Solca (în , , ) este un oraș în județul Suceava, Bucovina, România. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de de locuitori, fiind cel mai mic centru urban din județul Suceava. Solca se situează pe antepenultimul loc între orașele României, în ceea ce privește populația.
Primăria veche Solca Pe lângă funcția administrativă, clădirea a găzduit și alte instituții, cum ar fi Banca Raiffeisen. În apropiere se află și alte edificii istorice, precum școala populară mixtă, construită în 1820, și biserica romano-catolică, edificată în 1860 și restaurată în 1885. În prezent, primăria veche din Solca rămâne un simbol al patrimoniului local, reprezentând o mărturie a istoriei și culturii orașului.Clădirea primăriei este construită în etaje, din materiale tradiționale precum cărămidă și piatră, reflectând stilul arhitectural specific Bucovinei din secolele XIX–XX. Acoperișul este realizat din draniță sau tablă, iar fațadele sunt bine întreținute, păstrând farmecul epocii.Pe lângă funcția administrativă, clădirea a găzduit și alte instituții, cum ar fi Banca Raiffeisen. În apropiere se află și alte edificii istorice, precum școala populară mixtă, construită în 1820, și biserica romano-catolică, edificată în 1860 și restaurată în 1885. În prezent, primăria veche din Solca rămâne un simbol al patrimoniului local, reprezentând o mărturie a istoriei și culturii orașului.
Localizare Orașul Solca este așezat în partea central-estică a județului Suceava, la poalele estice ale Obcinei Mari, în depresiunea submontană Solca-Cacica. Localitatea se situează la intersecția paralelei de 47° 42' latitudine nordică cu meridianul 25° 50' longitudine estică, la contactul dintre Podișul Sucevei și Carpații Orientali, la o altitudine medie de 522 de metri și este străbătută de râul Solca, afluent de dreapta al Sucevei.
Orașul se învecinează cu următoarele comune: Marginea la nord-vest, Arbore la nord și nord-est, Poieni-Solca la sud și sud-est, Cacica la sud și Mănăstirea Humorului la vest. Solca se află la o distanță de 23 km de municipiul Rădăuți, 32 km de orașul Gura Humorului, 48 km de reședința județului Suceava și 464 km de București.
Localitatea nu este racordată la sistemul național de cale ferată, situație care a creat dificultăți evoluției economice. Stația de cale ferată cea mai apropiată se află la o distanță de 11 km, gara Cacica, pe linia Suceava – Vatra Dornei. Orașul este traversat de șoseaua națională DN 2E (DJ 209) Păltinoasa – Cacica – Solca – Marginea, șosea ce leagă Gura Humorului de Rădăuți și Vicovu de Sus. Înainte de ieșirea din Solca către Marginea, din DN 2E se desprinde șoseaua națională DN 2K (DJ 209F) Solca – Arbore – Milișăuți.
Cadru natural Orașul este situat într-un cadru natural pitoresc, specific zonei submontane, la limita dintre pădurile de foioase și cele de conifere. Teritoriul urban al Solcii aparține extremității vestice a Podișului Sucevei și are un aspect depresionar. În partea de vest a localității se ridică brusc Dealul lui Vodă. Tot spre vest, după mai multe culmi împădurite, se află o grupare de stânci imense, intrate în tradiția locului sub numele de Pietrele Muierilor. Spre sud se înalță piscul numit Pinul Mare, din care se desprinde o culme care, după ce coboară până aproape de nivelul depresiunii, se înalță din nou la marginea de est a localității într-un deal numit Dealul Lupului (507,5 m). Această formă de relief, care leagă ca o șa Pinul Mare de Dealul Lupului, desparte teritoriul orașului Solca de Poieni-Solca. Dealul Lupului își pierde treptat înălțimea spre centrul satului Poieni-Solca și zona depresionară a Solcii și brusc spre localitatea Arbore.
Apele stătătoare sunt reprezentate de câteva acumulări de apă: trei în partea de nord a orașului, la ieșirea spre Marginea, cunoscute sub numele de “Trei iazuri” și una pe pârâul Solcuța. Lacul de acumulare format în spatele barajului construit pe Solcuța în 1978, constituie principala sursă de apă a orașului, dar și o potențială sursă energetică. Râul Solca își adună apele din pârâul Izvor și pârâul Solcuța, străbătând în calea sa, de la vest la est, orașul Solca, comuna Arbore și satul Gura Solcii.
