Jean-Claude Larchet () un patrolog și teolog ortodox francez.

Autor a numeroase lucrări, publicate de Éditions du Cerf și traduse în nouăsprezece limbi,Allemand, anglais, arabe (Liban et Syrie), bulgare, coréen, espagnol, géorgien, grec, italien, macédonien, néerlandais, polonais, portugais, roumain, russe, tchèque et serbe. el este, în mod deosebit, un specialist în Maxim Mărturisitorul.

Biografie Jean-Claude Larchet s-a născut în anul 1949 în localitatea Badonviller din nord-estul Franței, într-o familie catolică. În timpul studiilor sale de filozofie, citirea Părinților greci și a comentatorilor lor ortodocși (în special Vladimir Lossky) l-a îndreptat către Biserica Ortodoxă, unde a fost primit în 1971 de omul care avea să-i fie părinte spiritual, Serge Chévitch (1903-1987), care a fost și părintele spiritual al teologului Vladimir Losski, al filozofului Nikolai Berdiaev și al călugărului iconograf Grégoire Krug (1908-1969).

Din 1973 până în 1979 a întâlnit, pentru a primi sfatul lor, unele dintre cele mai cunoscute personalități spirituale ale vremii: arhimandritul (astăzi sfântul) Justin Popović, arhimandritul (azi sfântul) Sofronie Saharov și, în timpul a două lungi șederi la Muntele Athos, ucenicii Sfântului Iosif Isihastul – Efrem Katunakiotul, Efrem Filoteitul, starețul Haralambie – și mai ales Sfântul Paisie Aghioritul, cu care a purtat lungi conversații și al cărui sprijin va fi de mare importanță pentru tot restul vieții..

Doctor în filozofie (1987),. apoi doctor în teologie la Universitatea din Strasbourg (1994),. a fost abilitat în 2005 de Consiliul Național al Universităților ca profesor universitar. În anul 2024, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, la propunerea Facultății de Teologie Ortodoxă. Evenimentul festiv al decernării a avut loc în cadrul Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA 2024): „Teologie și Medicină - dimensiunea bioetică și terapeutică a credinței și a științei”. Cuvântul de Laudatio a fost rostit de pr. lect. univ. dr. Oliviu Botoi, profesor de Teologie morală la Facultatea de Teologie, care a realizat o radiografie a vieții și operei teologului francez Jean-Claude Larchet.

A predat filozofie timp de aproape treizeci și cinci de ani și a desfășurat concomitent o activitate de cercetător și scriitor în domeniile filosofiei, în special teologiei și patristicii.

A publicat treizeci și șase de cărți cu Editions du Cerf (Paris), Editions L'Âge d'Homme (Lausanne), Editions des Syrtes (Geneva) și Editions Salvator (Paris), o sută optzeci de articole în diverse colective, lucrări și reviste internaționale și peste șapte sute de recenzii în mai multe reviste franceze și străine — inclusiv pe internet (www.orthodoxie.com).

A editat treizeci și șapte de cărți pentru care a scris introducerile, în special traducerile în franceză ale operelor majore ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, Tratatele apodictice ale Sfântului Grigorie Palama, lucrările teologice ale lui Grigore a Ciprului și volumele colecției Grands spirituels du XX-e siècle.

A fost invitat să susțină cursuri și conferințe în multe țări (Franța, Germania, Anglia, Argentina, Belgia, Bulgaria, Canada, Cipru, Spania, Statele Unite ale Americii, Georgia, Grecia, Italia, Liban, Luxemburg, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Elveția).

Opera sa a fost tradusă în peste nouăsprezece limbi — arabă (Liban și Siria), bulgară, catalană, cehă, olandeză, engleză, georgiană, greacă, italiană, japoneză, macedoneană, poloneză, portugheză (Portugalia și Brazilia), română, rusă, spaniolă, engleză, sârbă.

În prezent este considerat unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși și unul dintre cei mai buni specialiști în Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Opera Lucrările lui Jean-Claude Larchet sunt dominate de antropologie și etică, legate în special de sănătate, de diferite forme de boală și terapie (spirituală, psihologică și corporală).

