Un leu (monedă românească)

Un leu a fost o monedă a leului românesc. Introdusă în 1870, a circulat, de facto, până în 1996, când era cea mai mică valoare nominală din țară. A fost considerată monedă de circulație din motive contabile și a fost încă bătută în seturi de monetărie până la denominarea în 2005.

Pe lângă România, moneda a mai fost bătută la monetării din Belgia, Austria, Franța și Ungaria.

Istorie

Principatul României

1 leu 1870 Prin Legea pentru înființarea noului sistem monetar și fabricarea monetelor naționale, votată de Adunarea Deputaților la , adoptată de Senat la C.I. Condurache, Istoricul sistemelor monetare în țările române până la 1867, în: Buletinul Societății Numismatice Române, anii XXVII-XXVIII Nr. 81-82, 1933-1934, p. 59 și publicată în Monitorul, Jurnal oficial al României, nr. 89 din , s-a stabilit leul ca unitate monetară națională, divizat în 100 de bani, precum și caracteristicile viitoarelor monede.

Deși primele monede românești au fost bătute în Regatul Unit în 1867, moneda de un leu nu a fost introdusă decât în 1870, după ce a fost inaugurată Monetăria Statului.

Caracteristicile primei monede de un leu erau 83,5% argint și 16,5% cupru, diametrul de 23 mm și o masa de 5 g. Aversul avea portretul lui Carol I al României, îndreptat spre stânga, cu inscripția CAROL I DOMNUL ROMANIEI. Reversul, similar altor monede românești ale vremii, prezenta valoarea nominală și anul emiterii între o coroană din laur și stejar. Sub coroană, unde se aflau mărcile de monetărie britanice pe monedele anterioare, era inițiala „C”, pentru C.J. Cândescu, directorul monetăriei București. Au existat și monede care purtau marca monetăriei din București, „B”. Producția monedei de un leu a început la 24 februarie 1870 și pe tot parcursul anului au fost bătute un total de 400.000 de bucăți, unele cu orientare de monedă și altele cu orientare de medalie.

Pe lângă moneda de 1 leu, a mai fost bătută în acel an și o monedă de 20 de lei din aur.

Producția monedelor a fost sistată după protestele Imperiului Otoman, suzeranul României până la Războiul de independență al României din 1877, privind includerea portretului domnitorului Carol I, gest văzut de către otomani ca un act de suveranitate, precum și o încălcare a înțelegerii avute de România cu Imperiul Otoman în 1866, privind baterea de monedă, dar și a Legii pentru înființarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea monedelor naționale din 22 aprilie 1867. De asemenea, guvernul român contractase realizarea rondelelor din argint pentru această emisiune la Strasbourg, însă cooperarea a fost întreruptă în urma declanșării Războiul Franco-German din 1870, astfel că pentru următoarea emisiune monetară a fost necesar să se apeleze la serviciile Monetăriei din Bruxelles.

1 leu 1873-1874, 1876 Astfel, o a doua monedă de un leu, conformă cu Legea monetară din 1867, a fost introdusă în 1873, și a păstrat compoziția și dimensiunile emisiunii din 1870. Pe avers, portretul lui Carol I a fost înlocuit cu stema completă a Principatului României și anul emiterii dedesubt. În stânga datei se găsea textul STERN, numele de familie al gravorului, Moïse Stern, iar în dreapta acesteia era capul Arhanghelului Mihail, marca monetăriei din Bruxelles, Belgia, unde a fost bătută moneda. Aversul prezenta în partea superioară numele țării, ROMANIA, în centru valoarea nominală, 1 LEU, iar în partea inferioară o coroană din ramuri de laur și stejar. Unele monede din 1873 prezintă litera „L” din „LEU” spartă. Moneda a fost bătută în 1873, 1874 și 1876 și a avut următoarele tiraje: 1873: 4.443.393 1874: 4.511.607 1876: 225.000

1 leu 1881 În 1881 a fost bătută o nouă monedă cu aceleași dimensiuni și compoziție. Pe avers, portretul lui Carol I a revenit cu aceeași inscripție ca în 1870 și cu numele gravorului KULLRICH dedesubt. Stema completă s-a mutat pe revers, cu numele țării deasupra și valoarea nominală împărțită de-o parte și de alta a stemei. Anul emiterii a fost plasat sub stemă, cu semnul monetăriei „V” pentru Viena, Austria în stânga și spicul de grâu pentru Monetăria București în dreapta. Tirajul total a fost de 1,8 milioane de monede. Au existat probe monetare care purtau semnul monetăriei „B” pentru București în loc de „V”.

