Procesele strategice împotriva participării publice (în , cunoscute și ca procese SLAPP sau procese de intimidare), sau litigii strategice împotriva participării publice sunt procese menite să cenzureze, să intimideze și să reducă la tăcere vocile critice, împovărând organizațiile cu costuri procesuale, până când acestea își abandonează activitatea critică sau opoziția.
Într-un SLAPP tipic, reclamantul nu se așteaptă în mod normal să câștige procesul. Obiectivele reclamantului sunt îndeplinite dacă pârâtul cedează fricii, intimidării, cheltuielilor de judecată ssu epuizării și renunță la activitatea critică. În unele cazuri, litigiile frivole repetate împotriva unui pârât pot crește costul asigurării de răspundere civilă a celor implicați, interferând cu capacitatea unei organizații de a funcționa. Un SLAPP poate, de asemenea, să îi intimideze pe alții să participe la dezbatere. Un SLAPP este adesea precedat de o amenințare legală. SLAPP-urile provoacă îngrijorări legate de libertatea de exprimare datorită efectului lor înfricoșător și sunt adesea dificil de filtrat și penalizat deoarece reclamanții încearcă să-și ascundă intenția de a-și cenzura, intimida sau reduce la tăcere criticii.
Pentru a proteja libertatea de exprimare, unele jurisdicții au adoptat legi anti-SLAPP (deseori numite legi SLAPP-back). Aceste legi funcționează adesea permițând inculpatului să depună o moțiune de respingere pe motiv că acel caz implică o temă legată de o chestiune de interes public și e protejată de libertatea de exprimare. Reclamantului îi revine apoi sarcina de a demonstra probabilitatea că acesta are șanse de câștig. În cazul în care reclamanții nu își îndeplinesc sarcina, cererea lor este respinsă și reclamanților li se poate cere să plătească o penalitate pentru introducerea cauzei.
Legile anti-SLAPP sunt uneori criticate din partea celor care cred că nu ar trebui să existe bariere în calea dreptului de a face petiții pentru cei care cred sincer că au fost nedreptățiți, indiferent de motive ascunse. Prin urmare, dificultatea în elaborarea legislației SLAPP și în aplicarea acesteia constă în elaborarea unei abordări care să ofere o încetare anticipată a proceselor invalide, abuzive, fără a refuza prezența legitimă în instanță pentru cererile de bună-credință valabile. Legile anti-SLAPP sunt în general considerate a avea un efect favorabil, iar mulți avocați s-au luptat pentru a adopta legi mai puternice care să protejeze împotriva SLAPP-urilor.
Caracteristici SLAPP este o formă de litigiu strategic sau de impact. SLAPP-urile iau diferite forme. Cea mai obișnuită a fost o acțiune civilă pentru defăimare, care în tradiția engleză de drept comun a fost considerată un delict. Legea comună a calomniei datează de la începutul secolului al XVII-lea în Commonwealth și, spre deosebire de majoritatea legislației engleze, are sarcina inversă, ceea ce înseamnă că, odată ce cineva pretinde că o declarație este calomnioasă, sarcina inculpatului revine să demonstreze că nu este. În Anglia și Țara Galilor, Legea privind defăimarea din 2013 a eliminat majoritatea utilizărilor defăimării ca SLAPP, solicitând dovada daunelor speciale. Diverse abuzuri ale acestei legi, inclusiv defăimarea(critica acțiunilor politice sau punctelor de vedere ale altora) au încetat să mai existe în majoritatea locurilor, dar persistă în unele jurisdicții (în special Columbia Britanică și Ontario), unde opiniile politice pot fi considerate defăimătoare.
SLAPP-urileau ca țintă diverse categorii de actori din societate, care încercă să responsabilizeze persoanele aflate în poziții de putere și să scoată la lumină abuzuri sau ilegalități. Printre cei mai afectați de aceste practici se numără jurnaliștii, în special cei de investigație, activiștii implicați în domenii precum protecția mediului sau lupta pentru transparență și anticorupție, apărătorii drepturilor omului, organizațiile societății civile, precum ONG-urile și grupurile de campanie, cadrele universitare, avertizorii de integritate, dar și sindicatele și asociațiile profesionale.
O caracteristică comună a SLAPP-urilor este forum shopping, în care reclamanții găsesc instanțe care sunt mai favorabile față de cererile care urmează să fie formulate decât instanța în care locuiește pârâtul (sau, uneori, reclamanții).
Alte elemente menționate pe scară largă ale unui SLAPP sunt eficiența reală în reducerea la tăcere a criticilor, momentul procesului, includerea pârâților suplimentari sau falși (cum ar fi rudele sau gazdele pârâților legitimi), includerea reclamanților fără pretenții reale (cum ar fi corporațiile care sunt afiliați cu reclamanți legitimi), fac afirmații care sunt foarte greu de infirmat sau nu se bazează pe nicio înregistrare scrisă, formulare ambigua sau alterată în mod deliberat care le permite reclamanților să facă acuzații false fără teama de sperjur, refuzul de a lua în considerare orice înțelegere (sau nimic altceva decât numerar), caracterizarea tuturor ofertelor de soluționare ca cereri nesincere, extinse și inutile de descoperire, încercări de a identifica critici anonimi sau pseudonimi, recursuri pe puncte minore de drept și cereri de hotărâri ample atunci când recursul este acceptat cu privire la astfel de puncte minore de drept. În unele cazuri, este clar că reclamanții încearcă să epuizeze pârâții de resursele lor financiare, făcând procesul cât mai costisitor posibil, "The strength of a SLAPP lawsuit is in its capacity to tie the defendants up in legal manoeuvring, prolong the litigation, and drain resources." și, în aceste cazuri, motivul reclamantului poate să nu fie victoria legală, ci doar să piardă timpul pârâtului și bani. "For some plaintiffs, the prospect of court victory may not be primary. Instead, the goal may be to force the defendant to spend both time and money by making the court fight as prolonged and expensive as possible."
