miniatura|Harta Camerelor Internaționale Incoterms.
INCOTERMS este un acronim pentru INternational COmmercial TERMS, ceea ce înseamnă Clauze de Comerț Internațional.
În orice contract de vânzare se pune problema stabilirii modalităților de livrare, a transferului riscurilor și a repartizării între vânzător și cumpărător a cheltuielilor aferente transportului mărfurilor (cheltuieli privind asigurarea mărfii, contravaloarea transportului).
Este anevoioasă rezolvarea acestor formalități de fiecare dată prin inserarea în contract a clauzelor detaliate cuprinzând reglementarea tuturor acestor aspecte. De aceea practica a imaginat o metodă de a scurta drumul până la încheierea contractului, recurgând la termeni comerciali ce condensează într-o formă cât mai simplă posibil situațiile cele mai uzuale.
Free On Board (FOB)
De exemplu, stipulând simplu într-un contract că marfa urmează a fi vândută „FOB Hamburg”, părțile au vrut să spună că: vânzătorul trebuie să încarce și să expedieze marfa până în portul Hamburg; să suporte cheltuielile de încărcare; să expedieze marfa folosind transportul maritim. să suporte riscurile până în momentul îmbarcării
În timp ce cumpărătorului îi incumbă următoarele obligații: să plătească cheltuielile de navlosire; să suporte riscurile din momentul îmbarcării mărfii
Crearea INCOTERMS miniatura|dreapta|250px|Emblema Camerei Internaționale de Comerț cu sediul la Paris Uzanțele comerciale au fost, la origine, proprii vânzărilor maritime, iar înțelesul lor era diferit în funcție de loc, de port (maritim sau fluvial) sau de țară. Acest fapt crea dificultăți în ceea ce privește cunoașterea lor de către părți, care nu știau exact întinderea obligațiilor lor, deoarece uzanțele cunoșteau accepțiuni variate în funcție de portul în care se aplicau. De exemplu, o vânzare FOB implica într-un port obligația vânzătorului de a încărca marfa la bordul navei, în timp ce într-un alt port se impunea numai să aducă marfa la chei, lângă navă. Or, aceste diferențe erau stânjenitoare și erau surse de neînțelegeri între părți, fiind extrem de dificil de stabilit care a fost intenția inițială a părților
Pentru a înlătura aceste inconveniente Camera Internațională de Comerț de la Paris, începând cu anul 1920, a avut inițiativa și a întreprins codificarea termenilor comerciali celor mai uzuali.
Prima codificare a avut loc în anul 1936, a fost revizuită în anul 1953 și completată în 1967, 1976, 1980 și 1990. Varianta cea mai recentă datează din 2010 fiind publicată în 1 ianuarie 2011 sub titulatura de INCOTERMS 2010 1.
Inițial, regulile INCOTERMS au fost concepute exclusiv pentru operațiunile ce implicau transportul transfrontalier al bunurilor, însă versiunea INCOTERMS 2010 schimbă această optică menționând faptul că cei 11 termeni standard pot fi folosiți pentru comerțul intern și internațional.
Utilizarea INCOTERMS
INCOTERMS conțin un preambul în care se arată că prevederile acestor reguli nu se impun voinței părților (nu au deci caracter obligatoriu), partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul contractului alte dispoziții speciale. Cele două părți se pot referi la INCOTERMS ca bază a contractului lor, dar pot prevedea anumite modificări sau adăugiri în funcție de natura mărfurilor care fac obiectul contractului. Aplicarea INCOTERMS, fiind facultativă, este dependentă de voința părților.
Scopul INCOTERMS este de a stabili între vânzător și cumpărător: partea care suportă costul transportului, incluzând asigurarea, taxele și alte obligații; locul de preluare a bunurilor și locul de predare, precum și partea ce suportă riscul asupra bunurilor în fiecare moment al transportului.