Regatul României miniatura|200x200px| Monedă de 1 leu din 1885 purtând pe avers portretul Regelui Carol I al României

1 leu 1884-1885 În 1884, datorită proclamării Regatului României în 1881, textul din jurul lui Carol I a fost modificat în CAROL I REGE AL ROMANIEI. Numele țării a fost eliminat din partea de sus a reversului, iar toate monedele purtau marca monetăriei „B” a Bucureștiului. Specificațiile au rămas aceleași. Tirajul a fost de 1.000.000 de bucăți pentru 1884 și 400.000 în 1885.

miniatura|Monedă de 1 leu din 1900

1 leu 1894, 1900-1901 O nouă monedă de un leu a fost emisă în 1894 și a fost bătută la Bruxelles. Aversul prezenta un nou portret al lui Carol I, realizat de gravorul Anton Scarff, al cărui nume, A. SCHARFF se găsea sub portret. Reversul era asemănător celui din 1881, cu excepția faptului că au fost eliminate semnele de monetărie. Tirajul acesteia a fost de 1,5 milioane bucăți în 1894. Alte două emisiuni ale monedei au fost bătute la Hamburg, Germania, cu un tiraj de 798.800 de bucăți în 1900 și 369.614 în 1901.

miniatura|Monedă de 1 leu din 1906

1 leu 1906 În 1906, o monedă comemorativă de un leu a fost emisă în 2,5 milioane de exemplare pentru a marca 40 de ani de la începutul domniei lui Carol I. Aversul prezenta un portret al acestuia din 1906, cu inscripția CAROL I REGE AL ROMANIEI ⋆ 1866-1906 ⋆ înconjurându-l. Sub portret se aflau inițialele „AM” pentru Alphonse Michaux, gravorul șef al monetăriei din Bruxelles. Reversul prezenta un portret din 1866 al lui Carol I cu inscripția CAROL I DOMNUL ROMANIEI ⋆ 1 LEU ⋆ înconjurându-l. Sub portret se afla marca gravorului, A. MICHAUX.

miniatura|Monedă de 1 leu din 1914

1 leu 1910-1912, 1914 Designul monedei de un leu s-a schimbat în 1910. Pe avers, titlul, CAROL I REGE AL ROMANIEI, era împărțit pe fiecare parte a portretului regelui Carol I cu numele gravorului, TASSET sub acesta. Pe revers se găseau o femeie în port popular care torcea în timp ce mergea, numele țării în colțul din stânga sus, valoarea nominală în dreapta sus, anul emiterii în dreapta jos și numele gravorului BASSARAB în stânga jos. Conform mai multor surse, gravorul reversului a fost un anume Costache Bassarab. Totuși, un articol din numărul 386 al ziarului Minerva, din 12 ianuarie 1910, menționează că reversul monedei de 2 lei, identic cu cel al acestei monede, a fost realizat de pictorul Ludovic Bassarab, cunoscut și pentru proiectarea de timbre sau bancnote.

Designul reversului a fost asemănător cu cel al monedei franceze de un franc, deoarece Franța era membră a Uniunii Monetare Latine, iar Regatul României aplica standardele acesteia. Monedele au fost bătute la Bruxelles și Hamburg, monedele de la Bruxelles având 106 zimți pe muchie, comparativ cu 102 ale celor de la Hamburg. Moneda a fost bătută până în 1914, fără emisiune pentru anul 1913.

La 10 aprilie 1916, ziarul Ziua a relatat că în Monitorul Oficial din 9 aprilie fusese publicat un ordin prin care se interzicea exportul monedelor de argint, nichel și aramă.

