Ștefan CiubotărașuPotrivit unor surse, numele îi era scris și Ciobotărașu. (n. 21 martie 1910, Lipovăț, Vaslui — d. 27 august 1970, București) a fost un actor de film, radio, scenă și voce, precum și scriitor român. A studiat la Conservatorul de Artă Dramatică din Iași (1933). Este creator al unor eroi de sorginte modestă, dar înzestrați cu virtuțile atribuite în general românului: inteligență, umor, blândețe.
Viața Ștefan Ciubotărașu s-a născut la Lipovăț, Vaslui, județul Vaslui, într-o familie de țărani săraci. Prin anii 1921-1922, a sosit la București (cu un tren marfar; tatăl său lucra la regionala CFR), pentru a învăța meseria de pantofar, așa cum hotărâseră părinții. A rămas trei ani, nesimțindu-se atras de meserie, preferând alte munci și activități casnice. A avut primul contact cu „gustul de otravă dulce al teatrului”, potrivit propriei mărturisiri. În schimbul comisioanelor ce le făcea, primea bilete la teatru, unde a fost fascinat de piesele O scrisoare pierdută și piesa lui Victor Eftimiu Înșir'te, mărgărite.
A lucrat timp de un an, ca ucenic la un atelier de pictat firme. În 1924, într-o noapte friguroasă de octombrie, a hotărât să se întoarcă acasă, dezamăgit de mizeria traiului cotidian. Această perioadă, în care părinții i s-au mutat în Vaslui, actorul a numit-o „întoarcerea acasă”. La îndemnul mamei, s-a înscris la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, sărind peste câte două clase. Aici a debutat literar în paginile revistei liceului, întitulată „Năzuința”, și în paginile ziarului local, „Vasluiul”, sub pseudonimul Ciciricea (numele unui clovn popular). Împreună cu un coleg, a scos câteva numere ale unei reviste minuscule, „Uzina de umor”, iar mai târziu, la Iași, revista „Humorul literal”. A contribuit atunci și ulterior cu poezii, sonete și amintiri în paginile revistei „Luceafărul”.
În 1929 a absolvit liceul și s-a hotărât să plece la Iași, unde s-a înscris la Conservatorul de muzică și artă dramatică. Bacalaureatul și l-a dat în 1932 la Bârlad.
A traversat o perioadă dificilă în anii '30, prin faptul că proveniența socială determina închiderea multor uși. Încă de la admitere a fost remarcat de poetul Mihai Codreanu. Acesta i-a fost profesor protector și i-a oferit o bursă când a aflat că Ciubotărașu avea talent literar. În 1932 și-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de pușcași mitraliori.
Îndemnat de protectorul său, s-a înscris la facultatea de istorie, însă preocuparea de bază i-a fost poezia și publicarea în revistele locale la care contribuiau scriitori și poeți marcanți, între care George Topîrceanu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu. Acesta din urmă îl remarca la o sărbătoare a conservatorului, în cadrul căreia Ciubotărașu a declamat o poezie. Debutul ca actor a avut loc în 1934, pe scena Teatrului Național din Iași și a fost angajat al acelui teatru timp de 14 ani. Piesa de debut a fost Macbeth, despre care maestrul spunea cu melancolie și amuzament:
Primul succes l-a avut cu rolul contelui Alexis Czerny, deși monorol, în piesa Țarina (Ninocika?) de Melchior (Menyhért) Lengyel. La Iași s-a căsătorit în 1934 cu Aurora Donose. În 1940 li s-a născut fiica Magda. În 1945 s-au stabilit în capitală unde a jucat la teatrele Alhambra, Comedia și teatrul Victoriei, stabilindu-se pe un registru interpretativ de comedie. În 1948 teatrele au fost restructurate, iar Ciubotărașu a fost repartizat la Arad, la primul teatru de stat din țară. Aici a desfășurat și o activitate de instructor artistic.
În 1950 a revenit la București, unde a fost solicitat la Teatrul Național.