Adoptarea de către ele a condițiilor de livrare reglementate prin aceste uzanțe nu comportă alte formalități sau precizări decât simpla înscriere în contractul de vânzare internațională a clauzei alese, urmată de indicarea denumirii prescurtate a regulii:
F.O.B. INCOTERMS 2000 C.I.F. INCOTERMS 2000 F.A.S. INCOTERMS 1990 Regulile INCOTERMS reprezintă o bază de plecare în ceea ce privește negocierea condițiilor de livrare a bunurilor. INCOTERMS pot fi modificați oricând în timpul negocierilor sau pe parcursul derulării contractului astfel încât să includă, de exemplu, încărcarea sau deplasarea până la un expeditor. Părțile pot îmbunătăți regulile INCOTERMS adăugând obligații suplimentare. Printre cele mai folosite variațiuni se numără DDP VAT Unpaid - ce implică obligația de plată a TVA în statul de destinație de către cumpărător – sau EXW loaded – ce implică obligația suplimentară a vânzătorului de a urca bunurile în mijlocul de transport.
Pentru definirea principalelor reguli INCOTERMS s-au luat în considerare ca puncte de plecare predarea mărfii și stabilimentul vânzătorului și cel al cumpărătorului; regulile privesc obligațiile fiecărei părți, care sunt grupate în zece articole, cu titluri identice pentru toate regulile.
Datorită evoluției semnificative a comerțului internațional, în vederea punerii la dispoziție a comercianților a unor reguli în interpretarea condițiilor comerciale utilizate frecvent în comerțul internațional, Camera Internațională de Comerț de la Paris a elaborat un set de condiții de livrare destinate interpretării acestora în domeniul vânzării internaționale, reguli care erau în practica comerțului internațional niște cutume, dar care nu aveau aceeași semnificație pentru comercianții din diferite țări.
INCOTERMS 2000
Grupa E - Vânzătorul pune marfa în propriile depozite la dispoziția cumpărătorului: EXW - Ex Works - Franco fabrică (Presupune obligații minime pentru vânzător care trebuie să pună marfa la dispoziția cumpărătorului la sediul său fără a răspunde de încărcarea mărfii în mijlocul de transport al cumpărătorului. Cumpărătorul suportă toate riscurile pe care le comportă preluarea mărfii și transportarea acestora la destinație)
Grupa F - Transportul principal nu este plătit de către vânzător, care remite marfa unui transportator desemnat: FCA - Free Carrier - Franco transportator - marfa, după ce a fost vândută, este predată de exportator primului cărăuș, numit de cumpărător, la locul convenit. Indicat este să se stipuleze în contract obligația vânzătorului de a încărca și stivui marfa în containere în mijlocul de transport pe cheltuiala sa, rămânând în sarcina cumpărătorului cheltuielile cu transportul și de descărcare. FAS - Free Along Ship - Franco de-a lungul vasului - se poate utiliza numai în cazul transporturilor maritime și fluviale, cumpărătorul angajează nava, iar vânzătorul aduce marfa în port și o plasează pe chei de-a lungul navei. FOB - Free on Board - Franco la bord - transferul de la vânzător la cumpărător al mărfii, al cheltuielilor, al formalităților și al riscului se face în momentul când marfa a trecut balustrada (copastia) vasului. (Vânzătorul trebuie să livreze mărfurile unui anumit transportator cu care cumpărătorul are încheiat un contract de transport. Din momentul livrării mărfii, cumpărătorul suportă toate riscurile).
Grupa C - Transportul principal este plătit de către vânzător, care suportă cheltuielile, dar nu și riscurile pe timpul transportului: CFR - Cost and Freight - Cost și navlu - vânzătorul angajează nava, o încarcă și o duce în portul de destinație convenit. CIF - Cost, Insurance, and Freight - Cost, asigurare și navlu - pe lângă CFR, vânzătorul are obligația să procure pentru cumpărător, pe contul acestuia din urmă, un contract de asigurare împotriva riscurilor maritime de avariere sau de pierdere a mărfii în timpul transportului. CPT - Carriage paid to - Transport plătit până la - vânzătorul plătește transportul până la destinație. Condiția poate fi utilizată pentru toate felurile de transport. Folosită de obicei pentru transport auto. CIP - Carriage and Insurance paid to - Transport și asigurare plătite până la - pe lângă CPT, vânzătorul asigură marfa, în numele și pe contul cumpărătorului, contra riscurilor minime de avariere și pierdere.
