Principatul Dobrogea este un principat turkmen de scurtă durată, care ar fi existat în Dobrogea între aproximativ 1281 și 1299, fiind asociat cu İsmail Saltuk, fiul lui Sarı Saltuk.

Seyit İsmail Saltuk, considerat fiul lui Sarı Saltuk și descendent al dinastiei Saltukizilor, ar fi încercat inițial să recupereze unele teritorii din Anatolia, precum Sinop și Amasya, împreună cu un grup de războinici. În contextul luptelor politice din Sultanatul selgiucid de Rum, vizirul Muin ad-Din Pervane (1262–1277), acționând în numele sultanului , l-ar fi îndepărtat pe İsmail Saltuk și pe adepții săi din regiune și ar fi numit un alt guvernator.

În jurul anului 1264, İsmail Saltuk ar fi cerut azil în Imperiul Bizantin și s-ar fi stabilit, împreună cu adepții săi și triburi turkmene (în special Çepni), în regiunea Deliorman (astăzi în nord-estul Bulgariei). În aceeași perioadă, diverse grupuri selgiucide implicate în lupte pentru tron ar fi migrat spre teritoriile bizantine din Balcani, unde s-au amestecat cu populațiile turkmene deja stabilite.

Tradițiile hagiografice îl menționează pe Sarı Saltuk ca lider spiritual al acestor grupuri, acesta fiind asociat cu migrarea unor comunități turkmene spre Crimeea și ulterior, împreună cu Nogai, conducător al Hoardei de Aur, cu trecerea în Dobrogea în jurul anului 1281. Acolo, triburile turkmene s-ar fi stabilit treptat în regiunea dunăreană, punând bazele unei formațiuni politice locale.

În jurul anului 1282, İsmail Saltuk și triburile Çepni aflate sub conducerea sa s-ar fi stabilit în Dobrogea, unde ar fi întemeiat ceea ce unele surse numesc Principatul Dobrogea. İsmail Saltuk ar fi murit în 1297 la Isaccea, în Dobrogea; mormântul său este tradițional asociat cu zona Babadagului.

Migrația turkmenilor selgiucizi din Anatolia către Dobrogea în secolul al XIII-lea este menționată în unele surse ca un proces de colonizare semnificativ în regiune.

După moartea lui İsmail Saltuk în 1297, conducerea ar fi fost preluată de fiul său, Ece Halil Saltuk.

În contextul conflictelor interne din Hoarda de Aur, facțiuni tătare rivale l-ar fi atacat pe Nogai și pe aliații săi turkmeni din Dobrogea spre sfârșitul secolului al XIII-lea, ceea ce ar fi dus la dispersarea triburilor Çepni conduse de Ece Halil.

Potrivit unor surse (datate variabil în jurul anilor 1306–1310), Ece Halil Saltuk, nepot al lui Sarı Saltuk, ar fi părăsit Dobrogea împreună cu un grup numeros de turkmeni, traversând strâmtorile spre Anatolia și refugiindu-se în . Sursele menționează cifre foarte diferite privind dimensiunea migrației (de la aproximativ 10.000 la 150.000 de corturi). Conducătorii din Karesi i-ar fi primit și i-ar fi așezat pe noile lor teritorii, unde Ece Halil ar fi participat ulterior la luptele împotriva Bizanțului.

După anexarea de către Imperiul Otoman în jurul anului 1360, Ece Halil ar fi intrat în serviciul otoman, conform unor tradiții istorice târzii.

O parte dintre aceste evenimente sunt relatate în lucrarea epică Saltukname, care îmbină elemente istorice și legendare.

În tradițiile istorice și etnografice turce, unele comunități alevi Çepni din provinciile Balıkesir și Çanakkale, precum și din districtul Bergama, sunt considerate descendente ale acestor grupuri turkmene migrate din Dobrogea. De asemenea, se presupune că o parte dintre ele s-au asimilat ulterior cu alte triburi turkmene și au adoptat islamul sunnit.

Note

Bibliografie Bektashi Order of Dervishes Arhivat în 15 mai 2014, la Wayback Machine. H. Stānescu, "Monuments d’Art Turc en Dobroudja", SAO, III (1961), s. 177-189 Machiel Kiel, "The Türbe of Sarı Saltık at Babadağ-Dobrudja", GDAAD, sy. 6-7 (1977-78), s. 205-227

Categorie:Istoria popoarelor turcice Categorie:Dobrogea Categorie:Romen Categorie:Saltuk