Costești este un sat din raionul Ialoveni, Republica Moldova. Este una dintre cele mai mari localități cu acest stat din țară.

Simboluri Stema și drapelul satului au fost aprobate în anul 2026:DECRET Nr. 640 din 04-06-2026 privind înregistrarea stemei și drapelului satului Costești, raionul Ialoveni

Descrierea stemei: În câmp de azur, două spade de argint cu mânerele de aur, încrucișate în săritoare, cu vârfurile în jos, și cantonate sus de un ciorchine de strugure, de argint, jos – de un glob crucifer de aur, iar la dextra și senestra – de câte un bezant de același metal, purtând dangaua monetară de tip Costești-Gârla I (un triskelion în direcția acelor de ceasornic, cu brațul vertical lipsit de extremitatea frântă), roșie, la cel de-al doilea în oglindă. Scutul timbrat de o coroană murală roșie cu trei turnuri.

Drapelul reprezintă o pânză pătrată albastră, având în mijloc două spade albe cu mânerele galbene, încrucișate în săritoare, cu vârfurile în jos, și cantonate sus de un ciorchine de strugure alb, jos – de un glob crucifer galben, iar la dextra și senestra – de câte un bezant de asemenea galben, purtând dangaua monetară de tip Costești-Gârla I (un triskelion în direcția acelor de ceasornic, cu brațul vertical lipsit de extremitatea frântă), roșie, la cel de-al doilea în oglindă.

Geografie La nord de sat, pe coasta stângă a văii râului Botna, lângă drumul spre Mileștii Mici, este amplasat aflorimentul Costești, arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic.

Istoric

Orașul în perioada pre-statală Orașul, care a existat pe teritoriului satului Costești de astăzi în perioada de până la întemeierea Țării Moldovei, a luat naștere, ca și Orheiul Vechi din valea Răutului, spre sfârșitul domniei hanului Ozbag (1313-1341), adică într-o perioadă când statul Hoardei de Aur atingea punctul culminant al puterii sale și controla și teritoriile din sud-estul Moldovei. Așezarea avea o suprafață de peste 4 km2. Orașul propriu-zis nu era întărit, dar în imediata sa vecinătate au fost reperate două cetățui rectangulare de pământ, dintre care una se consideră că a fost contemporană cu așezarea, iar cealaltă că ar fi fost construită spre sfârșitul secolului al XIV -lea, la puțină vreme după distrugerea orașului. In partea centrală a orașului erau grupate construcții importante din piatră, reprezentând locuințele cu mai multe încăperi ale patriciatului orășenesc și diferite edificii publice. Unele locuințe din Costești erau alimentate cu apă prin conducte construite din tuburi de ceramică, întărite cu mortar de calcar. În zona periferică, locuințele din piatră erau mai rare, în locul lor întâlnindu-se case din cărămidă sau lemn, precum și bordeie. Tot în această zonă erau masate atelierele de olărie, fierărie, cărămidărie, orfevrărie etc. Conducătorii mongoli au sprijinit în mod consistent dezvoltarea localităților urbane între Prut și Nistru, îndeosebi prin atragerea sau prin aducerea cu ajutorul mijloacelor coercitive din regiunile răsăritene ale Hoardei a numeroși meseriași, care au pus amprenta locului lor de origine asupra obiectelor produse.

Satul în perioada Principatului Moldovei

Prima mențiune documentară despre existența satului Costești datează din anul 1573. În ea se spune că Ioan Vodă cel Cumplit întărește preotului Toader din Lăpușna o jumătate din satul Costești, partea de sus cu heleșteul și moara în Botna, cumpărată de la Tudosia, fata Anușcăi, nepoata lui Drăgan Armaș, cu 800 zloți tătărești:Documenta Romaniae Historica. A, Moldova. Volumul VII (1571-1584). București: Editura Academiei Române, 2012, pp. 58-60.Documente privind istoria României. A, Moldova. Veacul XVI. Volumul III (1571-1590). București: Editura Academiei Republicii Populare Române, 1951, p. 24.

Cu timpul satul Costești și-a lărgit hotarele și au apărut noi denumiri de mahalale. Din cele relatate mai sus Costache Răzeșul a fost acela care și-a durat prima casă în sat, el și-a ridicat-o într-o poiană din pădure, lângă un izvor numit "Ochiul". De aceea cea mai veche mahala din sat se socoate Poiana.