Grupa D - Vânzătorul suportă toate cheltuielile și riscurile pentru livrarea mărfii la locul de destinație convenit: DAF - Delivered at Frontier - Franco frontieră - vânzătorul pune marfa la dispoziția cumpărătorului la frontiera convenită. Cumpărătorul îndeplinește formalități de import. Folosit pentru cale ferată uzual. DES - Delivered ex Ship - Franco navă nedescărcat (numai pe căi navigabile)- vânzătorul suportă cheltuielile și riscurile aducerii mărfii în portul de destinație, punând-o la dispoziția cumpărătorului la bordul navei, nevămuită pentru import. DEQ - Delivered ex Quay - Franco Chei (numai pe căi navigabile) - pe lângă DES, vânzătorul descarcă marfa de pe navă pe cheltuiala sa. DDU - Delivered Duty Unpaid - Franco destinație nevămuit - vânzătorul nu plătește vama și celelalte taxe din țara cumpărătorului. DDP - Delivered Duty Paid - Franco destinație vămuit - vânzătorul plătește toate taxele și riscurile care intervin, ducând marfa la destinație (maxim de obligații care-i revin vânzătorului).
Noutățile aduse de INCOTERMS 2000
FCA - modificările privind obligațiile de încărcare și de descărcare: apare ca o obligație de specificare a unui loc. Anterior, specificarea unui loc nu era o obligație, ci doar o obișnuință. EXW - pentru acest termen se face recomandarea: Termenul nu trebuie utilizat atunci când cumpărătorul nu poate efectua direct sau indirect formalitățile la export. În asemenea cazuri trebuie utilizat termenul FCA sub rezerva că vânzătorul acceptă să încarce marfa pe cheltuielile și riscul său. FAS - beneficiază de aceeași precizare; Termenul FAS impune vânzătorului obligația de suporta cheltuielile de export. Este vorba de o soluție total diferită față de versiunile anterioare când acestea reveneau cumpărătorului. Termenul FAS este utilizat exclusiv pentru transportul pe mare sau pe căi navigabile interioare. FOB - cunoaște și el o mențiune: Dacă părțile nu înțeleg că marfa este livrată în momentul în care trece peste balustrada vasului, trebuie utilizat termenul FCA .
INCOTERMS 2010 Încorporate permanent în contractele comerciale din întreaga lume, regulile ICC INCOTERMS® 2010 definesc responsabilitățile vânzătorului și ale cumpărătorului privind livrarea bunurilor. Comerțul internațional devine din ce în ce mai complex în prezent; cu toate acestea, regulile folosite universal sunt esențiale în ceea ce privește evitarea neînțelegerilor și a disputelor costisitoare. INCOTERMS® 2010 continuă tradiția ICC de 70 de ani și reflectă ultimele dezvoltări din mediul comercial.
În ediția INCOTERMS 2000, termenii erau divizați în patru categorii (E, F, C și D), dar termenii actualizați din versiunea INCOTERMS 2010 sunt împărțiți în două categorii având la bază criteriul modalității de transport. Grupa I, și cea mai numeroasă, constă în șapte termeni ce se pot folosi indiferent de mijlocul de transport, grupa a II-a fiind compusă din termenii folosiți pentru transportul maritim.
Principalele modificări aduse condițiilor de livrare (INCOTERMS 2010) față de ediția INCOTERMS 2000: Au apărut 2 condiții de livrare noi: Delivered at Terminal (DAT) și Delivered at Place (DAP) Au fost eliminate 4 condiții de livrare: DEQ; DAF; DES; DDU DAP înlocuiește: DAF; DES; DDU DAT înlocuiește: DEQ
EXW (Ex-Works) - Produsul și riscurile se transferă cumpărătorului, inclusiv plata transportului și costul asigurării de la poarta fabricii vânzătorului.