Adverb

În gramatică, adverbul este definit în mod tradițional ca o parte de vorbire care are funcția sintactică de complement circumstanțial în general facultativ, cel mai adesea al unui verb, mai rar al unui adjectiv sau al unui alt adverb.Bidu-Vrănceanu 1997, p. 27–28.Dubois 2002, .Grevisse și Goosse 2007, p. 1181.Bokor 2007, p. 240.

În unele limbi, precum româna sau franceza, adverbele sunt invariabile, adică, cu unele excepții, nu pot primi afixe. În alte limbi, cum sunt unele limbi slave (de exemplu BCMSBosniacă, croată, muntenegreană și sârbă.), adverbele sunt parțial afixabile, adică cele care pot avea grade de comparație le exprimă pe acestea prin afixe.Klajn 2005, p. 158. La fel este și limba maghiară, în care unele adverbe pot primi și anumite desinențe cazuale. În limbile romanice, de pildă, acestora le corespund prepoziții.

În gramatici relativ recente sunt tratate printre cuvintele considerate în mod tradițional adverbe unele care nu corespund niciodată sau în unele situații definiției de mai sus, neavând funcție sintactică. De aceea, unele surse califică adverbele drept o clasă eterogenă.Bussmann 1998, p. 22.Crystal 2008, p. 14. În acestea, cuvintele din această clasă, cu diverse roluri nesintactice, sunt numite cu sintagme de tipul „adverb” + un calificativ, de exemplu: adverb modalizator, adverb fără funcție sintacticăConstantinescu-Dobridor 1998, articolul adverb.; adverbe de phrase „adverb propozițional”;Delatour 2004, p. 172. sentence adverb „adverb propozițional”.

În unele gramatici, toate sau o parte din aceste cuvinte fără funcție sintactică sunt grupate în alte clase de cuvinte. De pildă, gramatica Grevisse și Goosse 2007 lasă printre adverbe cuvinte fără funcție sintactică precum cele pe care le numește expletive (ex. Nous disions donc que... „Spuneam deci că…”), dar include în clasa numită „cuvinte propoziții” pe oui „da” și non „nu”, iar în cea numită „introducători” – pe voici, voilà „iată”.Grevisse –Goosse 2007, p. 1183. În gramaticile limbii maghiare sunt în clasa adverbelor numai cele cu funcție sintactică, iar celelalte formează clasa modalizatorilorBokor 2007, p. 250.. Unele dintre gramaticile acestei limbi delimitează și o a treia clasă, numită „particule”Keszler 2000, p. 277.. În unele gramatici BCMS, aceste cuvinte intră în clasa numită particuleBarić 1997, p. 282 (gramatică croată).Klajn 2005, p. 169 (gramatică sârbă)., în altele sunt distinse particule dependenteČirgić 2010, p. 224 (gramatică muntenegreană). și particule independente, numite și modalizatoriČirgić 2010, p. 229..

Clasificare

Adverbele pot fi grupate din mai multe puncte de vedere.

După origine

Adverbe nemotivate

Astfel sunt, în primul rând, adverbele moștenite din limba de bază, neanalizabile de către vorbitorul de rând. Exemple: afară, bine, unde (din latină); mal „rău”, mieux „mai bine”, puis „apoi” (din latină);Grevisse și Goosse 2007, p. 1186. hanyatt „pe spate”, rögvest „îndată”, tüstént „imediat” (din maghiara veche).

Tot nemotivate sunt și adverbele împrumutate: prea (din slavă), taman (din turcă), măcar (din greacă), musai (din maghiară), deja (din franceză); gratis (din latină), illico „de îndată” (din latină), incognito (din italiană);Grevisse și Goosse 2007, p. 1187. privátim „în particular” (din latină), momentán „momentan” (din germană), dettó „la fel” (din italiană).Szende și Kassai 2007, p. 297.

Adverbele motivate sunt și ele de mai multe feluri.

Adverbe prin conversiune

Unele adverbe rezultă prin conversiune, procedeu a cărui importanță este diferită de la o limbă la alta.

În limba română este foarte frecventă conversiunea adjectiv calificativ → adverb, adică folosirea adjectivelor în cauză ca adverbe, fără schimbarea formei lor de masculin singular, ex. citește corect, frumos, expresiv. Nu este generală adverbializarea substantivelor, dar unele devin adverbe de timp sau de mod, cum sunt numele zilelor săptămânii cu sau fără articol hotărât (ex. luni, lunea), numele de anotimpuri și ale unor perioade din zi cu articol hotărât (ex. iarna, ziua), și alte câteva substantive, ex. beat turtă, a strâns florile mănunchi.

