Pornografie este un termen care desemnează o lucrare de artă, precum o scriere, un desen, o gravură, o sculptură, o fotografie sau un film, care prezintă scene explicite de act sexual special destinate a fi prezentate publicului cu scopul excitării și satisfacerii sexuale prin masturbare sau contact sexual.

În funcție de prevederile ei, pornografia se poate împărți în: pornografie hardcore (atunci când între actori se realizează penetrarea) sau pornografie softcore (definită prin lipsa vizuală a penetrării sexuale). Pornografia softcore conține în mod obișnuit actori nud sau seminud implicați în scene de erotism, fiind forma de artă care are o componentă erotică, dar este mai puțin grafică și intruzivă din punct de vedere sexual decât pornografia hardcore, definită de lipsa prezenței organelor genitale ale artiștilor implicați.

Etimologie Cuvântul pornografie derivă din limba greacă πορνογράφος / pornografos având înțelesul de a scrie despre prostituate, fiind la rândul său compus din πόρνη /pórnê, cu înțelesul de prostituată și γράφω /gráfô, cu înțelesul de a picta, a scrie, a descrie. Cuvântul grec πόρνη /pórnê la rândul său provine dintr-un cuvânt Indo-European cu înțelesul a vinde, făcând referire directă la faptul că prostituatele își pun în vânzare trupul lor.

Istoric thumb|left|190px|miniatura|Venus din Willendorf

În timpuri preistorice se desenau sau se făceau statui cu caracteristice sexuale exagerate: sâni enormi precum Venus din paleolitic sau membre proeminente. Dar în acea epocă intenția acestor reprezentări nu era să excite sexual, ci să ceară fertilitate și recolte bune.

În India există temple hinduse clădite cu mai mult de 2500 de ani în urmă, care au cu decorațiuni în relief sau sculpturi ce arată perechi în momentul copulării. În China s-au descoperit desene și gravuri din epoca dinastiei Chin cu reprezentări din actul sexual. În ruinele cetăților grecești s-au găsit căni cu desene de perechi în momentul actului sexual. S-au găsit de la căni până la ziduri și texte cu o clară intenție erotică. thumb|Farfurie din Grecia Antică

Ruinele cetății Pompei, în sudul Italiei, îngropată de o erupție vulcanică din anul 79 după Hristos, sunt ca o capsulă a timpului, care a permis contemporanilor să afla cum se distrau romanii. Resturile principalului bordel al orașului arată numeroase scene de sex.

Apariția creștinismului a transformat manifestările grafice ale sexualității într-un tabu, dar fără ca acestea să dispară cu totul. Ele au reapărut în timpul Renașterii sub o formă deschisă sau disimulată. Sculptura pe care a făcut-o Bernini reprezentând-o pe Tereza de Ávila o înfățișează pe aceasta într-o poziție pe care mulți o interpretează ca un extaz orgasmic. În concret, extazul mistic se consideră echivalentul spiritual al orgasmului fizic.

Pornografia, așa cum este cunoscută în ziua de azi, a apărut o dată cu apariția fotografiei. După puțini ani după ce Daguerre a inventat dagherotipia se făceau deja primele fotografii de nuduri și primele fotografii de perechi în momentul actului sexual. În Marea Britanie există o fotografie făcută în jurul anului 1890 care arată o femeie făcând felație unui bărbat, ceea ce ar fi prima fotografie pornografică dintr-o țară anglo-saxonă. Inventarea cinematografului a mărit producerea pornografiei, mai ales după al Doilea Război Mondial în Statele Unitele așa-numita revoluție sexuală a anilor 60 a permis ca tema sexualității să se discute mai deschis. O consecință indirectă a acestor schimbări sociale a fost creșterea producției grafice a materialului cu conținut erotic.

Impact social

Liberalizarea pornografiei nu a dus la creșterea numărului de violuri la suta de mii de locuitori, ci dimpotrivă, rata violurilor a scăzut după liberalizarea pornografiei.

Majoritatea bărbaților din SUA sunt consumatori de porno (o dată pe lună sau mai des). Conform The Huffington Post, 70% dintre bărbați și 30% dintre femei se uită la porno.Surse:

Top 1000 sites - DoubleClick Ad Planner

Foarte probabil, majoritatea populației SUA între 18 și 35 ani folosește porno cel puțin o dată pe săptămână (date din 2014). Conform unui studiu din 2023, „majoritatea bărbaților și o pluralitate substanțială dintre femei folosesc pornografie”.

Conform unui studiu din 2002, majoritatea populației Norvegiei folosește pornografie.

Rothman a declarat în 2021: „Cu alte cuvinte, cinci studii au constatat că autorii infracțiunilor de violență sexuală au văzut mai puțină pornografie decât restul infractorilor”. Ea a adăugat „Ar trebui aceste câteva « mere stricate » să strice plăcerea unui subgrup potențial mult mai mare de oameni care se bucură de pornografia cu aspect violent, dar fără efecte negative?”

Cifre din Olanda din 2023: tinerii au privit porno în precedentele șase luni între 65% (13-15 ani) și 96% (22-24 ani), iar tinerele între 22% (13-15 ani) și 75% (22-24 ani).

75% dintre bărbații creștini și 40% dintre femeile creștine folosesc pornografie cel puțin sporadic, conform unui studiu al Barna Group din 2024.

Politic Argumente conservatoare Argumente conservatoare susținând cenzurarea materialelor de tip pornografic s-au asociat cu ideea că pornografia este „un material cu conținut explicit sexual, menit a trezi în consumatori un ecou sexual care este dăunător într-un anumit fel”.

Lyman Stone scriind pentru revista evanghelică a declarat că „Bărbații protestanți care merg des la biserică sunt practic singurii bărbați din SUA care rezistă față de norma culturală de a folosi pornografie în mod frecvent.”

Conform lui , „de asemenea, pare probabil că cei care doresc să interzică pornografia consideră știința și oamenii de știință drept apologeți ai devianței sexuale.”

Viziunea liberală

Viziunea liberală asupra pornografiei se bazează pe argumentele unor gânditori precum John Stuart Mill,Emil Socaciu, John Stuart Mill. care susținea că cenzura în general este un pericol la adresa libertății de exprimare a indivizilor.Argumentul se regăsește în lucrarea "Despre libertate". Aceste argumente au fost aplicate în problema cenzurării pornografiei din secolul al XX-lea. Liberalii consideră că pericolul cenzurării constă în dificultatea de a formula o definiție exactă a pornografiei, ceea ce ar duce la o pantă alunecoasă în ceea ce privește interzicerea diferitelor materiale.

Liberalism și feminism

Dezbaterea actuală se desfășoară între mișcarea liberală și o anumită parte din cea feministă, unele feministe considerând că pornografia este un afront adus demnității unei femei și că ar trebui interzisă prin lege pe baza faptului că pornografia mainstream are scopul satisfacerii plăcerii sexuale masculine practic exclusiv prin scene de penetrare vaginală și anală a femeilor de către bărbați și efectuarea sexului oral de femei bărbaților. Aceasta induce bărbaților care vizionează acest tip de pornografie ideea că femeile sunt sclavele sexuale ale bărbaților, aceștia fiind văzuți ca exploatatori și asupritori de feminismul radical.

Există și feministe care sunt de acord cu pornografia, cum sunt Betty Friedan, Kate Millett, Karen DeCrow, Wendy Kaminer și Jamaica Kincaid.

Aspecte medicale

Recunoașterea unui diagnostic

Conform profesoarei universitare , sexolog de la Centrul Medical Academic din Amsterdam, de obicei dreapta religioasă americană este cea care susține existența adicției de pornografie și a problemelor de sănătate produse de a privi porno, iar astfel de susțineri sunt rare (neobișnuite) din partea sexologilor. Dependența de pornografie este un concept controversat, deoarece pare a fi „în mare parte motivat din punct de vedere moral, ideologic și politic”.Surse pentru 'controversat': Deși este o „teorie drăguță”, suportul empiric pentru aceasta lipsește în mare măsură, iar „industria [tratării] dependenței de porno/sex se bazează pe valori morale conservatoare în jurul sexualității care se amestecă în practica clinică”.

Adicția de pornografie nu este o tulburare recunoscută. DSM-5 nu recunoaște nicio adicție, acestea fiind înlocuite de tulburări de control al impulsului. DSM-5 nu admite că a consuma pornografie ar fi o problemă de sănătate.

Autorii unui manual universitar introductiv de psihologie Coon, Mitterer și Martini, menționând în treacăt NoFap, discută de pornografie drept „stimul supranormal”, dar folosesc modelul compulsiei și nu pe cel al adicției.

Paula Hall (2018) susține utilizarea modelului dependenței pentru a înțelege și trata utilizarea problematică a pornografiei și pledează pentru recunoașterea dependenței de pornografie ca o problemă clinică legitimă.

ICD-11 admite existența tulburării de comportament sexual compulsiv (CSBD) dar nu folosește modelul adicției. OMS nu recunoaște diagnosticul de adicție sexuală.

DSM-5-TR a fost lansat în martie 2022 și a revizuit semnificativ caracteristicle diagnostice pentru tulburările legate de sex și gen. DSM-5-TR nu recunoaște diagnosticul de adicție/compulsie sexuală.

ICD-11 a adăugat pornografia la CSBD. Aceasta este însă o tulburare de control al impulsurilor, nu o tulburare adictivă. Deoarece adicția sexuală/de porno este un diagnostic contestat, Gola și Kraus (2021) au găsit că OMS a ajuns la un „compromis bun” prin a considera CSBD drept tulburare de control al impulsurilor. Se argumentează că diagnosticul de CSBD nu este bazat pe cercertări ale sexualității.

Nici ICD-10, nici ICD-11 nu recunosc adicția sexuală sau adicția de porno drept diagnostice valabile.

Cercetări empirice

În ciuda unei campanii de lobby concertate care susține că pornografia are efecte dăunătoare, dovezile științifice sunt ambivalente sau neconcludente cu privire la efectul pornografiei asupra utilizatorilor săi.

Wright și colab. (2017) au descoperit o depreciere a satisfacției conjugale datorată pornografiei cu un r pătrat = 0,01 (aceasta explică extrem de puțin variația). Înseamnă: corelația este semnificativă, dar foarte slabă.

Dwulit și Rzymski (2019) au constatat o corelație între consumul de pornografie și scăderea satisfacției sexuale, dar admit că scăderea satisfacției sexuale poate fi cauza, iar consumul de pornografie efectul.

Potrivit lui Gunter de Win, un profesor universitar belgian și cercetător al sexualității, referitor la disfuncția erectilă presupus indusă de pornografie (PIED): „Pur și simplu, respondenții care urmăresc 60 de minute pe săptămână și cred că sunt dependenți au fost mai predispuși să raporteze disfuncții sexuale decât persoanele fără astfel de griji care privesc 160 minute săptămânal.”

Corelațiile dintre utilizarea pornografiei și măsurătorile de degradare a satisfacției relaționale sunt mici. Deși „cu excepția unei singure excepții neclare, utilizarea pornografiei nu a fost niciodată asociată pozitiv cu calitatea relației”, acesta cu siguranță nu este un impact major. Adică explică 4% din variația generală și 6,76% din variația doar pentru bărbați. Corelația dintre utilizarea pornografiei și experimentarea violenței în cadrul relației explică 0,01% din variație doar pentru bărbați și 0,04% în general.

Psihologii, medicii și oamenii de științe sociale au observat că obsesia tradițională creștină de a combate activitățile sexuale, inclusiv masturbarea, este nesănătoasă și problematică la nivel mental, fiind bazată pe idei antice depreciative despre statutul sexualității și ignorarea fiziologicului, iar acest lucru este valabil și pentru activismul secular al anti-pornografiei și anti-masturbării, inclusiv al legislativelor din 16 state din SUA care au declarat că pornografia este o „criză de sănătate publică”. respinsese deja, înainte de momentul respectiv, o astfel de panică morală („truc publicitar politic”) în DSM-5 (din anul 2013).