Când SLAPP-urile implică legea dreptului de autor, ele pot fi considerate ca un tip de cenzură prin dreptul de autor.
Istorie Acronimul a fost inventat în anii 1980 de profesorii de la Universitatea din Denver, Penelope Canan și George W. Pring. Termenul a fost definit inițial ca „un proces care implică comunicări făcute pentru a influența o acțiune sau un rezultat guvernamental, care a dus la o plângere civilă sau o cerere reconvențională depusă împotriva unor persoane sau organizații neguvernamentale pe o problemă de fond de interes public sau semnificație socială”. Inițiatorii conceptului au renunțat mai târziu la ideea că contactul guvernului trebuie să se refere la o problemă publică pentru a fi protejată de dreptul de a depune petiții guvernului, așa cum este prevăzut în Primul Amendament în SUA. De atunci, a fost definit mai puțin larg de către unele state și mai larg într-un stat (California) unde include procese despre discurs cu privire la orice problemă publică.
Conceptualizarea originală oferită de Canan și Pring a subliniat dreptul la petiție, așa cum este protejat în Statele Unite sub protecția specifică a Constituției SUA în clauza a cincea a Primului Amendament. Este încă definitorie: SLAPP-urile sunt procese civile intentate împotriva celor care au comunicat oficialităților guvernamentale (în întregul său aparat constituțional). Dreptul la petiție, acordat de Edgar cel Pașnic, regele Angliei în secolul al X-lea, precede Magna Carta în ceea ce privește semnificația sa în dezvoltarea instituțiilor democratice. Așa cum este concepută în prezent, dreapta susține că democrația nu poate funcționa corect în prezența unor bariere între cei guvernați și cei care guvernează.
Judecătorul J. Nicholas Colabella de la Curtea Supremă din New York a declarat cu referire la SLAPP-uri: „În afară de un pistol la tâmplă, cu greu se poate imagina o amenințare mai mare la adresa exprimării Primului Amendament.” În Statele Unite, o serie de jurisdicții au declarat ilegale astfel de acțiuni, însă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un pârât pentru respingerea acțiunii variază de la stat la stat. În unele state, cum ar fi California, în anumite circumstanțe, pârâții pot fi îndreptățiți să îi acționeze în judecată pe reclamanții SLAPP. Acest lucru este denumit în mod obișnuit SLAPPback.
Variații de jurisdicție
Australia În Australian Capital Territory, Legea privind protecția participării publice din 2008 (ACT) protejează comportamentul destinat să influențeze opinia publică sau să promoveze sau să acționeze în continuare în legătură cu o problemă de interes public. O parte care inițiază sau menține o procedură împotriva inculpatului într-un scop necorespunzător poate fi obligată să plătească o penalitate financiară.
Canada Cele mai populate trei provincii ale Canadei (Quebec, British Columbia și Ontario) au adoptat o legislație anti-SLAPP.
Uniunea Europeană La 25 noiembrie 2020, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care și-a exprimat „îngrijorarea profundă continuă cu privire la starea libertății presei în cadrul UE în contextul abuzurilor și atacurilor încă săvârșite împotriva jurnaliștilor și lucrătorilor mass-media în unele state membre din cauza muncii lor" și a cerut Comisiei Europene „să stabilească standarde minime împotriva practicilor SLAPP în întreaga UE”. În 2021, Uniunea Europeană avea în vedere adoptarea unei directive anti-SLAPP pentru a proteja libertatea de exprimare a cetățenilor europeni.
Comisia Europeană a emis o Recomandare (UE) 2022/758 fără caracter obligatoriu către statele membre la 27 aprilie 2022.
La 11 aprilie 2024, Parlamentul European a aprobat în cele din urmă directiva anti-SLAPP, pregătită de ceva timp.
Statele Unite Treizeci și trei de state, Districtul Columbia și Guam au adoptat protecții statutare împotriva SLAPP-urilor. Aceste state sunt Arizona, Arkansas, California, Colorado, Connecticut, Delaware, Florida, Georgia, Hawaii, Illinois, Indiana, Kansas, Kentucky, Louisiana, Maine, Maryland, Massachusetts, Missouri, Nebraska, Nevada, New Jersey, New Mexico, New York, Oklahoma, Oregon, Pennsylvania, Rhode Island, Tennessee, Texas, Utah, Vermont, Virginia, și Washington. În Virginia de Vest, instanțele au adoptat protecții împotriva SLAPP. Aceste legi variază dramatic în domeniul de aplicare și nivelul de protecție, iar statelor rămase le lipsesc protecții specifice.
Legea federală și instanțele federale În decembrie 2009, reprezentantul Steve Cohen ( D -Tennessee) a introdus Actul de participare a cetățenilor în Casa SUA.
În 2010, Obama a semnat Actul SPEECH privind problema strâns legată de turismul calomniei. La fel ca multe legi anti-SLAPP de stat, HR 4364 ar permite pârâtului unui SLAPP să respingă rapid procesul și să recupereze onorariile și costurile. Este neclară însă măsura în care legile de stat se aplică în instanțele federale, iar circuitele sunt împărțite pe această întrebare. Alegerea instanței de judecată (Forum shopping) S-a argumentat că lipsa unei protecții uniforme împotriva SLAPP-urilor în SUA a încurajat practica de alegere a instanței de judecată sau Forum shopping; susținătorii legislației federale au susținut că incertitudinea cu privire la nivelul de protecție a cuiva a mărit probabil efectul descurajant al SLAPP-urilor.
Echilibrarea dreptului de acces la tribunale