Dumitru Mazilu (n. 24 iunie 1934, Bacău) este un om politic și dizident român, având un rol cheie în evenimentele din decembrie 1989.
Cariera profesională Dumitru Mazilu s-a născut la data de 24 iunie 1934 în orașul Bacău. În anul 1952, a absolvit Școala tehnică de mecanici agricoli din Bacău și a urmat timp de câteva luni o școală de ofițeri de Securitate, fiind avansat la gradul de locotenent-major. A absolvit în anul 1959 Facultatea de Drept a Universității din București. Urmează apoi cursuri de doctorat în drept, obținând titlul științific de Doctor în drept al Universității Babeș-Bolyai din Cluj în anul 1964 cu teza „Funcțiile educative și coercitive ale statului”.
Din anul 1964, Dumitru Mazilu lucrează ca profesor de drept la Academia de Științe Politice și Sociale "Ștefan Gheorghiu" din București și ca profesor de drept internațional la Școala de ofițeri de Securitate de la Băneasa. Este avansat în grad până la gradul de colonel al trupelor de Securitate.
Apoi, în perioada 1965-1966, Dumitru Mazilu deține funcția de director al Școlii de ofițeri de Securitate de la Băneasa (actuala Academie de Poliție Alexandru Ioan Cuza, la care va continua să predea și după 1989, din 1999 în 2011). Conform Raportului Armaghedon VII din anul 2004, se afirma că Dumitru Mazilu ar fi fost destituit de la conducerea Școlii de ofițeri de securitate ca urmare a tentativei de a falsifica niște documente referitoare la un accident rutier.
În perioada 1965-1968, deține funcția de președinte al Subcomisiei Naționale pentru cercetarea abuzurilor și ilegalităților comise pe timpul regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej. În anul 1970, este titularizat ca Profesor universitar de către Comisia Superioară de Diplome a Ministerului Învățământului. Apoi, între anii 1970-1974, este director științific al Institutului de Științe Politice din București.
Numit în anul 1974 ca Visiting Professor la universitățile americane Columbia, Harvard și Berkeley, Dumitru Mazilu este angajat în cadrul diplomației românești. Astfel, între anii 1975-1986, lucrează în calitate de consilier juridic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, fiind reprezentant al României la Conferința cu privire la Dreptul Maritim.
În calitatea sa de diplomat, este promovat apoi de către regimul comunist din România în cadrul ONU. Astfel, este reprezentantul României la cea de-a șasea Adunare Generală a Organizației Națiunilor Unite (1978-1985). În perioada martie 1984-1988, Dumitru Mazilu deține funcția de membru al Subcomisiei Națiunilor Unite pentru Combaterea Discriminării și Protecția Minorităților, cu sediul la Geneva (Elveția).
Dizident în perioada regimului comunist Între anii 1985-1992, Dumitru Mazilu deține funcția de raportor special al Națiunilor Unite pe problemele drepturilor omului și ale tineretului din lume. În calitatea sa de raportor ONU, Dumitru Mazilu scrie un raport critic despre situația drepturilor omului în România. Informate de către serviciile secrete cu privire la intenția lui Dumitru Mazilu de a-și publica raportul, autoritățile de stat din România i-au interzis să părăsească țara pentru a-l împiedica să se prezinte la locul său de muncă de la Organizația Națiunilor Unite și să-și publice raportul.
Între anii 1986-1989, a fost pus sub stare arest la domiciliu, ca urmare a criticilor cu privire la încălcarea drepturilor omului aduse regimului comunist din România. Este concediat din Ministerul Afacerilor Externe în anul 1987 și i se retrage pașaportul diplomatic. Este împiedicat să se ducă la sesiunile Subcomisiei ONU pentru a-și prezenta rezultatele raportului. În mai 1987, guvernul României trimite o scrisoare la ONU, în care arată că Dumitru Mazilu a suferit un atac de cord și este grav bolnav.