În BCMS este frecventă folosirea ca adverbe a formei de neutru singular a unor adjective (ex. dobro „bun/bine”, jasno „clar”, slabo „slab”Čirgić 2010, p. 131.) și cea de masculin singular a adjectivelor terminate în -skī sau în -jī. Adverbul poate avea exact aceeași terminație ca adjectivul, adică cu ī lung, sau cu varianta scurtă (i) a acestei vocale: Primio nas je bratskī/bratski „Ne-a primit frățește”, Cijelo je to vrijeme živio pasjī/pasji „În tot acest timp a trăit ca un câine”.Barić 1997, p. 275.

În limba franceză, adverbele prin conversiune sunt relativ rare față de alte limbi. Unele adjective pot fi folosite ca adverbe, ex. Il chante faux „Cântă fals”, Elle s’habille jeune „Se îmbracă tinerește”.Kalmbach 2017, p. 38. Cu totul excepțional sunt astfel de adverbe acordate cu regentul lor, ex. Ma fenêtre est grande ouverte „Fereastra mea e larg deschisă” (André Gide)Grevisse și Goosse 2007, p. 1190.. În această limbă sunt de asemenea mai multe prepoziții folosite și ca adverbe (après „după”, avant „înainte”, depuis „de atunci”, derrière „în spate”, devant „în față”),Grevisse și Goosse 2007, p. 1327. precum și câteva substantive: moitié mort „mort pe jumătate”, tomber pile „a pica la țanc”Grevisse și Goosse 2007, p. 1188..

În limba engleză, adjectivele adverbializate sunt de asemenea mai rare decât celelalte, ex. We didn't have to wait long „N-a trebuit să așteptăm mult”.Eastwood 1994, p. 262.

În limba maghiară sunt mai multe postpoziții (ex. a házon kívül „în afara casei” vs. kívül sötét van „afară este întuneric”) și prefixe verbale (ex. felmegy „merge sus” vs. fel a hegyre „sus pe munte”) folosite ca adverbe.P. Lakatos 2006, p. 133. Mai sunt și verbe la gerunziu care au dat adverbe, schimbându-li-se și sensul: lopva „pe furiș” (lit. „furând”), elvétve „rar, sporadic” (lit. „nenimerind”), betéve „pe de rost” (lit. „punând înăuntru”).

Adverbe prin derivare

În franceză, majoritatea adverbelor sunt derivate de la adjective, existând un singur sufix pentru aceasta, -ment, ex. grand, -e „mare” → grandement „în mare măsură”; vif, vive „vioi, vioaie” → vivement „cu vioiciune”.Grevisse și Goosse 2007, p. 1206.

În engleză, derivarea este de asemenea principala sursă de adverbe, formate tot cu un singur sufix: quick „rapid” → quickly „repede”, awful „groaznic” → awfully „groaznic”.

Maghiara seamănă cu cele două limbi de mai sus în privința productivității derivării adverbelor cu bază adjectivală, dar sunt și cu bază numerală, iar sufixele de formare a adverbelor sunt mai multe: magas „înalt” → magasan, konok „încăpățânat” → konokul, öt „cinci” → ötször „de cinci ori”, öt → öten „cinci” (numărul de persoane într-o anumită stare sau care participă la o acțiune).Bokor 2007, p. 242.

În română, formarea de adverbe prin derivare este sporadică, cu sufixe autohtone, din substantive (ex. șoim → șoimește) sau din verbe: a se târî → târâș. Există și un sufix împrumutat, -mente, în formațiuni livrești ca literalmente, totalmente.

În BCMS se derivă adverbe din substantive (zima „iarnă” → zimus „în această iarnă”, dan „zi” → danas „astăzi”) și din verbe: hteti „a vrea” → nehotice „neintenționat”.

Adverbe compuse

Și compunerea este unul dintre mijloacele de îmbogățire a lexicului cu adverbe. Exemple: alaltăieri, oricând; avant-hier „alaltăieri”, longtemps „mult timp”;Grevisse și Goosse 2007, p. 1195–1196. forthwith „îndată”, henceforth „de acum înainte”; éjjel-nappal „zi și noapte”, ideig-óráig „o vreme” (lit. „până la timp-până la oră”); BCMS zatim „după aceea”, bogzna „cine știe” (lit. „Dumnezeu știe”).Barić 1997, p. 389.

