogogice și hipnopompice apar la persoane fără alte simptome și sunt considerate non-patologice.
Senzația de prezență Aceasta este o experiență paradoxală în care persoana are o senzație puternică a prezenței unei alte persoane, uneori recunoscută, alteori nerecunoscută, dar fără niciun stimul senzorial aparent justificator.
Psihologul și filozoful american din secolul al XIX-lea, William James, a descris experiența astfel:
Iată un exemplu al acestui tip de experiență:
Experiențele de acest tip par să îndeplinească toate, cu excepția uneia, dintre criteriile normale ale halucinației. De exemplu, Slade și Bentall au propus următoarea definiție de lucru a halucinației: