În țările cu regimuri comuniste, anul 1956 a fost caracterizat prin mișcări anticomuniste de masă, cele mai importante având loc în Polonia și Ungaria. În România, mișcările anticomuniste au fost organizate de studenți și din acest punct de vedere centrele universitare cele mai active au fost Timișoara, Cluj, București, Iași și Târgu Mureș. Mișcările anticomuniste studențești au fost brutal reprimate de autoritățile regimului comunist iar numeroși studenți protestatari au fost arestați sau excluși din facultăți. Mulți dintre ei și-au văzut cariera distrusă sau, numai după o lungă perioadă de timp, au reușit să găsească alte modalități de a se realiza. Cu toate că nu au reușit să determine o schimbare de regim, mișcările studențești din 1956 au arătat că inclusiv în România exista un puternic curent împotriva comunismului și un tineret dispus să facă sacrificii pentru exprimarea punctului său de vedere.
Mișcarea studențească de protest din 1956 este studiată într-un număr restrâns de lucrări.
Preludiu la mișcările studențești Evenimentele din Polonia care au determinat eliminarea conducătorilor staliniști și aducerea la putere a lui Władysław Gomułka la 19 octombrie 1956, au agitat spiritele tineretului universitar din țările comuniste din răsăritul Europei. Starea de agitație din Polonia începuse să se extindă spre Ungaria. Încă la 16 octombrie 1956, studenții din Szeged s-au dezis de uniunea studenților comuniști (DISZ) și au reînființat precedenta Uniune a Studenților Maghiari din Universități și Academii (MEFESZ) - o organizație studențească democratică care fusese suprimată de regimul lui Mátyás Rákosi.
În următoarele zile, studenții din Pécs, Miskolc și Sopron au luat aceeași măsură. La 22 octombrie 1956, studenții de la Universitatea Tehnică și Economică din Budapesta (în maghiară Budapesti Műszaki és Gazdaságtudományi Egyetem sau, prescurtat, Műegyetem) au dat publicității un memoriu de 16 puncte prin care au revendicat diferite schimbări politice. Aflând de intenția Uniunii Scriitorilor Maghiari de a-și exprima solidaritatea cu Polonia, prin depunerea unei coroane la statuia generalului polonez Józef Bem, erou al revoluției maghiare din 1848-1849, studenții unguri au hotărît să organizeze o demonstrație paralelă de susținere a polonezilor. La manifestația din după amiaza zilei de 23 octombrie 1956, studenții au citit proclamația lor, eveniment care a constituit declanșarea revoluției maghiare.
Chiar dacă în România nu au avut loc manifestații studențești de susținere a lui Gomułka, similare celor din Ungaria, majoritatea studenților din România erau în parte informați despre situația din Ungaria prin posturile de radio occidentale, inclusiv Europa Liberă. Numeroși studenți considerau evenimentele din Ungaria un model care demonstra că, în condițiile regimului comunist, studenții reprezintă grupul care trebuie să pornească asemenea acțiuni care pot implica și păturile largi ale populației.
Organizarea acțiunilor studențești Desfășurarea evenimentelor din Ungaria a fost urmărită cu atenție de studenții din România. La început se schimbă informațiile pe care diferiți studenți le-au obținut de la radio sau din alte surse și se încep discuții în diferite universități, în cadrul cărora se ridică problema oportunității trecerii la acțiuni similare cu cele din Ungaria. Conștienți că orice cadru organizatoric riscă să atragă atenția și reacția organelor de securitate, studenții nu au format comitete care puteau fi considerate de către autorități organizații clandestine; în schimb, apar grupuri de acțiune locală, la nivel de facultăți.
În Octombrie 1956, atitudinea studenților față de evenimentele din Ungaria nu a fost omogenă. Grupurile cele mai active au fost cele din facultățile de Științe Juridice, Filologie, Teatru, Medicină, Arhitectură, Politehnică, Filozofie precum și de la Institutul Medico-Militar. A fost mult mai rezervată reacția studenților de la majoritatea instituțiilor de învățământ tehnic (Petrol și Gaze, Agronomie), de la facultățile de Matematică, Geografie și Istorie din cadrul Universității București și de la Institutul de Științe Economice.