Théologie de la maladie, Cerf, Paris, 1991; 2e éd., 1994; 3e éd., 2001. Trad. rom.: Teologia bolii, Oastea Domnului, Sibiu, 1997, ed. I ; Sophia, București, 2005, ed. a II-a. Thérapeutique des maladies mentales. L’expérience de l’Orient chrétien des premiers siècles, Cerf, Paris, 1992; rééd. 2004, 2008. Trad. rom.: Terapeutica bolilor mintale, Harisma, București, 1997, ed. I ; Sophia, București, 2008, ed. a II-a. Thérapeutique des maladies spirituelles. Une introduction à la tradition ascétique de l’Église Orthodoxe, Éd. de l’Ancre, Paris-Suresnes, 1991; 2e éd., 1993; Cerf, Paris, 3e éd., 1997; 4e éd., 2000; 5e éd., 2007; 6e éd. 2013. Trad. rom.: Terapeutica bolilor spirituale, Sophia, București, 2001. Ceci est mon corps. Le sens chrétien du corps selon les Pères de l'Église, La Joie de Lire, Genève, 1996; 2e éd., revue et augmentée : Théologie du Corps, Cerf, Paris, 2009. Trad. rom.: Acesta este Trupul Meu, Sophia, București, 2006. Dieu ne veut pas la souffrance des hommes, Cerf, Paris, 1999; 2e éd., revue et augmentée, 2008. Trad. rom.: Dumnezeu nu vrea suferința omului, Sophia, București, 2008. La vie après la mort selon la tradition orthodoxe, Cerf, Paris, 2001; rééd. 2004, 2011. Trad. rom.: Tradiția ortodoxă despre viața după moarte, Sophia, București, 2006. Le chrétien devant la maladie, la souffrance et la mort, Cerf, Paris, 2002; rééd. 2004, 2010, 2017. Trad. rom.: Creștinul în fața bolii, a suferinței și morții, traducere de Marinela Bojin, Sophia, București, 2004. L’inconscient spirituel, Cerf, Paris, 2005; rééd. 2008, 2011. Trad. rom.: Inconștientul spiritual sau adâncul neștiut al inimii, Sophia, București, 2009. Malades des nouveaux médias, Cerf, Paris, 2016. Trad. rom.: Captivi în Internet, Sophia, București, 2018. Petite théologie pour les temps de pandémie, Éditions des Syrtes, Genève, 2020. Trad. rom.: Mic ghid teologic și duhovnicesc pentru vreme de pandemie, Sophia, București, 2021. Transfigurer le genre, Syrtes, Genève, 2023. Trad. rom.: Creștinismul față în față cu teoria genului. Transfigurare versus desfigurare, Sophia, București , 2024. La théorie du genre contre le genre humain, Salvator, Paris, 2024. Trad. rom.: Creștinismul față în față cu teoria genului. Transfigurare versus desfigurare, Sophia, București, 2024.

Urmând temele anterioare, autorul acordă o mare atenție întrebărilor bioetice actuale referitoare la începutul și sfârșitul vieții, la care oferă răspunsuri creștine marcate de specificul abordării ortodoxe:

Pour une éthique de la procréation. Éléments d’anthropologie patristique, Cerf, Paris, 1998; rééd. 2009. Trad. rom.: Etica procreației în învățătura Sfinților Părinți, Sophia, București, 2003. Une fin de vie paisible, sans douleur, sans honte… Un éclairage orthodoxe sur les questions éthiques liées à la fin de la vie, Cerf, Paris, 2010. Trad. rom.: Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace..., Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012.

Interesat și de criza ecologică, văzând-o ca o „ boală a naturii », autorul consideră că își are sursa profundă în anumite boli spirituale ale omului care afectează în mod deosebit societățile moderne și, prin urmare, nu poate fi rezolvată pe deplin decât prin terapia spirituală.

Les fondements spirituels de la crise écologique, Syrtes, Genève, 2018. Trad. rom.: Fundamentele spirituale ale crizei ecologice, Traducere de Marinela Bojin, Sophia, București, 2019. Les animaux dans la spiritualité orthodoxe, Syrtes, Genève, 2018. Trad. rom.: Animalele în spiritualitatea ortodoxă, Editura Sophia, București, 2019.

