Comuna (în ) este o diviziune administrativă a Franței, fiind cel mai de jos nivel al decupajului teritorial francez. Corespunde în general cu teritoriul unui oraș sau al unui sat. Suprafața și populația unei comune pot varia în mod considerabil, comuna cea mai populată fiind Parisul cu peste 2 milioane de locuitori, la extrema opusă fiind câteva comune nelocuite.
La data de 1 ianuarie 2024, numărul total al comunelor era de 34.935 (din care 214 sunt situate în teritoriile franceze de peste mări) și acoperă totalitatea teritoriului sub suveranitate franceză (cu excepția colectivității Wallis și Futuna și a câtorva teritorii fără populație permanentă), ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din numărul total al diviziunilor echivalente din țările Uniunii Europene.
Rol și administrație
În ciuda diferențelor de suprafață și de populație, toate comunele franceze posedă aceeași structură administrativă și același competențe legale (cu excepția Parisului).
O comună este administrată de un Consiliu Municipal (), al cărui membrii sunt aleși prin sufragiu universal pentru o perioadă de șase ani. Consiliul municipal alege primarul () - care are rolul de a aplica deciziile consiliului - și adjuncții săi - ce pot avea anumite roluri. Numărul de consilieri municipali este determinat de populația comunei, minimul fiind de 9 persoane. Ședințele consiliului sunt publice, dar doar membrii acestuia au drept de vot saud e a se exprima. Numărul total al consilierilor municipali, inclusiv primarii, este de aproximativ 500.000.
Comuna este o colectivitate teritorială ce posedă o personalitate morală de drept public, dispune de un buget, format în principal din taxe funciare sau profesionale (plătite de către comercianți sau întreprinzători). Rolul său este administrația locală, gestiunea infrastructurii, acordarea permiselor de construire, etc. Primarul, în calitate de reprezentant al statului în comună, are în subordine actele stării civile și are în subordine poliția municipală (cu excepția Parisului unde aceasta este în subordinea prefectului de poliție, aflat sub autoritatea guvernului).
Cele mai populate trei comune ale Franței, Paris, Lyon și Marseille, sunt subdivizate în arondismente municipale, dar acestea au competențe reduse.
Istorie
Înainte de Revoluția Franceză cea mai de jos organizare administrativă a Regatului Franței era parohia, aproximativ 60.000, ceea ce era în esență biserica, și casele din jurul ei. Acestea nu aveau structuri municipale iar perotul era persoana care se ocupa de sarcinile de stare civilă restul activităților fiind decise de locuitori după bunul lor plac sau erau de către seniorul feudal. Orașele erau de obicei emancipate față de seniorul feudal, erau înconjurate de fortificații și aveau un fel de consiliu municipal dar care nu era deloc democratic și nici uniform.
În perioada revoluției, imediat după Căderea Bastiliei, Parisul a fost organizat sub forma uneo comune ce a format o gardă municipală pentru a prevenii înăbușirea revoluției de către regele Ludovic al XVI-lea. După exemplul Parisului, pe teritoriul întregii Franțe au apărut numeroase comune, fiecare posedând o gardă municipală. În data de 14 decembrie 1789, Asamblarea Națională, a adoptat o lege de creare a comunelor ca elementul de bază al diviziunii teritoriale a Franței, oferind astfel personalitate juridică comunelor deja create și înființând altele pentru a acoperii pintreg teritoriul. Conform principiilor egalitare ale revoluției, toate comunele au fost create cu statut egal, cu un primar și un consiliu municipal ales de către locuitori.
Acțiunea a antrenat un efort logistic imens, datorită necesității construirii pe teritoriul întregii Franțe a primariilor (). De asemenea au apărut anumite curente împotriva acestei organizări, fie impotriva unei fragmentări foarte mari de genul o comună pentru o parohie, fie din partea curentelor conservatoare. Datorită retragerii dreptului de ofițer al stării civile preoților și a instituirii cununiei civile, în foarte multe locuri mișcarea de opoziție a fost foarte puternică, ducând la un război civil. În cele din urmă, în urma intervenției lui Napoleon, sistemul a fost acceptat, însă a fost modificat, fiind eliminate alegerile pentru membrii consiliului, aceștia fiind numiți de prefect.
Actualmente, în general, principiile comunelor Ffranceze sunt cele formulate de către revoluția franceză. În 1831 s-a reinstaurat principiul alegerii consilierilor municipali iar din 1837 comunele au personalitate juridică. Diviziunea în comune este însă foarte rigidă, numărul total al acestora variind foarte puțin de la cele 41.000 comune existente inițial, 90% dintre aceste nesuferind nici o schimbare teritorială în ultimii 200 ani.
Dezbaterea actuală De peste 30 de ani există din ce în ce mai multe cereri de a realiza o restructurare a comunelor, în principal prin unirea acestora. Totuși, conservaționismul este destul de puternic și până acum nici o propunere de unire obligatorie nu a trecut de nivelul discuțiilor la nivelul de comitete ale Parlamentului Francez. În 1971 legea Mercellin a propus ajutoare financiare din partea statului pentru a convinge comunele să se unească, dar s-a dovedit a fi un eșec total, doar 1.300 comune au fost de acord să dispară și să se unească cu alte comune din cele 7000 preconizate.
Din punct de vedere al orașelor, situația actuală este dezavantajoasă deoarece acestea au limitele definite de încă acum 200 de ani, ele neincorporând toată zona urbană dezvoltată în jurul lor. De exemplu orașul Lyon, este o comună relativ mică, cu o populație de doar 465.300, ceea ce îl plasează în urma multor orașe europene, în ciuda faptului că zona sa urbană are o populație de 1,7 milioane locuitori și este una dintre cele mai importante metropole europene, la același nivel cu Munchen, a cărui populație este de 1.320.000 locuitori, și acoperă o suprafață de 6,5 ori mai mare decât acea a Lyonului (310 km² față de 48 km²).
Primarii orașelor franceze se plâng de foarte multe ori de faptul că importanța lor este subevaluată în cazul deplasărilor în străinătate, deoarece cei mai mulți dintre aceștia administrează doar o zonă mică din centrul zonei metropolitane. Astfel, Parisul, cu toate că este centrul uneia dintre cele mai importante aglomerări urbane la nivel mondial cu peste 10 milioane de locuitori, este un oraș de doar 2.145.000 locuitori, mai puțin decât populația orașului Roma (2.550.000 locuitori), dar a cărei zonă metropolitană este mult mai mică decât acea a Parisului.
La polul opus se află comunele rurale depopulate datorită exodului spre zonele urbane care au probleme de a menține o serie de servicii de bază cum ar fi alimentarea cu apă sau întreținerea drumurilor.
Unirile de comune însă sunt foarte dificil de realizat, unul dintre principalele impedimente fiind reducerea numărului de posturi pentru aleși, astfel că aleșii locali se împotrivesc puternic oricărei tentative de unire a comunelor. În plus nici locuitorii satelor mai mici nu sunt de acord, deoarece aceștia consideră că deplasarea autorității către o altă localitate va izola comunitatea deoarece aleșii nu se vor mai concentra suficient asupra problemelor lor.
Statistici Numărul de comune
{|class="wikitable" align="right" |+ 'Evoluția număruluide comune francezeconform institutului nationalde statistică francez ! la 1 ianuarie !! colspan="2" | în metropolă !! în DOM-ROM !! total |- | 1999 || 36 565 || – || 114 || 36 679 |- | 2000 || 36 566 || +1 || 114 || 36 680 |- | 2001 || 36 563 || -3 || 114 || 36 677 |- | 2002 || 36 565 || +2 || 114 || 36 679 |- | 2003 || 36 564 || -1 || 114 || 36 678 |- | 2004 || 36 568 || +4 || 114 || 36 682 |- | 2005 || 36 570 || +2 || 114 || 36 684 |- | 2006 || 36 571 || +1 || 114 || 36 685 |- | 2007 || 36 569 || -2 || 112 || 36 681 |- | 2008 || 36 569 || = || 112 || 36 682 |- | 2009 || 36 570 || +1 || 114 || 36 682 |- | 2010 || 36 570 || = || 114 || 36 682 |- | 2011 || 36 568 || -2 || 112 || 36 680 |- | 2012 || 36 571 || +3 || 129 || 36 700
La data de 1 ianuarie 2007, Franța era formată din 36.786 comune repartizate astfel: 36.572 în Franța metropolitană, 114 în departamentele de peste mări, 100 în colectivitățile de peste mări.
Numărul este net superior al celor din cele mai multe țări europene: Germania, cu o populație mai mare decât a Franței cu o treime, este formată din 12.321 comune (), Spania și Italia sunt formate din aproximativ 8000 comune fiecare, România, cu o suprafață aproximativ de două ori mai mică, are doar 2961 comune și orașe iar în Regatul Unit nu există o diviziune de același nivel. Doar Elveția are o densitate a comunelor similară Franței. La nivelul celor 15 membrii ai Uniunii Europene de dinainte de 2004, Franța, cu o populație de 16% din populația uniunii, conținea aproximativ jumătate din cele 75.000 ale acesteia. De asemenea, Statele Unite, cu o suprafață de 14 ori mai mare și o populație de cinci ori mai mare conține doar 35.937 municipalități și orașe.
Actualmente, singurele teritorii franceze neorganizte în comune sunt : Wallis și Futuna, comunitate partajată în trei regate; Teritoriile australe și antarctice franceze ; Insulele împrăștiate din Oceanul Indian ; Insula Clipperton.
Lista următoare conține numărul de comune din fiecare departament sau comunitate de peste mări. În general, departamentele din nordul și estul Franței conțin mai multe comune decât cele din sud sau vest, iar departamentele de peste mări sunt mai puțin divizate în comune decât cele din Franța metropolitană. Parisul, împreună cu zona imediat adiacentă, conține mai puține comune în ciuda populației foarte puternice.
894 - Pas-de-Calais 816 - Aisne 783 - Somme 745 - Seine-Maritime 730 - Moselle 707 - Côte-d'Or 705 - Calvados 693 - Oise 675 - Eure 652 - Nord 620 - Marne 602 - Manche 594 - Doubs 594 - Meurthe-et-Moselle 588 - Haute-Garonne 573 - Saône-et-Loire 557 - Dordogne 547 - Pyrénées-Atlantiques 545 - Jura 545 - Haute-Saône 542 - Gironde 533 - Isère 527 - Bas-Rhin 515 - Vosges 514 - Seine-et-Marne 505 - Orne 500 - Meuse 474 - Hautes-Pyrénées 472 - Charente-Maritime 470 - Puy-de-Dôme 463 - Ardennes 463 - Gers 454 - Yonne 438 - Aude 433 - Aube 432 - Haute-Marne 419 - Ain 404 - Charente 403 - Eure-et-Loir 377 - Haut-Rhin 375 - Sarthe 373 - Côtes-d'Armor 369 - Drôme 363 - Maine-et-Loire 353 - Gard 352 - Ille-et-Vilaine 343 - Hérault 340 - Lot 339 - Ardèche 334 - Loiret 332 - Ariège 331 - Landes 327 - Loire 324 - Tarn 320 - Allier 319 - Lot-et-Garonne 312 - Nièvre 307 - Deux-Sèvres 305 - Savoie 304 - Aveyron 294 - Haute-Savoie 293 - Rhône 291 - Loir-et-Cher 290 - Cher 286 - Corrèze 283 - Finistère 282 - Vendée 281 - Vienne 277 - Indre-et-Loire 262 - Yvelines 261 - Mayenne 261 - Morbihan 260 - Cantal 260 - Creuse 260 - Haute-Loire 247 - Indre 236 - Haute-Corse 226 - Pyrénées-Orientales 221 - Loire-Atlantique 201 - Haute-Vienne 200 - Alpes-de-Haute-Provence 196 - Essonne 195 - Tarn-et-Garonne 185 - Lozère 185 - Val-d'Oise 177 - Hautes-Alpes 163 - Alpes-Maritimes 153 - Var 151 - Vaucluse 124 - Corse-du-Sud 119 - Bouches-du-Rhône 102 - Territoire de Belfort 48 - Polinezia franceză 47 - Val-de-Marne 40 - Seine-Saint-Denis 36 - Hauts-de-Seine 34 - Guadelupa 34 - Martinica 33 - Noua Caledonie 24 - Réunion 22 - Guiana Franceză 17 - Mayotte 2 - Saint Pierre și Miquelon 1 - Paris
Populație Conform recensământului din 1999, populația medie a unei comune era de 1.542 locuitori. În Franța metropolitană, 31.927 comune aveau mai puțin de 2.000 locuitori (pentru un total de 25,3% din populația totală), 3.764 aveau între 2.000 și 10.000 locuitori (25,5%), 762 aveau între 10.000 și 50.000 locuitori (25,3%), 102 aveau între 50.000 și 200.000 locuitori (14,4%) iar 11 aveau mai mult de 200.000 locuitori (8,9%). În plus, peste 10.000 comune aveau mai puțin de 200 locuitori.