Este dificilă stabilirea unei liste exacte de studenți care au fost implicați în organizarea acțiunilor de protest. Pentru acest scop, singurele surse sunt procesele care au urmat după înăbușirea mișcării, datele prezentate în ședințele de demascare ale studenților rebeli și ulterioarele excluderi din facultăți. Pe baza acestor date, se pot cita următoarele nume ale studenților care au făcut parte din grupul de organizare a acțiunilor de protest:
Facultatea de Științe Juridice: Eugenia Florescu, Dan Mugur Rusiețchi, Radu Surdulescu, Florin Caba. Mircea Tatos, Aurel Moldovan, Ligia Filotti, Rodica Ojoc, Magda Dumitrescu, Rodica Baroi, Călin Chiser, Ligia Teodorescu. Mihai Cezar Busuioc, Alexandru Dincă, Rodica Bujoreanu, Paul Mitroi, Valentin Topciu, Vladimir Trifu, Marin Stănescu; Facultatea de Medicină: Alexandru Ivasiuc, Mihail Victor Serdaru, Constantin Iliescu, Dan Constantin Stavarache, Mirel Trifu, Șerban Horia Popescu, Nicolae Cernăianu, Remus Petcu, Vasile Brânzan, Octavian Lupășteanu, Mircea Selten, Paul Iliescu; Facultatea de Filologie: Teodor Lupaș, Ștefan Negrea, Mihai Rădulescu, Christa Depner, Aurel Covaci, Paul Goma, Horia Florian Popescu, Gloria Barna, Grigore Vereș, Dumitru Panaitescu-Perpessicius. Facultatea de Ziaristică: Steliana Pogorilovschi (Stela Covaci), Florin Constantin Pavlovici Institutul de Teatru: Alexandru Mălinescu, Petre Gheorghe, Adrian Ianuli, Gabriela Cocora; Facultatea de Arhitectură Alexandru Tătaru, Dan Stoica; Facultatea de Filozofie: Mihai Stere Derdena , Dan Onaca, Costel Dumitrescu, Dumitru Arvat, Alexandru Bulai, Ioan Zane, Aurel Lupu, Romulus Resiga, Constantin Dumitru; Institutul Politehnic: Marin Petrișor, Tiberiu Ionescu, Constanța Corbea, Ion Săcean, Timuș Velescu; Institutul de Construcții: Radu Gabrea, Marian Rosenzweig, Adrian Cristea
Mai sînt însă fără îndoială și numeroși alți studenți care au fost activi în acele zile.
Primele acțiuni Dacă revolta din Ungaria era admirată, exista și o anumită reținere cu privire la Imre Nagy, conducătorul revoluției din Ungaria. Imre Nagy trăise practic în Uniunea Sovietică din anii 1920 iar românii, în general, considerau conducătorii comuniști aduși de tancurile Armatei Roșii ca fiind de departe mai răi decât cei care trăiseră în țară.
Cei care urmăreau situația din Ungaria erau preocupați în același timp și de situația internațională. Deși posturile de radio occidentale îi asigurau pe revoluționari de sprijinul occidentului, studenții din România se așteptau la mai mult decât la simple vorbe și priveau cu multă îngrijorare atitudinea pasivă și lipsa unei intervenții militare a Statelor Unite și a puterilor Vest-Europene.