Dumitru Mazilu a scris o scrisoare secretarului general al ONU în care afirma că a fost spitalizat de două ori, fiind forțat să se retragă la 1 decembrie 1987 din posturile guvernamentale deținute și că în ciuda presiunilor la adresa sa și a familiei sale nu va satisface cererea guvernului român de a renunța să-și trimită raportul. La data de 1 septembrie 1988, Subcomisia ONU a solicitat secretarului general al ONU să facă o nouă încercare către guvernul român, invocând Convenția cu privire la privilegiile și imunitățile ONU, adoptată la 13 februarie 1946 și cerând României să coopereze. thumb|Fluturaș de amenințare din partea Securității la adresa diplomatului român (1988)
Într-un răspuns din 6 ianuarie 1989, guvernul României declara că Dumitru Mazilu ar fi fost examinat "în conformitate cu legile României" de către un grup de medici care au decis plasarea sa pe lista diplomaților care au fost pensionați pe caz de boală. Guvernul a negat aplicarea Convenției în cazul său și a subliniat că "nu pot fi incluși în categoria celor cărora li se aplică Convenția ONU din 1946 raportorii, ale căror activități sunt doar ocazionale, cu experții misiunilor Națiunilor Unite".
Cu toate acestea, Dumitru Mazilu reușește să-și trimită clandestin raportul la Geneva în aprilie 1989. Raportul este publicat ca document oficial al Națiunilor Unite la data de 10 iulie 1989. Anexa la document, intitulată O privire specială asupra cazului României, prezintă o imagine foarte critică la adresa regimului Ceaușescu, subliniind că "foamea, frigul și frica au fost puse în slujba subjugării oamenilor și a distrugerii valorilor umane".United Nations Chronicle nr. 4/1998 - Defending ... The Universal Declaration of Human Rights, cf. Nicoleta Mazilu, Un protest diplomatic, Editura Aura, 2011
În mai multe rânduri, ONU a încercat prin toate mijloacele să-și contacteze raportorul special, dar fără nici un rezultat. În septembrie 1989, patru diplomați ai ambasadelor Marii Britanii, Olandei, Statelor Unite ale Americii și Canadei au fost împiedicați de către Securitate să-l viziteze pe raportorul special Dumitru Mazilu la domiciliul acestuia unde se afla în stare de arest. Posturile de radio Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle, RFI și Vocea Americii au relatat pe larg aceste evenimente de-a lungul celor aproape 5 ani de captivitate în care a fost ținut expertul Națiunilor Unite ONU a publicat raportul despre drepturile omului, realizat de Mazilu, 22 septembrie 2009, Jurnalul Național, accesat la 3 iulie 2012.
Națiunile Unite au decis să prezinte acest caz în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga Secretarul General al Națiunilor Unite către Președintele Curții Internaționale de Justiție de la Haga : Înaintare a unei cereri de Aviz consultativ în cazul Dumitru Mazilu . Instituția de la Haga a judecat în perioada octombrie-decembrie 1989 cazul său și, prin Decizia nr. 81/15 decembrie 1989, elaborată în unanimitate, a cerut autorităților române să-l elibereze imediat, subliniind faptul că Mazilu se bucura de imunitatea diplomatică a Națiunilor Unite, prevăzută prin articolul 22 al Convenției ONU cu privire la privilegii și imunități.Curtea Internațională de Justiție de la Haga. Procesele verbale ale audiențelor publice, 4, 5 octombrie și 15 decembrie 1989 Decizia nr. 81/15 decembrie 1989 a Curții Internaționale de Justiție de la Haga , Opinia individuală a judecătorului Oda , Opinia individuală a judecătorului Shahabuddeen , Opinia individuală a judecătorului Evensen , Comunicatul de presă al Curții , Site-ul Curții Internaționale de Justiție de la Haga
Rolul său în Revoluția din decembrie 1989 thumb|325px|Dumitru Mazilu, Ion Iliescu și Petre Roman (de la stânga la dreapta), liderii de facto ai CFSN (23 decembrie 1989) Revoluția română este declanșată la Timișoara în ziua de 16 decembrie 1989. În noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, în plină revoltă populară la adresa regimului comunist, Dumitru Mazilu este ridicat de la domiciliul său din București, împreună cu soția și fiul său, de către organele de represiune ale Securității și dus la închisoarea din Alexandria. La 22 decembrie 1989, regimul Ceaușescu este înlăturat, iar Dumitru Mazilu este eliberat din închisoare.