La 8 august 1916, Ministerul de Finanțe a anunțat, prin intermediul Biroului Presei din Ministerul de Interne, intenția de a retrage din circulație, începând cu 1 septembrie 1916, toate monedele de argint aflate în uz, urmând ca acestea să fie înlocuite cu monede noi, purtând efigia regelui Ferdinand I. Cu toate acestea, la 27 august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial,Publicațiune, Unirea, 4 septembrie 1916. iar monedele de argint emise înainte de 1916 au rămas în circulație de jure și au fost retrase oficial prin Legea nr. 4.150 pentru baterea monetelor de argint din 21 decembrie 1931. Legea prevedea că acestea au puteau fi depuse la Banca Națională a României, care le răscumpăra cu valoarea comercială a argintului conținut în ele. Prețul de argintului era stabilit de Ministerul Industriei și Comerțului, în funcție de cotațiile oficiale din momentul depunerii. Termenul limită pentru preschimbare a fost stabilit la 31 decembrie 1933. Pentru o monedă de 1 leu se ofereau, de exemplu, în 1933, 6 lei. Monedele deteriorate erau acceptate, însă prețul plătit era ajustat proporțional cu pierderea de greutate.

După Reforma monetară din 1947, Banca Națională a României a lansat un program de achiziție a argintului sub formă de monede și obiecte, stabilind un preț de 2.306 lei pentru un kilogram de argint fin. Au fost fixate prețuri pentru monedele din argint retrase din circulație, inclusiv emisiuni mai vechi, precum cele din timpul domniilor regelui Carol I și Carol II. Cozile formate la sediile BNR, menționate în presa vremii, sugerează că astfel de monede erau încă larg deținute de populație.

Potrivit unui comunicat din 10 septembrie 1947, prețurile oferite de BNR pentru monedele de argint erau următoarele:

50 bani (Carol I) – 5 lei 1 leu (Carol I) – 9,50 lei 2 lei (Carol I) – 19 lei 5 lei (Carol I) – 52 lei 250 lei 1939–1941 (Carol II și Mihai I) – 23 lei 200 lei 1942 (Mihai I) – 11,50 lei 500 lei 1941 (Mihai I, jubiliară) – 48 lei 500 lei 1944 (Mihai I) – 19,50 lei 25.000 lei 1946 (Mihai I) – 20 lei 100.000 lei 1946 (Mihai I) – 40,50 lei

miniatura|Monedă de 1 leu din 1924

1 leu 1924 Următoarele monede de 1 leu au fost emise în 1924, iar fabricarea acesteia, împreună cu cea a monedelor de 2 lei a fost reglementată prin Legea pentru înlocuirea monedelor de hârtie de 1, 2 și 5 lei cu monedă metalică din 16 iunie 1923.

Specificațiile noilor monede s-au schimbat, astfel că diametrul a fost redus la 21 mm, iar compoziția la 75% cupru și 25% nichel, ceea ce a redus masa la 3,5 g. Aversul purta stema țării înconjurată de inscripția ⋆ ⋆ ⋆ ROMANIA ⋆ ⋆ ⋆ 1924. Reversul avea o coroană din spice de grâu în partea inferioară, cu inscripția BUN PENTRU 1 LEU în cea superioară. O sută de milioane de monede au fost bătute la Monetăria Regală a Belgiei, în Bruxelles, și 100.007.255 la Société Française de Monnayage, în Poissy, Franța. Monedele din Bruxelles nu aveau un semn de monetărie distinctiv, dar monedele bătute la Poissy purtau semnul monetăriei, sub valoarea nominală, sub forma unui fulger pe orizontală (⌁).

Prin decretul-lege nr. 7 din 15 ianuarie 1941, pentru reglementarea și raționalizarea sistemului monetar metalic în cadrul actualei emisiuni în circulație și pentru retragerea din circulație a monedelor metalice de 1 și 2 lei din cupru-nichel și înlocuirea lor cu monete noi, puterea circulatorie a acestor monede, precum și a celor de 2 lei emise în 1924, a fost stabilită să înceteze la data de 31 martie 1941, însă termenul a fost prelungit până la 1 septembrie 1941. La începutul anului 1942, întrucât o parte a populației nu reușise să preschimbe în timp util aceste monede, Ministerul Finanțelor a anunțat că monedele de 1 și 2 lei, dar și 50 lei 1937-1938 și 100 lei 1936-1938 , puteau fi acceptate la plată de anumite instituții publice și comerciale (precum C.F.R., C.E.C., C.A.M., S.T.B., Gaz și Electricitate), precum și la casieriile administrațiilor financiare și a percepțiilor fiscale, până la 28 februarie 1942. Ulterior, preschimbarea acestor monede a mai fost permisă la sucursalele Băncii Naționale, administrațiile financiare și percepțiile fiscale până la data de 31 martie 1942, după care și-au pierdut definitiv puterea circulatorie.

miniatura|Monedă de 1 leu din 1939

1 leu 1938-1941