Cu toate aceste rezerve, primele acțiuni de protest ale studenților au început la București încă din primele zile după revoluția din Ungaria. Evenimente asemănătoare au avut loc și în alte centre universitare, în special la Timișoara, Cluj și Iași. Chiar dacă au existat unele informații despre starea de spirit din alte centre universitare, în condițiile existente atunci în România, nu era posibilă coordonarea acțiunilor de protest ale studenților din diferitelele centre universitare. thumb|150px|right|Ligia Filotti, studentă la Facultatea de Științe Juridice, exmatriculată
Invitația conducerii de stat la dialog La București, o primă manifestare pornește de la studenții de la Facultatea de Filologie care îl cheamă pe Iosif Chișinevschi, vice-președintele Consiliului de Miniștri, să răspundă la o listă de întrebări întocmită de toți studenții. Alegerea lui Chișinevschi ca interlocutor nu era determinată doar de poziția sa în guvern. Spre deosebire de majoritatea celorlalte țări comuniste din estul Europei, în România nu se făcuseră schimbări majore în conducerea partidului comunist după moartea lui Stalin. Neinfluențat nici de discursul din 23 februarie al lui Nikita Hrușciov la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în care erau denunțate abuzurile lui Stalin și scoase în evidență urmările negative ale cultului personalității, nici de reacțiile din celelalte țări cu regimuri comuniste care au epurat, măcar în parte, conducerea cu orientare stalinistă, Gheorghe Gheorghiu-Dej continua să conducă țara cu aceleași metode autoritare. Totuși s-a aflat că la Plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român din Martie 1956, Miron Constantinescu și Iosif Chișinevschi se opuseseră lui Gheorghiu-Dej, susținând necesitatea unei liberalizări în spiritul celei a lui Hrușciov, propunere net respinsă de Gheorghiu-Dej. Studenții considerau că neintervenția armatei sovietice în primele zile ale revoluției maghiare reprezenta o acceptare din partea lui Hrușciov a mișcării revendicative din Ungaria. De aceea, pentru unii studenți, Iosif Chișinevschi, care susținuse ideea unei liberalizări, oricât ar fi fost de relative, părea un interlocutor mai favorabil decât alți conducători comuniști.
Întrebările puse au îmbrăcat mai mult forma unor proteste care, măcar aparent, nu ridicau probleme de ordin ideologic. Dintre aceste întrebări se pot menționa:
Dacă regimurile din cele două țări sunt identice și internaționalismul comunist este acceptat, de ce nu este retrocedată Basarabia, din moment ce această provincie este românească din punct de vedere istoric? De ce țăranii sunt nevoiți să facă coșciuge pentru copii din ulucele de la garduri când România are o producție însemnată de lemn? De ce se vinde pâinea pe cartelă într-o țară agricolă? De ce se cumpără vin artificial din Bulgaria? De ce nu există pește pe piață? De ce se vând Vietnamului contoare electrice la un preț care nu acoperă nici măcar costul lăzilor de ambalaj? De ce se furnizează gaz metan Ungariei doar contra unor proiecte pentru uzine de prelucrare a gazului metan?
Scopul acțiunii nu era atât obținerea unor răspunsuri la acest tip de întrebări. Intenția era de a sonda dacă măcar unii conducători comuniști erau dispuși să înceapă un dialog. De aceea, întrebările se concentrau asupra aspectelor economice și nu ridicau probleme politice sau ideologice. Dar era evident că nici vinul artificial bulgăresc, nici contoarele electrice pentru Vietnam, nu reprezentau preocuparea majoră a studențimii din România. Aceste întrebări erau doar un semnal trimis conducerii de partid că există o intenție de dialog, nu de confruntare ideologică.
După cum se așteptau mulți din conducătorii studenților, Iosif Chișinevschi, ca alți conducători comuniști din guvern, nu a dat curs invitației. Dar invitația a putut fi folosită ca argument, demonstrând celor care ezitau, că studenții nu începuseră mișcarea revendicativă ca o confruntare, iar drept consecință a atitudinii negative a autorităților, se impuneau acțiuni mai energice. thumb|150px|left|Alexandru Mălinescu, student la Institutul de Teatru, condamnat la 2 ani
Acțiuni preliminare de protest În multe din instituțiile de învățământ superior, precum și în unele licee, încep proteste în timpul cursurilor politice și a celor de limba rusă. În fața ostilității studenților, mai mulți profesori sunt siliți să plece de la catedră. Corpul universitar primește dispoziții să încerce să-i liniștească pe studenți. Pentru organele de partid, acțiunile de perturbare a orelor de limba rusă erau considerate foarte grave, deoarece se petreceau tocmai în octombrie, luna prieteniei româno-sovietice, în cinstea Revoluției Socialiste din Octombrie.