Vecină cu Poiana e mahalaua numită „Huțuleuca”, se numește așa, fiindcă aici încă din vremuri de demult, s-au așezat cu traiul câteva familii de "huțuli". În apropiere de Poiana, peste pârăul „Râpa Satulu”, se întinde în prezent pe un deal o mahala mare, numită „Mahala Popii”. Se numește așa, fiindcă în această mahala s-a așezat cu traiul primul popă din sat, iar urmașii lui au trăit și trăiesc și azi tot aici. „Piscul Maricăi”, se numește așa fiindcă pe acest pisc, care e cel mai înalt, se așezase cu traiul o văduvă frumoasă, fără copii, pe care adeseori o vizitau seara bărbați, o chema Marica. O altă mahala a satului se numește „Movila”, denumirea i se trage din timpul războaielor ruso-turce. Cică în unul din aceste războaie un „Pașă” turc, având nevoie să vegheze de la distanță unde se aflau armatele ruse, la ce depărtare, a ordonat să fie mânați toți locuitorii satului: bărbați, femei, copii pentru a înălța în grabă o ridicătură de pământ - un punct de observație. Bărbații cărau pământul de pe șes spre vârf cu sacii, cu coșurile, femeile cu pestelcile și astfel au înălțat un deal înalt numit „Movila turcilor” în prezent numit „Movila”. Nu există date istorice despre celelalte mahale, dar denumirile lor sunt următoarele: Gârla, Furnicarul, Deal la mori, Durduc. Pentru prima dată "Gârlea" sau "Gârla" este amintită într-un document ce se referă la anul 1724, 22 noiembrie A. Sava. Documente privitoare la ținutul Lăpușnei a.1937, pag. 161.Un alt document, ce se referă la anul 1731, 25 mai, informează că vornicul Mihaci din satul Gârlea e martor la o hotărnicie a moșiei de acolo. Întemeietori ai satului Gârlea se socot Costachi și Hașul Cegolea Dicționar statistic al Basarabiei.1923. Denumirea Gîârlei se trage de la Gârlă, ceea ce înseamnă baltă.

Satul în perioada țaristă Dacă în 1813 în sat erau numai 62 gospodari, apoi în a doua jumătate a secolului XIX numărul lor a crescut considerabil și a ajuns la 300 gospodării, iar în 1870 avem în sat 391 gospodării Егунов. Перечень населённых мест Бессарабий. Кишинёв 1879 г.. Creșterea era datorată șuvoiului de oameni ce veneau din Rusia. După războaiele ruso-turce, și războiul din Crimeea (1853-1856) mulți soldați ruși au rămas să trăiască în Basarabia. În sat exista o biserică din lemn cu acoperiș din stuf, construită încă din 1783, biserica sfântului Nicolae Труды Бессарабской губернской архивной комисий 1864 г. том 3 стр.233. În anul 1815 în locul bisericii vechi locuitorii cer voie să zidească o biserică nouă din piatră, care este gata abia în 1830 Arhivele Basarabiei. Nr.4 Chișinău 1936 pag 243. Actuala biserică a fost construită de către săteni la porunca preotului Dumitru Sava Baltaga, arhitector fiind domnul Cupcea. Construcția a durat un an (1908-1909), iar clopotul a fost adus de către Simion Iovu Mereacre în anul 1914 de la Sankt Peterburg și cântărea 4800 kg.

Dezvoltarea învățământului În 1842 s-a deschis la Costești o școală parohială bisericească Arhiva de stat a R.S.S. Moldova fond.152, reg.1 doc. 157, iar la Gârla, în 1861 s-a mai deschis o asemenea școală. Și în Costești și la Gîrla școlile au fost deschise în case țărănești. Pe lângă fiecare școală lucra numai câte un învățător. La 1 iulie 1872 la Costești se deschide o școală populară elementară, care din anul 1877 s-a numit școală a Ministerului Învățământului Public . Această școală a fost deschisă într-o casă veche țărănească care nu corespundea cerințelor unei școli. Școala era cu o clasă în care învățau numai băieții „Зборник Бессарабского Земства” № 3, Кишинев 1877 стр.143. Religia era predată de preotul Dumitru Baltaga. În anul 1877 în școala Ministerului Învățământului Public lucra în calitate de învățător Grigorovici Ivan Procopievici. Această școală era controlată de organele respective județene. În anul 1890 în sat se deschide o școală primară care e întreținută de țărani și în care lucrează în calitate de învățător Antip Ternovițki. În această școală învățau 16 băieți și 4 fete Кишинёвские Епархиальные Ведомсти 1890 стр.722. În anul 1904 în Costești activau 30 școli, dintre ele 10 – ministeriale, 2 – de zemstva, 15 – parohiale bisericești și 3 școli elementare. În aceste școli învățau cca 1320 baieți și 89 fete ceea ce alcătuia puțin mai mult de jumătate din toată populația. Învățau la școală în limba rusă, ceea ce rezultă că se făcea o intensă politică de rusificare. Puteau frecventa școala doar copiii celor mai înstăriți oameni. Deși puțini la număr, elevii școlilor din sat duceau bunul nume al locului de unde au pornit în lume, atingând pe atunci un înalt nivel de instruire.

Încă la începutul secolului XIX în Gârlea era proprietar Ilie Botezatu, care la 1802 a devenit stăpân asupra unei părți din moșia ce i-o făcuse zestre Ștefan Bățu Uricarul Vol. 6 pag.249, socrul său. El era un fecior de nobil, moșier bogat , care avea și el doi feciori. Satul era răzășesc, în care trăiau 68 familii. Către 1859 el avea 128 case, 299 bărbați și 255 femei Списки Населённых Мест Росииской Империи Санкт-Петербург 1861. Aici exista biserica sfântului Mihail zidită În anul 1805. În a doua jumătate a sec. XIX proprietar era Gavriil Catacazi, care a cumpărat moșia de la fostul proprietar Ilie Botezatu. La începutul sec. XX Gârla număra 182 case cu 768 locuitori, proprietar era M.M Catacazi. Către anul 1924 în Gârla e rezidită biserica sf. Mihail, care a fost reconstruită în 1884. Biserica e construită din nuiele și e acoperită cu scânduri pe deasupra tencuielii. În biserică erau câteva icoane cu inscripții moldovenești. În curtea bisericii existau 2 pietre de mormânt fără inscripții.