În aceeași zi, Dumitru Mazilu ajunge la clădirea CC după grupul condus de Ion Iliescu. Mazilu a luat cuvântul din balcon, afirmând că vine din beciurile Securității. Discursul său este catalogat de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, colaborator dovedit al fostei securității, ca un discurs "coerent, emoționant și foarte penetrant – adică exact ce dorea mulțimea – despre momentul pe care îl trăiau." Alex Mihai Stoenescu - Istoria loviturilor de stat în România, vol. IV, partea a II-a (Editura RAO, 2006)
Cele zece puncte ale programului Forumului Civic (propuse de către Dumitru Mazilu) au fost următoarele Decembrie '89 - Grupul lui Mazilu, 12 decembrie 2005, Alex Mihai Stoenescu, Jurnalul Național, accesat la 3 iulie 2012REVOLUTIA ROMANA - Proclamatia Revolutiei, Trilulilu:
Abandonarea rolului conducător al unui singur partid și statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernare; Organizarea de alegeri libere în cel mai scurt timp posibil; Separarea puterilor legislativă, executivă și judecătorească în stat și alegerea tuturor liderilor politici pentru unul sau cel mult două mandate, respectiv pentru cinci sau cel mult zece ani. Puterea nelimitată îmbracă forme patologice. Nimeni nu poate pretinde puterea pe viață; Restructurarea întregii economii naționale pe baza criteriilor rentabilității și eficienței. Eliminarea metodelor administrativ-birocratice de conducere economică centralizată și promovarea liberei initiațive și a competenței în toate sectoarele economice; Restructurarea agriculturii prin trecerea pământului în mâinile celor care-l muncesc, care sunt adevărații săi stăpâni; Reorganizarea învățământului românesc potrivit cerințelor contemporane; Reașezarea structurilor culturii românești pe baze democratice și umaniste. Eliminarea dogmelor ideologice care au provocat atâtea daune poporului român și promovarea adevăratelor valori ale umanității. Eliminarea minciunii și imposturii și statornicirea unor criterii de competență și justiție în toate domeniile de activitate. Trecerea presei, Radioului și Televiziunii din mâinile unei familii despotice în mâinile poporului; Respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale și asigurarea deplinei lor egalități în drepturi; Reorientarea întregului comerț exterior al țării, pornind de la cerințele satisfacerii cu prioritate a tuturor nevoilor cotidiene ale populației României. Interzicerea transferului resurselor economiei naționale pentru obținerea de valută forte cu orice preț. Adoptarea măsurilor necesare pentru efectuarea unui comerț exterior cu respectarea integrală a cerințelor eficienței economice; Întreaga politică externă a țării să servească promovării bunei vecinătăți, prieteniei și păcii în lume.
Dumitru Mazilu apare apoi la Televiziunea Română, fiind desemnat la 26 decembrie 1989 în funcția de prim-vicepreședinte al Consiliului FSN, organism care a preluat conducerea României după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu. Proclamația FSN citită la televiziune în 22 decembrie 1989 de Ion Iliescu a fost de fapt scrisă de Dumitru Mazilu, unele schimbări fiind efectuate în text de către Silviu Brucan.
Istoricul Alex Mihai Stoenescu afirmă că "Faptul este incontestabil: Ion Iliescu și grupul său și-au asumat răspunderea preluării puterii de la Ceaușescu, în condiții de haos și vid de putere, având și un program, cel al lui Mazilu, mult avansat față de alternativele propuse de Dăscălescu și Verdeț".Alex Mihai Stoenescu - Din culisele luptei pentru putere, 1989-1990. Prima guvernare Petre Roman (Editura RAO, 2006)