În capitală a început perioada sa în care a realizat roluri de consistență uriașă. A jucat mult și variat, fiind supranumit „actorul celor 300 de roluri”. Nu a neglijat nici domeniul literar, scriind poezie până în ultimele clipe ale vieții. În 1954, la 44 de ani, a debutat în cinematografie în pelicula Desfășurarea, o ecranizare după nuvela omonimă de Marin Preda, regizor Paul Călinescu, alături de actori precum George Demetru, Toma Dimitriu, Ernest Maftei, Colea Răutu sau Vasile Tomazian. A jucat apoi în Brigada lui Ionuț (1959)- regizor Jean Mihail, Valurile Dunării (1959) - regizor Liviu Ciulei, Telegrame (1959) - regizori: Gheorghe Naghi, Aurel Miheles, în Mândrie (1960) - regizor Marius Teodorescu, în Pădurea spânzuraților (1964), film regizat de Liviu Ciulei și premiat cu premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Cannes din 1965; în Războiul domnițelor (1969) în regia lui Virgil Calotescu, în Columna (1969) în regia lui Mircea Drăgan, film premiat cu diploma de merit la festivalul internațional de film de la Adelaide, Australia (același an). În 1968, a jucat și în Legenda (în regia lui Andrei Blaier). A jucat într-o mulțime de roluri în piese de teatru și multe piese de teatru radiofonic. Ultimul său rol a fost cel din 1970 din pelicula Așteptarea.
Deces În dimineața zilei de 27 august 1970 s-a stins din viață când aștepta mașina care urma să-l ducă la Pitești pentru a turna filmul Așteptarea. A fost înmormântat în Cimitirul Bellu.Gh. Bezviconi, Necropola Capitalei, Institutul de Istorie „N. Iorga”, București, 1972, p. 93.
Numismatică thumb|Monedă omagială din argint emisă de BNR în anul 2010 cu chipul actorului Ștefan Ciubotărașu în rolul tarabostesului ciung din Columna
Banca Națională a României a emis la 16 august 2010 o monedă comemorativă de argint, cu titlul de 999‰, de calitate proofCalitatea proof a monedei este realizată prin contrastul obținut între fondul lucios și relieful mat al elementelor gravate., într-un tiraj de 1.000 de exemplare, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea talentatului actor Ștefan Ciubotărașu. Moneda este rotundă, cu un diametru de 37 de milimetri, o greutate de 31,103 grame, are valoarea nominală de 10 lei. Tăietura monedei este zimțată. Circulara guvernatorului BNR nr. 27 din 6 august 2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 12, 18 august 2010. Andreea Ștefan - „Monedă aniversară de la BNR”, în "Cotidianul", 13 august 2010. *** - „Actorul Ștefan Ciubotărașul sărbătorit, la 100 de ani, de Banca Națională”, în "Adevărul", 18 august 2010.Banca Națională a României: Emisiune numismatică - monedă din argint, dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea actorului Ștefan Ciobotărașu
Pe avers este sugerată activitatea lui Ștefan Ciubotărașu în domeniul teatrului și filmului. Tot pe avers este gravată stema României, valoarea nominală a monedei 10 lei, precum și milesimul 2010, anul emisiunii.
Pe revers este gravat portretul lui Ștefan Ciubotărașu, într-unul din rolurile remarcabile, din filmul ColumnaFilmul Columna a fost realizat în 1968., iar spre marginea monedei, în arc de cerc este gravat numele: „STEFAN CIOBOTARASU”. În partea de jos a monedei, sunt gravați anii între care a trăit cel comemorat: 1910 și 1970.
Filmografie
Brigada lui Ionuț (1954) Desfășurarea (1954) Erupția (1957) O mică întîmplare! (1957) Pasărea furtunii (1957) Râpa dracului (1957) Avalanșa (1959) Telegrame (1960) Valurile Dunării (1960) Furtuna (1960) Portretul unui necunoscut (1960) Mîndrie (1961) Setea (1961) A fost prietenul meu (1961) Omul de lângă tine (1961) Porto-Franco (1961) Celebrul 702 (1962) Cerul n-are gratii (1962) Lupeni 29 (1962) La vârsta dragostei (1963) Merii sălbatici (1964) Străinul (1964) Pădurea spînzuraților (1965) - Petre Neamul Șoimăreștilor (1965) - Stroie Orheianu Amintiri din copilărie (1965) - Ion Creangă Golgota (1966) Diminețile unui băiat cuminte (1967) Subteranul (1967) Cerul începe la etajul III (1967) Columna (1968) Apoi s-a născut legenda (1968) Sâmbăta morților (1968) Războiul domnițelor (1969) Așteptarea (1970)
Distincții Ordinul Muncii clasa a II-a (9 iunie 1954) „pentru merite deosebite în domeniul artei teatrale”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 231 din 9 iunie 1954 pentru conferirea „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor oameni de artă și tehnicieni de la Teatrul Municipal din București, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul III, nr. 29, 16 iunie 1954, p. 221. titlul de Artist emerit al Republicii Populare Romîne (3 noiembrie 1956) „pentru merite deosebite în activitatea artistică”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 578 din 3 noiembrie 1956 pentru conferirea titlurilor de „Artist al poporului din Republica Populară Romînă” și „Artist emerit al Republicii Populare Romîne” unor artiști dramatici, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul V, nr. 31, 3 decembrie 1956, p. 256. Ordinul „Steaua Republicii Populare Romîne” clasa a IV-a (25 decembrie 1957) „cu prilejul împlinirii a zece ani de activitate a Teatrului Municipal din București, pentru merite deosebite în activitatea artistică”Decretul Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne nr. 594 din 25 decembrie 1957 pentru conferirea titlului de „Artist al poporului din Republica Populară Romînă”, „Artist Emerit al Republicii Populare Romîne”, a ordinului „Steaua Republicii Populare Romîne”, a „Ordinului Muncii” și a „Medaliei Muncii” unor actori și tehnicieni de la Teatrul Municipal din București, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul VI, nr. 37, 31 decembrie 1957, pp. 310–311. titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă (13 ianuarie 1964) „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată in domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 3 din 13 ianuarie 1964 privind conferirea de titluri și ordine unor cadre artistice, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 1, 22 ianuarie 1964, p. 6. Ordinul Muncii clasa a II-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500 din 10 august 1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, anul XIII, nr. 18, 9 decembrie 1964, p. 134. premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Național al Filmului de la Mamaia (1964) Ordinul „Meritul Cultural” clasa I (6 noiembrie 1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 1017 din 6 noiembrie 1967 privind conferirea de ordine și medalii unor actori, regizori, pictori scenografi și tehnicieni de scenă, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, anul III, nr. 96, Partea I, marți 7 noiembrie 1967, pp. 770–771.
Note
Legături externe IMDB Cronologie - viața lui Ștefan Ciubotărașu Ștefan Ciubotărașu pe CineMagia Biblioteca Județeană Vaslui - Ștefan Ciubotărașu, micro-monografie realizată de Liliana Moga
PORTRET: Ștefan Ciobotărașu – un reprezentant de excepție al teatrului și filmului românesc.
Categorie:Nașteri în 1910 Categorie:Nașteri pe 21 martie Categorie:Decese în 1970 Categorie:Decese pe 27 august Categorie:Actori ai Teatrului Național din București Categorie:Actori de film români Categorie:Actori de radio români Categorie:Actori de revistă români Categorie:Actori de teatru români Categorie:Actori de televiziune români Categorie:Actori de voce români Categorie:Actori de vodevil români Categorie:Actori români din secolul al XX-lea Categorie:Artiști ai poporului din România Categorie:Decese în București Categorie:Actori din județul Vaslui Categorie:Scriitori români din secolul al XX-lea Categorie:Români pe monede și bancnote românești Categorie:Artiști emeriți ai Republicii Populare Romîne și ai Republicii Socialiste România