Cadrul natural în care se găsește Solca dispune de resurse valoroase de păduri, pășuni, fânețe, sol, ape de suprafață cu potențial piscicol și hidroenergetic, izvoare cu ape dulci, minerale și slatini, roci de construcție, fond cinegetic. Unele din aceste resurse precum sarea din slatini, lemnul, rocile de construcție au fost exploatate și valorificate încă din cele mai vechi timpuri. De o importanță deosebită pentru oamenii acestor locuri încă din timpuri străvechi au fost izvoarele, atât cele obișnuite cu apă limpede și rece, cât și cele clorurate-sodice și mineralizate. Cele mai căutate izvoare cloruro-sodice se găsesc în locul numit Slatina Mare (650 m), iar pe versantul stâng al pârâului Solcuța, sub Muntele Cerbul, există un izvor de apă minerală numit Burcut.
Prezentare generală Solca este o fostă stațiune balneoclimaterică ce beneficiază de un climat de adăpost, foarte potrivit pentru convalescenți și anemici, ca și pentru cei ce suferă de bronșită și de catar pulmonar. Proprietățile terapeutice deosebite sunt determinate de densitatea mare a stratului de ozon atmosferic. Sub acest aspect, Solca deține primul loc în România și poziția secundă în Europa. De asemenea, orașul este cunoscut pentru izvoarele sale cu ape minerale cloruro-sodice.
În trecut, orașul era renumit și pentru calitatea berii ce se producea aici, fabrica de bere deschisă în anul 1810 fiind considerată una dintre cele mai vechi din România.
În Solca se află o biserică ortodoxă ctitorită între anii 1612-1622 de către domnitorul Moldovei Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623) și care a funcționat până în 1785 ca mănăstire de călugări. Biserica este asemănătoare cu cea a Mănăstirii Dragomirna, fiind foarte înaltă, cu ziduri groase de 2 metri și cu ferestre mici amplasate foarte sus. Acest monument istoric este cunoscut sub numele de Biserica “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” sau Mănăstirea Solca.
Un alt lăcaș de cult reprezentativ pentru oraș este Biserica romano-catolică din Solca sau Biserica “Sfinții Arhangheli Mihail, Gabriel și Rafael”, ctitorie din anul 1868 a comunității germane din localitate. Prezența etnicilor nemți și a celor evrei și-a pus puternic amprenta asupra târgului bucovinean, în ceea ce privește cultura, economia, turismul și aspectul localității.
În apropiere de Solca, la circa 7 km, se găsește Biserica Arbore din comuna cu același nume, monument istoric ce datează din 1502. thumb|125px|left|Stema orașului în perioada interbelică
Între principalele obiectivele turistice ale orașului se numără și Casa-muzeu Solca sau Casa “Saveta Cotrubaș”, un muzeu etnografic înființat în anul 1971 și găzduit într-o locuință tradițională bucovineană ce datează din secolul al XVII-lea. Muzeul este poziționat în partea estică a localității, la ieșirea către Marginea. Tot la ieșirea către Marginea, însă în afara orașului, se găsește fostul popas turistic “Trei iazuri”, care oferea un camping cu 36 de locuri de cazare.
În partea de vest, după terminarea orașului, pe traseul montan Solca – Sucevița, în zona de unde izvorăște pârâul Solcuța, se găsește monumentul natural Pietrele Muierilor constituit din 5–6 stânci principale și câteva grupuri secundare ce se ridică spectaculos în monotonia nesfârșită a culmilor Obcinelor Mari. Legenda spune că aici era locul de refugiu al femeilor și copiilor din zona Solca, atunci când aveau loc invazii ale tătarilor.
Localitatea are două parcuri, ambele dendrologice: parcul balnear al stațiunii balneoclimaterice (sau “Grădina de vară”), situat în sudul orașului, la intrarea dinspre Cacica; și parcul central, unde se găsesc monumentele Eroilor și “Halba de bere”. În imediata vecinătate a parcului central se află o berărie și un complex comercial cu restaurant. Există și un motel-restaurant, Hanul Solca, situat în apropiere de mănăstire și de fabrica de bere.