Pentru a trata toate aceste subiecte, reflecția lui J. -C. Larchet face apel la teologie, filozofie, psihologie și medicină, dar se bazează totuși în mod constant pe scrierile Părinților Bisericii, considerate a avea o valoare fondatoare și constituind o referință indispensabilă reflecției creștine actuale. Spre deosebire de metodologia dominantă care favorizează diferențele și ascendența sau filiațiile dintre autori, metoda sa urmărește să identifice structura comună care stă la baza diferitelor expresii ale gândirii patristice, aceasta fiind considerată ca constituind global un tot unitar și coerent datorită relației sale strânse și fidelității față de Tradiția ecleziastică, firul comun care unește creștinismul ortodox actual cu creștinismul original. El a expus aceste principii în:

Qu'est-ce que la théologie ?, Syrtes, Genève, 2022. Trad. rom.: Ce este Teologia ? Noțiuni de metodologie în practica și în predarea Teologiei Ortodoxe, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2021.

J..C. Larchet a fost, de asemenea, interesat de chestiunile de teologie dogmatică, cu o preocupare pentru studiul aprofundat și dialogul asupra punctelor în care Orientul și Occidentul creștin nu sunt de acord:

La théologie des énergies divines. Des origines à saint Jean Damascène, Cerf, Paris, 2010. Trad. rom.: Teologia energiilor dumnezeiești. De la origini până Sfântul Ioan Damaschin, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2016 Personne et nature. La Trinité – Le Christ – L’homme. Contributions aux dialogues interorthodoxes et interchrétiens contemporains, Cerf, Paris, 2011. Trad. rom.: Persoană și Natură. Sfânta Treime - Hristos - Omul, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013

De asemenea, găsim la el interes pentru iconografie:

L’Iconographe et l’artiste, Cerf, Paris, 2008; rééd. 2017. Trad. rom.: Iconarul și artistul, Sophia, București, 2012.

și pentru eclesiologie, căreia i-a dedicat un număr de 1500 de pagini:

L’Église, Corps du Christ, 1. Nature et structure, Cerf, Paris, 2012. Trad. rom.: Biserica Trupul lui Hristos, I, Natura și structura Bisericii, Sophia, București, 2013. L’Église, Corps du Christ, 2. Les relations entre les Églises, Cerf, Paris, 2012. Trad. rom.: Biserica Trupul lui Hristos, II, Relațiile dintre Biserici, traducere de Marinela Bojin, Sophia, București, 2014. La vie sacramentelle, Cerf, Paris, 2014; rééd. 2017. Trad. rom.: Viața sacramentală, traducere de Marinela Bojin, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2015 La vie liturgique, Cerf, Paris, 2016. Trad. rom.: Viața Litugică, Editura Doxologia, Iași, 2016.

O altă parte importantă a lucrării sale constă în monografii despre Părinții patristici. Studiile sale despre Sfântul Maxim Mărturisitorul au autoritate printre savanții din întreaga lume:

La divinisation de l’homme selon saint Maxime le Confesseur, Cerf, Paris, 1996; rééd. 2009. Trad. rom.: Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim Mărturisitorul, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2019 Maxime le Confesseur, médiateur entre l’Orient et l’Occident, Cerf, Paris, 1998. Trad. rom.: Sf. Maxim Mărturisitorul. Mediator între Răsărit și Apus, Doxologia, Iași, 2010. Saint Maxime le Confesseur (580-662), Cerf, Paris, 2003; rééd. 2011. Trad. rom.: Sfântul Maxim Mărturisitorul. O introducere, Doxologia, Iași, 2013. Introductions aux œuvres de saint Maxime : Ambigua, Éditions de l’Ancre, Paris-Suresnes, 1994; Lettres, Cerf, Paris, 1998; Opuscules théologiques et polémiques, Cerf, Paris, 1998; Questions et difficultés, Cerf, Paris, 1999; Questions à Thalassios, Cerf, Paris, coll. Sources chrétiennes, t. 1, 2011; t. 2, 2012; t. 3, 2015. Trad. rom.: Introduction aux Traités apodictiques sur la procession du Saint-Esprit de saint Grégoire Palamas, Éditions de l’Ancre, Paris-Suresnes, 1995; éd. revue et corrigée Traités démonstratifs sur la procession du Saint-Esprit, Cerf, Paris, 2017. Trad. rom.: La Vie et l’œuvre de Grégoire II de Chypre (1241-1290), patriarche de Constantinople, Cerf, Paris, 2012; rééd. 2017. Trad. rom.: Viața și opera teologică a lui Grigorie al II-lea Cipriotul, Patriarhul Constantinopolului. Cu traducerea integrală a tratatelor, Doxologia, Iași, 2016.

Interesul său față de marii duhovnici și teologi ortodocși moderni se manifestă în: