Cioburciu este un sat din raionul Ștefan Vodă, Republica Moldova.
Etimologie Cioburciu este o denumire românizată după 1991 a numelui din limba . Denumirea satului este în , a cărei formă românizată, mai rar folosită, este „Ciobruciu”. Denumirea moldovenească medievală care a dăinuit până în 1812 era „Ciubărciu”, probabil de la „ciubăr”, găleată din doage de lemn cu torți, folosită pentru a scoate apă din puțuri. O altă semnificație a cuvântului poate fi „desiș” sau „hățiș”.
Simboluri Stema și drapelul satului au fost aprobate în anul 2017:Decretul Președintelui nr.468-VIII din 30.11.2017.
Stemă: În câmp roșu, o dextroșeră în armură, de argint, ținând o spadă în bară, de același metal, și însoțită în cantonul liber al scutului de o cruce recruciată, de aur. Bordură de argint, încărcată cu fructe de ciulini de baltă (Trapa natans L.), negre. Scutul timbrat de o coroană murală roșie cu trei turnuri.
Drapelul satului Cioburciu reprezintă o pânză pătrată roșie, cu bordură (1/6 h) albă, purtând în mijloc o dextroșeră în armură, albă, ținând o spadă în bară, de aceeași culoare, și însoțită în cantonul dextru superior al pătratului roșu de o cruce recruciată, galbenă.
Istorie În raza actualului sat Cioburciu, săpăturile arheologice au scos la iveală lespezi de piatră antice cu inscripții grecești din sec. II, în legătură cu cetatea Tyras, 11 tumuli funerari scitici cu data incertă și morminte comănești din sec. XIII. În Evul Mediu, malul drept al Nistrului de Jos era administrat de două centre de putere domnească: Cetatea Palanca și Pârcălăbia Ciubărciului, aflate pe „drumul mare moldovenesc” dintre Tighina și Cetatea Albă.
Prima atestare documentară în 1528, într-un hrisov în care este menționat Fătul pârcălabul Ciobărcii:Documente privind istoria României. A, Moldova. Veacul XVI. Volumul I (1501-1550). București: Editura Academiei Republicii Populare Române, 1953, pp. 294, 295.
În 1535 voievodul Petru Rareș îl numește pe Tomșa pârcălab al Ciubărciului pentru apărarea satelor Chișinăul Mare, Talmaza, Răscăieți, Purcari și Olănești. Începând cu anul 1595, Ciubărciul, împreună cu alte șapte localități face parte din „Satele hănești”, care nu i-au mai aparținut principatului Moldovei, ci hanilor tătari crimeeni în numele Imperiului Otoman. „Acesta este un sat înfloritor de tătari și vlahi, format din cinci sute de case acoperite cu stuf, cu geamie de piatră, biserică de lemn și șaptezeci de dughene, fiind sub cârmuirea „agăii de țărmuri” și făcând parte din ținutul cetății Tighina. O dată pe săptămână are loc aici un mare târg. Fiindcă se află la marginea Nistrului, se găsesc multe vii și livezi”, scria la 1657 călătorul turc Evlia Celebi. După 1772 biserica sătească din lemn a fost rezidită în piatră și a fost dărâmată la mijlocul sec. XX. În anul 1812 „satele hănești” au intrat în posesia Imperiului Rus căruia i-au aparținut până în 1917. Biserica actuală „Sf. Dumitru” a fost construită la începutul anilor 2000.Muzeul sătesc Cioburciu și ghidul turistic Ștefan-Vodă -
Geografie Mai sus de sat, lângă pădurea ocolului silvic „Olănești”, este amplasată Râpa lui Albu, o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic. thumb|left|Nistrul în dreptul Cioburciului
Demografie Structura etnică Structura etnică a localității conform recensământului populației din 2004Recensământul populației din 2004. Caracteristici demografice, naționale, lingvistice, culturale statistica.md: Grup etnic Populație % Procentaj Băștinași declarați MoldoveniBăștinași declarați Români 2.79130 97,55%1,05% Ruși 25 0,87% Ucraineni 11 0,38% Bulgari 3 0,10% Alții 1 0,03% Total 2.861
Administrație și politică Componența Consiliului local Cioburciu (13 consilieri), ales la 5 noiembrie 2023, este următoarea: Partid Consilieri Componență Platforma Demnitate și Adevăr 6 Partidul Acțiune și Solidaritate 4 Partidul Socialiștilor din Republica Moldova 3
Cultură Un muzeu prezintă localitatea, împrejurimile și istoria lor. În sat activează gimnaziul teoretic „Mihai Sîrghi” cu 32 profesori și 7 învățători, cât și două grădinițe, cu un total de 19 educatori. Funcționează și o școală de Arte „Maria Bieșu” unde peste patruzeci de copii învață dansurile populare, profesoară fiind Snejana Dumitrașcu.
Note
Bibliografie Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută, recenzie .
Categorie:Localități din raionul Ștefan Vodă Categorie:Localități de pe Nistru