În oraș mai funcționează Casa de Cultură “Victor Vasilescu” cu o capacitate de 200 de locuri (unde în trecut a existat și un cinematograf), Grupul Școlar “Tomșa Vodă” (fostul Liceu Teoretic Solca), biblioteca orășenească “Ilie E. Torouțiu” cu peste 25.000 de volume, Ocolul Silvic Solca, dispensarul medical urban și dispensarul veterinar, o unitate de pompieri (ISU Solca), poliția orășenească, oficiul poștal, stadionul “23 August”, o grădiniță, o fabrică de pâine, mici unități economice și comerciale.
Orașul este dispus în funcție de cele două căi rutiere principale care îl străbat: strada Republicii, de la intrarea dinspre Cacica în sudul orașului până în centru; strada Tomșa Vodă (fostă 7 Noiembrie), paralelă cu râul Solca, de la Mănăstirea Solca până la ieșirea către Marginea din estul localității. Aproape toate obiectivele și instituțiile orașului sunt situate pe aceste două străzi. În anii '70–'80 au fost construite în jur de 10 blocuri de locuințe, majoritatea dispuse pe strada Tomșa Vodă. Aspectul localității este unul de trecere de la sat la oraș, elementele urbane îmbinându-se cu cele rurale.
În urma închiderii stațiunii balneoclimaterice și a perioadei de declin de după Revoluția din 1989, activitatea majorității locuitorilor se rezumă la agricultură, sectoarele secundar și terțiar fiind în prezent slab dezvoltate pentru o localitate cu statutul de oraș.
Istoric și obiective Prima atestare documentară a satului Solca datează dintr-un document emis la Baia în 15 ianuarie 1418, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). La 7 martie 1502, Luca Arbore, portarul Sucevei, cumpără acest sat de la nepoții lui Cârstea Horaeț și ai lui Șandru Gherman. Ulterior, mitropolitul Gheorghe Movilă dăruiește această așezare Mănăstirii Sucevița.
Mănăstirea Solca
La începutul secolului al XVII-lea, localitatea este cumpărată de voievodul Moldovei Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623). Acesta înalță la Solca o ctitorie domnească cu rol de mănăstire de călugări. Nu se cunoaște cu exactitate anul în care a fost începută construirea mănăstirii, deși unele lucrări acreditează anul 1612 ca an al începerii construcției. În schimb se știe cu certitudine că biserica era gata la 18 octombrie 1614 când ctitorul i-a făcut prima danie de sate, menționându-se în acel document că lăcașul de cult este dedicat în primul rând pomenirii sfinților apostoli Petru și Pavel.
Conform cronicilor, Tomșa Vodă nu reușește să finalizeze întregul complex mănăstiresc până la sfârșitul primei sale domnii. În cea de-a doua domnie a sa dintre 1621-1623, sunt construite zidurile împrejmuitoare cu cele patru turnuri de sprijin din fiecare colț, stăreția și chiliile pentru călugări. Conform letopisețului lui Miron Costin, Mănăstirea Solca este finalizată în anul 1622.
În acest lăcaș de cult, cărturarul Vartolomei Măzăreanul (n. circa 1710 - d. 1779) a fost stareț, a scris și a tradus mai multe cărți de cult și a alcătuit în 1773 un letopiseț al Țării Moldovei, o compilație după letopisețele lui Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Costin și Ion Neculce.
În anul 1774, împreună cu restul Bucovinei, Solca trece sub stăpânirea monarhiei habsburgice și devine parte a imperiului austriac. Ca urmare, numeroase familii de germani, polonezi și evrei se stabilesc în mica așezare bucovineană, care devine loc pentru diferite schimburi comerciale.
La 29 aprilie 1785 Mănăstirea Solca, care funcționase până în acel moment ca lăcaș de călugări, este închisă de autoritățile austro-ungare. Ulterior, biserica mănăstirii devine biserică parohială. Vechiul iconostas (1613) a fost mutat la Biserica Arbore și apoi la Mănăstirea Dragomirna, iar cel actual, opera artistului bucovinean Epaminonda Bucevschi, datează din 1885.