Locuțiuni adverbiale

Locuțiunea adverbială este un grup fix (neanalizabil) de cuvinte care apare cu semnificația globală a unui adverb. Are la bază o sintagmă (ex. la miezul nopții), mai rar o propoziție, ex. cât ai zice pește.Bărbuță 2000, p. 189. Unele conțin cuvinte care nu mai sunt folosite izolat sau cu sensul din locuțiune, cum este miez în la miezul nopții. În franceză, un exemplu de acest fel este à bon escient „cu discernământ, în mod potrivit” (lit. „cu bună cunoaștere”). În alte locuțiuni sunt cuvinte care se folosesc și singure, precum cât ai zice pește sau de bonne heure „dimineața devreme” (lit. „de bună oră”).Grevisse și Goosse 2007, p. 1197.

După sens

Clasificarea semantică (după sens) a adverbelor diferă de la o gramatică la alta, inclusiv în cele ale aceleiași limbi.

De pildă, în gramatica română, Bărbuță 2000 distinge adverbe și locuțiuni adverbiale care exprimă:Bărbuță 2000, p. 189–190. modul realizării acțiunii: agale, cu de-a sila; locul realizării acțiunii: acasă, din loc în loc; timpul realizării acțiunii: acum, la spartul târgului; scopul acțiunii: anume, cu tot dinadinsul; cauza acțiunii: de aceea, în zadar; o concesie: totuși, cu toate acestea; cantitatea: atât, câtă frunză și iarbă; durata, continuitatea, revenirea: mereu, din nou; o comparație: asemenea, precum; o afirmație: da, fără doar și poate; o negație: nu, câtuși de puțin; o îndoială, o probabilitate, o posibilitate: oare, pesemne; o aproximație: aproape, cât pe ce, gata-gata; o restricție: măcar, numai; o precizare, o confirmare: chiar, și.

În afară de acestea mai sunt și adverbe numite pronominale, grupate în:Bărbuță 2000, p. 191. demonstrative, care exprimă ideea de apropiere sau depărtare a acțiunii în spațiu și în timp: aici – acolo, aproape – departe, încoace – încolo, acum – atunci; interogative: cum?, când?, cât?, încotro?, unde?; relative, care leagă, precum conjuncțiile, propoziții subordonate de regenta lor, aceleași care sunt și interogative: cum, când, cât, încotro, unde; nehotărâte, care exprimă ideea de loc, de timp sau de mod într-o formă generală, imprecisă: cândva, câtva, fiecum, odată, odinioară, oriunde; negative: nicicând, nicicât, nicicum, nicăieri.

Adverbe cu formă variabilă

Există limbi în care adverbul este variabil în oarecare măsură.

În primul rând, este vorba de exprimarea gradelor de comparație comparativ de superioritate și superlativ relativ de superioritate, prin afixe.

În BCMS se folosește sufixul -e pentru marcarea comparativului de superioritate, iar la această formă se adaugă un prefix pentru a exprima superlativul relativ de superioritate: blizu „aproape” → bliže „mai aproape” → najbliže „cel mai aproape”.Klajn 2005, p. 158.

În maghiară, procedeul este analog, ex. messze „departe” → messzebb „mai departe” → legmesszebb „cel mai departe”.

În engleză, majoritatea adverbelor au gradele de comparație formate în mod analitic (ex. often „des” – more often „mai des”, most often „cel mai des”), dar unele le formează în mod sintetic, prin sufixe, ex. soon „devreme” → sooner „mai devreme” – the soonest „cel mai devreme”.Eastwood 1994, p. 282.

Unele adverbe maghiare, mai ales de loc și de timp, primesc unele desinențe cazuale: kintről (cazul delativ) „de afară”, belülre (sublativ) „spre înăuntru”, mostantól (ablativ) „de acum”, hazáig (terminativ) „până acasă”. În limbi ca româna, franceza sau BCMS, acestora le corespund grupuri prepoziție + adverb. În gramaticile BCMS, unele din asemenea grupuri sunt văzute ca adverbe compuse, ex. nadesno „spre dreapta”.Barić 1997, p. 276.

În unele limbi, anumite adverbe pot fi baze pentru derivare: În română sunt adverbe cu sufix diminutiv: bine → binișor, repede → repejor.Cojocaru 2003, p. 175. În BCMS, din unele adverbe rezultă prin derivare alte adverbe cu sens apropiat, ex. natrag „înapoi” → natraške „de-a-ndăratelea”. În maghiară se derivă din adverbe: verbe: tovább „mai departe” → továbbít „transmite”; adjective: ma „azi” → mai „de azi”, ingyen „gratis” → ingyenes „gratuit, -ă”.

Funcții ale adverbului

Funcții sintactice

Adverbul îndeplinește anumite funcții în propoziție. Tipologia lor variază de la o gramatică la alta, inclusiv în ale aceleiași limbi.